ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2350/2010

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 49 din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționara C.M. împotriva Rezoluției nr. 515/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Rezoluția nr. 111/II/2/2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata S.E. Petenta a fost obligată să plătească 150 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 515/P/2009 din data de 08 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus, neînceperea urmăririi penale împotriva magistratului judecător S.E.

din cadrul Judecătoriei Câmpina, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248 1 , art. 249, art. 264, art. 288 și art. 289 C. pen. Pentru a pronunța această soluție, procurorul a reținut că prin plângerea din 24 iulie 2009, C.M. a precizat că pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești în Dosarul nr. 1825/204/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina, magistratul judecător a efectuat cercetarea în mod neglijent și abuziv, situație în care i-au fost încălcate drepturile procesuale prevăzute de lege, iar de asemenea, în cuprinsul încheierilor de ședință de la termenele din 29 mai 2009 și 16 iunie 2009 a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului.

După ce a expus parte din declarația petentei, s-a menționat că Dosarul nr. 1825/204/2009 al Judecătoriei Câmpina are ca obiect o acțiune în constatare formulată de către petenta de față, acțiune prin care solicită să se constate prin intermediul unei hotărâri judecătorești că a dobândit dreptul de proprietate pe calea uzucapiunii asupra unui teren situat pe raza orașului Băicoi. Pe parcursul dosarului au fost introduși în cauză alte persoane cum ar fi soții G.T.D. și G.A.M., precum și soții C.G. și C.E. În continuare, procurorul a redat pe scurt cele întâmplate la fiecare dintre termenele de judecată acordate în cauză, iar în final a stabilit că din actele premergătoare nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248 1 , art. 249, art. 264, art. 288 și art. 289 C. pen.

de către magistratul judecător. Pentru a ajunge la această concluzie s-a arătat că judecătorul a desfășurat activitatea procesuală conform normelor de procedură civilă, situație în care nu se poate reține neîndeplinirea vreunui act sau îndeplinirea lui în mod defectuos. Cerința interesului pe care trebuie să o îndeplinească cererea de intervenție a fost privită în contextul dreptului dedus judecății și al folosului practic urmărit de titularii acestei cereri. S-a mai apreciat că persoana presupus vătămată are posibilitatea valorificării criticilor aduse cercetării judecătorești prin formularea căilor de atac împotriva încheierilor de ședință, apreciate drept „necorespunzătoare adevărului” sau care ar cuprinde măsuri abuzive.

În ce privește infracțiunea de favorizarea infractorului a menționat că acest ajutor trebuie dat unei persoane care a săvârșit anterior o infracțiune, ceea ce însă nu este cazul în speța de față. S-a mai făcut referire la Decizia penală nr. 1390 din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție conform căreia pronunțarea unei soluții în detrimentul unei persoane nu echivalează cu îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu și nici nu se circumscrie conținutului constitutiv al vreunei fapte prevăzute de legea penală. Curtea de Apel a achiesat la această opinie, cu precizarea însă că asemenea situații pot întruni în anumite cazuri elementele constitutive ale unor infracțiuni numai atunci însă când s-ar dovedi reaua-credința a magistratului judecător în pronunțarea unei soluții în detrimentul voit al uneia dintre părți.

În speța de față a constatat că magistratul judecător S.E. a respectat întocmai normele de procedură civilă pe parcursul cercetărilor efectuate în Dosarul nr. 1825/204/2009 al Judecătoriei Câmpina. Neadministrarea unor probe aduse în discuție de către părțile în cauză, reducerea cuantumului amenzii judiciare, sau admiterea în principiu a cererii de intervenție (formulată de către G.T.D. și G.A.M. deoarece justifică un interes legitim) nu pot fi calificate ca măsuri luate cu rea-credință în detrimentul uneia dintre părțile din cauză, ci tocmai respectarea normelor de procedură civilă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petenta C.M. Petenta nu a motivat în scris recursul formulat și, deși a fost legal citată, nu s-a prezentat în instanță pentru a-l susține.

Examinând hotărârea atacată din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petentă nu este fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Împotriva judecătorului S.E., petenta C.M. a formulat plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 247, art. 248 1 , art. 249 C. pen., art. 264, art. 288 și art. 289 C. pen., infracțiuni care ar fi fost săvârșite pe parcursul cauzei civile care a format obiectul Dosarului nr. 1825/204/2009 al Judecătoriei Câmpina.

Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de magistratul menționat este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că intimata, cu prilejul soluționării Dosarului nr. 1025/24/2009, a luat măsuri procesuale prin încălcarea legii, în detrimentul petiționarei. Împrejurarea că petenta este nemulțumită de măsurile procesuale dispuse în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Câmpina nu poate conduce la concluzia existenței infracțiunilor pe care aceasta le-a indicat în plângerea sa.

Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice în raport cu problemele administrate, soluții care pot fi verificate și, eventual, desființate prin intermediul căilor legale de atac, căi de atac care nu pot fi îndreptate direct împotriva magistraților, ci împotriva actelor emise de aceștia. Ori, în cauză, petenta, prin intermediul plângerii penale, promovată împotriva magistratului care instrumenta cauza civilă (acțiune în constatare) în care aceasta figura ca parte, a încercat să eludeze dispozițiile legale referitoare și la căile de atac, pentru obținerea unei soluții favorabile.

Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunțat soluțiile sau au dispus măsuri procesuale se pot face plângeri penale, în absența unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracțională, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. În consecință, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimata și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea, a respectat normele de procedură civilă și nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acesteia, Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara C.M. împotriva Sentinței penale nr. 49 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 iunie 2010. Procesat de GGC - CT