CtEDO 09.01.2007 Auto

ERIK v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
09.01.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ERIK v. TURKEY (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

Reclamantul, Rahime Erik, este un național turc de origine etnică curdă, născut în 1950 și locuiește în Diyarbakır. Ea a fost reprezentată în fața Curții de domnul M. Muller, dl T. Otty, dna L. Claridge, și dl K. Yıldız al Proiectului pentru Drepturile Omului Kurdo din Londra. La sfârșitul lunii noiembrie sau la începutul lunii decembrie 1995, o echipă mare de ofițeri de poliție a intrat forțat în casa reclamantului și a arestat fiul ei, Hakan Erik. Reclamantul susține că, în timpul arestării, au fost tratate rău și că pentru mult timp ea nu a putut descoperi unde este fiul ei. Ea susține, de asemenea, că poliția a amenințat-o că, dacă fiul ei nu a fost conscris pentru serviciu militar, ar fi ucis. La 7 decembrie 1995, fiul reclamantului, Hakan Erik, a început serviciul militar obligatoriu. El a fost staționat în sediul militar Nazilli. Reclamantul susține că fiul ei i-a spus că unii dintre soldați, și anume M.A.S., B.Y.Ö și I.O., au amenințat să-l omoare pentru că el a fost de la Lice și, prin urmare, un terorist. La 29 aprilie 1996 Hakan Erik a fost găsit împușcat. El a fost dus la Spitalul SKK, unde a murit. Un examen post mort a fost efectuat asupra decedatului. Medicul a considerat că nu a fost necesară autopsie deoarece cauza decesului a fost sângerarea internă dintr-o singură lovitură de armă la piept. Nu au fost găsite vânătăi pe organism. Autoritățile au fost de părere că fiul reclamantului a comis sinucidere. La 1 mai 1996 corpul lui Hakan Erik a fost transferat la Diyarbakır pentru înmormântare. Reclamantul susține că i s-a spus de mai multe ori să nu descopere cadavrul și să-l îngroape în 10 minute. Ea susține mai mult că atunci când a descoperit cadavrul, a descoperit că în afară de rana cu arme, sângerarea a venit din ochiul drept, urechea dreaptă și nasul. La 2 mai 1996, soțul reclamantului s-a plâns la procurorul din Diyarbakir că fiul său a fost ucis de doi soldați și a afirmat că corpul fiului său a avut leziuni suspecte. A cerut o autopsie. La 2 și 3 mai 1996, procurorul a auzit soțul reclamantului, care a reiterat observațiile sale anterioare. În mai 1996, procurorul a decis că nu are competența de a investiga plângerile și a transferat dosarul procurorului militar Izmir. La 10 mai 1996, corpul domnului Erik a fost exhumat. Autopsia a confirmat că cauza decesului a fost sângerarea internă dintr-o singură lovitură de armă în piept. Raportul autopsiei a constatat, de asemenea, că a existat o grămadă de 1x0,5 cm pe glezna dreapta și că nu existau alte semne de vânătăi pe organism. În cele din urmă, raportul a indicat că datorită putrefacției corpului a existat umflare, bătaie de sânge și o schimbare de culoare în unele părți ale corpului. Acționând prin proxy, procurorul public Diyarbakir a auzit reclamantul și soțul ei la 13 mai 1996. Prin o decizie din 19 decembrie 1996, procurorul militar Izmir a decis să înceteze procedura. În decizia ei, procurorul, care se bazează pe mărturiile altor conscrise, pe doi civili, pe raportul balistic și pe raportul autopsiei, a concluzionat că nu există nici o indicație care să o conducă să concludă că moartea domnului Erik a fost cauzată de intenția sau neglijența altcuiva. În aceeași decizie procurorul a depus o acuzație împotriva domnului I.O. Ea a susținut că, independent de moartea Hakan Erik, a fost stabilit prin mărturie de martor că dl I.O. a pălmuit decedatul și alte două conscrise pentru a nu păstra un paznic corespunzător. Ea a solicitat ca dl I.O. să fie acuzat și condamnat în temeiul articolului 117 § 1 din Codul Penal Militar. La 8 ianuarie 1997, reclamantul a contestat decizia procurorului de a întrerupe procedura. În petiția ei, reclamantul a susținut, în special, că fiul ei nu s-a sinucis, ci a fost ucis. Ea a afirmat că fiul ei i-a spus că a fost amenințat de domnul M.A.S. și de domnul B.Y.Ö. Ea se plângea în continuare de contradicțiile dintre examinarea post mortem și raportul autopsiei. În acest sens, ea susține că raportul autopsiei a găsit o grămadă pe glezna dreaptă a fiului său, în timp ce raportul post mortem nu a găsit vânătăi pe organismul său. La 31 ianuarie 1997, obiecțiile reclamantului împotriva acestei decizii au fost respinse de Curtea Militară de Izmir. Între timp, dl I.O. a fost condamnat în conformitate cu art. 117 § 1 din Codul Penal Militar și condamnat la o amendă. Această decizie a devenit finală la 4 februarie 1999, în cazul în care nimeni nu a făcut apel. Prima scrisoare privind cererea a fost transmisă Comisiei Europene pentru Drepturile Omului de către avocații reclamanților la 13 iunie 1997. După o scurtă descriere a evenimentelor și depunerea fără specificații suplimentare a faptului că reclamantul a susținut o încălcare a articolelor 2, 3, 6, 9, 10, 13 și 14 din Convenție, avocații au informat Comisia că au fost reunite documentele necesare pentru a depune deplină cerere. O serie de documente oficiale au fost atașate la prima scrisoare. Registrul Comisiei a recunoscut primirea și cazul a fost dat un număr provizoriu. La 28 octombrie 1999, avocații reclamantului au prezentat formularul complet al cererii împreună cu documentele. La 14 decembrie 1999, Registrul Curții a informat avocații reclamantului cu privire la anumite deficiențe ale cererii, și anume că formularul complet al cererii a fost depus la 2 ani, 4 luni și 15 zile de la prima scrisoare și a solicitat să furnizeze o explicație a motivelor întârzierii. Avocații reclamanților au fost atrași la jurisprudența organelor Convenției cu privire la acest punct. La 4 ianuarie 2000, avocații reclamantului au susținut că reclamantul și familia sa au fost supuși unei intimidații și amenințări constante de către autoritățile, că faptul că nu a investigat moartea dlui Erik constituie o încălcare continuă și că au existat întârzieri considerabile în obținerea documentelor referitoare la ancheta internă. La 27 martie 2000, la primirea unui formular de autoritate revizuit, cererea a fost înregistrată. Avocații reclamantului au fost informați că data introducerii cererii va fi considerată ca fiind de 13 iunie 1997, cu excepția cazului în care Curtea a hotărât altfel.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă