Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.02.2011
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
07.02.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarii B.S., S.O.D., U.V.M. și I.D. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1030/267/2010 al Judecătoriei Novaci, motivând că urmare mediatizării cauzei la momentul când cauza se fala în faza de urmărire penală se fac intervenții cu privire la magistrații care vor pronunța hotărârea după încheierea cercetării judecătorești, susținând în continuare că un dosar a fost „confecționat" ca urmare a unei dușmănii a unui ofițer de poliție, cu funcție în conducerea IPJ Gorj, care este membru în conducerea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Gorj, acesta fiind și cel care a condus căutările pentru identificarea iepurilor găsiți pe câmp.

La termenul de judecată din data de 6 decembrie 2010, apărătorul ales al petiționarilor, avocat V.M. a învederat că sora petiționarului S.O.D., doamna S.E.M. a fost numită în funcția de judecător la Judecătoria Tg.Jiu începând cu data de 17 noiembrie 2010, anexând în acest sens un extras de pe internet. Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Tribunalul Gorj Din informarea transmisă de la Tribunalul Gorj instanță ierarhic superioară Judecătoriei Novaci pe rolul căreia se află dosarul a cărui strămutare se solicită, rezultă următoarele: Cauza a cărei strămutare se solicită a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci sub nr. 1030/267/2010, având ca obiect trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților B.S.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. a) 1 , j), k) rap. la art. 2 lit. a), lit. d) din Legea nr. 407/2008 și art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006 și art. 136 in Legea nr. 295/2004, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., S.O. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. a) 1 , j), k) rap. la art. 2 lit. a) lit. d) din Legea nr. 407/2008 și art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006 și art. 136 in Legea nr. 295/2004, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; U.V.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 44 1 din Legea nr. 407/2006 și I.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 44 1 din Legea nr. 407/2006. În cauză au fost acordate mai multe termene pentru obținerea diverselor relații solicitate.

Din suplimentul de informare solicitat de Înalta Curte și transmis la dosarul cauzei de Tribunalul Gorj pentru termenul de judecată din data de 7 februarie 2011, se precizează că petiționarul S.O.D. este fratele doamnei S.E.M. care îndeplinește funcția de judecător la Judecătoria Tg.Jiu, instanță aflată în raza teritorială a Tribunalului Gorj. Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.

In cauză, nici una dintre cerințele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite. În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat. Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

In cazul de față, Curtea, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen. și de datele expuse, apreciază că temerile petiționarilor nu sunt justificate. Împrejurarea că petiționarul S.O.D. este fratele doamnei S.E.M. care îndeplinește funcția de judecător la Judecătoria Tg.Jiu, instanță aflată în raza teritorială a Tribunalului Gorj nu poate determina o soluționare lipsită de imparțialitate a cauzei a cărei strămutare se solicită având în vedere că dosarul se află pe rolul unei alte Judecătorii respectiv Judecătoria Novaci, chiar dacă cele două judecătorii se află în raza teritorială a aceluiași tribunal respectiv, tribunalul Gorj. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenții B.S., S.O.D., U.V.M. și I.D. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1030/267/2010 al Judecătoriei Novaci. Obligă petenții la plata sumei de câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 19 noiembrie 2010, petiționarul C.I., a solicitat stră
ÎCCJ 2011-03-02
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarii D.M., F.P., D.V., M.I., A.S.V., D.N., F.G., B.A., D.
ÎCCJ 2013-02-14
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarul M.D.I. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 17597/95/2012 al Tribunalului Gorj, motivând că Ia această
ÎCCJ 2008-04-11
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 3 martie 2008, petiționara D.V. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează ob
ÎCCJ 2013-01-29
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19 noiembrie 2012 petiționarul I.I. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formeaz
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă