ÎCCJ, Decizia nr. 5/2013

Problemele de drept ce au generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a arătat că, în practica instanțelor de judecată, nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (4) și (5) și art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat la dispozițiile art. 725 alin. 1 și 4 din Codul de procedură civilă și art. 6 alin. (1) din noul Cod civil cu privire la efectele modificării pe cale legislativă a valorii-prag prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 între data introducerii cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolvenței și data pronunțării hotărârii judecătorului-sindic.

Examenul jurisprudențial În urma verificării jurisprudenței la nivelul întregii țări s-a constatat că nu există practică unitară în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (4) și (5) și art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat la dispozițiile art. 725 alin. 1 și 4 din Codul de procedură civilă și art. 6 alin. (1) din noul Cod civil cu privire la efectele modificării pe cale legislativă a valorii-prag prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 între data introducerii cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolvenței și data pronunțării hotărârii judecătorului sindic.

Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești 3.1. Într-o primă orientare jurisprudențială, unele instanțe au reținut că verificarea condițiilor de admisibilitate a cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolvenței referitoare la condiția valorii-prag se realizează prin raportare la forma prevăzută de dispozițiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 la data introducerii cererii. În acest sens, s-a arătat că, potrivit art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă care completează Legea nr. 85/2006, în virtutea art. 149 din acest act normativ, actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus legii vechi. S-a susținut și că cerința legală privind valoarea-prag a creanței aparține dreptului substanțial, iar nu celui procesual, or, numai dispozițiile procesuale sunt de imediată aplicare. Majorarea legală, după momentul introducerii cererii creditorului, a valorii-prag nu are relevanță în analiza condițiilor prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii insolvenței, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii, iar o interpretare contrară ar echivala cu o prejudiciere a creditorului care, fiind diligent, a solicitat deschiderea procedurii, conformându-se dispozițiilor procedurale în vigoare la data formulării cererii, fără a-i fi imputabilă schimbarea condițiilor legale de admisibilitate pe parcursul soluționării cererii. Instanțele care au adoptat această orientare jurisprudențială au considerat că această soluție rezultă implicit și din prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 care prevăd modalitatea de verificare a cuantumului minim al creanței în situația în care sunt înregistrate și alte cereri împotriva aceluiași debitor, în acest caz îndeplinirea condițiilor prevăzute de alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanțelor urmând a se verifica prin raportare la valoarea însumată a creanțelor tuturor creditorilor care au formulat cereri cu respectarea valorii-prag prevăzute de lege. 3.2. Într-o a doua orientare jurisprudențială s-a considerat că, în această materie, îndeplinirea cerințelor legale referitoare la deschiderea procedurii insolvenței la cererea creditorilor trebuie verificată în raport cu norma referitoare la valoarea-prag în vigoare la data pronunțării hotărârii judecătorului-sindic. S-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (4) și (5) din Legea nr. 85/2006, analiza stării de insolvență a debitorului și, implicit, a îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 3 pct. 1 lit. a), art. 3 pct. 6 și 12 din lege se realizează la momentul la care judecătorul sindic se pronunță asupra cererii creditorului. În acest sens, s-a arătat că Legea nr. 85/2006 este o lege de procedură, astfel cum rezultă din chiar titlul său, iar, potrivit dispozițiilor art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu care legea insolvenței se completează în virtutea art. 149, dispozițiile noii legi de procedură se aplică din momentul intrării sale în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. În caz contrar, pentru situații tranzitorii de genul celor analizate, s-ar genera un tratament juridic diferențiat între creditorii care au formulat cereri pentru deschiderea procedurii insolvenței înainte de majorarea valorii-prag și cei care au formulat astfel de cereri după modificarea pe cale legislativă a acestei valori.

