ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4647/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1485 din 27 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a 4-a civilă, a fost respinsă cererea reclamantei P.L., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut in esență următoarele: Din adresa nr. 75971 din 19 ianuarie 1991 emisă de Ministerul de Interne rezultă că prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 la data de 18 iunie 1951 reclamanta a fost dislocata în comuna Brateșu, județul Galați, împreună cu familia (fila 8). Mai reține tribunalul că dislocarea dispusă împotriva reclamantei și a familiei sale reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic, dovadă fiind și faptul că respectivele persoane au avut dosare de urmărire politică în evidența C.N.S.A.S.

Reclamantei P.L.

i-a fost recunoscută calitatea de persoană persecutată din motive politice potrivit Decretul-lege nr. 118/1990, i-a fost recunoscută perioada de dislocare ca fiind vechime în muncă, fiindu-i totodată acordate și o serie de drepturi accesorii alături de o indemnizație lunară, prin Hotărârea nr. 1134 din 25 februarie 1991 (filele 11). Mai mult, prin Decizia nr. 444 din 19 aprilie 2007, i-a fost recunoscută reclamantei și calitatea de luptător în rezistența anticomunistă (fila 7). În ceea ce privește reparația morală solicitată de reclamantă în cuantum de 250.000 euro, tribunalul o apreciază ca fiind excesivă, de natură a deturna norma legală de la scopul urmărit, respectiv de reparație morală, și nici nu a administrat probe din care să rezulte că reparația atât morală cât și materială acordată de Statul Român pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, nu este suficientă și rezonabilă, obligația probațiunii revenindu-i potrivit art. 129 alin. (1) C. proc.

civ. coroborat cu art. 1169 C. civ., cu atât mai mult cu cât este o reparație care nu poate fi cuantificată deoarece ea curge și pentru viitor. Este reținut faptul că imediat după Revoluție reclamanta a primit din partea Statului Român atât o recunoaștere a caracterului politic care reprezintă în fapt o reparație morală, prin Hotărârea nr. 1134 din 25 februarie 1991 și prin Decizia nr. 444 din 19 aprilie 2007, i-a fost recunoscută reclamantei și calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, precum și o pensie lunară al cărei cuantum a fost stabilit avându-se în vedere toți anii de detenție și care reprezintă atât o reparație morală cât și una materială, pensie pe care urmează ca reclamanta să o primească și în continuare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P.L., susținând că este necesar să acorde o justa reparație a prejudiciului suferit. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 669/ A din 28 iunie 2011 a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul admiterii parțiale a cererii și obligării pârâtului la plata sumei de 10.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral având în vedere jurisprudența CEDO și faptul că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu se aplică proceselor existente pe rol la data publicării sale. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanta și pârâtul. In recursul reclamantei, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a susținut că suma acordată de instanță nu reprezintă o reparație echitabilă. Pârâtul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că decizia Curții Constituționale se aplică și proceselor pe rol. In subsidiar, a arătat că suma acordată drept despăgubiri este exagerată. Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în raport de critica referitoare la lipsa de temei juridic a cererii de acordare a daunelor morale, ca efect al declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, este fondat. Astfel, problema de drept care se pune în speță este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Așa cum susține și recurentul, această problemă de drept a fost dezlegată greșit de către instanța de apel, care a reținut că decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în M. Of. în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului, nu produce efecte în cauză. Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, în sensul că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of.

nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui „bun” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum greșit a reținut instanța de apel, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică internă.

Atunci când intervine controlul de constituționalitate declanșat la cererea uneia din părțile procesului nu se poate susține că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate de predictibilitatea normei (cealaltă parte ar fi surprinsă pentru că nu putea anticipa dispariția temeiului juridic al pretențiilor sale), pentru că asupra normei nu a acționat în mod discreționar emitentul actului. O interpretare în sens contrar ar însemna, în fapt, suprimarea controlului de constituționalitate și, ceea ce este gândit ca un mecanism democratic, de reglare a viciilor unor acte normative, să fie astfel înlăturat. Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează.

De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși generatoare de situații discriminatorii. Față de toate aceste considerente, reținute prin raportare la decizia în interesul Legii nr. 12/2011 a Î.C.C.J., urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de apel și-a întemeiat soluția privind acordarea daunelor morale pe un text de lege declarat neconstituțional printr-o decizie a instanței de contencios constituțional, publicată anterior soluționării definitive a litigiului. Critica formulă de recurent pe acest aspect este, așadar, fondată și face aplicabil motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În concluzie, raportat la critica privind inexistența temeiului juridic al cererii de acordare de daune morale, recursul declarat de pârât va fi admis, conform art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar hotărârea pronunțată va fi modificată în sensul respingerii apelului reclamantei. Recursul declarat de reclamantă este nefondat, potrivit celor ce succed. În raport de dezlegarea dată recursului pârâtului, analiza criticilor formulate de reclamantă privind cuantumul daunelor morale nu se mai justifică, fiind în totalitate lipsită de interes o apreciere a instanței asupra criteriilor de evaluare a daunelor, în condițiile în care însăși cererea de acordare a acestora a rămas fără temei de drept.

În consecință, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiul București împotriva deciziei nr. 669/ A din 28 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1480 din 27 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.L. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2012.