ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2350/2010

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 49 din 19 aprilie

2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a

respins ca nefondată plângerea formulată de petiționara C.M. împotriva

Rezoluției nr. 515/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și

Rezoluția nr. 111/II/2/2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de intimata S.E.

Petenta a fost

obligată să plătească 150 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rezoluția nr.

515/P/2009 din data de 08 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești s-a dispus, neînceperea urmăririi penale împotriva magistratului

judecător S.E. din cadrul Judecătoriei Câmpina, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248

1

, art. 249,

art. 264, art. 288 și art. 289 C. pen.

Pentru a pronunța

această soluție, procurorul a reținut că prin plângerea din 24 iulie 2009, C.M.

a precizat că pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești în Dosarul nr.

1825/204/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina, magistratul judecător a

efectuat cercetarea în mod neglijent și abuziv, situație în care i-au fost

încălcate drepturile procesuale prevăzute de lege, iar de asemenea, în

cuprinsul încheierilor de ședință de la termenele din 29 mai 2009 și 16 iunie

2009 a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului.

După ce a expus parte

din declarația petentei, s-a menționat că Dosarul nr. 1825/204/2009 al

Judecătoriei Câmpina are ca obiect o acțiune în constatare formulată de către

petenta de față, acțiune prin care solicită să se constate prin intermediul

unei hotărâri judecătorești că a dobândit dreptul de proprietate pe calea

uzucapiunii asupra unui teren situat pe raza orașului Băicoi. Pe parcursul

dosarului au fost introduși în cauză alte persoane cum ar fi soții G.T.D. și

G.A.M., precum și soții C.G. și C.E.

În continuare,

procurorul a redat pe scurt cele întâmplate la fiecare dintre termenele de

judecată acordate în cauză, iar în final a stabilit că din actele premergătoare

nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247,

art. 248

1

, art. 249, art. 264, art. 288 și art. 289 C. pen. de către

magistratul judecător.

Pentru a ajunge la

această concluzie s-a arătat că judecătorul a desfășurat activitatea procesuală

conform normelor de procedură civilă, situație în care nu se poate reține

neîndeplinirea vreunui act sau îndeplinirea lui în mod defectuos. Cerința

interesului pe care trebuie să o îndeplinească cererea de intervenție a fost

privită în contextul dreptului dedus judecății și al folosului practic urmărit

de titularii acestei cereri.

S-a mai apreciat că

persoana presupus vătămată are posibilitatea valorificării criticilor aduse

cercetării judecătorești prin formularea căilor de atac împotriva încheierilor

de ședință, apreciate drept „necorespunzătoare adevărului” sau care ar cuprinde

măsuri abuzive.

În ce privește

infracțiunea de favorizarea infractorului a menționat că acest ajutor trebuie

dat unei persoane care a săvârșit anterior o infracțiune, ceea ce însă nu este

cazul în speța de față.

S-a mai făcut

referire la Decizia penală nr. 1390 din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție conform căreia pronunțarea unei soluții în detrimentul unei

persoane nu echivalează cu îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu

și nici nu se circumscrie conținutului constitutiv al vreunei fapte prevăzute

de legea penală.

Curtea de Apel a

achiesat la această opinie, cu precizarea însă că asemenea situații pot întruni

în anumite cazuri elementele constitutive ale unor infracțiuni numai atunci

însă când s-ar dovedi reaua-credința a magistratului judecător în pronunțarea

unei soluții în detrimentul voit al uneia dintre părți.

În speța de față a

constatat că magistratul judecător S.E. a respectat întocmai normele de

procedură civilă pe parcursul cercetărilor efectuate în Dosarul nr.

1825/204/2009 al Judecătoriei Câmpina.

Neadministrarea unor

probe aduse în discuție de către părțile în cauză, reducerea cuantumului

amenzii judiciare, sau admiterea în principiu a cererii de intervenție

(formulată de către G.T.D. și G.A.M. deoarece justifică un interes legitim) nu

pot fi calificate ca măsuri luate cu rea-credință în detrimentul uneia dintre

părțile din cauză, ci tocmai respectarea normelor de procedură civilă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat recurs petenta C.M.

Petenta nu a motivat

în scris recursul formulat și, deși a fost legal citată, nu s-a prezentat în

instanță pentru a-l susține.

Examinând hotărârea

atacată din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petentă nu

este fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Împotriva

judecătorului S.E., petenta C.M. a formulat plângere penală sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 247, art. 248

1

,

art. 249 C. pen., art. 264, art. 288 și art. 289 C. pen., infracțiuni care ar

fi fost săvârșite pe parcursul cauzei civile care a format obiectul Dosarului

nr. 1825/204/2009 al Judecătoriei Câmpina.

Înalta Curte constată

că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de magistratul menționat

este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză

nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că intimata, cu

prilejul soluționării Dosarului nr. 1025/24/2009, a luat măsuri procesuale prin

încălcarea legii, în detrimentul petiționarei.

Împrejurarea că

petenta este nemulțumită de măsurile procesuale dispuse în cauza aflată pe

rolul Judecătoriei Câmpina nu poate conduce la concluzia existenței

infracțiunilor pe care aceasta le-a indicat în plângerea sa.

Persoanele care

îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară întreaga activitate în

temeiul legii, fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin

pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea

unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice în raport cu problemele

administrate, soluții care pot fi verificate și, eventual, desființate prin

intermediul căilor legale de atac, căi de atac care nu pot fi îndreptate direct

împotriva magistraților, ci împotriva actelor emise de aceștia.

Ori, în cauză,

petenta, prin intermediul plângerii penale, promovată împotriva magistratului

care instrumenta cauza civilă (acțiune în constatare) în care aceasta figura ca

parte, a încercat să eludeze dispozițiile legale referitoare și la căile de

atac, pentru obținerea unei soluții favorabile.

Dacă s-ar admite că

împotriva persoanelor care au pronunțat soluțiile sau au dispus măsuri

procesuale se pot face plângeri penale, în absența unor elemente care să

contureze o eventuală activitate infracțională, ar însemna că s-ar institui noi

căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

În consecință, având

în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimata și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea, a respectat normele de

procedură civilă și nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a

acesteia, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul formulat ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara C.M. împotriva Sentinței penale nr.

49 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 iunie 2010.

Procesat

de GGC - CT