ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 887/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 887/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei civile
de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă
nr. 199 din 16 februarie 2010 Tribunalul București, secția a III a civilă, a
respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanta SC N.I.V.B. în
contradictoriu cu pârâții SC A.S.I. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și
Mărci (O.S.I.M.), prin care s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța
să se dispună anularea mărcii Milapo 098565, motivat de faptul că reclamanta
este titulara mărcilor anterioare Milupa CTM 007198773, Milupa CTM 006651939 și
Milupa CTM 005065156.
În motivarea sentinței,
s-a reținut cu privire la conflictul cu marca MILUPA (CTM 007198773), în ceea
ce privește aspectul vizual, este de remarcat faptul că marca pârâtei este o
marcă combinată, în timp ce marca reclamantei este o marcă verbală; partea
verbală a mărcii pârâtei este MILAPO CAȘCAVAL PINTEA, adică 3 cuvinte, în timp
ce partea verbală a mărcii opuse este marca în sine și este un singur cuvânt
MILUPA; elementul verbal al mărcii pârâtei se integrează perfect în ansamblul
mărcii, constituind un tot unitar ca și grafie și coloristică, în timp ce, la
marca ce i se opune, elementul verbal este singurul care contează și care
transmite mesajul către privitor, cu condiția ca acesta să știe să citească; de
asemenea, este de remarcat faptul că, în momentul contactului cu o marcă
combinată, consumatorul își dispune atenția atât asupra elementului verbal, cât
și a celui figurativ.
În cazul mărcii
pârâtei, elementul figurativ ocupă în cadrul mărcii în jur de 90%, atât ca
dimensiune, cât și ca impresie vizuală, culorile care domină marca fiind extrem
de remarcabile vizual: verde, albastru, crem, alb, iar cuvântul MILAPO (care
este subiectul opoziției) are și el o grafie specială cu o cromatică
albastru-verde-alb; elementul figurativ din marca pârâtei are cel mai mare
impact vizual la consumator, deoarece este mult mai mare ca dimensiune față de
elementul verbal; poate afirma că partea verbală MILAPO cu cromatică și design
cu tot, ocupă mai puțin de 10% din ansamblul mărcii; are o formă grafică
suficient de complexă și sugestivă (o roșie, o bucată de cașcaval tăiat,
așezate într-o cromatică de nuanțe pastelate), încât să stârnească curiozitatea
consumatorului în a-i explora toate detaliile. În contrast cu aceste elemente
distinctive, marca ce i se opune este seacă, lipsită de interes vizual. Din
punct de vedere vizual, nu va putea niciodată să fie confundată o marcă verbală
cu una combinată, mai ales dacă cea din urmă este și colorată, ca în cazul
pârâtei.
De asemenea, din
punct de vedere psihologic, cele două mărci aflate în discuție produc un efect
vizual distinct și diferit, care nu poate fi confundat de consumator,
indiferent de tipul acestuia. Marca pârâtei atrage prin armonia dintre
culorile, formele și cuvintele utilizate, care produc un efect deosebit și
remarcabil. Spre deosebire de aceasta, marca ce i se opune nu produce impresii
psihologice. Cuvintele se citesc și se rostesc; ele impresionează vizual doar
dacă sunt colorate și impresionează acustic doar în literatură, în artă. Pentru
subiectul în discuție, nu poate fi vorba de o impresie vizuală la marca ce i se
opune.
În concluzie, din
punct de vedere vizual, cele două mărci nu pot fi confundate.
Din punct de vedere
fonetic, elementul verbal al mărcii pârâtei considerat conflictual de opozant
MILAPO se pronunță conform regulilor fonetice ale limbii române „milapo” și
conține 6 litere grupate în trei silabe „mi”, „la” și „po”; dintre aceste 6
litere, 3 sunt consoane și trei sunt vocale, grupate în silabe câte o consoană
cu câte o vocală; elementul verbal al mărcii opuse MILUPA putem presupune, că
se pronunță „milupa”, adică 6 litere, 3 consoane și 3 vocale, grupate în 3
silabe cu câte o consoană și o vocală în flecare: „mi”, „lu” și „pa”.
Din analiza acestor
părți verbale, rezultă că singurul element de similaritate în sensul art. 6
lit. c) din Legea nr. 84/1998 este silaba „mi”, celelalte două silabe având
diferită vocala; marca pârâtei are în plus silabele „la” și „po”, în timp ce
marca ce i se opune are silabele „lu” și „pa”. Per total, cele două mărci în
discuție diferă prin două vocale, amplasate în două silabe diferite, fapt care
duce la diferențierea clară a celor două mărci din punct de vedere fonetic;
statistic, cele două mărci având 6 litere în componență, diferența dintre ele
fiind de două vocale, acest lucru înseamnă că ele diferă în proporție de 30%.
În locul vocalei „u” din silaba a doua a mărcii MILUPA, care este o vocală
închisă, cu acustică slabă, marca pârâtei MILAPO are vocala „a”, o vocala
deschisă și foarte sonoră; în mod similar, la silaba a treia, în locul vocalei
„a” din MILUPA, ale cărei caracteristici le-a menționat deja, marca pârâtei
MILAPO are vocala „o”, o vocala rotundă, cu o pronunție specială și diferită de
alte vocale.
Așadar, marca verbală
opusă nu poate fi apreciată ca fiind similară cu marca pârâtei, nici măcar cu
partea ei verbală, atâta timp cât în discuție se află un singur cuvânt din cele
5 ale mărcii pârâtei, iar acel cuvânt diferă și el în proporție de 30 % de
marca opusă. Aceste argumente oferă consumatorului suficiente elemente pentru a
identifica, diferenția și recunoaște cele două mărci fără risc de confuzie.
În ceea ce privește
semantica celor două mărci aflate în conflict, elementul verbal controversat al
mărcii pârâtei MILAPO CAȘCAVAL PINTEA este un cuvânt abstract, fără nicio
semnificație semantică; pentru ca marca să nu rămână abstractă, a fost
completată cu restul de cuvinte, forme și culori care să-i dea consumatorului
elementele concrete de recunoaștere; elementul verbal al mărcii opuse MILUPA
(CTM 007198773) este și el abstract, fără semnificație semantică cunoscută;
nemaiavând alte elemente ajutătoare (forme, linii, culori, cuvinte), marca
fiind verbală, rămâne la latitudinea consumatorului să-și creeze elemente de
recunoaștere.
Ceea ce reiese din
această expunere semantică este faptul că similaritatea elementelor verbale ale
celor două mărci este doar aparentă; ambele cuvinte fiind abstracte, pot fi
apreciate ca fanteziste și diferite.
În ceea ce privește
impactul celor două mărci în mintea consumatorului, nu pot fi separate de
produsele/serviciile pe care se aplică marca de marca în sine, deoarece marca
însoțește produsul/serviciul; dacă se analizează în ansamblu aceste două
elemente, ieșind în evidență aprecierea făcută de reclamant, în sensul că
„produsele din lapte” și „produsele fermentate din lapte” pentru care este
înregistrată marca MILUPA (CTM 007198773) includ, evident „brânzeturi din
Ardealul Lăpuș” este cel puțin hilară. Chiar dacă toate sunt produse din lapte,
riscul ca brânza făcută în Țara Lăpușului (Maramureș) să fie
identică/confundată cu cea din Olanda este foarte mic.
Simpla similaritate a
produselor pentru care marca pârâtei MILAPO și marca reclamantei MILUPA nu
justifică anularea mărcii pârâtei. O marcă înregistrată deține un monopol, este
adevărat, dar a interzice orice altă versiune de marcă care conține un cât de
mic element din marca anterioară (în cazul pârâtei, mai puțin de 1% din marca
acesteia poate fi apreciată ca fiind identică mărcii opuse, deoarece partea
verbală a mărcii pârâtei ocupă 20 % din ansamblul mărcii sale, iar din aceasta
- adică din 5 cuvinte - numai unul este contestat și nici acela nu este identic
și/sau similar în sensul legii, este o încălcare a liberei concurențe pe piață.
Mărcile în discuție sunt suficient de diferite pentru a putea fi aplicate pe
produse similare și chiar identice, deoarece elementul hotărâtor este riscul de
confuzie din mintea consumatorului și acesta (consumatorul) nu are cum să
confunde cele două mărci indiferent pe ce fel de produse ar fi aplicate.
Cu privire la
conflictul cu marca MILUPA (CTM 006651939), se reține că, în ceea ce privește
aspectul vizual, acestea sunt: ambele mărci sunt mărci combinate, dar marca
pârâtei este colorată, iar marca reclamantei este alb-negru; partea verbală a
mărcii pârâtei este MILAPO CAȘCAVAL PINTEA, adică 3 cuvinte, în timp ce partea
verbală a mărcii opuse este marca în sine formată dintr-un un singur cuvânt
MILUPA; elementul verbal al mărcii pârâtei se integrează perfect în ansamblul
mărcii, constituind un tot unitar ca și grafie și coloristică, în timp ce, la
marca reclamantei, cuvântul MILUPA este însoțit de un element grafic abstract,
alb-negru, cu slab efect vizual și cu puține elemente vizuale de recunoaștere
oferite consumatorului; de asemenea, este de remarcat faptul că, în momentul
contactului cu o marcă combinată, consumatorul își dispune atenția atât asupra
elementului verbal, cât și a celui figurativ. În cazul mărcii pârâtei,
elementul figurativ ocupă în cadrul mărcii în jur de 90%, atât ca dimensiune,
cât și ca impresie vizuală, culorile care domină marca fiind suficient de
remarcabile vizual: verde, albastru, crem, alb, iar cuvântul MILAPO are și el o
grafie specială cu o cromatică albastru-verde-alb; elementul figurativ din
marca pârâtei are cel mai mare impact vizual la consumator, deoarece este mult
mai mare ca dimensiune față de elementul verbal; partea verbală MILAPO cu
cromatică și design cu tot, ocupă mai puțin de 10% din ansamblul mărcii; are o
formă grafică suficient de complexă și sugestivă (o roșie, o bucată de cașcaval
tăiat, așezate într-o cromatică de nuanțe pastelate), încât să stârnească,
curiozitatea consumatorului în a-i explora toate detaliile. În contrast cu
aceste elemente distinctive, marca reclamantei este seacă, lipsită de interes
vizual. Din punct de vedere vizual, nu va putea niciodată să fie confundată o
marcă alb-negru cu una colorată; din punct de vedere al impactului psihologic,
cele două mărci aflate în discuție produc un efect vizual distinct și diferit,
care nu poate fi confundat de consumator, indiferent de tipul acestuia. Marca
pârâtei atrage prin armonia dintre culorile, formele și cuvintele utilizate,
care produc un efect deosebit și remarcabil. Spre deosebire de aceasta, marca
reclamantei produce impresii psihologice mai slabe, din cauza lipsei de
culoare.
În concluzie, din
punct de vedere vizual, cele două mărci nu pot fi confundate.
Din punct de vedere
fonetic, elementul verbal al mărcii sale, considerat conflictual de reclamantă
- MILAPO - se pronunță conform regulilor fonetice ale limbii române, așa cum se
scrie „milapo” și conține 6 litere grupate în trei silabe „mi”, „la” și „po”;
dintre aceste 6 litere, 3 sunt consoane și trei sunt vocale, grupate în silabe
câte o consoană cu câte o vocală; elementul verbal al mărcii opuse MILUPA se
pronunță, de asemenea, așa cum se scrie „milupa”), adică 6 litere, 3 consoane
și 3 vocale, grupate în 3 silabe cu câte o consoană și o vocală în fiecare:
„mi”, „lu” și „pa”.
Din analiza acestor
părți verbale, rezultă că singurul element de similaritate în sensul art. 6
lit. c) din Legea nr. 84/1998 este silaba „mi”, celelalte două silabe având
diferită vocala; marca pârâtei are în plus silabele „la” și „po”, în timp ce
marca ce i se opune are silabele „lu” și „pa”. Per total, cele două mărci în
discuție diferă prin două vocale, amplasate în doua silabe diferite, fapt care
duce la diferențierea clară a celor două mărci din punct de vedere fonetic;
cele doua mărci având 6 litere în componență, diferența dintre ele fiind de
două vocale, acest lucru înseamnă că ele diferă în proporție de 30%. În locul
vocalei „u” din silaba a doua a mărcii MILUPA, care este o vocală închisă, cu
acustică slabă, marca pârâtei MILAPO are vocala „a”, o vocală deschisă și
foarte sonoră; în mod similar, la silaba a treia, în locul vocalei „a” din
MILUPA, ale cărei caracteristici le-am menționat deja, marca pârâtei MILAPO are
vocala „o”, o vocala rotundă, cu o pronunție specială și diferită de alte
vocale.
Așadar, marca verbală
a reclamantei nu poate fi apreciată ca fiind similară cu marca pârâtei, nici
măcar în partea ei verbală, atâta timp cât în discuție se află un singur cuvânt
din cele 5 ale mărcii pârâtei, iar acel cuvânt diferă și el în proporție de 30
% de marca opusă. Aceste argumente oferă consumatorului suficiente elemente
pentru a identifica, diferenția și recunoaște cele două mărci fără risc de
confuzie.
În ceea ce privește
semantica celor două mărci aflate în conflict, elementul verbal controversat al
mărcii sale MILAPO CAȘCAVAL PINTEA (M 2008 07928) este un cuvânt abstract, fără
nicio semnificație semantică; marca pârâtei conține și cuvinte, forme și culori
care să-i dea consumatorului elementele concrete de recunoaștere; elementul
verbal al mărcii opuse MILUPA (CTM 007198773) este și el abstract, fără
semnificație semantică cunoscută; nemaiavând alte elemente ajutătoare (forme,
linii, culori, cuvinte), marca fiind verbală, rămâne la latitudinea
consumatorului să-și creeze elemente de recunoaștere. Ceea ce reiese din
această expunere semantică este faptul că similaritatea elementelor verbale ale
celor doua mărci este doar aparentă; ambele cuvinte fiind abstracte, pot fi
apreciate ca fanteziste și diferite.
În ceea ce privește
impactul celor două mărci în mintea consumatorului, sunt valabile precizările
făcute la analiza conflictului anterior cu marca MILUPA (CTM 007198773).
Cu privire la
conflictul cu marca MILUPA (CTM 005065156), în ceea ce privește aspectul
vizual, sunt de remarcat următoarele: ambele mărci sunt mărci combinate,
colorate; culorile dominante ale mărcii pârâtei MILAPO CAȘCAVAL PINTEA sunt verde,
albastru, bej, alb, în timp ce culorile dominante ale mărcii opuse MILUPA (CTM
005065156) sunt roșu și verde (conform înregistrării OAMI), deci culori total
diferite, inconfundabile; partea verbală a mărcii pârâtei este MILAPO CAȘCAVAL
LĂPUȘ, adică 3 cuvinte, în timp ce partea verbală a mărcii reclamantei este
MILUPA FRUTAPURA, adică 2 cuvinte; elementul verbal al mărcii pârâtei se
integrează perfect în ansamblul mărcii, constituind un tot unitar ca și grafie
și coloristică, în timp ce, la marca ce i se opune, cuvântul MILUPA este însoțit
de un element grafic (un dreptunghi) de culoare roșie separat complet de restul
mărcii, adică cuvântul FRUTAPURA scris cu caractere speciale de culoare verde.
De asemenea, este de
remarcat faptul că, în momentul contactului cu o marcă combinată, consumatorul
își canalizează atenția atât asupra elementului verbal, cât și a celui
figurativ. În cazul mărcii pârâtei, elementul figurativ ocupă în cadrul mărcii
în jur de 90%, atât ca dimensiune, cât și ca impresie vizuală, culorile care
domină marca fiind extrem de remarcabile vizual: verde, albastru, crem, alb,
iar cuvântul MILAPO are și el o grafie specială cu o cromatică
albastru-verde-alb; elementul verbal al mărcii reclamantei ocupă mai mult de
50% din ansamblul mărcii, cuvântul MILUPA, considerat ca fiind dominant,
ocupând numai 10%, maximum 20 % din marcă, în timp ce, la marca pârâtei,
cuvântul MILAPO apreciat de reclamantă ca fiind în conflict, ocupă un procent
nesemnificativ (1%); elementul figurativ din marca pârâtei are un mai mare
impact vizual la consumator decât cel al mărcii opuse deoarece: este mult mai
mare ca dimensiune față de elementul verbal; se poate afirma că partea verbală
MILAPO cu cromatică și design cu tot, ocupă mai puțin de 10% din ansamblul mărcii;
are o formă grafică suficient de complexă și sugestivă (o roșie, o bucată de
cașcaval tăiat, așezate într-o cromatică de nuanțe pastelate, plus un trapez cu
colțuri rotunjite, colorat în verde și albastru și cu caractere scrise cu alb
peste), încât sa stârnească curiozitatea consumatorului în a-i explora toate
detaliile.
