ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.08.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2507/2012

HOTĂRÂRE
03.08.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2507/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar:

Prin

încheierea din 26 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 3231/101/2012, în temeiul art. 300

2

rap. la art. 160

b

inculpatului C.A.F. în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță

Craiova.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Verificând legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive a inculpatului C.A.F., instanța a apreciat că se impune

menținerea acestei măsuri.

Prin încheierea nr. 12 din 08 martie 2012, pronunțată

de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 2403/101/2012, s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului C.A.F. pentru o perioadă de 29 zile, cu începere de

la data de 08 martie 2012, până la data de 05 aprilie 2012, inclusiv, încheiere

ce a rămas definitivă prin încheierea nr. 62 din 15 martie 2012 a Curții de

Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 2403/101/2012/a1.

În fapt, s-a reținut că, inculpatul C.A.F. în data de

28 februarie 2012, în jurul orei 16,30, prin constrângere și profitând de

vârsta fragedă a minorei R.M.O. (de 11 ani), a întreținut relații sexuale orale

cu aceasta în incinta magazinului aparținând SC L.M.O. SRL, din municipiul

Orșova, unde acesta lucrează ca vânzător, dându-i apoi minorei suma de 10 lei

și amenințând-o cu moartea, în situația în care va dezvălui cele întâmplate.

Măsura a fost prelungită și menținută iar prin

sentința penală nr. 119 din 13 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți,

inculpatul C.A.F. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, la pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II - a și lit. b) C.

pen., pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, până la

grațierea totală sau a restului de pedeapsă sau până la intervenirea termenului

de prescripție a executării pedepsei principale și 2 ani pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a

și lit. b) C. pen.

Analizând întreg materialul probator aflat la dosar,

Curtea a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii, existând în continuare probe că inculpatul a săvârșit faptele pentru

care este cercetat și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de

4 ani închisoare.

De altfel, de la data când s-a verificat ultima dată

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, nu au intervenit

elemente noi, care să conducă la concluzia că s-ar fi schimbat temeiurile avute

în vedere la luarea măsurii.

Având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru

este trimis în judecată inculpatul, valorile sociale pretins a fi încălcate,

este justificată ideea că dacă, inculpatul s-ar afla în libertate, ar prezenta

pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea, nu trebuie ignorat nici efectul asupra

opiniei publice, care reclamă o reacție promptă din partea autorităților, care

prin măsurile luate trebuie să diminueze și chiar să stopeze astfel de fapte.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că s-au

respectat drepturile inculpatului prevăzute de Codul de Procedură Penală și de

art. 5 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În consecință ținând cont de dispozițiile art. 300/2

preventive a inculpatului C.A.F., urmând ca în baza art. 139 C. proc. pen., să

respingă cererea inculpatului privind înlocuire a măsurii arestării preventive

cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Împotriva încheierii primei instanțe, inculpatul

C.A.F. a declarat recurs,

solicitând

casarea încheierii atacate și, rejudecând, pe fond, revocarea măsuri arestării

preventive.

Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte

constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală, temeinică și

corespunzător motivată cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat

arestarea preventivă a inculpatului și care impun în continuare menținerea

măsurii.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului,

rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel

că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar

reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri

preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă

a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind

săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie

sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent

cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de

art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza

luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f)

prevăzute de textul de lege.

Astfel, pentru infracțiunile pentru care a fost

trimis în judecată și condamnat în primă instanță, legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în stare

de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a

stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că

asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole

care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de

săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul

presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau

pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului,

rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de

pericol social al faptei de viol, lăsarea inculpatului în libertate ar putea

crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului și de a împiedica buna desfășurare

a procesului penal. Totodată, natura infracțiunii și modalitatea de comitere,

relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o

stare de pericol pentru ordinea publică.

Împrejurarea invocată de apărare, în sensul că declarațiile

unor martori minori sunt oscilante și că partea vătămată nu ar fi povestit

nimic mamei sale, nu este în măsură a determina o schimbare a temeiurilor

reținute la luarea măsurii. Sub acest aspect, Curtea reține că hotărârea de

condamnare a inculpatului în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția

de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la

vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea

de libertate.

În raport de toate aceste aspecte, se constată că

temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu

s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta,

restrictivă de libertate, scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii

preventive a inculpatului C.A.F. neputând fi atins în cauză prin punerea

acestuia în libertate, care nu se justifică în funcție de necesitatea

asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.F. împotriva

încheierii din 26 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 3231/101/2012, cu obligarea acestuia

la cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.A.F. împotriva încheierii din 26 iulie 2012 a Curții de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr.

3231/101/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 03 august 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-08-03
1,00
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2504/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar: Prin încheierea din 26 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr.3231/101/2012, în temeiul art. 300 2 rap. la art. 160 b C
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2281/2013
șirii faptei. De altfel, trebuie observat că, partea vătămată nu le-a recunoscut situația nici părinților săi decât după ce incidentul a fost demascat de mama unuia dintre copiii care percepuse direct întâmplarea, respectiv O.C., care ascul
ÎCCJ 2012-11-21
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3832/2012
țile responsabile civilmente a fost obligat la 500 RON daune morale către partea vătămată C.A.M. și la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că la data de 19 iunie 2010
ÎCCJ 2012-08-08
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2514/2012
a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, fiind menținută starea de arest a inculpatului C.R.V. La termenul din data de 25 aprilie 2012, inculpatului i s-au adus la cunoștință prevederile art. 320 1 C. proc. pen. ș
ÎCCJ 2013-05-14
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1638/2013
rămânerii definitive a hotărârii. Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că inculpatul și partea vătămată C.P.C. locuiesc în aceeași localitate, respectiv satul Găiceana, din comuna cu același nume, din județul Bacău și se cunoște
Sursă