Decizia nr. 5 din 15 aprilie 2013

Problemele de drept ce au generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că, în practica instanţelor de judecată, nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (4) şi (5) şi art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat la dispoziţiile art. 725 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă şi art. 6 alin. (1) din noul Cod civil cu privire la efectele modificării pe cale legislativă a valorii-prag prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 între data introducerii cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolvenţei şi data pronunţării hotărârii judecătorului-sindic.

Examenul jurisprudenţial În urma verificării jurisprudenţei la nivelul întregii ţări s-a constatat că nu există practică unitară în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (4) şi (5) şi art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat la dispoziţiile art. 725 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă şi art. 6 alin. (1) din noul Cod civil cu privire la efectele modificării pe cale legislativă a valorii-prag prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 între data introducerii cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolvenţei şi data pronunţării hotărârii judecătorului sindic.

Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti 3.1. Într-o primă orientare jurisprudenţială, unele instanţe au reţinut că verificarea condiţiilor de admisibilitate a cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolvenţei referitoare la condiţia valorii-prag se realizează prin raportare la forma prevăzută de dispoziţiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 la data introducerii cererii. În acest sens, s-a arătat că, potrivit art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă care completează Legea nr. 85/2006, în virtutea art. 149 din acest act normativ, actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus legii vechi. S-a susţinut şi că cerinţa legală privind valoarea-prag a creanţei aparţine dreptului substanţial, iar nu celui procesual, or, numai dispoziţiile procesuale sunt de imediată aplicare. Majorarea legală, după momentul introducerii cererii creditorului, a valorii-prag nu are relevanţă în analiza condiţiilor prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii insolvenţei, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii, iar o interpretare contrară ar echivala cu o prejudiciere a creditorului care, fiind diligent, a solicitat deschiderea procedurii, conformându-se dispoziţiilor procedurale în vigoare la data formulării cererii, fără a-i fi imputabilă schimbarea condiţiilor legale de admisibilitate pe parcursul soluţionării cererii. Instanţele care au adoptat această orientare jurisprudenţială au considerat că această soluţie rezultă implicit şi din prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 care prevăd modalitatea de verificare a cuantumului minim al creanţei în situaţia în care sunt înregistrate şi alte cereri împotriva aceluiaşi debitor, în acest caz îndeplinirea condiţiilor prevăzute de alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanţelor urmând a se verifica prin raportare la valoarea însumată a creanţelor tuturor creditorilor care au formulat cereri cu respectarea valorii-prag prevăzute de lege. 3.2. Într-o a doua orientare jurisprudenţială s-a considerat că, în această materie, îndeplinirea cerinţelor legale referitoare la deschiderea procedurii insolvenţei la cererea creditorilor trebuie verificată în raport cu norma referitoare la valoarea-prag în vigoare la data pronunţării hotărârii judecătorului-sindic. S-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 85/2006, analiza stării de insolvenţă a debitorului şi, implicit, a îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 3 pct. 1 lit. a), art. 3 pct. 6 şi 12 din lege se realizează la momentul la care judecătorul sindic se pronunţă asupra cererii creditorului. În acest sens, s-a arătat că Legea nr. 85/2006 este o lege de procedură, astfel cum rezultă din chiar titlul său, iar, potrivit dispoziţiilor art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu care legea insolvenţei se completează în virtutea art. 149, dispoziţiile noii legi de procedură se aplică din momentul intrării sale în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. În caz contrar, pentru situaţii tranzitorii de genul celor analizate, s-ar genera un tratament juridic diferenţiat între creditorii care au formulat cereri pentru deschiderea procedurii insolvenţei înainte de majorarea valorii-prag şi cei care au formulat astfel de cereri după modificarea pe cale legislativă a acestei valori.

Opinia procurorului general Procurorul general a învederat că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din lege, procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor sau de către creditori, precum şi de orice alte persoane sau instituţii prevăzute expres de lege. În privinţa creditorilor, prin art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 se arată că orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate formula o cerere introductivă, în care va preciza: a) cuantumul şi temeiul creanţei; b) existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d) declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare. Noţiunea de „creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii” este explicată în cuprinsul art. 3 pct. 6 din lege, arătându-se că, prin aceasta, se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile şi depăşeşte valoarea-prag, prevăzută la pct. 12 al aceluiaşi articol, chiar şi după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură. Prin art. 3 pct. 12 din lege, sub denumirea de valoare-prag, s-a prevăzut un cuantum minim al creanţei pentru care poate fi introdusă cererea creditorului, aceasta constituind totodată un criteriu legal, obiectiv, cuantificat/cuantificabil, de natură a preîntâmpina formularea unor cereri de deschidere a procedurii cu caracter şicanatoriu pentru debitor ori pentru creanţe derizorii, date fiind consecinţele deosebit de importante ale acestei etape a procedurii pentru existenţa debitorului. Aşadar, de lege lata, creditorul care formulează cererea introductivă va trebui să dovedească, în această fază a procedurii, cerinţele legale cu privire la creanţa pe care o invocă împotriva debitorului, respectiv: – caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei de mai mult de 90 de zile; – valoarea creanţei, egală sau superioară valorii-prag. În ceea ce priveşte insolvenţa, ca stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, legea instituie, prin art. 3 pct. 1 lit. a), în considerarea dificultăţilor standardului de probă, o prezumţie relativă, de insolvenţă vădită, care operează atunci când debitorul nu a plătit, în termen de 90 de zile de la scadenţă, datoria sa faţă de creditor. Din perspectiva procesuală, cererea creditorului constituie un act de procedură prin care se învesteşte tribunalul competent cu analiza stării de insolvenţă a debitorului, urmărindu-se, în această fază, deschiderea în interes propriu şi în interes general a unei proceduri pentru toţi creditorii, în vederea lichidării averii debitorului. În consecinţă, modificarea legală a valorii-prag în sensul majorării acesteia nu va produce efecte asupra condiţiilor de admisibilitate a cererilor formulate anterior intrării în vigoare a legii noi, întrucât, potrivit art. 725 alin. 4 teza I din Codul de procedură civilă, cu care Legea nr. 85/2006 se completează, actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus legii vechi, sub imperiul căreia a fost efectuat. Pe de altă parte, valoarea-prag reprezintă un criteriu legal, obiectiv, la care se raportează cuantumul creanţei invocate de creditor sub aspectul caracterului cert al acesteia. Aşadar, noţiunea analizată se referă la un aspect de drept substanţial ce vizează calitatea creanţei invocate de creditor, pentru a obţine declanşarea unei proceduri colective. Chiar dacă reglementarea se regăseşte în cuprinsul unei legi de procedură, conflictul de drept intertemporal va fi rezolvat, în lipsa unor norme tranzitorii exprese în cuprinsul legii de modificare, prin aplicarea principiului neretroactivităţii legii, consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) teza a II-a din noul Cod civil. În consecinţă, normei de modificare a valorii-prag în sensul majorării cuantumului creanţei, intervenită pe parcursul soluţionării cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolvenţei, nu i se poate da o aplicare retroactivă în privinţa cererilor formulate anterior intrării sale în vigoare. În examinarea condiţiilor de admisibilitate şi temeinicie asupra cererii creditorului, judecătorul-sindic urmează să se raporteze la caracterele creanţei invocate, prevăzute de legea în vigoare la data introducerii cererii, iar nu de la momentul pronunţării hotărârii. A da o altă interpretare înseamnă, pe de o parte, a-i solicita creditorului, încă de la data introducerii cererii, o anumită conduită care nu era prevăzută de lege şi, pe de altă parte, a admite faptul că soluţionarea cererii creditorului este supusă unor factori aleatori, interveniţi în perioada dintre introducerea cererii şi soluţionarea acesteia. Or, principiul previziunii legitime se opune unei astfel de interpretări şi aplicări a legii, astfel încât, în lipsa unor norme tranzitorii din actul normativ de modificare, se impune aplicarea legii din forma în vigoare la data introducerii cererii. Prin urmare, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (4) şi (5) şi art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 725 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă şi art. 6 alin. (1) din noul Cod civil, în lipsa unor norme tranzitorii contrare în actul normativ prin care se majorează valoarea-prag, îndeplinirea cerinţei cuantumului minim al creanţei, prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, se verifică de judecătorul-sindic prin raportare la data introducerii cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolvenţei

Raportul asupra recursului în interesul legii Raportul întocmit de judecătorul-raportor al Secţiei a II-a civile asupra recursului în interesul legii, conform art. 330 6 alin. 6 din Codul de procedură civilă, a concluzionat că modificarea pe cale legislativă a valorii-prag prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 nu va produce efecte asupra condiţiilor de admisibilitate a cererilor formulate anterior intrării în vigoare a legii noi, deoarece, potrivit art. 725 alin. 4 teza I din Codul de procedură civilă care completează Legea nr. 85/2006, actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus legii vechi, sub imperiul căruia a fost efectuat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă, cu referire la autorul sesizării şi existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată. Problema de drept care interesează prezentul recurs în interesul legii este cea care vizează modificarea legală a valorii prag în sensul majorării cuantumului creanţei, intervenită pe parcursul soluţionării cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolvenţei. Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către creditori, precum şi de orice alte persoane sau instituţii prevăzute de lege. Articolul 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 arată că orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor, prezumat în insolvenţă, poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza: a) cuantumul şi temeiul creanţei; b) existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d) declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare. Conform art. 33 alin. (4) din actul normativ anterior menţionat, dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, îi va respinge contestaţia şi va deschide, printr-o sentinţă, procedura generală, situaţie în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditorii deţinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale şi numai dacă aceştia îşi exprimă intenţia de a depune un plan în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Din dispoziţiile legale anterior menţionate rezultă că, înainte de a statua temeinicia cererii creditorului, judecătorul sindic va trebui să verifice admisibilitatea cererii acestuia, respectiv: – dacă cererea de deschidere a procedurii îndeplineşte condiţiile de formă generale impuse de art. 112 şi 132 din Codul de procedură civilă, sub sancţiunea nulităţii cererii; – dacă cererea îndeplineşte condiţiile de formă speciale impuse de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Este de menţionat că neindicarea cuantumului şi a temeiului creanţei poate pune judecătorul-sindic în imposibilitatea de a verifica caracterul cert, lichid şi exigibil de mai mult de 30 de zile al creanţei, ceea ce va duce fie la nulitatea cererii de deschidere, fie la respingerea acesteia. Art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 prevede că valoareaprag reprezintă cuantumul minim al creanţei pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Modificarea valorii-prag a creanţei de la 10.000 lei la 30.000 lei s-a produs prin Legea nr. 277/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi de la 30.000 lei la 45.000 lei prin Legea nr. 169/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Deşi această modificare legislativă a generat probleme de aplicare a legii în timp, în situaţia în care cererea de deschidere a procedurii s-a înregistrat înainte de intrarea în vigoare a unei legi care majorează valoarea-prag, din interpretarea literală a art. 3 pct. 12 reiese că valoarea-prag este o cerinţă pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Aşadar, valoarea-prag trebuie raportată la legea în vigoare la data sesizării instanţei de către creditor. A proceda altfel înseamnă a încălca principiul neretroactivităţii consacrat expres de art. 6 alin. (1) din noul Cod civil. Potrivit principiului neretroactivităţii legii civile, această valoare-prag constituie o cerinţă supusă normelor legale în vigoare la data promovării cererii şi, în niciun caz, o condiţie ce ar trebui îndeplinită la data deschiderii procedurii în conformitate cu legea în vigoare la data soluţionării cererii de chemare în judecată. În consecinţă, interpretând şi aplicând corect prevederile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic va analiza îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa creanţei în cuantumul prevăzut de lege prin raportare la momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 330 7 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare,