ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4717/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC T.F.F. SRL Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., anularea procesului-verbal de control din 19 iunie 2009 încheiat de către A.P.D.P.R. precum și a actelor administrative subsecvente acestuia, respectiv a deciziei de soluționare a contestației nr. 16083 din 22 iulie 2009 și a notificării din 24 iunie 2009. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 18 iulie 2003 a încheiat contractul de finanțare nr. PP pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil din fonduri SAPARD în vederea realizării obiectivului „modernizare și retehnologizare fabrica de procesare a cărnii”, obiectiv realizat integral potrivit procesului-verbal de recepție din 23 iunie 2004. A mai arătat că la data de 19 iunie 2009, echipa de control din cadrul A.P.D.R.P.

a constatat că reclamanta a încălcat obligațiile contractuale asumate prin aceea că nu a evitat conflictul de interese în achizițiile pe care le-a făcut, astfel încât s-a stabilit în sarcina sa obligația de restituire a întregii finanțări în sumă totală de 1.879.678 RON. Prin procesul-verbal de control s-a reținut că societatea reclamantă ar fi achiziționat în anul 2003 utilaje pentru procesarea cărnii, la selectarea ofertelor neținând seama de împrejurarea că unul dintre asociații firmei câștigătoare avea calitatea de asociat și la o altă firmă participantă la licitație, aceeași incompatibilitate fiind reținută și în privința achiziționării unui analizator microbiologic la data de 10 decembrie 2003. Procesul verbal de constatare a fost contestat, iar prin decizia nr. 16083 din 22 iulie 2009 a Directorului General al A.P.D.R.P.

s-a respins contestația ca nefondată, concomitent fiind emis și titlul executor din 26 august 2009 de către A.F.P. Galați pentru suma totală de 1.879.678 RON. Reclamanta a invocat pe cale de excepție, prescripția extinctivă a dreptului la acțiune în sens material al pârâtei de a constata în mod unilateral abaterile comise și de a pune în executare silită prin proceduri financiare restituirea sumelor finanțate. Prin sentința nr. 268 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T.F.F. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.P.D.R.P. și A.F.P. Galați, a dispus anularea procesului-verbal de control din 19 iunie 2004, decizia pronunțată în soluționarea contestației reclamantei - fără număr și dată precum și titlul executor din 26 august 2009, emis de A.F.P.

Galați, înlăturând obligarea reclamantei la plata sumelor de bani stabilite prin aceste acte administrative. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că este corectă alegația reclamantei că temeiul obligației de restituire îl constituie obligația de a face asumată de reclamantă prin contractul de finanțare în art. 4, respectiv „adoptarea unei conduite care va evita conflictul de interese”. A constatat prima instanță că potrivit principiului tempus regit actum, la data încheierii convenției și până la adoptarea O.G. nr. 79/2003, care nu făcea referire la data adoptării, la un termen de prescripție mai scurt, aplicabile în materia prescripției extinctive erau dispozițiunile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora termenul general de prescripție este acela de 3 ani.

A concluzionat instanța de fond că termenul de prescripție pentru a solicita rambursarea finanțării este acela de trei ani care a început să curgă de la data când autoritatea pârâtă a cunoscut despre încheierea contractelor de achiziție, respectiv cel mai târziu la 11 decembrie 2003, dată la care, de altfel, a și aprobat achiziția efectuată. A mai reținut prima instanță că, deși nu s-a făcut o susținere în acest sens, dreptul de a urmări aceste sume este prescris și în condițiile aplicării art. 131 din O.G. nr. 192/2003, care stabilește un termen de 5 ani. Or, de la data încheierii ultimului contract de achiziție de către reclamantă și până la data stabilirii obligației de restituire, 19 iunie 2009 s-ar fi împlinit și termenul de prescripție de 5 ani.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., conform cărora instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele. Susține recurenta-pârâtă prin motivele de recurs formulate, că în mod greșit a constatat instanța de fond - pe cale de excepție - ca fiind prescris dreptul său la acțiune în sens material privind rambursarea fondurilor comunitare, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care reglementează termenul general de prescripție.

Instanța de fond, susține recurenta-pârâtă, a ignorat dispozițiile art. 11 2 din O.G. nr. 79/2003 completată și modificată, conform cărora „dreptul de a stabili obligația de plată se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii programului dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare”, în speță acest drept începând de la data ultimei plăți făcută de recurenta-pârâtă la 22 septembrie 2004 și finalizându-se la data de 22 septembrie 2009, precum și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Contractul de finanțare, potrivit cărora „eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare, compusă din perioada de execuție a proiectului, care se poate întinde pe maxim 2 ani, la care se adaugă o perioadă de 5 ani de monitorizare”.

Recurenta-pârâtă susține că prima instanță nu a avut în vedere nici prevederile art. 15 alin. (2) privind controalele tehnice și financiare din Anexa 1 Prevederi generale la Contractul de finanțare, conform cărora „beneficiarul trebuie să consimtă la inspecții pe bază de documente sau la fața locului efectuate de Autoritatea contractantă, Comisia Europeană și Curtea de Conturi a Comunității Europene asupra modului de utilizare a finanțării nerambursabile, în conformitate cu Acordul Multianual de Finanțare dintre România și Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 316/2001, pe perioada de valabilitate a contractului”. Se concluzionează de către recurenta-pârâtă că potrivit dispozițiilor legale și contractuale enunțate, rezultă cu certitudine că la data întocmirii procesului verbal de constatare, respectiv 19 iunie 2009, A.P.D.R.P.

se afla în termenul legal și contractual de stabilire și individualizare a obligației de plată pentru neregulile săvârșite de către beneficiar în utilizarea fondurilor nerambursabile alocate prin programul SAPARD, conform dispozițiilor O.G. nr. 79/2003 și a Normelor metodologice de aplicare a acestei Ordonanțe, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007. Intimata-reclamantă SC T.F.F. SRL Galați a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, în raport de legislația incidentă în cauză, Înalta Curte constată că acesta este fondat, potrivit următoarelor considerente: În fapt, SC T.F.F.

SRL Galați a formulat acțiune în anularea procesului verbal de constatare din 19 iunie 2009 încheiat la data de 19 iunie 2009 de către Comisia constituită la nivelul A.P.D.R.P. și a deciziei nr. 16.083 din 22 iulie 2009 de soluționare a contestației beneficiarului, contestând debitul de 1.830.531 RON reprezentând finanțare nerambursabilă alocată proiectului aparținând intimatei-reclamante, intitulat „Modernizarea și retehnologizarea unei fabrici de procesare a cărnii la Galați”.

Instanța de fond a soluționat cauza, constatând că a intervenit prescripția, aplicabile fiind prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care reglementează termenul general de prescripție de 3 ani, în condițiile în care la data încheierii atât a contractului de finanțare (18 iulie 2003) cât și a încheierii ultimului contract de achiziție (11 decembrie 2003) nu exista nicio dispoziție legală specială care să instituie un termen de prescripție special și derogatorii de la cel statuat prin dispozițiile dreptului comun - art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Așadar, a reținut instanța de fond, dreptul recurentei-pârâte de a solicita rambursarea finanțării, urmare constatării unor nereguli săvârșite de beneficiar în utilizarea fondurilor nerambursabile, este prescris.

Astfel cum precizează recurenta-pârâtă într-un prim motiv de recurs, sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Instanța de fond a ignorat într-adevăr prevederile art. 15 alin. (2) din contractul administrativ nr. PP din 18 iulie 2003 încheiat între Agenția SAPARD și intimata reclamantă, conform cărora „Beneficiarul trebuie să consimtă la inspecțiile pe bază de documente sau la fața locului efectuate de Autoritatea Contractantă, Comisia Europeană și Curtea de Conturi a Comunității Europene asupra modului de utilizare a finanțării nerambursabile, în conformitate cu Acordul Multianual de Finanțare dintre România și Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 316/2001, pe perioada de valabilitate a contractului”.

Conform art. 2 alin. (2) din același contract cadru „durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuție a proiectului la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăți făcută de Autoritatea contractantă”. Deci, pe parcursul derulării contractului de finanțare, (perioada de execuție a proiectului care se poate întinde pe maxim 2 ani, la care se adaugă 5 ani de monitorizare) proiectul finanțat poate face obiectul unor controale efectuate de Direcția Control și Antifraudă din cadrul Agenției, Curtea de Conturi sau alte instituții naționale abilitate cu puteri de control precum și comisii din cadrul Guvernului. Procesul verbal de constatare s-a încheiat la data de 19 iunie 2009, acesta având la bază Nota de control a Departamentului de Luptă Antifraudă, acțiunea de control desfășurându-se în perioada 12 mai 2009 - 19 iunie 2009, baza legală a verificării fiind corect menționată la capitolul 2 - O.G.

nr. 79/2003 și Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007 cu modificările și completările ulterioare, acestea cuprinzând norme de imediată aplicare cu privire la termenul legal de stabilire și individualizare a obligației de plată pentru neregulile săvârșite de către beneficiari în utilizarea fondurilor nerambursabile - în speță intimata-reclamantă, fiind beneficiara unor astfel de fonduri. Potrivit art. 11 2 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 modificată și completată „Dreptul de a stabili obligația de plată se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii programului dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare”. În speță, dreptul de a stabili obligația de plată pentru neregulile săvârșite de beneficiarul SC T.F.F.

