AFFAIRE KEZIĆ c. SLOVENIE

RESPONDENT

SVN

HOTĂRÂRE

18.01.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Non-violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE KEZIĆ c. SLOVENIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KEZI. c. SLOVENIA (solicitarea nr. 76395/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 ianuarie 2007 DEFINIF 18/04/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Kezić c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii C. Bîrsan, președinte, B.M. Zupančič, J. Hedigan, V. Zagrebelsky, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, I. Berro-Lefevre, judecători, și domnul V. Berger, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 decembrie 2006, Renunță hotărârea pe care a adoptat-o aceasta, adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 76395/01) îndreptat împotriva Republicii Slovenia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Petar Kez În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul a susținut că procedurile interne la care a fost parte au avut o durată excesivă. La 5 aprilie 2005, Curtea a declarat cererea inadmisibilă în ceea ce privește primele trei proceduri și a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe durata celei de a patra proceduri. Prevalând de la art. 29 alineatul (3) din convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și justificarea restului cererii. Reclamantul s-a născut în 1962 și a locuit în Jesenice. La 23 aprilie 1992, reclamantul a solicitat comunei Jesenice, secretariatul amenajării teritoriului, să-i elibereze un permis pentru a construi o anexă pentru un salon de coafură și pentru a legaliza două modificări deja efectuate. La 9 iunie 1992, secretariatul a vizitat locul. La 21 august 1992, Secretariatul a solicitat acordul pentru inspecțiile sanitare și prevenirea incendiilor, care au fost aprobate la 13 și 23 septembrie 1992. La 2 aprilie 1993 și 2 decembrie 1994, reclamantul a acordat acordul unui vecin pentru cele trei schimbări solicitate. 10. La 19 octombrie 1993, Ministerul Justiției a solicitat secretariatului să pregătească un raport care să explice posibilele motive de refuz al acordului, ceea ce a făcut la 5 noiembrie 1993. 11. La 21 noiembrie 1994, reclamantul a depus documente. În aceeași zi, secretariatul a solicitat acordul celor două inspecții, ceea ce au făcut la 25 noiembrie și 6 decembrie 1994. 12. La 28 noiembrie 1994, secretariatul a primit decizia de a efectua inspecția de urbanism, deoarece reclamantul a efectuat construcția fără autorizație. 13. La 5 decembrie 1994, secretariatul a solicitat reclamantului să plătească sumele datorate pentru degradarea amplasamentului. La 7 decembrie 1994, acesta din urmă a efectuat plata. 14. La 7 decembrie 1994, reclamantul a acordat acordul celor doi vecini. La 8 decembrie 1994. M.Z. a contestat legalizarea modificărilor efectuate. 16. În aceeași zi, secretariatul a acordat permisul. M.Z. interjeta apel. 17. La 24 mai 1995, Ministerul Mediului și Spațiului a acceptat să examineze apelul dlui Z. 18. La 17 iunie și 30 iulie 1996, Ministerul a cerut Unității Administrative a lui Jesenice (noua denumire a comunei ca urmare a schimbării sistemului) să completeze dosarul, fapt pe care l-a făcut la 5 august 1996. 19. La 19 septembrie 1996, Ministerul a solicitat informații pentru inspecția sănătății. La 21 noiembrie 1996, ministerul a fost parțial îndreptățit la apelul dlui Z și a trimis partea din cererea de legalizare a unei schimbări în unitatea administrativă. 21. La 2 decembrie 1996, ministerul a trimis dosarul unității administrative pentru a notifica decizia din 21 noiembrie 1996. 22. La 3 ianuarie 1997, dl Z. a formulat o cerere la Tribunalul Administrativ pentru a contesta decizia din 21 noiembrie 1996 în partea care respinge apelul său. 23. Tribunalul administrativ a solicitat apoi reclamantului, Ministerului și procurorului general să răspundă cererii dlui Z. 24. La 25 mai 1997, unitatea administrativă a transferat cazul în instanță 25. La 3 martie 1998, reclamantul a solicitat examinarea cauzei. 26. La 28 octombrie 1998, Tribunalul Administrativ a respins cererea dlui Z. 27. La 22 decembrie 1998, acesta din urmă a solicitat Curții Supreme. 28. La 15 iunie 2000, Curtea Supremă a infirmat hotărârea Tribunalului Administrativ din 28 octombrie 1998 și a trimis cauza în fața primului judecător 29. La 2 martie 2001, reclamantul a solicitat examinarea accelerată a cauzei. 30. La 21 martie 2001, Tribunalul Administrativ a acceptat cererea dlui Z., a infirmat decizia din 21 noiembrie 1996 și a trimis cazul în fața Ministerului. 31. La 14 aprilie 2001, reclamanta a luat o hotărâre împotriva acestei hotărâri. Cu toate acestea, la 30 octombrie 2001, a retras apelul. La 8 noiembrie 2001, Curtea Supremă a încheiat procedura de apel. 32. La 13 decembrie 2001, Ministerul a primit dosarul Tribunalului Administrativ. 33. 16 ianuarie 2002, Ministerul a infirmat decizia organismului administrativ de primă instanță din 8 decembrie 1994 și a retrimis cazul. 34. La 21 noiembrie 2002, unitatea administrativă a primit dosarul pentru a notifica părților decizia din 16 ianuarie 2002, ceea ce a făcut la ianuarie 2002 35. La 27 februarie 2002, unitatea administrativă a solicitat instanței administrative dacă o procedură care contesta decizia Ministerului din 16 ianuarie 2002 era pendinte. 36. La 8 martie 2002, reclamantul, prin intermediul avocaților săi, a solicitat accelerarea procedurii. 37. La 12 martie 2002, instanța administrativă a informat unitatea administrativă că nu era în desfășurare nicio procedură. 38. La 10 aprilie 2002, unitatea administrativă a stabilit o audiere. 39. La 22 octombrie 2002, reclamantul a solicitat informații. 40. La 9 decembrie 2003, unitatea administrativă a alăturat ambele proceduri. 41. Cazul este încă în curs de desfășurare. Reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii. El invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). Cu privire la admisibilitatea 43. În special, reclamantul nu a folosit căi legale la dispoziția sa în cazul tăcerii autorităților administrative. 44. Reclamantul combate această teză, susținând că acțiunile disponibile nu erau eficiente. 45. În ceea ce privește durata părții din procedură în fața autorităților administrative inferioare, Curtea amintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia, printre altele, trebuie să se fi introdus un litigiu administrativ pentru a se plânge de decizia implicită de refuz a autorităților administrative, fapt pe care reclamantul nu l-a făcut. Prin urmare, acesta nu a epuizat în mod valabil căile de atac interne în ceea ce privește această parte a cererii (a se vedea Sirc c. Slovenia (dec.), nr. 46279/99, 16 mai 2002, Oberwalder c. Slovenia (dec.), nr. 75567/01, 24 martie 2005 și Šilc. Slovenia, nr. 45936/99, § 31, 29 iunie 2006). 46. În ceea ce privește partea din procedură în fața instanțelor administrative, Curtea arată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), n 4232/98, 2 octombrie 2001 și Lukenda c. Slovenia, 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cauze, Curtea a respins excepția de neobosire a căilor de atac interne formulate de guvern, întrucât a considerat că acțiunile de care reclamantul putea să se prevaleze nu erau efective. Curtea amintește că a constatat în Hotărârea Lukenda c. Slovenia încălcarea dreptului la judecată într-un termen rezonabil este o problemă sistemică care rezultă dintr-o legislație inadecvată și din lipsa de eficiență în administrarea justiției. 47. Curtea consideră că guvernul nu a furnizat niciun argument convingător care să îl determine să facă distincție între cazul de studiu și cauzele anterioare și, prin urmare, să se îndepărteze de jurisprudența sa constantă. 48. Curtea constată, de asemenea, că această parte a cererii nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 3 ianuarie 1997, data la care domnul Z. a formulat o cerere la Tribunalul Administrativ și s-a încheiat la 8 noiembrie 2001, când Curtea Supremă a încheiat procedura de apel introdusă de reclamant și, prin urmare, a durat aproximativ patru ani și zece luni pentru patru grade de instanță administrativă. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru persoana în cauză (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDO 2000-VII). 51. Guvernul consideră că toate autoritățile sesizate au luat o decizie într-un termen rezonabil, în urma cererii reclamantului sau a M.Z. Pe de altă parte, este vorba despre o chestiune administrativă complexă privind legalizarea construcțiilor efectuate fără autorizație, deschizând mai multe probleme de drept și de fapt și implicând mai multe părți cu interese contradictorii; în ceea ce privește comportamentul reclamantului, acesta nu a contribuit la durata acestei proceduri. În cele din urmă, obiectul procedurii nu este de o importanță crucială pentru solicitant, altfel nu s-ar fi predat construcției fără autorizație. 52. Reclamantul contestă argumentele guvernului și consideră că procesul este politic și că dl Z. nu are drept de intervenție în procedură și dorește ca situația bunurilor sale să se deblocheze în cele din urmă, deoarece a suferit un prejudiciu material important din cauza duratei procedurilor. 53. În ceea ce privește durata procedurii în fața instanțelor administrative care se ridică la patru ani și zece luni la patru grade, Curtea apreciază, după examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, că, în cazul de față, această durată nu este excesivă și, prin urmare, îndeplinește cerința termenului rezonabil (cf. Žagar c. Slovenia, 75684/01, § 30, 9 martie 2006). 54. Prin urmare, nu a existat nici o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Prin aceste motive, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A declarat că nu a existat nici o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 18 ianuarie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Corneliu Birsan Modululer Președintele