ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2807/2011

Asupra cauzei civile de față; Prin decizia civilă nr. 77/A din 6 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta SC P.E.E.- H. SA împotriva sentinței civile nr. 333 din 02 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara; s-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că s-a înlăturat obligația pârâtei de a plăti suma de 174.508,16 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa folosului agricol pe perioada 2002-2009 inclusiv; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și s-a respins apelul declarat de reclamantul B.I. împotriva aceleiași sentințe, fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 1729/97/2008, reclamantul B.I.

a chemat în judecată pe pârâții Comisia privind soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere de pe lângă Primăria Comunei S.O. și SC H. SA solicitând obligarea acestora la plata sumei de 15 euro/m.p. pentru terenul intravilan expropriat și a sumei de 12 euro/m.p. pentru terenul extravilan expropriat cu titlu de despăgubiri, precum și la despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a terenurilor și contravaloarea pagubelor suferite începând cu data preluării efective a terenurilor și până în prezent.

Prin sentința civilă nr. 333/2009, Tribunalul Hunedoara - a respins excepția de prematuritate și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta SC H. SA, - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei privind soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere de pe lângă Primăria Comunei S.O., - a admis în parte acțiunea civilă precizată și în consecință; s-a luat act că reclamantul în calitate de persoană expropriată a consimțit că pentru cauza de utilitate publică declarată prin H.G. nr. 392/2002 să fie preluate prin expropriere de către pârâtă terenurile în echivalent arabil în suprafață de 38.620 m.p.

intravilan și extravilan pe raza comunei S.O., astfel cum au fost identificate și evaluate prin expertiza efectuată în cauză; pârâta SC H. SA, pentru Statul Român, în calitate de expropriator, a fost obligată să achite reclamantului în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii suma de 1.256.393 RON reprezentând valoarea terenului expropriat și suma de 174.508,16 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa folosului agricol pe perioada 2002-2009 inclusiv. - a fost respinsă în rest acțiunea. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele: Prin hotărârea nr. 392/2002 Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național a lucrării „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria” desemnând, la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator Statul Român prin SC P.E.E.

„H.” SA, în subordinea MIR. În scopul realizării obiectivului de utilitate publică declarat prin H.G. nr. 392/2001 prin hotărârea nr. 969/2004 s-a constituit la nivelul Primăriei S.O., Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere. Prin intermediul acestei comisii, expropriatorul a purtat negocieri cu persoanele expropriate, întrucât s-au preluat, încă din anul 1990, mai multe suprafețe de teren, între care și terenurile în litigiu, proprietate personală a reclamantului. Deși s-a declarat de acord cu această preluare și respectiv, cu transferul proprietății sale către expropriator, reclamantul nu a acceptat oferta de despăgubiri la prețul de 2,04 euro/m.p.

pentru terenul arabil și de 1,47 euro/m.p. pentru fânaț ori pășune. Întrucât părțile - expropriator și expropriat - nu au ajuns la un acord de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru teren, instanța a desemnat o comisie de evaluare a acestora în condițiile prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994. Potrivit textului de lege, despăgubirile cuvenite persoanelor expropriate se compun din valoarea reală a imobilului și din valoarea prejudiciului creat proprietarilor ori altor persoane îndreptățite, la calculul cărora atât experții cât și instanțele urmând să țină seama de prețul la care se vând, în mod obișnuit, în zonă imobile de același fel, astfel că despăgubirea ce se acordă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

Comisia a identificat terenurile expropriate reclamantului stabilind suprafața reală a acestora la 38.620 m.p. și valoarea de 1.242.727 RON pentru terenul intravilan și de 13.666 RON pentru terenul extravilan. Abordând metoda comparației prin bonitare, s-a evaluat la 8,28 euro/m.p. terenul intravilan și echivalând suprafețele agricole (arabil, fânaț și livadă) prin metoda determinării valorii pe bază de profit, a evaluat la 4,78 RON/m.p. terenul extravilan. A fost stabilită o valoare de 1.256.393 RON pentru terenul expropriat abordând metoda comparației prin limitare pentru terenul intravilan și prin echivalarea suprafețelor arabil cu fânețe și livezi, metoda determinării valorii pe bază de profit.

Pentru despăgubirile reprezentând folosul agricol de tras, pe suprafața de 22.620 m.p. arabil - agricol, pășuni, fânaț, experții au stabilit o valoarea producției la 18.949 RON/ha, reținând faptul că suprafața de 14.426 m.p. este neproductivă. Ca urmare, instanța a admis că valoarea stabilită de Comisia de evaluare desemnată în cauză la suma de 8,3 euro/m.p. teren, precum și valoarea folosului de tras după acesta – arabil, fânaț și pășune – de 8.520 RON/an, pentru perioada 2002-2008 inclusiv, reprezintă o despăgubire echitabilă.

Luând în considerare criteriile de echivalare a terenurilor, metodele de lucru abordate de experți, situația actuală a tranzacțiilor imobiliare, fluctuațiile pe piața valutară precum și faptul că în zonă nu se practică culturi de legume și zarzavaturi pe arii extinse, culturile de bază fiind porumbul și cartoful, instanța a apreciat că raportat la toate acestea, valoarea despăgubirilor reprezentând folosul agricol nevalorificat de reclamant pe suprafața de 2,26 ha teren, este de 9.652 RON/ha. Pentru a determina acest cuantum al despăgubirilor, instanța a avut în vedere devizele pentru culturile de cartofi și porumb boabe la hectar-stabilite de experți din care a exclus cheltuielile de producție, ceea ce înseamnă o valoare anuală a producției agricole de: (25.000+6000)-(17262+4086) x 2,26 ha=21813,52 RON/ha.

Cu privire la perioada pentru care instanța a acordat despăgubiri vizând contravaloarea prejudiciului creat prin nevalorificarea potențialului agricol al terenului preluat, instanța a avut în vedere că prin hotărârea nr. 392/2002 Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național a lucrării „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei, pe sectorul Subcetate-Simeria”, act ce constituie condiția sine-qua-non pentru demararea procedurilor de expropriere. Ca urmare valoarea despăgubirilor reprezentând folosul agricol de tras pe suprafața de 2,26 ha teren expropriat pe perioada 2002-2009 inclusiv, este de 21813,52 RON x 8 ani = 174.508,16 RON. Pârâta în cauză, SC H. SA București, a invocat lipsa calității procesuale pasive și excepția de prematuritate a acțiunii reclamanților.

Or, potrivit art. 12 din Legea nr. 33/1994, în toate cazurile de expropriere pentru cauză de utilitate publică de interes național, calitatea de expropriator o are Statul Român prin organismele desemnate de Guvern. În speță, această calitate de expropriator o are în mod oficial, declarat prin însăși H.G. nr. 392/2002, Statul Român reprezentat prin SC H. SA, în subordinea Ministerului Industriei și Resurselor. Ca urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC H. SA nu poate fi primită. În ce privește excepția prematurității acțiunii, s-a constatat că, potrivit Legii nr. 33/1994, în situația în care părțile - expropriați și expropriator - nu cad de acord cu privire la elementele esențiale ale exproprierii, tribunalul este instanța care dispune atât cu privire la imobile cât și cu privire la despăgubirile cuvenite.

În speță, expropriatorul a preluat, fără despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică, imobilele aparținând reclamanților, încă din anul 1990 și această situație a trenat 19 ani, fără ca, în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 33/1994, expropriatorul prin reprezentatul său desemnat, să sesizeze tribunalul, perpetuând în această manieră o situație creată abuziv. Având în vedere scopul special al constituirii Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere de pe lângă Consiliul comunei S.O. precum și atribuțiunile exprese ale acestei comisii în realizarea obiectivului de interes public declarat prin H.G. nr. 392/2002 în faza prealabilă exproprierii și pentru negocierea despăgubirilor cuvenite proprietarilor și altor categorii de persoane îndreptățite, raportat și la prevederile Legii nr. 33/1994, instanța a apreciat că în cauză această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel a dispus în sensul arătat, pentru următoarele motive: 1. Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului. Alin. 2 al art. menționează că la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ține seama de daunele aduse proprietarului, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. În noțiunea de prejudiciu/daună adusă proprietarului se cuprinde, conform practicii judiciare constante și lipsa de folosință a terenului. De altfel, reclamantul prin acțiune a solicitat și această lipsă de folosință constând în folosul agricol nerealizat. Pentru a i se acorda acest folos, reclamantul era dator să prezinte dovezi, în acest sens fiind prevederea expresă a art. 26 alin. (2). Aceste dispoziții sunt transpunerea în dreptul special a dispozițiilor art. 1169 C. civ., potrivit cărora cel care face o susținere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Rezultă astfel că reclamantului îi revenea sarcina să dovedească atât prejudiciul suferit cât și întinderea acestuia. Paguba suferită de cel expropriat nu este o pagubă eventuală, ipotetică ci prejudiciul efectiv încercat de cel lipsit de proprietatea sa prin expropriere. Prin urmare, reclamantul trebuia să facă dovada că a ocupat aceste terenuri cu culturi agricole, care erau acele culturi agricole și că datorită preluării terenurilor nu a mai obținut folosul agricol. Nu este suficient sub aspect probator să se susțină că în zonă terenurile sunt pretabile culturilor agricole sau că în zonă se practică agricultura ci trebuie ca în concret cu privire la fiecare parcelă de teren reclamantul să dovedească că a lucrat acel teren anterior preluării faptice sau prin hotărâre de expropriere.

Nicio probă nu a fost administrată în dosar cu privire la aceste aspecte, în condițiile în care acordarea despăgubirilor sub forma folosului agricol a fost contestată de către pârâtă prin apel, iar dovedirea faptului pozitiv revenea reclamantului, ceea ce nu a înțeles să facă. Prin urmare, nu are nicio relevanță faptul că prin lucrarea de expertiză s-a stabilit o valoare a prejudiciului cauzat prin lipsirea de folosință a terenurilor cât timp reclamantul nu a dovedit că anterior preluării terenurilor le-a lucrat, astfel că după preluarea lor nu a mai putut obține foloase agricole. Acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință în absența acestor dovezi ar echivala cu o îmbogățire fără just temei al reclamantului, care ar obține unele beneficii pe care, dacă terenurile i-ar fi rămas în proprietate, nu le-ar fi obținut.

Pentru cele arătate se impune modificarea sentinței, prin înlăturarea obligației pârâtei de a plăti suma de 174.508,16 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa folosului agricol pe perioada 2002-2009 inclusiv. Corelativ se impune respingerea apelului formulat de către reclamant, deoarece în condițiile în care nu se acordă deloc folosul agricol, evident că reclamantul nu este îndreptățit nici la plata acestuia pe perioada anterioară anului 2002. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune se constată că aceasta nu se mai impune a fi analizată față de netemeinicia pretențiilor sub acest aspect, excepția având eficiență juridică numai în situația în care pretențiile supuse prescripției sunt întemeiate și ar trebui acordate pe perioada termenului de prescripție.

Față de cele menționate, instanța a apreciat că nu se mai impune a fi cercetată și această excepție invocată din oficiu de instanță. 2. Soluția pronunțată de prima instanță este temeinică și legală în ceea ce privește cuantumul despăgubirii stabilită pentru terenul expropriat, experții desemnați în cauză răspunzând obiectivelor stabilite de instanță. Pe de altă parte, s-a observat că valoarea stabilită de alți experți în alte cauze pentru terenuri situate în aceeași zonă este sensibil egală cu cea stabilită în prezenta cauză, astfel că nu a reieșit în cauză necesitatea efectuării unui alt raport de expertiză pentru a se stabili cuantumul despăgubirii acordate pentru terenuri. 3. În ceea ce privește primul motiv din apelul declarat de către pârâtă, s-a reținut că nu este reală susținerea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra celor invocate prin concluziile scrise, în condițiile în care chiar prin dispozitivul sentinței instanța răspunde excepțiilor invocate.

Referitor la faptul că reclamantul nu justifică chemarea în judecată a pârâtei SC H. SA, care nu ar avea calitate procesuală pasivă, calitate care ar reveni Statului Român, iar reclamantul nu are calitate procesuală activă, calitate pe care numai expropriatorul o poate avea, instanța de apel a reținut următoarele: În susținerea faptului că numai expropriatorul are calitate procesuală activă în astfel de cauze, pârâta invocă prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Însă aceste dispoziții vizează situația în care instanța trebuie să se pronunțe asupra exproprierii; prin urmare, numai în astfel de cazuri expropriatorul este singurul în măsură să se adreseze instanței. În cazul în care se contestă valoarea despăgubirilor stabilite prin hotărâre este evident că numai cel expropriat are interes și calitate să atace hotărârea, astfel că susținerea apelantei pârâte nu poate fi primită.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC H. SA, prima instanță în mod corect a reținut că acesta este persoana juridică obligată în raportul juridic obligațional ținând cont de faptul că Statul, ca persoană juridică, nu stă în nume propriu în judecată ci totdeauna prin reprezentant, reprezentant care în funcție de natura litigiului este Ministerul Finanțelor, Consiliile Locale sau Județene, alte persoane juridice sau instituții publice expres indicate prin acte normative. În cazul exproprierii, potrivit art. 12, expropriator este Statul prin organismele desemnate de guvern pentru lucrările de interes național. Lucrarea a fost declarată de interes național prin H.G. nr. 392/2002 care a stabilit reprezentantul Statului Român, respectiv SC H. SA.

Prin urmare acesta este persoana juridică care va suporta costul exproprierii, sub acest aspect soluția pronunțată de către prima instanță fiind corectă și legală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs ambele părți. 1. Reclamantul B.I. a criticat decizia de apel pentru următoarele motive, care vizează modul de soluționare a cererii vizând lipsa de folosință aferentă perioadei 1992-2009. 1. Terenurile au fost preluate și ocupate de către expropriator încă din anul 1990, fiind folosite potrivit destinației pentru care s-a dispus exproprierea, cu 12 ani înainte de declararea utilității publice. Echivalentul lipsei de folosință face parte dintr-o despăgubire unică, împreună cu valoarea terenurilor, iar dreptul la acțiune se naște numai în condițiile reglementate de Legea nr. 33/1994, după parcurgerea etapelor prevăzute de acest act normativ.

S-au acordat despăgubiri numai începând cu anul 2002 deși prejudiciul s-a născut din anul 1990, cu prilejul ocupării terenului. Numai dreptul la acțiune s-a născut, în legătură cu diferite etape ale exproprierii, după declararea utilității publice. 2. În ceea ce privește motivarea în sensul că nu s-a făcut dovada prejudiciului. Pe lângă faptul că nu avea cum să dovedească concret existența fiecărei culturi, trecând 20 de ani de la deposedare, chiar dacă o astfel de dovadă nu s-ar fi făcut, obligația de despăgubire era impusă de dispozițiile art. 480 C. civ., atât timp cât a fost lipsit de atribuțiile esențiale ale dreptului de proprietate. Putea obține venituri nu numai din exploatarea directă ci și prin arendarea terenurilor.

2. Pârâta SC H. SA a criticat decizia pentru următoarele motive: 2.a. Cu privire la modalitatea de soluționare a excepțiilor invocate. - Dispozițiile imperative ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt în sensul că tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunța cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condițiile art. 18-20. Cu alte cuvinte, deținătorul calității procesual active în cadrul unui proces de expropriere poate fi doar expropriatorul, ceea ce înseamnă că acțiunea a fost introdusă de o persoană lipsită de calitatea procesual activă, cerută imperativ de lege prin articolul anterior citat.

- Nejustificat instanța de apel a menționat în cuprinsul considerentelor deciziei atacate faptul că primul motiv de apel din apelul declarat de către pârâtă nu este real, în sensul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra celor invocate prin concluziile scrise, în condițiile în care chiar prin dispozitivul sentinței instanța răspunde excepțiilor invocate. Aceasta întrucât tribunalul s-a pronunțat doar cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive și la excepția prematurității introducerii acțiunii și nicidecum și asupra excepției lipsei calității procesual active a reclamantului în cauză, raportat la prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. - Instanța de apel a reținut spre soluționare cele două excepții, respingându-le însă cu o vădită aplicare greșită a legii.