În contrast cu aceste
elemente distinctive, cuvântul MILUPA din marca opusă, chiar luat în context cu
dreptunghiul roșu care îl încadrează, nu poate fi confundat cu MILAPO în
trapezul verde cu albastru; în afara celor menționate, mai există un element
vizual de luat în seamă și care face diferența dintre cele două mărci, și anume
cuvântul FRUTAPURA din marca opusă, care prin grafică și culoare produce o mare
diferență între cele două mărci și ajută consumatorul să le recunoască fără
risc de confuzie.
Din punct de vedere
fonetic, elementul verbal al mărcii pârâtei considerat conflictual MILAPO se
pronunță conform regulilor fonetice ale limbii romane „milapo” și conține 6
litere grupate în trei silabe „mi”, „la” și „po”; dintre aceste 6 litere, 3
sunt consoane și trei sunt vocale, grupate în silabe cate o consoană cu câte o
vocală; elementul verbal al mărcii opuse MILUPA se pronunță după aceleași
reguli, „milupa”, adică 6 litere, 3 consoane și 3 vocale, grupate în 3 silabe
cu câte o consoană și o vocală în fiecare: „mi”, „lu” și „pa”; din analiza
acestor părți verbale, rezultă că singurul element de similaritate în sensul
art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 este silaba „mi”, celelalte două silabe
având diferită vocala; marca pârâtei are în plus silabele „la” și „po”, în timp
ce marca ce i se opune are silabele „lu” și „pa”. Per total, cele două mărci în
discuție diferă prin două vocale, amplasate în două silabe diferite, fapt care
duce la diferențierea clară a celor două mărci din punct de vedere fonetic.
În afara acestor
elemente, mai apar ca demne de luat în considerare BRÂNZĂ CAȘCAVAL LĂPUȘ la
marca pârâtei și FRUTAPURA la marca opusă, adică o serie de cuvinte silabe,
vocale și consoane care diferă complet unele de altele și fac diferența între
mărci; deși nu au exclusivitate în sensul legii, aceste cuvinte oferă
informații complementare consumatorului și îl ajută să recunoască mărcile și
din punct de vedere fonetic.
În ceea ce privește
semantica celor doua mărci aflate în conflict, elementul verbal controversat al
mărcii pârâtei MILAPO CAȘCAVAL PINTEA este un cuvânt abstract, fără nicio
semnificație semantică; pentru ca marca să nu rămână abstractă, a fost
completată cu restul de cuvinte, forme și culori care să-i dea consumatorului
elementele concrete de recunoaștere; elementul verbal al mărcii opuse MILUPA
(CTM 007198773) este și el abstract, fără semnificație semantică cunoscută;
nemaiavând alte elemente ajutătoare (forme, linii, culori) și fiind completat
doar de cuvântul FRUTAPURA, care în nici un caz nu se poate confunda cu
elementele verbale ale mărcii pârâtei (CAȘCAVAL PINTEA) marca fiind verbală,
rămâne la latitudinea consumatorului să-și creeze elemente de recunoaștere.
Ceea ce reiese din
aceasta expunere semantică, este faptul că similaritatea elementelor verbale
ale celor două mărci este doar aparentă; ambele cuvinte fiind abstracte, pot fi
apreciate ca fanteziste și diferite. În ceea ce privește impactul celor doua
mărci în mintea consumatorului, marca pârâtei MILAPO CAȘCAVAL PINTEA a fost
solicitată la înregistrare pentru clasa 29: Carne, pește, pasări, vânat;
extracte din carne; fructe și legume conservate, uscate și fierte; jeleuri,
dulcețuri, compoturi; ouă, lapte și produse lactate; uleiuri și grăsimi
comestibile; marca opusă MILUPA (CTM 005065156) este înregistrată pentru clasa
05: substanțe dietetice adaptate pentru uz medical; mâncare pentru bebeluși.
În această situație,
este evident că produsele pe care se aplică cele două mărci sunt diferite în
sine, se găsesc expuse spre vânzare în locații diferite, nu numai pe rafturi
diferite. Produsele din farmacii, adică locul unde se comercializează produsele
pe care se aplică marca reclamantei nu pot fi confundate cu magazinele cu specific
alimentar, în care se comercializează produsele pe care se aplică marca
pârâtei.
Prin decizia civilă
nr. 5 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și
pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a
respins, ca nefondat,.apelul
formulat de apelanta-reclamantă SC N.I.V.B. împotriva sentinței menționate.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel a înlăturat susținerea apelantei în sensul că, prin
analiza comparativă realizată, tribunalul ar fi omis să analizeze elementele principale
ale fiecăreia dintre mărci. Practica instanțelor europene este constantă în sensul
că în aprecierea riscului de confuzie între cele două mărci, ceea ce contează
este impresia globală pe care acestea o creează asupra consumatorului. Prin
urmare, ceea ce se analizează sunt mărcile supuse comparației în ansamblul lor,
iar nu elemente ale acestora.
De altfel, în același
sens sunt și susținerile apelantei care arată faptul că „o măsurare procentuală
a diferențelor dintre mărci nu poate fi primită” deoarece această analiză
matematica nu poate fi făcută din rațiuni de ordin practic. „Mărcile formează
un tot, ele nu pot fi comparate matematic.”
Pe de altă parte,
faptul că asupra elementelor verbale „cașcaval Pintea” s-a formulat renunțarea
la exclusivitate de către pârâtă nu este un argument pentru a înlătura aceste
elemente din acțiunea de comparare a mărcilor, cu atât mai mult cu cât, în
ansamblul elementului verbal al mărcii pârâtei, aceste elemente „cașcaval
pintea” ocupă un spațiu mai mare decât cel reprezentat de elementul verbal
milapo.
Pe de altă parte,
chiar dacă s-ar reține că elementele verbale ale celor două mărci, milapo –
milupa sunt scrise cu caractere asemănătoare, acest fapt nu este suficient
pentru a se putea stabili riscul de confuzie. În realitate, așa cum s-a arătat
prin luarea în calcul a dimensiunilor foarte reduse pe care elementul verbal le
ocupă în ansamblul mărcii riscul de confuzie nu poate fi reținut.
Pentru considerentele
expuse în paragraful anterior nu poate fi primită nici susținerea că elementele
dominante ale celor două mărci sunt milapo – milupa. De altfel, nici apelanta
nu indică argumentele pentru care, cel puțin în cazul mărcii pârâtei, ar urma
să se considere că milapo este elementul predominant.
Pe de altă parte,
faptul că, așa cum se indică în motivele de apel, părțile ar putea folosi
elementele verbale și prin aplicarea lor pe culori diferite de cele pentru care
au fost înregistrate, nu poate fi luat în considerare, având în vedere că
analiza comparativă se realizează în concret iar nu prin aplicarea de situații
ipotetice.
Analizând criticile
privind compararea produselor pentru care cele două mărci au fost înregistrate,
Curtea a reținut că, prin compararea elementelor cuprinse în clasele de produse,
rezultă similaritatea acestor produse. Pe de altă parte însă, așa cum se indică
și în considerentele sentinței tribunalului, simpla similaritate a produselor
nu este suficientă pentru a justifica existența riscului de confuzie a celor
două mărci.
Privitor la
elementele relevante pentru riscul de confuzie, Curtea a reținut că este
eronată susținerea privind nivelul mai scăzut sau mai ridicat al
consumatorului. În realitate, atunci când mărcile se aplică pe unor produse
specializate, nivelul de atenție al consumatorului este apreciat ca fiind mai
ridicat față de consumatorul produselor de uz general.
Argumentul privind
distinctivitatea intrinsecă dobândită de către mărcile reclamantei nu a fost
reținut ca relevant de către instanța de apel, în absența unor probe la dosar
care să susțină aceasta, fiind înlăturată, totodată, susținerea că riscul de
asociere a mărcilor ar fi trebuit analizat separat, deoarece el este inclus în
riscul de confuzie.
Este ușor hilară
critica privind inducerea în eroare a consumatorilor prin aplicarea pe produse
a mărcii cuprinzând elementul „cașcaval Pintea” pe produse din lapte și din
iaurt, ține de diligența unui comerciant să nu facă astfel de erori și să
aplice elementul „cașcaval Pintea” doar pe produsul cașcaval, a conchis instanța
de apel.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC N.I.V.B., criticând-o
pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.
civ. și susținând, în esență, următoarele:
- Instanța de apel nu
a făcut o comparare din punct de vedere vizual, verbal și semantic a mărcilor
pentru a analiza dacă mărcile sunt sau nu similare, limitându-se la înlăturarea
unei părți dintre susținerile reclamantei, ceea ce atestă că, în mod greșit,
instanța de apel a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului
cauzei, impunându-se casarea și trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel București, în baza art. 297 coroborat cu art. 316, cu art. 304 pct. 5 și cu
art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și conform art. 314 C. proc. civ.
- Instanța de apel nu
a indicat considerentele de drept în temeiul cărora și-a format convingerea.
Astfel, nu motivează
de ce reține că elementele „milupa” și respectiv, „milapo” nu ar fi elementele
principale ale mărcilor comparate și nici nu menționează care ar fi aceste
elemente.
De asemenea, instanța
de apel, în mod greșit, a constatat că nu exista probe la dosar care să susțină
„gradul ridicat al distinctivității dobândite a mărcilor Milupa”, în condițiile
în care, în raport de testul aplicat de CJUE în cazul C-375/97 General Motors -
intensitatea, întinderea geografică, durata folosirii mărcii și mărimea
investiției în promovarea mărcii -, s-a dovedit că mărcile Milupa și-au sporit
distinctivitatea în timp prin folosință îndelungată.
Instanța de apel nu
motivează ce înțelege prin „produse specializate” și „produse de uz general”,
cu atât mai mult cu cât mărcile analizate sunt înregistrate și pentru „lapte și
produse din lapte”.
Motivarea hotărârii
este sumară și superficială și în ceea ce privește riscul de confuzie, instanța
a reținut că „practica instanțelor europene este constantă în a aprecia că, în
aprecierea riscului de confuzie între cele două mărci, ceea ce contează este
impresia globală pe care acestea o creează asupra consumatorului”. Or, nu se menționează
despre ce hotărâri judecătorești este vorba și ale cărei instanțe europene sunt
acestea.
Mai mult, cele doua
idei nu se exclud. Astfel, pe de o parte, mărcile se analizează în ansamblul
lor și, pe de altă parte, se analizează în funcție de elementele lor
principale, pentru că acestea sunt cele percepute inițial de către consumator.
În acest sens, reclamanta a susținut aceste aspecte pe tot parcursul judecății,
iar instanța de apel nu a motivat de ce nu consideră că, observând în ansamblu
mărcile, ceea ce se reține este tocmai elementul principal al fiecărei mărci,
cu atât mai mult cu cât „rareori consumatorul mediu are șansa să facă o
comparație directă între diversele mărci, dar trebuie să se bazeze pe imaginea
imperfectă a lor pe care a ținut-o în minte” (paragraful 26 din decizia Lloyd a
Curții de Justiție).
Instanța de apel face
confuzie între „distinctivitatea intrinsecă” și „distinctivitatea dobândită”,
deoarece reclamanta a susținut că gradul de distinctivitate a mărcilor Milupa a
crescut prin folosință îndelungată, iar mărcile cu grad ridicat al caracterului
distinctiv, fie prin ele însele, fie prin reputația pe care o au în piață, se
bucură de o protecție mai largă decât mărcile cu un grad mai scăzut al
caracterului distinctiv (hotărârea Curții de Justiție în cazul C-39/97 Canon
Kabushiki Kaisha v Metro Goldwyn Mayer, par. 17 și urm.).
Hotărârea atacată nu
este motivată nici în raport de dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. a coroborat
cu art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 84/1998, mai mult, conține chiar
considerente care nu au legătură cu natura pricinii, având în vedere că așa-zisa
motivare a instanței de apel se refera la folosirea mărcii Milapo, și nu la
înregistrarea ei.
Trecând peste faptul
că instanța de apel se substituie intimatei-pârâte, considerând că aceasta nu
va face erori și nu va aplica marca Milapo - în componența căreia intră și
sintagma „cașcaval Pintea” - decât pe cașcaval, instanța trebuia să analizeze
marca așa cum este înregistrată (deci, pentru toate produsele din clasa 29), și
nu în raport de cum urmează să fie folosită de către intimata-pârâtă (adică,
numai pe cașcaval).
- Hotărârea nu face
nicio referire, în raport de normele de drept material, la temeiul legal, mai
mult, instanța de apel nu a făcut o analiză a similarității mărcilor Milupa și
Milapo.
Recuenta – reclamantă
a reiterat pe larg susținerile formulate în cursul judecății privind similaritatea
semnelor, insistând asupra faptului că elementul principal al mărcii pârâtei
este chiar elementul verbal „milapo”, care trebuie comparat cu elementul
principal al mărcilor reclamantei, „milupa”, cu atât mai mult cu cât marca
Milupa CTM 007198773 este o marca verbală.
Seria de elemente
nedistinctive din marca pârâtei pentru care a obținut disclaimer, respectiv
„cașcaval Pintea” nu poate face obiectul analizei similarității mărcilor in
discuție, nici din punct de vedere verbal, nici vizual, acestea fiind ignorate
de consumator.
Modificările aduse elementului
verbal „milapo”, prin schimbarea locului vocalei „a” de la sfârșitul mărcii
Milupa și plasarea acestuia imediat după prefixul „mil” și înlocuirea consoanei
„u” cu „o”, nu sunt de natură a diferenția mărcile analizate, MILUPA și MILAPO
fiind practic departajate doar de o literă. Mai mult, elementele principale ale
mărcilor au aceeași lungime, îngreunând astfel diferențierea între ele.
De asemenea, începutul
mărcii are o mare importanță pentru percepția mărcii de către consumatori,
deoarece acesta captează atenția consumatorului și este mai ușor de reținut
(Decizia OHIM din 6/10/2007 cu privire la opoziția nr. B 917 866 - EURO FOOD v.
EUROPEAN FOOD & logo). Mărcile în discuție au același prefix „mil”, ceea ce
creste gradul de similitudine dintre acestea.
Scrierea cuvintelor „milapo”
și „milupa” este aproape identică, fiind constituită din același tip de
caractere, cu litere mici și aplecate spre dreapta, scrise în alb și încadrate
de o formă geometrică provenită dintr-un dreptunghi ușor modificat și
respectiv, de un dreptunghi.
Recurenta a conchis
în sensul că elementele predominante ale mărcilor Milapo și Milupa sunt
similare, ca atare, mărcile sunt similare din punct de vedere verbal și vizual.
În ceea ce privește produsele,
cele pentru care mărcile anterioare sunt înregistrate și produsele mărcii Milapo
sunt identice, deoarece „produsele din lapte” și „produse fermentate din lapte”
pentru care mărcile Milupa CTM 07198773 și Milupa CTM 006651939 sunt
înregistrate includ produsele „lapte și produse lactate” pentru care marca
Milapo este înregistrată, iar „mâncarea pentru bebeluși” ce se înscrie in lista
de produse a mărcii Milupa CTM 005065156 este preponderent constituita din „lapte”
și este un „produs lactat”.
Recurenta a arătat că
este întrunit și riscul de confuzie, reluând susținerile formulate în cursul
judecății pe acest aspect.
De asemenea, a
reiterat susținerile privind faptul că marca Milapo, prin elementul său
figurativ, este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la natura
produsului.
Examinând decizia
recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte
constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Modul de argumentare
a deciziei de apel reflectă o insuficientă clarificare a situației de fapt,
însă, deși sunt incidente, în această situație, dispozițiile art. 304 pct. 7 C.
proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse, urmează a se face aplicarea
art. 314 C. proc. civ., ce impune casarea deciziei de către Înalta Curte în
situațiile în care situația de fapt nu rezultă cu certitudine, fiind imposibilă
evaluarea aplicării legii de către instanța de apel.
Prin cererea de
chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea înregistrării mărcii combinate
MILAPO CAȘCAVAL PINTEA nr. 098565, aparținând pârâtei, invocând existența unui
risc de confuzie între marca pârâtei și mărcile anterioare ale reclamantei,
înregistrate la nivel comunitar, MILUPA nr. 007198773, nr. 006651939 și nr.
005065156, în condițiile similarității semnelor și a produselor.
Față de motivele de
fapt ale cererii, se constată că, în mod corect, ambele instanțe de fond au analizat
legalitatea înregistrării mărcii pârâtei din perspectiva motivului de nulitate
întemeiat pe dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 6 lit.
c) din Legea nr. 84/1998 (din forma în vigoare la data înregistrării mărcii).
Potrivit acestei
norme, se poate solicita anularea înregistrării unei mărci, dacă aceasta „este
similară cu o marcă anterioară și este destinată a fi aplicată unor produse sau
servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public,
incluzând și riscul de asociere cu marca anterioară”.
Aplicând principiul
disponibilității și dând eficiență voinței reclamantului, în mod corect,
instanțele de fond din cauză nu s-au raportat la cerințele de aplicare a
prevederilor art. 48 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 6 lit. d) din lege, pe
baza cărora instanța de judecată ar fi putut recunoaște o protecție mai largă
mărcilor reclamantei, în virtutea notorietății acestora, fiind prezumat riscul
de confuzie între aceste mărci și marca a cărei anulare se solicită.
Singura referire la
notorietate din cuprinsul cererii de chemare în judecată este una indirectă, în
contextul unui citat din decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene pronunțată
în cauza Sabel (C – 251/95), vizând creșterea gradului de distinctivitate al
unei mărci anterioare, ca urmare a folosinței îndelungate în timp.
Or, această referire
nu este suficientă pentru a fi antrenat calificarea juridică a pretențiilor
reclamantei în sensul unei solicitări de anulare a înregistrării mărcii, pentru
preexistența unor mărci notorii la data depunerii cererii de înregistrare a
mărcii pârâtei, în condițiile în care nu rezultă intenția certă și neechivocă a
reclamantei de invocare a notorietății: nu se face vreo referire directă la
aceasta, nu se arată argumentele întrunirii unui anumit grad de cunoaștere, de
către mărcile reclamantei, suficient pentru a se reține notorietatea, nu se
indică probele relevante în acest sens.
Notorietatea unei
mărci nu se poate analiza din oficiu în cadrul unei cereri în anulare
întemeiate pe dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. b) din lege, funcționând pe
deplin principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.
Astfel, este necesară
manifestarea expresă de voință a reclamantului în sensul invocării notorietății
mărcii sale, chiar dacă nu se face explicit referire la prevederile art. 6 lit.
d) din lege (în coroborare cu art. 48), în caz contrar, o evaluare din oficiu a
distinctivității ar echivala cu depășirea nepermisă a limitelor cererii de
chemare în judecată.
În acest context, se
constată că motivele de recurs referitoare la neanalizarea notorietății de
către instanța de apel sunt nefondate.
În ceea ce privește îndeplinirea
cerințelor prevăzute de art. 6 lit. c) din lege, se reține că reclamanta invocă
anterioritatea a trei mărci comunitare „Milupa”, dintre care una este exclusiv
verbală „Milupa” (007198773), iar celelalte două combinate, conținând, pe lângă
cuvântul „Milupa”, fie elementul verbal „Frutapura” (005065156), fie un element
figurativ constând într-o înșiruire de cinci buline de mărimi diferite, plasate
deasupra cuvântului „Milupa” (006651939).
Instanța de apel a
apreciat că nu există un risc de confuzie între marca pârâtei și mărcile
anterioare arătate, însă, se constată că atare apreciere nu este suficient
argumentată în fapt și în drept și nu relevă o analiză a criteriilor consacrate
în
jurisprudența
constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, deși a
reținut, în mod corespunzător, că
riscul de confuzie trebuie apreciat global, instanța
de apel nu a înfățișat elementele relevante în această evaluare și nu a răspuns
tuturor motivelor de apel care vizau factorii pertinenți în aprecierea riscului
de confuzie. În același timp, argumentele pentru care a înlăturat unele dintre
susținerile reclamantei nu sunt corecte, după cum se va arăta în cele ce
urmează.
Este necontestat
faptul că aprecierea riscului de confuzie se realizează ținându-se cont de toți
factorii pertinenți în speță, în special de gradul de cunoaștere a mărcii pe
piață, de asocierea ce poate fi făcută cu semnul anterior înregistrat sau
utilizat, de gradul de similaritate între marcă și semn, precum și între
produsele sau serviciile desemnate (de exemplu, hotărârile CJCE în cauzele C-
251/95 Sabel, C – 39/97 Canon, C- 342/97 Lloyd).
Premisa analizei riscului
de confuzie este aceea a similarității semnelor în conflict, respectiv a
produselor/serviciilor, cerințe ce trebuie întrunite cumulativ.
Instanța de apel a constatat
similaritatea produselor pentru care sunt înregistrate mărcile în conflict,
însă nu rezultă din considerente că ar fi analizat și similaritatea semnelor,
nefiind inserat niciun argument relativ la susținerile reclamantei în sensul
existenței unei similarități vizuale și auditive între mărcile acesteia și
marca pârâtei.
Din moment ce a procedat
la evaluarea riscului de confuzie, s-ar putea presupune că instanța a reținut
similaritatea semnelor, dar o asemenea constatare ar fi fost contrară
aprecierilor primei instanțe, care a exclus existența acestei similarități,
ceea ce ar fi însemnat o acceptare a susținerilor reclamantei pe acest aspect.
Or, din cuprinsul deciziei
recurate, nu rezultă că vreunul dintre motivele de apel ar fi fost admis, nu
s-au înfățișat argumente referitoare la existența similarității semnelor,
dimpotrivă, au fost înlăturate susținerile vizând modul de apreciere
comparativă a mărcilor în conflict.
Mai mult, dacă s-ar
fi reținut similaritatea semnelor, concluzia inexistenței unui risc de
confuzie, incluzând și riscul de asociere – în termenii art. 6 lit. c) din lege
– ar fi trebuit să se bazeze pe o evaluare a gradului de similaritate, în
privința atât a semnelor, cât și a produselor/serviciilor, dat fiind că, astfel
cum a reținut în mod constant CJCE în jurisprudența sa, între acești factori
există o anumită interdependență, în sensul că un grad scăzut de similaritate
între produse/servicii poate fi compensat printr-un grad ridicat de
similaritate între semne și invers.
Instanța de apel nu a
făcut asemenea evaluări, astfel încât se constată că lipsesc considerentele
relevante pentru care s-a apreciat că nu este întrunit riscul de confuzie,
incluzând și riscul de asociere.
