ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
cererii de strămutare de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul acestei instanțe la data de 28 septembrie 2012, petiționarul P.l. a
solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr.
369/285/2012 al Judecătoriei Rădăuți, apreciind că există motive de bănuială
legitimă și că obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor ar putea fi
știrbită datorită împrejurărilor cauzei, calității părților și dușmăniilor
locale.
În motivarea
cererii petiționarul arată că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.
1850/P/2010 întocmit de procurorul C.C. din cadrul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Rădăuți, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: punerea în
circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat; punerea în
circulație a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare; încredințarea, cu
știință, spre conducere pe drumurile publice a unui autovehicul unei persoane
care are exercitarea dreptului de a conduce suspendată; șantaj în forma
agravantă; sfidarea organelor judiciare.
Petiționarul
precizează că prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată și a
numitului C.M. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Radăuți la data
de 23 ianuarie 2011 sub nr. 6639/285/2011. Prin sentința penală nr. 16 din 12
ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Radăuți - Președinte M.C., procuror C.C.
de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, a fost condamnat inculpatul C.M.,
iar cu privire la petiționar s-a dispus în temeiul art. 38 C. proc. pen.
disjungerea cauzei, urmând a se constitui dosar separat. Astfel, la data de 17
ianuarie 2012 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Rădăuți Dosarul nr.
369/285/2012.
Dosarul a fost
repartizat tot d-lui judecător M.C. care a formulat cerere de abținere cu privire
la judecarea prezentei cauze, cerere care a fost admisă prin încheierea de ședință
de la data de 19 ianuarie 2012.
Dosarul a fost
repartizat spre soluționare d-nei judecător U.M. Ministerul Public fiind reprezentat
tot de dl. Procuror C.C.
La data de 30
mai 2012 petiționarul a formulat cerere de recuzare a d-lui procuror C.C., care
a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 31 mai 2012.
La termenul de
judecată din data de 19 septembrie 2012, a formulat cerere de recuzare a d-nei judecător
U.M., cerere soluționată de către dl. judecător M.C., care inițial a formulat cerere
de abținere în prezentul dosar iar prin încheierea de ședință din data de 19
septembrie 2012 dl. judecător M.C. a dispus respingerea cererii de recuzare.
Petiționarul mai
arată că în prezenta cauză există motive temeinice de a pune sub semnul întrebării
imparțialitatea judecătorilor din cadrul Judecătoriei Rădăuți, instanța competentă
potrivit legii de a soluționa această cauză, având în vedere modul părtinitor în
care au fost încuviințate și administrate probele în prezentul dosar, precum și
modul în care au fost soluționate cererile de recuzare formulate atât cu privire
la dl. procuror C.C., cât și cu privire la d-na judecător U.M.
De asemenea mai
arată petiționarul că în prezenta cauză există împrejurări din care rezultă în mod
clar că d-na judecător U.M. este interesată să dispună condamnarea sa precum și
faptul că există dușmănie din partea acesteia față de el. Astfel, d-na judecător
a îndeplinit până în luna februarie 2011 funcția de procuror la Parchetul de pe
lângă Judecătoria Rădăuți, respectiv în perioada în care petiționarul a fost urmărit
și cercetat de poliție și Parchet. Mai mult decât atât, este de notorietate relația
de prietenie dintre d-na judecător - fostă procuror - și dl. procuror C.C. - care
a efectuat urmărirea penală și care participă și la ședințele de judecată - împotriva
căruia au formulat cerere de recuzare la data de 30 mai 2012. În ceea ce îl privește
pe domnul procuror C.C., acesta s-a lăudat în mod public către colegii săi și către
ofițerii de poliție că va face tot posibilul să fiu condamnat, promițând că îl va
da exemplu și poate va reuși să îl aresteze".
Totodată, este
de notorietate în Municipiul Rădăuți faptul că domnul procuror C.C. are diverse
relații în lumea oamenilor de afaceri și este de presupus că dorește să-i distrugă
reputația și unele afaceri în derulare, de această dată prin intermediul d-nei judecător
U.M.
