ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4045/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4045/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Încheierea din 4 noiembrie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul T.S.C. împotriva Sentinței penale nr. 130 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția penală minori, conform art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a arestării arestuia și, pe cale de consecință, a respins, ca nefondate, cererile de revocare sau de înlocuire a acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că infracțiunea pusă în sarcina inculpatului (și pentru care el a fost deja condamnat în prim grad jurisdicțional) este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate constituie un pericol actual pentru ordinea publică date fiind circumstanțele reale reținute drept cadrul al săvârșirii faptei (în domiciliul familiei, într-un interval de timp de aproximativ 2 ani de zile, asupra unui minor de a cărui creștere și îngrijire se ocupa, vârsta fragedă a victimei, multitudinea actelor materiale presupus comise), natura și importanța valorilor sociale vătămate - integritatea fizică și psihică a copilului - ce se bucură de o protecție specială în cadrul societății, necesitatea ocrotirii interesului general și a preîntâmpinării unui evident sentiment de insecuritate în rândul membrilor comunității din care provin părțile, că persoane acuzate de comiterea unor astfel de fapte grave ar putea fi cercetate în stare de libertate.
S-a apreciat că aceste argumente anterior expuse justifică de ce în cauză se impune privarea în continuare de libertate a inculpatului și de ce, pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 139 C. proc. pen. se impune respingerea cererilor formulate de acest apelant de revocare a măsurii preventive a arestului, respectiv de înlocuire a acestei drastice măsuri preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul T.S.C. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 300
2
C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
În conformitate cu dispozițiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele legale de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
În cauză, verificându-se actele și lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret și actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracțiunii de care este acuzat-săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată asupra unei minore.
Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului și că lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din valoarea socială căreia i s-a adus atingere prin fapta comisă și din modalitățile concrete de săvârșire a acesteia
Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.S.C. împotriva Încheierii din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2832/102/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2011.