Pe de altă parte, instanța
de apel a reținut în mod greșit că renunțarea pârâtei la exclusivitate asupra
elementelor verbale „cașcaval Pintea” nu conduce la ignorarea acestor elemente
din aprecierea comparativă a mărcilor în conflict.
În conformitate cu
Regula 17 din H.G. nr. 833/1998 de aprobare a Regulamentului de aplicare a
Legii nr. 84/1998 (regulament în vigoare la data înregistrării mărcii pârâtei),
elementele pentru care se renunță la exclusivitate sunt lipsite de caracter
distinctiv, iar protecția acordată prin înregistrarea mărcii nu se extinde și
asupra acestor elemente.
Astfel, efectul
renunțării în discuție (disclaimer) este tocmai acela al ignorării elementelor
asupra cărora poartă renunțarea în analiza similarității semnelor, ceea ce
înseamnă că, în cauză, compararea semnelor are în vedere, în privința elementelor
verbale din marca pârâtei, doar cuvântul „Milapo”, nu și elementele „cașcaval
Pintea” (ca, de altfel, nici „produs maramureșean”, afectat, de asemenea, de
disclaimer). Aceste din urmă elemente nu pot avea, în aprecierea comparativă a
mărcilor, decât un rol figurativ.
În același timp,
faptul că elementul verbal „Milapo” ocupă un spațiu mic în comparație cu
elementele figurative, în ansamblul mărcii pârâtei, nu echivalează cu ignorarea
sa din aprecierea comparativă a semnelor și a riscului de confuzie, în
condițiile în care este singurul element care trebuie luat în considerare din
punct de vedere auditiv. Pe de altă parte, în plan vizual, consumatorul
percepe, în primul rând, elementele verbale, cu atât mai mult dacă sunt
puternic distinctive, iar elementele figurative sunt banale ori sugestive în
raport cu produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată.
În acest context,
evaluarea riscului de confuzie implică aprecierea distinctivității fiecărui
component al mărcilor în conflict, întrucât, chiar dacă un consumator percepe
marca în ansamblu, percepția sa este influențată de elementele intrinsec
distinctive, cărora le acordă o atenție mai mare față de cele pe care se
așteaptă să le regăsească aplicate pe un anumit produs (de exemplu, un peisaj
montan, cu o coloristică puțin surprinzătoare – creste acoperite de zăpadă,
brazi verzi etc. -, în legătură cu produse lactate, precum în cauză).
Față de cele anterior
expuse, se constată că analiza riscului de confuzie nu a fost realizată în mod
corespunzător, ceea ce, avându-se în vedere că se bazează pe aprecieri de fapt privind,
în primul rând, aprecierea comparativă a mărcilor, inclusiv determinarea
existenței similarității semnelor și a gradului de similaritate, atrage
incidența dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., neputând a se verifica modul de
aplicare a legii de către instanța de apel, în condițiile unei situații de fapt
insuficient clarificate.
În ceea ce privește
motivul de nulitate întemeiat pe dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. a) cu
referire la art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 84/1998, se constată că
instanța de apel a reținut caracterul deceptiv al mărcii pârâtei în legătură cu
toate celelalte produse din clasa 29, altele decât „lapte” și „produse
lactate”, din moment ce a constatat că ar fi o „eroare” a comerciantului
aplicarea mărcii pe alte produse decât acestea.
Totuși, a înlăturat
motivele de apel pe acest aspect, în loc să anuleze înregistrarea mărcii pentru
acele produse, cu excepția celor individualizate anterior.
Atare contrarietate
între considerente și dispozitiv reprezintă un argument în plus pentru casarea
deciziei, în considerarea cazului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,
urmând ca instanța de rejudecare să procedeze în consecință, restrângând
analiza presupusă de art. 48 cu referire la art. 6 lit. c) din lege exclusiv la
produsele „lapte” și „produse lactate” din clasa 29, pentru care marca pârâtei
a fost înregistrată.
Urmează, așadar, ca, în
cadrul rejudecării, să se evalueze riscul de confuzie prin prisma
considerentelor expuse anterior, ținându-se cont de criteriile consacrate în
jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, inclusiv cele relative la luarea
în considerare a elementelor distinctive și dominante ale mărcilor în conflict.
În acest sens, Curtea a statuat, în mod constant, că diferențele conceptuale
ori vizuale dintre două semne pot neutraliza similitudinile fonetice dintre
acestea, însă doar în măsura în care cel puțin unul dintre aceste semne are,
din perspectiva publicului relevant, o semnificație clară și determinată,
astfel încât acest public să o poată sesiza în mod direct (de exemplu, hotărârea
din 12 ianuarie 2006, în cauza C-361/04 Ruiz-Picasso).
Urmează, de asemenea,
a se face aplicarea, în raport de eventuala constatare a similarității
semnelor, a principiului interdependenței factorilor relevanți în aprecierea
riscului de confuzie; astfel, cu cât similaritatea între produselor/serviciilor
este mai mare, iar caracterul distinctiv al mărcii anterioare (în speță, este
vorba despre distinctivitatea intrinsecă) este mai pronunțat, cu atât riscul de
confuzie este mai crescut.
O asemenea evaluare
implică, în același timp, determinarea gradului de similaritate inclusiv între
produse, dat fiind că instanța de apel, prin decizia recurată, a reținut
generic existența similarității produselor la care se raportează mărcile în
conflict, fără, însă, a stabili nivelul similarității și nici dacă aceasta
subzistă în raport de toate produsele pentru care sunt înregistrate mărcile
părților.
Față de
considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și, în aplicarea art.
314 C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare
la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanta SC N.I.V.B. împotriva deciziei nr. 5A din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală.
Casează decizia
recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 10 februarie 2012.