Kristman împotriva Rusiei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 36582/04 de către Sergey KRISTMAN împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 18 ianuarie 2007 în calitate de cameră compusă de: Președintele C.L. Rozakis Loucaides Doamna Tulkens Vajić Kovler Spielmann S.E. Jebens, judecători și grefierul secțiunii Nielsen având în vedere cererea depusă la 23 aprilie 2004, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Sergey Andreyevich Kristman, este un național rus care s-a născut în 1959 și locuiește în regiunea Orenburg.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M. Melnichenko, un avocat practicant în regiunea Orenburg. Guvernul Rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În mai 2003, reclamantul, un ofițer militar pensionat, a depus în judecată Departamentul Militar al Regiunii Orenburg pentru creșterea pensiei sale și compensarea pentru prejudiciu material. La 22 mai 2003, Curtea de district Totskiy din regiunea Orenburg a permis acțiunea reclamantului și i-a acordat 20.569.40 ruble rusești (RUR, aproximativ 568 euro). Hotărârea nu a fost apelată și a devenit finală la 26 iunie 2003. În decembrie 2003, reclamantul a depus o scrisoare de execuție la serviciul judecătorilor.

La 9 februarie 2004, serviciul judecătorilor a întrerupt procedura de executare deoarece debitorul nu avea fonduri disponibile. La 16 aprilie 2005, Departamentul Militar a transferat datoria în contul bancar al reclamantului. La 23 decembrie 2005, Departamentul Militar și reclamantul au semnat o soluție prietenoasă, conform căreia reclamantul urma să primească RUR 3.000, fără impozite sau taxe. La primirea acestei sume, reclamantul nu ar avea niciun credit împotriva Federației Ruse pe baza faptelor prezentei cereri. La 7 februarie 2006, suma RUR 3.000 a fost transferată în contul bancar al reclamantului.

COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecutarea lungă a hotărârii din 22 mai 2003. Prin scrisoarea din 25 februarie 2006, reprezentantul reclamantului a solicitat Curtea să nu aprobe soluționarea prietenoasă și să nu scoată cazul din listă, deoarece reclamantul nu a primit compensații pentru pierderile de inflație și pentru costurile și cheltuielile. El a încheiat declarația scrisă manuală a reclamantului la același efect.

Curtea reamintește art. 37 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „Curtea poate decide, în orice etapă a procedurii, de a elimina o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că ... (b) problema a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele lor, este necesar.” Curtea remarcă că, la 23 decembrie 2005, părțile au ajuns la o soluție la nivel intern. Nu există nici o indicație că reclamantul a semnat-o împotriva voinței sale. În plus, el a fost reprezentat de un avocat profesionist care ar fi putut să-i dea consiliere juridică adecvată.

Suma indicată în decontarea a fost creditată la contul bancar al reclamantului în timp util. În aceste circumstanțe, Curtea nu găsește motive să se îndoiască de valabilitatea soluțiilor achiziționate de părți și, prin urmare, consideră că această chestiune a fost rezolvată la nivel intern (a se vedea Sarkisyan c. Rusia (dec.), nr. 20812/03, 2 martie 2006). Curtea reiterează, de asemenea, că, în cazurile în care este posibilă eliminarea efectelor unei presupuse încălcări și că guvernul își declară dispus să facă acest lucru, este mai probabil să fie considerată ca fiind adecvată în scopul eliminării cererii, Curtea își menține, ca întotdeauna, competența de a restabili cererea la lista sa, astfel cum se prevede la art. 37 § 2 din Convenția și art. 44 § 5 din Regulamentul Curții (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, § în amendă, CEDO 2004 III).

Prin urmare, având în vedere că soluționarea în acest caz se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, Curtea nu constată niciun motiv de caracter general, astfel cum este definit la art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (b) din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista de cazuri. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 36582/04 by Sergey KRISTMAN against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 18 January 2007 as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr L. Loucaides , Mrs F. Tulkens , Mrs N. Vajić , Mr A. Kovler , Mr D. Spielmann , Mr S.E. Jebens, judges , and Mr S. Nielsen , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 23 April 2004, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Sergey Andreyevich Kristman, is a Russian national who was born in 1959 and lives in the Orenburg Region.

He was represented before the Court by Mr M. Melnichenko, a lawyer practising in the Orenburg Region. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr P. Laptev, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In May 2003 the applicant, a retired military officer, sued the Military Department of the Orenburg Region for an increase of his pension and compensation for pecuniary damage. On 22 May 2003 the Totskiy District Court of the Orenburg Region allowed the applicant’s action and awarded him 20,569.40 Russian roubles (RUR, approximately 568 euros). The judgment was not appealed against and became final on 26 June 2003. In December 2003 the applicant submitted a writ of execution to the bailiffs’ service.

The bailiffs’ service opened enforcement proceedings. On 9 February 2004 the bailiffs’ service discontinued the enforcement proceedings because the debtor had no available funds. On 16 April 2005 the Military Department transferred the debt into the applicant’s bank account. On 23 December 2005 the Military Department and the applicant signed a friendly settlement, according to which the applicant was to receive RUR 3,000, free of any taxes or charges. Upon receipt of that amount the applicant would have no claims against the Russian Federation based on the facts of the present application. On 7 February 2006 the amount of RUR 3,000 was transferred into the applicant’s bank account.

COMPLAINTS The applicant complained under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about lengthy non-enforcement of the judgment of 22 May 2003. THE LAW By letter of 25 February 2006, the applicant’s representative asked the Court not to approve the friendly settlement and not to strike the case out of the list because the applicant had not received compensation for the inflation losses and for costs and expenses. He enclosed the applicant’s hand-written statement to the same effect.

The Court recalls Article 37 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows: “The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that ... (b) the matter has been resolved; ... However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” The Court notes that on 23 December 2005 the parties reached a settlement at domestic level. There is no indication that the applicant signed it against his will. Moreover, he was represented by a professional lawyer who could have given him appropriate legal advice.

The amount indicated in the settlement was credited to the applicant’s bank account in good time. In these circumstances, the Court does not find any ground to doubt the validity of the settlements reached by the parties and, thus, it considers that the matter was resolved at the domestic level (see Sarkisyan v. Russia (dec.), no. 20812/03, 2 March 2006). The Court further reiterates that in cases in which it is possible to eliminate the effects of an alleged violation and the Government declare their readiness to do so, the intended redress is more likely to be regarded as appropriate for the purposes of striking out the application, the Court, as always, retaining its power to restore the application to its list as provided in Article 37 § 2 of the Convention and Rule 44 § 5 of the Rules of Court (see Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, § 76 in fine, ECHR 2004 ‑ III).

Accordingly, being satisfied that the settlement in the present case is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols, the Court finds no reason of a general character, as defined in Article 37 § 1 in fine , which would require the examination of the application by virtue of that Article. Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list in accordance with Article 37 § 1 (b) of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President