Astfel, avându-se
în vedere calitatea de fost procuror a d-nei judecător U.M. precum și relația de
prietenie apropiată dintre aceasta și dl. procuror C.C., rezultă că doamna judecător
nu va putea fi imparțială în prezenta cauză, aceasta rezultând și din actele procedurale
întocmite până în prezenta cauză. Astfel, doamna judecător a dispus în mod constant
respingerea tuturor probelor solicitate de petent în apărare - fiind evident ca
intenționează să dispună condamnarea numai pe baza probelor propuse de organele
Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți - reprezentat la majoritatea termenelor
de judecată de către dl. procuror C.C., care a efectuat urmărirea penală și a întocmit
rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată în prezenta cauză. La termenul
de judecată din data de 27 iunie 2012, petiționarul prin apărător a solicitat administrarea
mai multor probe esențiale pentru stabilirea situației de fapt în cauză iar instanța
a dispus în mod nelegal respingerea acestora, privându-l astfel de dreptul la apărare
garantat de lege întrucât încheierile respective vor putea fi atacate numai odată
cu fondul cauzei.
Mai menționeză
petentul că în acest sens a solicitat expertizarea probelor audio-video existente
la dosarul cauzei și care constituie în fapt principala probă împotriva sa. În mod
netemeinic și nelegal instanța a dispus respingerea acestei probe deși este esențial
a se stabili în cauză dacă aceste înregistrări audio-video sunt autentice și dacă
transcrierea acestora reprezintă adevărul. Totodată, a solicitat audierea în cauză
în calitate de martor a numitului C.M. - acesta fiind prezent la evenimentele care
au avut drept rezultat trimiterea sa în judecată.
Instanța de judecată
a dispus în mod nelegal și respingerea acestei probe esențiale, cu motivarea că
numitul C.M. ar fi fost „condamnat pentru fapte corelative, în parte, celor pentru
care a fost trimis în judecată inculpatul P.l." apreciindu-se că acesta ar
putea fi „martor în propria sa cauză". În realitate, martorul C.M. a fost judecat
definitiv în cauză la care se face referire, astfel încât nu exista nici un incident
procedural temeinic care să interzică audierea acestuia ca martor și cu toate acestea
d-na judecător U.M. a dispus respingerea probelor.
Petentul apreciază
că prin respingerea sistematică a tuturor probelor propuse în apărare se va ajunge
la condamnarea sa pe nedrept, fiind astfel evidentă starea de dușmănie din partea
doamnei judecător U.M. care a nesocotit prevederile art. 6 alin. (2) C. proc. pen.,
încălcându-i-se astfel dreptul la apărare.
De asemenea, în
mod ilegal i s-a ridicat dreptul de a conduce autoturismul, aducându-i-se astfel
grave prejudicii, înregistrând pierderi la firmele pe care le administrează și nu
poate să-și rezolve problemele zilnice din cauza lipsei permisului de conducere.
Totodată, mai
precizează faptul că nu a pus pe nici unul dintre angajați să conducă fără permis
și nici unul dintre angajații săi nu a fost condamnat pentru asemenea fapte.
Mai menționează
și faptul că a solicitat în repetate rânduri să i se redea dreptul de a conduce
autoturismul și acest lucru i-a fost refuzat fără nici o motivare legală.
În prezenta cauză,
parte vătămată este dl. C.C.M. care are calitatea de agent de poliție și este în
relații de prietenie cu judecătorii secției penale din cadrul Judecătoriei Rădăuți.
Astfel, d-na. judecător U.M. este fost procuror în perioada când petentul a fost
cercetat penal, iar domnii judecători M.G.S. și C.M. au fost până în anul 2011 ofițeri
de poliție, cel din urmă lucrând chiar în poliția din comuna D. unde partea vătămată
a deținut funcția de agent poliție, șef de post.
Față de cele învederate,
avându-se în vedere legăturile existente între judecătorii de la Judecătoria Rădăuți
și partea vătămată în cauză precum și modul defectuos în care se realizează cercetarea
judecătorească, petentul solicită strămutarea judecării prezentei cauze de la Judecătoria
Rădăuți la o altă instanță egală în grad din circumscripția Curții de Apel Suceava
sau a Curților de Apel vecine.
În informațiile
solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. și comunicate de către Tribunalul Suceava
se prezintă etapele pe care Ie-a parcurs dosarul a cărui strămutare se solicită,
lăsându-se la aprecierea Înaltei Curți modalitatea de soluționare a cererii de strămutare.
În speță,
Înalta Curte constată că motivele invocate de petiționar nu se regăsesc în prevederile
art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, și
în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării
cauzei, cererea va fi respinsă ca nefondată.
Văzând și dispozițiile
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată,
cererea formulată de petiționarul P.l. pentru strămutarea judecării cauzei ce
formează obiectul Dosarului nr. 369/285/2012 al Judecătoriei Rădăuți.
Obligă
petiționarul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 2 noiembrie 2012.