ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2507/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2507/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar:
Prin
încheierea din 26 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru
cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 3231/101/2012, în temeiul art. 300
2
rap. la art. 160
b
C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a
inculpatului C.A.F. în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță
Craiova.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Verificând legalitatea și temeinicia măsurii
arestării preventive a inculpatului C.A.F., instanța a apreciat că se impune
menținerea acestei măsuri.
Prin încheierea nr. 12 din 08 martie 2012, pronunțată
de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 2403/101/2012, s-a dispus arestarea
preventivă a inculpatului C.A.F. pentru o perioadă de 29 zile, cu începere de
la data de 08 martie 2012, până la data de 05 aprilie 2012, inclusiv, încheiere
ce a rămas definitivă prin încheierea nr. 62 din 15 martie 2012 a Curții de
Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 2403/101/2012/a1.
În fapt, s-a reținut că, inculpatul C.A.F. în data de
28 februarie 2012, în jurul orei 16,30, prin constrângere și profitând de
vârsta fragedă a minorei R.M.O. (de 11 ani), a întreținut relații sexuale orale
cu aceasta în incinta magazinului aparținând SC L.M.O. SRL, din municipiul
Orșova, unde acesta lucrează ca vânzător, dându-i apoi minorei suma de 10 lei
și amenințând-o cu moartea, în situația în care va dezvălui cele întâmplate.
Măsura a fost prelungită și menținută iar prin
sentința penală nr. 119 din 13 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți,
inculpatul C.A.F. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii de viol, la pedeapsa accesorie a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II - a și lit. b) C.
pen., pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, până la
grațierea totală sau a restului de pedeapsă sau până la intervenirea termenului
de prescripție a executării pedepsei principale și 2 ani pedeapsa complementară
a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a
și lit. b) C. pen.
Analizând întreg materialul probator aflat la dosar,
Curtea a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea
măsurii, existând în continuare probe că inculpatul a săvârșit faptele pentru
care este cercetat și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de
4 ani închisoare.
De altfel, de la data când s-a verificat ultima dată
legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, nu au intervenit
elemente noi, care să conducă la concluzia că s-ar fi schimbat temeiurile avute
în vedere la luarea măsurii.
Având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru
este trimis în judecată inculpatul, valorile sociale pretins a fi încălcate,
este justificată ideea că dacă, inculpatul s-ar afla în libertate, ar prezenta
pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, nu trebuie ignorat nici efectul asupra
opiniei publice, care reclamă o reacție promptă din partea autorităților, care
prin măsurile luate trebuie să diminueze și chiar să stopeze astfel de fapte.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că s-au
respectat drepturile inculpatului prevăzute de Codul de Procedură Penală și de
art. 5 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În consecință ținând cont de dispozițiile art. 300/2
C. proc. pen. și art. 160/b C. proc. pen., a menținut măsura arestării
preventive a inculpatului C.A.F., urmând ca în baza art. 139 C. proc. pen., să
respingă cererea inculpatului privind înlocuire a măsurii arestării preventive
cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Împotriva încheierii primei instanțe, inculpatul
C.A.F. a declarat recurs,
solicitând
casarea încheierii atacate și, rejudecând, pe fond, revocarea măsuri arestării
preventive.
Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte
constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală, temeinică și
corespunzător motivată cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat
arestarea preventivă a inculpatului și care impun în continuare menținerea
măsurii.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului,
rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a
inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel
că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar
reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri
preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă
a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind
săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie
sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent
cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de
art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza
luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f)
C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile
prevăzute de textul de lege.
Astfel, pentru infracțiunile pentru care a fost
trimis în judecată și condamnat în primă instanță, legea prevede pedeapsa
închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în stare
de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a
stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că
asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole
care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de
săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul
presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau
pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului,
rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de
pericol social al faptei de viol, lăsarea inculpatului în libertate ar putea
crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului și de a împiedica buna desfășurare
a procesului penal. Totodată, natura infracțiunii și modalitatea de comitere,
relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o
stare de pericol pentru ordinea publică.
Împrejurarea invocată de apărare, în sensul că declarațiile
unor martori minori sunt oscilante și că partea vătămată nu ar fi povestit
nimic mamei sale, nu este în măsură a determina o schimbare a temeiurilor
reținute la luarea măsurii. Sub acest aspect, Curtea reține că hotărârea de
condamnare a inculpatului în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția
de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la
vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea
de libertate.
În raport de toate aceste aspecte, se constată că
temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu
s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta,
restrictivă de libertate, scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii
preventive a inculpatului C.A.F. neputând fi atins în cauză prin punerea
acestuia în libertate, care nu se justifică în funcție de necesitatea
asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Față de considerentele expuse, Înalta Curte va
respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.F. împotriva
încheierii din 26 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru
cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 3231/101/2012, cu obligarea acestuia
la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul C.A.F. împotriva încheierii din 26 iulie 2012 a Curții de Apel
Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr.
3231/101/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei,
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 03 august 2012.