ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 402/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 83 din 31 august 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul T.C. și, anulând hotărârea nr. 1902 din 14 mai 2007, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, pentru perioada 28 martie 1944-06 martie 1945. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, pe baza probelor administrate, că reclamantul și familia sa au fost evacuați de la domiciliul lor din orașul Roman și strămutați în localitatea Zimnicea, în primăvara anului 1944, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 din motive etnice. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii. În dezvoltarea motivelor de recurs, încadrate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat de către recurentă că cererea formulată de intimat a fost respinsă, deoarece familia acestuia s-a refugiat din localitatea Roman, județul Vaslui, în localitatea Zimnicea, județul Teleorman, ori această localitate nu a făcut obiectul O.G.

nr. 105/1999, care s-a referit strict la teritoriul Basarabiei, Nordul Bucovinei și ținutul Herța. Prin urmare, refugiul invocat de intimat nu întrunește condițiile impuse de art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât nu a fost determinat de exercitarea unor persecuții pe criterii etnice asupra familiei sale. Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat. Sentința criticată este legală și temeinică, în speță nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 sau art. 304 1 C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii. Instanța de fond a analizat corect situația de fapt expusă anterior, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940, până la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Art. 2 din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.” Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele metodologice pentru aplicarea acestui act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibilă, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Situația de refugiat intimatului-reclamant a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv adresa din 20 februarie 2007 emisă de Direcția Județeană Teleorman a Arhivelor Naționale, de unde rezultă că acesta, împreună cu familia sa (părinții – T.G. și T.S. – împreună cu cei 4 frați) au fost evacuați din orașul Roman în orașul Zimnicea; diploma de bacalaureat din 31 mai 1947, care atestă faptul că intimatul a absolvit liceul în localitatea de refugiu; hotărârea nr. 16485 din 28 februarie 2007 emisă de Casa de Pensii a Municipiului București prin care surorii intimatului-reclamant, G.F. (născută T.) i s-au acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În consecință, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., raportat la art. 20 din Legea contenciosului administrativ, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinței nr. 83 din 31 august 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2008.