În ceea ce privește respingerea excepției calității procesual active a reclamantului în cauză, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța a interpretat prevederile acestui articol, în sensul că ele ar viza strict situația în care instanța trebuie să se pronunțe asupra exproprierii. La o analiză atentă a dosarului, ar fi putut observa că reclamantul însuși, prin cererea de chemare în judecată, face referire la cheltuieli de judecată efectuate de acesta pentru realizarea procedurilor de expropriere, cheltuieli a căror acoperire o solicită, precum și la procese intentate împotriva Comisiei privind soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere de pe lângă Primăria S.O., ultimul din el nesoluționat, astfel încât apare evident nefinalizată faza prealabilă procedurilor de expropriere, aceștia fiind motivul pentru care SC H. fost devansată în acțiunea de sesizare a Tribunalului.

Instanța de apel, în interpretarea prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, distinge acolo unde legiuitorul nu a avut intenția să o facă. Legiuitorul nu a reglementat distinct situațiile în care expropriatorul se adresează tribunalului cu o cerere vizând exproprierea când părțile consimt la aceasta și la cuantumul despăgubirilor, distinct față de cea în care se adresează Tribunalului cu o cerere vizând exproprierea consimțită dar cu neînțelegeri asupra cuantumului și întinderilor despăgubirilor. Vin în susținerea celor afirmate dispozițiile art. 24 și urm. din Legea nr. 33/1994. Referitor la excepția calității procesual pasive în ceea ce privește obligarea la plata despăgubirilor urmare a exproprierii, s-a arătat în fața instanței de apel faptul ca H.G.

nr. 392 din 18 aprilie 2002 prin care s-a declarat de utilitate publică de interes național lucrarea Amenajarea hidroenergeticii a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria a stabilit că exproprierea este făcută de Statul Român prin SC H. SA. Așa după cum în însuși corpul hotărârii se reține, expropriatorul este Statul Român, iar obiectivul este declarat de interes național. În aceste condiții, Statul, ca unic beneficiar al investiției respective, prin Ministerul Finanțelor Publice, este cel care trebuie să suporte costurile acesteia, în speță plata despăgubirilor datorate proprietarilor expropriați. Mai mult, nu poate avea o societate comercială de drept privat calitatea de beneficiar al unor lucrări de interes național.

2.b. S-a omologat un raport de expertiză care nesocotește dispozițiile Legii nr. 33/1994. Art. 26 alin. (2) din lege impune ca la stabilirea despăgubirilor să se țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Instanța nu a ținut cont de criticile aduse raportului de expertiză referitoare la metoda folosită de comisia de experți în aprecierea valorii terenului expropriat, respectiv metoda comparației prin bonitare, deși comisia era obligată prin legea aplicabilă speței să se raporteze la metoda valorii de piață a imobilului expropriat. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele: 1. Cu privire la recursul formulat de reclamant.

Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 prevede că la cuantumul despăgubirilor se ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Fără a contesta includerea lipsei de folosință a terenului în daunele aduse proprietarului, instanța de apel i-a imputat acestuia că nu a prezentat dovezi, în sensul art. 26 alin. (1) din lege. Aceste dispoziții legale au fost aplicate greșit de instanța de apel, limitând probatoriul în sarcina reclamantului, în sensul reținut.

Norma legală nu limitează probatoriul la dovezile prezentate de proprietar ci se referă „și” la acestea, pe lângă cele care pot fi propuse în cauză de oricare dintre părți, inclusiv de instanță și care nu sunt „prezentate”, cum ar fi, de exemplu, expertiza tehnică de specialitate întocmită de experți, persoane de specialitate, care dispun de suficiente elemente în cuantificarea prejudiciului, ținând cont și de particularitățile fiecărei zone. Trimiterea făcută de norma legală își are justificarea în neomiterea la stabilirea cuantumului despăgubirilor a probelor prezentate de proprietar, în cadrul ansamblului probator de care dispun atât experții cât și instanța.

Având în vedere că instanța de apel a eliminat nejustificat raportul de expertiză efectuat în cauză și că nu a fost soluționată astfel critica de apel formulată de către pârât referitoare la culturile de tradiții din zonă, în raport de care s-a solicitat fie eliminarea, fie cenzurarea despăgubirilor, se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de apel, cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ. În egală măsură, datorită modului de aplicare a dispozițiilor legale, sancționat prin prezenta decizie, instanța de apel nu a cercetat motivele de apel formulate de către reclamant, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului în condițiile art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. Dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, criticile formulate în același sens prin recurs de către reclamant nu pot fi analizate pentru prima dată de această instanță – s-ar încălca astfel un grad de jurisdicție și dreptul la un proces echitabil, din perspectiva art. 6 parag. 1 C.E.D.O. 2. Cu privire la recursul formulat de pârâtă. 2.a. În ceea ce privește excepțiile soluționate de instanță. Prin concluziile scrise depuse în fața primei instanțe, pentru termenul din 4 noiembrie 2009, pârâta a invocat și excepția lipsei calității procesuale active, cu trimitere la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Deși în dispozitivul hotărârii primei instanțe nu se menționează în mod expres soluționarea excepției lipsei calității procesuale active, aceasta a fost soluționată implicit prin modul de rezolvare a excepției prematurității acțiunii, cu trimitere și la dispozițiile art. 21 din lege.

Ca excepție absolută, lipsa calității procesuale active putea fi invocată în orice fază procesuală, iar instanța de apel a analizat-o în mod explicit și corect. Art. 21 din lege abilitează expropriatorul de a sesiza tribunalul pentru a se pronunța cu privire la expropriere, nu și atunci când se contestă valoarea despăgubirilor, când în mod evident, nu acesta se adresează instanței. Prin acțiunea formulată s-au solicitat de către reclamant despăgubiri pentru teren, cu indicarea cuantumului acestora, pe lângă cheltuielile la care face referire pârâta-recurentă. Distincția făcută în mod corect de instanță între expropriator și proprietar, în lumina art. 21 alin. (2) din lege, este pe deplin justificată față de conținutul acestui text legal.

S-a făcut o corectă soluționare și a excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtă. Potrivit H.G. nr. 392/2002, care vizează exproprierea în cauză, expropriator este Statul Român, prin SC H. SA, aflată sub autoritatea Ministerului Industriei și Resurselor. Statul nu poate sta în fața instanței în procedura de expropriere decât prin instituția indicată în mod expres în actul de expropriere, prin care s-a și făcut exproprierea și căreia îi revin, în numele Statului, toate drepturile și obligațiile aferente procedurii de expropriere. Apărările pârâtei referitoare la interesul național al lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea și la faptul că ar fi o societate comercială de drept privat nu prezintă relevanță în cauză față de dispozițiile H.G.

nr. 392/2002. 2.b. Prin cererea de apel pârâta a criticat modul de aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, subliniind faptul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor se ține cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, criticând totodată modul în care comisia de experți a răspuns la obiecțiunea formulată cu privire la acest aspect. S-a mai susținut totodată că prima instanță nu a ținut cont de criticile aduse raportului de expertiză deși acestea erau pertinente și surprindeau aspecte esențiale în economia cauzei, respingând cererea de efectuare a unei contraexpertize în cauză.

Instanța de apel a reținut că soluția pronunțată este temeinică și legală în ceea ce privește cuantumul despăgubirii stabilită pentru terenul expropriat, experții desemnați în cauză răspunzând obiectivelor stabilite de instanță. Pe de altă parte, s-a observat că valoarea stabilită de alți experți în alte cauze pentru terenuri situate în aceeași zonă este sensibil egală cu cea stabilită în prezenta cauză, astfel că nu a reieșit în cauză necesitatea efectuării unui alt raport de expertiză pentru a se stabili cuantumul despăgubirii acordate pentru terenuri. Instanța de apel nu a cenzurat motivele de apel, astfel cum acestea au fost formulate, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, atrăgând incidența în cauză a art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. și art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și determinând trimiterea cauzei pentru rejudecare. În considerarea celor reținute mai sus în analiza ambelor recursuri, Înalta Curte constată că se impune admiterea acestora, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași Curte de Apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de B.I. și de pârâta SC P.E.E. - H. SA împotriva deciziei nr. 77/A din 6 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași Curte de Apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2011.