Opinia procurorului general Procurorul general a învederat că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din lege, procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor sau de către creditori, precum și de orice alte persoane sau instituții prevăzute expres de lege. În privința creditorilor, prin art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 se arată că orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate formula o cerere introductivă, în care va preciza: a) cuantumul și temeiul creanței; b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare. Noțiunea de "creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii" este explicată în cuprinsul art. 3 pct. 6 din lege, arătându-se că, prin aceasta, se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile și depășește valoarea-prag, prevăzută la pct. 12 al aceluiași articol, chiar și după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură. Prin art. 3 pct. 12 din lege, sub denumirea de valoare-prag, s-a prevăzut un cuantum minim al creanței pentru care poate fi introdusă cererea creditorului, aceasta constituind totodată un criteriu legal, obiectiv, cuantificat/cuantificabil, de natură a preîntâmpina formularea unor cereri de deschidere a procedurii cu caracter șicanatoriu pentru debitor ori pentru creanțe derizorii, date fiind consecințele deosebit de importante ale acestei etape a procedurii pentru existența debitorului. Așadar, de lege lata, creditorul care formulează cererea introductivă va trebui să dovedească, în această fază a procedurii, cerințele legale cu privire la creanța pe care o invocă împotriva debitorului, respectiv: - caracterul cert, lichid și exigibil al creanței de mai mult de 90 de zile; - valoarea creanței, egală sau superioară valorii-prag. În ceea ce privește insolvența, ca stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, legea instituie, prin art. 3 pct. 1 lit. a), în considerarea dificultăților standardului de probă, o prezumție relativă, de insolvență vădită, care operează atunci când debitorul nu a plătit, în termen de 90 de zile de la scadență, datoria sa față de creditor. Din perspectiva procesuală, cererea creditorului constituie un act de procedură prin care se învestește tribunalul competent cu analiza stării de insolvență a debitorului, urmărindu-se, în această fază, deschiderea în interes propriu și în interes general a unei proceduri pentru toți creditorii, în vederea lichidării averii debitorului. În consecință, modificarea legală a valorii-prag în sensul majorării acesteia nu va produce efecte asupra condițiilor de admisibilitate a cererilor formulate anterior intrării în vigoare a legii noi, întrucât, potrivit art. 725 alin. 4 teza I din Codul de procedură civilă, cu care Legea nr. 85/2006 se completează, actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus legii vechi, sub imperiul căreia a fost efectuat. Pe de altă parte, valoarea-prag reprezintă un criteriu legal, obiectiv, la care se raportează cuantumul creanței invocate de creditor sub aspectul caracterului cert al acesteia. Așadar, noțiunea analizată se referă la un aspect de drept substanțial ce vizează calitatea creanței invocate de creditor, pentru a obține declanșarea unei proceduri colective. Chiar dacă reglementarea se regăsește în cuprinsul unei legi de procedură, conflictul de drept intertemporal va fi rezolvat, în lipsa unor norme tranzitorii exprese în cuprinsul legii de modificare, prin aplicarea principiului neretroactivității legii, consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 6 alin. (1) teza a II-a din noul Cod civil. În consecință, normei de modificare a valorii-prag în sensul majorării cuantumului creanței, intervenită pe parcursul soluționării cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolvenței, nu i se poate da o aplicare retroactivă în privința cererilor formulate anterior intrării sale în vigoare. În examinarea condițiilor de admisibilitate și temeinicie asupra cererii creditorului, judecătorul-sindic urmează să se raporteze la caracterele creanței invocate, prevăzute de legea în vigoare la data introducerii cererii, iar nu de la momentul pronunțării hotărârii. A da o altă interpretare înseamnă, pe de o parte, a-i solicita creditorului, încă de la data introducerii cererii, o anumită conduită care nu era prevăzută de lege și, pe de altă parte, a admite faptul că soluționarea cererii creditorului este supusă unor factori aleatori, interveniți în perioada dintre introducerea cererii și soluționarea acesteia. Or, principiul previziunii legitime se opune unei astfel de interpretări și aplicări a legii, astfel încât, în lipsa unor norme tranzitorii din actul normativ de modificare, se impune aplicarea legii din forma în vigoare la data introducerii cererii. Prin urmare, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (4) și (5) și art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 725 alin. 1 și 4 din Codul de procedură civilă și art. 6 alin. (1) din noul Cod civil, în lipsa unor norme tranzitorii contrare în actul normativ prin care se majorează valoarea-prag, îndeplinirea cerinței cuantumului minim al creanței, prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, se verifică de judecătorul-sindic prin raportare la data introducerii cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolvenței

Raportul asupra recursului în interesul legii Raportul întocmit de judecătorul-raportor al Secției a II-a civile asupra recursului în interesul legii, conform art. 330 6 alin. 6 din Codul de procedură civilă, a concluzionat că modificarea pe cale legislativă a valorii-prag prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 nu va produce efecte asupra condițiilor de admisibilitate a cererilor formulate anterior intrării în vigoare a legii noi, deoarece, potrivit art. 725 alin. 4 teza I din Codul de procedură civilă care completează Legea nr. 85/2006, actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus legii vechi, sub imperiul căruia a fost efectuat.

Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal sesizată, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite cumulativ cerințele impuse de dispozițiile art. 329 din Codul de procedură civilă, cu referire la autorul sesizării și existența unei jurisprudențe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată. Problema de drept care interesează prezentul recurs în interesul legii este cea care vizează modificarea legală a valorii prag în sensul majorării cuantumului creanței, intervenită pe parcursul soluționării cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolvenței. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către creditori, precum și de orice alte persoane sau instituții prevăzute de lege. Articolul 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 arată că orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor, prezumat în insolvență, poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza: a) cuantumul și temeiul creanței; b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare. Conform art. 33 alin. (4) din actul normativ anterior menționat, dacă judecătorul-sindic stabilește că debitorul este în stare de insolvență, îi va respinge contestația și va deschide, printr-o sentință, procedura generală, situație în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditorii deținând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale și numai dacă aceștia își exprimă intenția de a depune un plan în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Din dispozițiile legale anterior menționate rezultă că, înainte de a statua temeinicia cererii creditorului, judecătorul sindic va trebui să verifice admisibilitatea cererii acestuia, respectiv: - dacă cererea de deschidere a procedurii îndeplinește condițiile de formă generale impuse de art. 112 și 132 din Codul de procedură civilă, sub sancțiunea nulității cererii; - dacă cererea îndeplinește condițiile de formă speciale impuse de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Este de menționat că neindicarea cuantumului și a temeiului creanței poate pune judecătorul-sindic în imposibilitatea de a verifica caracterul cert, lichid și exigibil de mai mult de 30 de zile al creanței, ceea ce va duce fie la nulitatea cererii de deschidere, fie la respingerea acesteia. Art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 prevede că valoareaprag reprezintă cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Modificarea valorii-prag a creanței de la 10.000 lei la 30.000 lei s-a produs prin Legea nr. 277/2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și de la 30.000 lei la 45.000 lei prin Legea nr. 169/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Deși această modificare legislativă a generat probleme de aplicare a legii în timp, în situația în care cererea de deschidere a procedurii s-a înregistrat înainte de intrarea în vigoare a unei legi care majorează valoarea-prag, din interpretarea literală a art. 3 pct. 12 reiese că valoarea-prag este o cerință pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Așadar, valoarea-prag trebuie raportată la legea în vigoare la data sesizării instanței de către creditor. A proceda altfel înseamnă a încălca principiul neretroactivității consacrat expres de art. 6 alin. (1) din noul Cod civil. Potrivit principiului neretroactivității legii civile, această valoare-prag constituie o cerință supusă normelor legale în vigoare la data promovării cererii și, în niciun caz, o condiție ce ar trebui îndeplinită la data deschiderii procedurii în conformitate cu legea în vigoare la data soluționării cererii de chemare în judecată. În consecință, interpretând și aplicând corect prevederile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic va analiza îndeplinirea condiției referitoare la existența creanței în cuantumul prevăzut de lege prin raportare la momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 330 7 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare,