ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2807/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2807/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile de

față;

Prin decizia civilă nr. 77/A din 6 mai 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta

SC P.E.E.- H. SA împotriva sentinței civile nr. 333 din 02 decembrie 2009 pronunțată

de Tribunalul Hunedoara; s-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că s-a

înlăturat obligația pârâtei de a plăti suma de 174.508,16 RON reprezentând prejudiciul

cauzat prin lipsa folosului agricol pe perioada 2002-2009 inclusiv; s-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței atacate și s-a respins apelul declarat de reclamantul

B.I. împotriva aceleiași sentințe, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată

pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 1729/97/2008, reclamantul B.I. a chemat

în judecată pe pârâții Comisia privind soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse

pentru expropriere de pe lângă Primăria Comunei S.O. și SC H. SA solicitând obligarea

acestora la plata sumei de 15 euro/m.p. pentru terenul intravilan expropriat și

a sumei de 12 euro/m.p. pentru terenul extravilan expropriat cu titlu de despăgubiri,

precum și la despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a terenurilor și contravaloarea

pagubelor suferite începând cu data preluării efective a terenurilor și până în

prezent.

Prin sentința civilă

nr. 333/2009, Tribunalul Hunedoara

- a respins excepția de

prematuritate și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta

SC H. SA,

- a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Comisiei privind soluționarea întâmpinărilor persoanelor

propuse pentru expropriere de pe lângă Primăria Comunei S.O.,

- a admis în parte acțiunea

civilă precizată și în consecință; s-a luat act că reclamantul în calitate de persoană

expropriată a consimțit că pentru cauza de utilitate publică declarată prin H.G.

nr. 392/2002 să fie preluate prin expropriere de către pârâtă terenurile în echivalent

arabil în suprafață de 38.620 m.p. intravilan și extravilan pe raza comunei S.O.,

astfel cum au fost identificate și evaluate prin expertiza efectuată în cauză; pârâta

SC H. SA, pentru Statul Român, în calitate de expropriator, a fost obligată să achite

reclamantului în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii suma de

1.256.393 RON reprezentând valoarea terenului expropriat și suma de 174.508,16 RON

reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa folosului agricol pe perioada 2002-2009

inclusiv.

- a fost respinsă în rest

acțiunea.

Pentru a pronunța această

hotărâre tribunalul a reținut următoarele:

Prin hotărârea nr. 392/2002

Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național a lucrării „Amenajarea

hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria” desemnând, la

art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator Statul Român prin SC P.E.E. „H.”

SA, în subordinea MIR.

În scopul realizării obiectivului

de utilitate publică declarat prin H.G. nr. 392/2001 prin hotărârea nr. 969/2004

s-a constituit la nivelul Primăriei S.O., Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor

persoanelor propuse pentru expropriere.

Prin intermediul acestei

comisii, expropriatorul a purtat negocieri cu persoanele expropriate, întrucât s-au

preluat, încă din anul 1990, mai multe suprafețe de teren, între care și terenurile

în litigiu, proprietate personală a reclamantului.

Deși s-a declarat de acord

cu această preluare și respectiv, cu transferul proprietății sale către expropriator,

reclamantul nu a acceptat oferta de despăgubiri la prețul de 2,04 euro/m.p. pentru

terenul arabil și de 1,47 euro/m.p. pentru fânaț ori pășune.

Întrucât părțile - expropriator

și expropriat - nu au ajuns la un acord de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor

pentru teren, instanța a desemnat o comisie de evaluare a acestora în condițiile

prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Potrivit textului de lege,

despăgubirile cuvenite persoanelor expropriate se compun din valoarea reală a imobilului

și din valoarea prejudiciului creat proprietarilor ori altor persoane îndreptățite,

la calculul cărora atât experții cât și instanțele urmând să țină seama de prețul

la care se vând, în mod obișnuit, în zonă imobile de același fel, astfel că despăgubirea

ce se acordă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai

mare decât cea solicitată de expropriat.

Comisia a identificat

terenurile expropriate reclamantului stabilind suprafața reală a acestora la 38.620

m.p. și valoarea de 1.242.727 RON pentru terenul intravilan și de 13.666 RON pentru

terenul extravilan. Abordând metoda comparației prin bonitare, s-a evaluat la 8,28

euro/m.p. terenul intravilan și echivalând suprafețele agricole (arabil, fânaț și

livadă) prin metoda determinării valorii pe bază de profit, a evaluat la 4,78 RON/m.p.

terenul extravilan.

A fost stabilită o valoare

de 1.256.393 RON pentru terenul expropriat abordând metoda comparației prin limitare

pentru terenul intravilan și prin echivalarea suprafețelor arabil cu fânețe și livezi,

metoda determinării valorii pe bază de profit.

Pentru despăgubirile reprezentând

folosul agricol de tras, pe suprafața de 22.620 m.p. arabil - agricol, pășuni, fânaț,

experții au stabilit o valoarea producției la 18.949 RON/ha, reținând faptul că

suprafața de 14.426 m.p. este neproductivă.

Ca urmare, instanța a

admis că valoarea stabilită de Comisia de evaluare desemnată în cauză la suma de

8,3 euro/m.p. teren, precum și valoarea folosului de tras după acesta – arabil,

fânaț și pășune – de 8.520 RON/an, pentru perioada 2002-2008 inclusiv, reprezintă

o despăgubire echitabilă.

Luând în considerare criteriile

de echivalare a terenurilor, metodele de lucru abordate de experți, situația actuală

a tranzacțiilor imobiliare, fluctuațiile pe piața valutară precum și faptul că în

zonă nu se practică culturi de legume și zarzavaturi pe arii extinse, culturile

de bază fiind porumbul și cartoful, instanța a apreciat că raportat la toate acestea,

valoarea despăgubirilor reprezentând folosul agricol nevalorificat de reclamant

pe suprafața de 2,26 ha teren, este de 9.652 RON/ha.

Pentru a determina acest

cuantum al despăgubirilor, instanța a avut în vedere devizele pentru culturile de

cartofi și porumb boabe la hectar-stabilite de experți din care a exclus cheltuielile

de producție, ceea ce înseamnă o valoare anuală a producției agricole de: (25.000+6000)-(17262+4086)

x 2,26 ha=21813,52 RON/ha.

Cu privire la perioada

pentru care instanța a acordat despăgubiri vizând contravaloarea prejudiciului creat

prin nevalorificarea potențialului agricol al terenului preluat, instanța a avut

în vedere că prin hotărârea nr. 392/2002 Guvernul României a declarat utilitatea

publică de interes național a lucrării „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei,

pe sectorul Subcetate-Simeria”, act ce constituie condiția sine-qua-non pentru demararea

procedurilor de expropriere.

Ca urmare valoarea despăgubirilor

reprezentând folosul agricol de tras pe suprafața de 2,26 ha teren expropriat pe

perioada 2002-2009 inclusiv, este de 21813,52 RON x 8 ani = 174.508,16 RON.

Pârâta în cauză, SC H.

SA București, a invocat lipsa calității procesuale pasive și excepția de prematuritate

a acțiunii reclamanților.

Or, potrivit art. 12 din

Legea nr. 33/1994, în toate cazurile de expropriere pentru cauză de utilitate publică

de interes național, calitatea de expropriator o are Statul Român prin organismele

desemnate de Guvern.

În speță, această calitate

de expropriator o are în mod oficial, declarat prin însăși H.G. nr. 392/2002, Statul

Român reprezentat prin SC H. SA, în subordinea Ministerului Industriei și Resurselor.

Ca urmare, excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC H. SA nu poate fi primită.

În ce privește excepția

prematurității acțiunii, s-a constatat că, potrivit Legii nr. 33/1994, în situația

în care părțile - expropriați și expropriator - nu cad de acord cu privire la elementele

esențiale ale exproprierii, tribunalul este instanța care dispune atât cu privire

la imobile cât și cu privire la despăgubirile cuvenite.

În speță, expropriatorul

a preluat, fără despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică, imobilele aparținând

reclamanților, încă din anul 1990 și această situație a trenat 19 ani, fără ca,

în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 33/1994, expropriatorul prin

reprezentatul său desemnat, să sesizeze tribunalul, perpetuând în această manieră

o situație creată abuziv.

Având în vedere scopul

special al constituirii Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor

propuse pentru expropriere de pe lângă Consiliul comunei S.O. precum și atribuțiunile

exprese ale acestei comisii în realizarea obiectivului de interes public declarat

prin H.G. nr. 392/2002 în faza prealabilă exproprierii și pentru negocierea despăgubirilor

cuvenite proprietarilor și altor categorii de persoane îndreptățite, raportat și

la prevederile Legii nr. 33/1994, instanța a apreciat că în cauză această pârâtă

nu are calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel a dispus

în sensul arătat, pentru următoarele motive:

Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului. Alin. 2 al art. menționează că la calcularea

cuantumului despăgubirilor se va ține seama de daunele aduse proprietarului, luând

în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În noțiunea de prejudiciu/daună

adusă proprietarului se cuprinde, conform practicii judiciare constante și lipsa

de folosință a terenului. De altfel, reclamantul prin acțiune a solicitat și această

lipsă de folosință constând în folosul agricol nerealizat.

Pentru a i se acorda acest

folos, reclamantul era dator să prezinte dovezi, în acest sens fiind prevederea

expresă a art. 26 alin. (2). Aceste dispoziții sunt transpunerea în dreptul special

a dispozițiilor art. 1169 C. civ., potrivit cărora cel care face o susținere înaintea

judecății trebuie să o dovedească.

Rezultă astfel că reclamantului

îi revenea sarcina să dovedească atât prejudiciul suferit cât și întinderea acestuia.

Paguba suferită de cel

expropriat nu este o pagubă eventuală, ipotetică ci prejudiciul efectiv încercat

de cel lipsit de proprietatea sa prin expropriere. Prin urmare, reclamantul trebuia

să facă dovada că a ocupat aceste terenuri cu culturi agricole, care erau acele

culturi agricole și că datorită preluării terenurilor nu a mai obținut folosul agricol.

Nu este suficient sub aspect probator să se susțină că în zonă terenurile sunt pretabile

culturilor agricole sau că în zonă se practică agricultura ci trebuie ca în concret

cu privire la fiecare parcelă de teren reclamantul să dovedească că a lucrat acel

teren anterior preluării faptice sau prin hotărâre de expropriere.

Nicio probă nu a fost

administrată în dosar cu privire la aceste aspecte, în condițiile în care acordarea

despăgubirilor sub forma folosului agricol a fost contestată de către pârâtă prin

apel, iar dovedirea faptului pozitiv revenea reclamantului, ceea ce nu a înțeles

să facă.

Prin urmare, nu are nicio

relevanță faptul că prin lucrarea de expertiză s-a stabilit o valoare a prejudiciului

cauzat prin lipsirea de folosință a terenurilor cât timp reclamantul nu a dovedit

că anterior preluării terenurilor le-a lucrat, astfel că după preluarea lor nu a

mai putut obține foloase agricole.

Acordarea despăgubirilor

pentru lipsa de folosință în absența acestor dovezi ar echivala cu o îmbogățire

fără just temei al reclamantului, care ar obține unele beneficii pe care, dacă terenurile

i-ar fi rămas în proprietate, nu le-ar fi obținut.

Pentru cele arătate se

impune modificarea sentinței, prin înlăturarea obligației pârâtei de a plăti suma

de 174.508,16 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa folosului agricol pe

perioada 2002-2009 inclusiv.

Corelativ se impune respingerea

apelului formulat de către reclamant, deoarece în condițiile în care nu se acordă

deloc folosul agricol, evident că reclamantul nu este îndreptățit nici la plata

acestuia pe perioada anterioară anului 2002.

În ceea ce privește excepția

prescripției dreptului la acțiune se constată că aceasta nu se mai impune a fi analizată

față de netemeinicia pretențiilor sub acest aspect, excepția având eficiență juridică

numai în situația în care pretențiile supuse prescripției sunt întemeiate și ar

trebui acordate pe perioada termenului de prescripție. Față de cele menționate,

instanța a apreciat că nu se mai impune a fi cercetată și această excepție invocată

din oficiu de instanță.

de prima instanță este temeinică și legală în ceea ce privește cuantumul despăgubirii

stabilită pentru terenul expropriat, experții desemnați în cauză răspunzând obiectivelor

stabilite de instanță. Pe de altă parte, s-a observat că valoarea stabilită de alți

experți în alte cauze pentru terenuri situate în aceeași zonă este sensibil egală

cu cea stabilită în prezenta cauză, astfel că nu a reieșit în cauză necesitatea

efectuării unui alt raport de expertiză pentru a se stabili cuantumul despăgubirii

acordate pentru terenuri.

primul motiv din apelul declarat de către pârâtă, s-a reținut că nu este reală susținerea

că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra celor invocate prin concluziile scrise,

în condițiile în care chiar prin dispozitivul sentinței instanța răspunde excepțiilor

invocate.

Referitor la faptul că

reclamantul nu justifică chemarea în judecată a pârâtei SC H. SA, care nu ar avea

calitate procesuală pasivă, calitate care ar reveni Statului Român, iar reclamantul

nu are calitate procesuală activă, calitate pe care numai expropriatorul o poate

avea, instanța de apel a reținut următoarele:

În susținerea faptului

că numai expropriatorul are calitate procesuală activă în astfel de cauze, pârâta

invocă prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Însă aceste dispoziții

vizează situația în care instanța trebuie să se pronunțe asupra exproprierii; prin

urmare, numai în astfel de cazuri expropriatorul este singurul în măsură să se adreseze

instanței. În cazul în care se contestă valoarea despăgubirilor stabilite prin hotărâre

este evident că numai cel expropriat are interes și calitate să atace hotărârea,

astfel că susținerea apelantei pârâte nu poate fi primită.

În ceea ce privește lipsa

calității procesuale pasive a pârâtei SC H. SA, prima instanță în mod corect a reținut

că acesta este persoana juridică obligată în raportul juridic obligațional ținând

cont de faptul că Statul, ca persoană juridică, nu stă în nume propriu în judecată

ci totdeauna prin reprezentant, reprezentant care în funcție de natura litigiului

este Ministerul Finanțelor, Consiliile Locale sau Județene, alte persoane juridice

sau instituții publice expres indicate prin acte normative.

În cazul exproprierii,

potrivit art. 12, expropriator este Statul prin organismele desemnate de guvern

pentru lucrările de interes național. Lucrarea a fost declarată de interes național

prin H.G. nr. 392/2002 care a stabilit reprezentantul Statului Român, respectiv

SC H. SA.

Prin urmare acesta este

persoana juridică care va suporta costul exproprierii, sub acest aspect soluția

pronunțată de către prima instanță fiind corectă și legală.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs ambele părți.

criticat decizia de apel pentru următoarele motive, care vizează modul de soluționare

a cererii vizând lipsa de folosință aferentă perioadei 1992-2009.

preluate și ocupate de către expropriator încă din anul 1990, fiind folosite potrivit

destinației pentru care s-a dispus exproprierea, cu 12 ani înainte de declararea

utilității publice.

Echivalentul lipsei de

folosință face parte dintr-o despăgubire unică, împreună cu valoarea terenurilor,

iar dreptul la acțiune se naște numai în condițiile reglementate de Legea nr. 33/1994,

după parcurgerea etapelor prevăzute de acest act normativ.

S-au acordat despăgubiri

numai începând cu anul 2002 deși prejudiciul s-a născut din anul 1990, cu prilejul

ocupării terenului. Numai dreptul la acțiune s-a născut, în legătură cu diferite

etape ale exproprierii, după declararea utilității publice.

motivarea în sensul că nu s-a făcut dovada prejudiciului.

Pe lângă faptul că nu

avea cum să dovedească concret existența fiecărei culturi, trecând 20 de ani de

la deposedare, chiar dacă o astfel de dovadă nu s-ar fi făcut, obligația de despăgubire

era impusă de dispozițiile art. 480 C. civ., atât timp cât a fost lipsit de atribuțiile

esențiale ale dreptului de proprietate. Putea obține venituri nu numai din exploatarea

directă ci și prin arendarea terenurilor.

decizia pentru următoarele motive:

2.a. Cu privire la modalitatea

de soluționare a excepțiilor invocate.

- Dispozițiile imperative

ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt în sensul că tribunalul va fi sesizat

de expropriator pentru a se pronunța cu privire la expropriere, în cazul în care

nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale

de atac a fost respinsă în condițiile art. 18-20.

Cu alte cuvinte, deținătorul

calității procesual active în cadrul unui proces de expropriere poate fi doar expropriatorul,

ceea ce înseamnă că acțiunea a fost introdusă de o persoană lipsită de calitatea

procesual activă, cerută imperativ de lege prin articolul anterior citat.

- Nejustificat instanța

de apel a menționat în cuprinsul considerentelor deciziei atacate faptul că primul

motiv de apel din apelul declarat de către pârâtă nu este real, în sensul că instanța

de fond nu s-ar fi pronunțat asupra celor invocate prin concluziile scrise, în condițiile

în care chiar prin dispozitivul sentinței instanța răspunde excepțiilor invocate.

Aceasta întrucât tribunalul

s-a pronunțat doar cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive și la

excepția prematurității introducerii acțiunii și nicidecum și asupra excepției lipsei

calității procesual active a reclamantului în cauză, raportat la prevederile

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

- Instanța de apel a reținut

spre soluționare cele două excepții, respingându-le însă cu o vădită aplicare greșită

a legii. În ceea ce privește respingerea excepției calității procesual active a

reclamantului în cauză, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, instanța a interpretat prevederile acestui articol, în sensul că ele

ar viza strict situația în care instanța trebuie să se pronunțe asupra exproprierii.

La o analiză atentă a dosarului, ar fi putut observa că reclamantul însuși, prin

cererea de chemare în judecată, face referire la cheltuieli de judecată efectuate

de acesta pentru realizarea procedurilor de expropriere, cheltuieli a căror acoperire

o solicită, precum și la procese intentate împotriva Comisiei privind soluționarea

întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere de pe lângă Primăria S.O.,

ultimul din el nesoluționat, astfel încât apare evident nefinalizată faza prealabilă

procedurilor de expropriere, aceștia fiind motivul pentru care SC H. fost devansată

în acțiunea de sesizare a Tribunalului.

Instanța de apel, în interpretarea

prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, distinge acolo unde legiuitorul

nu a avut intenția să o facă. Legiuitorul nu a reglementat distinct situațiile în

care expropriatorul se adresează tribunalului cu o cerere vizând exproprierea când

părțile consimt la aceasta și la cuantumul despăgubirilor, distinct față de cea

în care se adresează Tribunalului cu o cerere vizând exproprierea consimțită dar

cu neînțelegeri asupra cuantumului și întinderilor despăgubirilor. Vin în susținerea

celor afirmate dispozițiile art. 24 și urm. din Legea nr. 33/1994.

Referitor la excepția

calității procesual pasive în ceea ce privește obligarea la plata despăgubirilor

urmare a exproprierii, s-a arătat în fața instanței de apel faptul ca H.G. nr. 392

din 18 aprilie 2002 prin care s-a declarat de utilitate publică de interes național

lucrarea Amenajarea hidroenergeticii a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria

a stabilit că exproprierea este făcută de Statul Român prin SC H. SA. Așa după cum

în însuși corpul hotărârii se reține, expropriatorul este Statul Român, iar obiectivul

este declarat de interes național.

În aceste condiții, Statul,

ca unic beneficiar al investiției respective, prin Ministerul Finanțelor Publice,

este cel care trebuie să suporte costurile acesteia, în speță plata despăgubirilor

datorate proprietarilor expropriați.

Mai mult, nu poate avea

o societate comercială de drept privat calitatea de beneficiar al unor lucrări de

interes național.

2.b. S-a omologat un raport

de expertiză care nesocotește dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Art. 26 alin. (2) din

lege impune ca la stabilirea despăgubirilor să se țină seama de prețul cu care se

vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză.

Instanța nu a ținut cont

de criticile aduse raportului de expertiză referitoare la metoda folosită de comisia

de experți în aprecierea valorii terenului expropriat, respectiv metoda comparației

prin bonitare, deși comisia era obligată prin legea aplicabilă speței să se raporteze

la metoda valorii de piață a imobilului expropriat.

Analizând decizia de apel

în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

formulat de reclamant.

Art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994 prevede că la cuantumul despăgubirilor se ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ

teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Fără a contesta includerea

lipsei de folosință a terenului în daunele aduse proprietarului, instanța de apel

i-a imputat acestuia că nu a prezentat dovezi, în sensul art. 26 alin. (1) din lege.

Aceste dispoziții legale

au fost aplicate greșit de instanța de apel, limitând probatoriul în sarcina reclamantului,

în sensul reținut.

Norma legală nu limitează

probatoriul la dovezile prezentate de proprietar ci se referă „și” la acestea, pe

lângă cele care pot fi propuse în cauză de oricare dintre părți, inclusiv de instanță

și care nu sunt „prezentate”, cum ar fi, de exemplu, expertiza tehnică de specialitate

întocmită de experți, persoane de specialitate, care dispun de suficiente elemente

în cuantificarea prejudiciului, ținând cont și de particularitățile fiecărei zone.

Trimiterea făcută de norma

legală își are justificarea în neomiterea la stabilirea cuantumului despăgubirilor

a probelor prezentate de proprietar, în cadrul ansamblului probator de care dispun

atât experții cât și instanța.

Având în vedere că instanța

de apel a eliminat nejustificat raportul de expertiză efectuat în cauză și că nu

a fost soluționată astfel critica de apel formulată de către pârât referitoare la

culturile de tradiții din zonă, în raport de care s-a solicitat fie eliminarea,

fie cenzurarea despăgubirilor, se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare la

aceeași instanță de apel, cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) C.

proc. civ.

În egală măsură, datorită

modului de aplicare a dispozițiilor legale, sancționat prin prezenta decizie, instanța

de apel nu a cercetat motivele de apel formulate de către reclamant, ceea ce echivalează

cu o necercetare a fondului în condițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Dat fiind principiul ierarhiei

căilor de atac, criticile formulate în același sens prin recurs de către reclamant

nu pot fi analizate pentru prima dată de această instanță – s-ar încălca astfel

un grad de jurisdicție și dreptul la un proces echitabil, din perspectiva art. 6

parag. 1 C.E.D.O.

formulat de pârâtă.

2.a. În ceea ce privește

excepțiile soluționate de instanță.

Prin concluziile scrise

depuse în fața primei instanțe, pentru termenul din 4 noiembrie 2009, pârâta a invocat

și excepția lipsei calității procesuale active, cu trimitere la dispozițiile

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Deși în dispozitivul hotărârii

primei instanțe nu se menționează în mod expres soluționarea excepției lipsei calității

procesuale active, aceasta a fost soluționată implicit prin modul de rezolvare a

excepției prematurității acțiunii, cu trimitere și la dispozițiile art. 21 din lege.

Ca excepție absolută,

lipsa calității procesuale active putea fi invocată în orice fază procesuală, iar

instanța de apel a analizat-o în mod explicit și corect.

Art. 21 din lege abilitează

expropriatorul de a sesiza tribunalul pentru a se pronunța cu privire la expropriere,

nu și atunci când se contestă valoarea despăgubirilor, când în mod evident, nu acesta

se adresează instanței. Prin acțiunea formulată s-au solicitat de către reclamant

despăgubiri pentru teren, cu indicarea cuantumului acestora, pe lângă cheltuielile

la care face referire pârâta-recurentă.

Distincția făcută în mod

corect de instanță între expropriator și proprietar, în lumina art. 21 alin. (2)

din lege, este pe deplin justificată față de conținutul acestui text legal.

S-a făcut o corectă soluționare

și a excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtă.

Potrivit H.G. nr. 392/2002,

care vizează exproprierea în cauză, expropriator este Statul Român, prin SC H. SA,

aflată sub autoritatea Ministerului Industriei și Resurselor.

Statul nu poate sta în

fața instanței în procedura de expropriere decât prin instituția indicată în mod

expres în actul de expropriere, prin care s-a și făcut exproprierea și căreia îi

revin, în numele Statului, toate drepturile și obligațiile aferente procedurii de

expropriere.

Apărările pârâtei referitoare

la interesul național al lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea și la faptul

că ar fi o societate comercială de drept privat nu prezintă relevanță în cauză față

de dispozițiile H.G. nr. 392/2002.

2.b. Prin cererea de apel

pârâta a criticat modul de aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, subliniind faptul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor se ține

cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, criticând totodată modul

în care comisia de experți a răspuns la obiecțiunea formulată cu privire la acest

aspect. S-a mai susținut totodată că prima instanță nu a ținut cont de criticile

aduse raportului de expertiză deși acestea erau pertinente și surprindeau aspecte

esențiale în economia cauzei, respingând cererea de efectuare a unei contraexpertize

în cauză.

Instanța de apel a reținut

că soluția pronunțată este temeinică și legală în ceea ce privește cuantumul despăgubirii

stabilită pentru terenul expropriat, experții desemnați în cauză răspunzând obiectivelor

stabilite de instanță. Pe de altă parte, s-a observat că valoarea stabilită de alți

experți în alte cauze pentru terenuri situate în aceeași zonă este sensibil egală

cu cea stabilită în prezenta cauză, astfel că nu a reieșit în cauză necesitatea

efectuării unui alt raport de expertiză pentru a se stabili cuantumul despăgubirii

acordate pentru terenuri.

Instanța de apel nu a

cenzurat motivele de apel, astfel cum acestea au fost formulate, ceea ce echivalează

cu o necercetare a fondului, atrăgând incidența în cauză a art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. și art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și determinând trimiterea cauzei pentru

rejudecare.

În considerarea celor

reținute mai sus în analiza ambelor recursuri, Înalta Curte constată că se impune

admiterea acestora, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași

Curte de Apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de B.I. și de pârâta SC P.E.E. - H. SA împotriva deciziei nr. 77/A din 6 mai 2010

a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Casează decizia și trimite

cauza pentru rejudecare la aceeași Curte de Apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2011.