SRL Galați a început la data ultimei plăți făcută de A.P.D.R.P. în data de 22 septembrie 2004 (conform situației contului acestui beneficiar) și s-a finalizat la data de 22 septembrie 2009. Așadar, în raport de aceste prevederi legale și contractuale, la data întocmirii procesului verbal de constatare, actul administrativ contestat de intimata-reclamantă, respectiv 19 iunie 2009, A.P.D.R.P. se afla în termenul legal și contractual de stabilire și individualizare a obligației de plată pentru neregulile săvârșite de beneficiar în utilizarea fondului nerambursabile alocate prin programul SAPARD. Cât privește susținerea intimatei-reclamate, formulată prin întâmpinarea depusă, în sensul că invocarea de către recurenta-pârâtă a dispozițiilor art. 11 2 alin. (1) din O.G.

nr. 79/2003 - modificată și completată prin O.G. nr. 12/2007 încalcă principiul neretroactivității legii civile statuat în art. 15 alin. (2) din Constituția României și implicit principiul de drept „tempus regit actum”, aceasta este neîntemeiată. Așa cum s-a precizat mai sus, atât Legea nr. 316/2001 cât și O.G. nr. 79/2003 și Normele metodologice de aplicare a acesteia aprobate prin H.G. nr. 1306/2007, prevăd că eligibilitatea cheltuielilor este spusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare, iar baza legală a verificării o reprezintă actele normative în vigoare la momentul constatării neregulilor în utilizarea fondurilor nerambursabile și nu cele de la momentul încheierii contractului cadru 18 iulie 2003. Într-adevăr, art. 11 2 alin. (3) din O.G.

nr. 79/2003 care reglementează termenul de 5 ani de prescriere a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor stabilite prin această ordonanță, a fost introdus prin O.G. nr. 12/2007, dar el este aplicabil în speță, pentru că constatarea pagubei s-a făcut prin procesul verbal de constatare a pagubei, încheiat la data de 19 iunie 2009, deci în termenul de 5 ani care a început să curgă de la data 22 septembrie 2004. Dar, chiar și în ipoteza în care s-ar admite apărarea formulată de intimata-reclamantă, trebuie precizat că și la momentul încheierii contractului cadru 18 iulie 2003, existau dispoziții în Ordonanța nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare, care prevedea un termen de 5 ani de prescriere a obligației bugetare privind compensarea și restituirea unor sume, socotit de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.

Motivarea instanței de fond în sensul că dreptul de a urmări aceste sume este prescris și în condițiile aplicării dispozițiilor art. 131 din O.G. nr. 92/2003, care stabilește un termen de 5 ani, calculul acestui termen începând de la data încheierii ultimul contract de achiziție 11 decembrie 2003 și până la data stabilirii obligației de restituire, este incorectă, dat fiind că așa cum s-a precizat mai sus termenul de 5 ani se socotește de la data ultimei plăți făcută de A.P.D.R.P. în 22 septembrie 2004, programul fiind finalizat la această dată [art. 11 2 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003].

Celelalte argumente prezentate de intimata-reclamantă, prin întâmpinarea depusă, în încercarea insistentă de a demonstra că este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, referitoare la faptul că în realitate ceea ce nu s-a respectat de către intimata-reclamantă este „o obligație de a face”, aceea de „a adopta o asemenea conduită care să evite conflictul de interese, conduită pe care recurenta-pârâtă trebuie să o cunoască de la momentul încheierii ultimului contract de achiziție - 11 decembrie 2003, însă deși a cunoscut aceasta conduită a stat în pasivitate - ceea ce-i atrage propria culpă, precum și alegația potrivit căreia a accepta că „eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare”, ar însemna ca să se confere noțiunii de „perioadă de valabilitate a contractului” caracterul unei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției extinctive reglementată de dreptul comun, nu-și au aplicabilitate în speță, astfel încât ele vor fi înlăturate.

Obiectul cauzei, dedus judecății, este clar stabilit, acela de anulare a unor acte administrativ-fiscale, prin care în sarcina intimatei-reclamante s-a stabilit obligația de restituire a unui debit de 1.830.531 RON reprezentând întreaga finanțare nerambursabilă alocată din fonduri SAPARD, considerată cheltuială neeligibilă în urma controlului efectuat de echipa de control din cadrul autorității contractante - recurenta-pârâtă. Termenul de prescripție al stabilirii acestor obligații de plată cât și data la care începe să curgă acest termen sunt cert stabilite prin dispozițiile legale și contractuale analizate mai sus, astfel încât concluzia ce se desprinde este aceea că soluția instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind astfel întemeiat motivul de recurs, invocat de recurentă - art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru toate aceste considerente, constatând că prima instanță nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, recursul urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., iar sentința atacată va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, vor fi analizate și celelalte aspecte invocate prin recurs și care țin de fondul cauzei cât și apărările din întâmpinarea intimatei-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinței nr. 268 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2010.