Kaplan împotriva Austriei

Reclamantul, născut în 1968, a trăit la momentul evenimentelor cu familia sa în Absdorf. În urma dificultăților legate de relația cu soțul ei, reclamantul a părăsit casa comună în martie 1991. La 29 martie 1991, soțul reclamantului a instituit proceduri de divorț cu Curtea de district Kirchberg/Wagram (Bezirksgericht). Curtea, ulterior, la 15 mai 1991, a suspendat procesul de divorț, în timp ce reclamantul s-a întors la gospodăria comună și s-a rekonsiliat cu soțul ei. 10. La 28 mai 1991, reclamantul, după un atac violent de către soțul ei și familia sa, a părăsit din nou casa comună. 11. La 11 iulie 1991 a depus o acțiune la Curtea de District Kirchberg/Wagram (Bezirksgericht) pentru custodia unică a celor doi copii din căsătorie, F., născut în noiembrie 1988, și M., născut în 1990, care au stat la tatăl lor.

La 26 iulie 1991, Curtea de District și-a acordat custodia provizorie a M., în acel moment un nulling. ulterior, la 2 august 1991, M. La 5 august 1991, reclamantul a solicitat custodia provizorie a F. și, în plus, că Curtea de District se retrage, ca măsură intermediară, numele lui F. din pașaportul soțului ei. Ea a susținut că se teme că soțul ei va aduce F. în Turcia. 12. La 20 august 1991, soțul reclamantului a solicitat reluarea procedurii de divorț. Cu toate acestea, într-o ședință suplimentară în fața Curții de District la 7 noiembrie 1991, părțile au convenit să suspende procedura de divorț până la rezultatul procedurii penale încheiate împotriva soțului reclamant cu privire la agresiunile sale violente împotriva ei.

13. În februarie 1992, Curtea de District a informat reclamantul și soțul ei că în momentul de față nu va lua alte măsuri oficiale privind custodia copiilor lor. Acesta se referă în acest sens la un raport al Autorității Administrative Tulln (Bezirkshauptmannschaft) care a afirmat că, în ciuda eforturilor lucrătorilor sociali și ale părților care au reîntârziat interogarea de către Oficiul Tineretului, nu a putut fi atinsă nici o soluție. Ambii părinți au susținut custodia, au opus să viziteze aranjamente în mediul neutru și nu au fost sigur dacă doresc sau nu divorțul. Curtea de District, în special, a făcut referire la declarația Autorității administrative că nu există motive pentru a modifica situația actuală de separare a celor doi copii.

14. La 23 aprilie 1992, reclamantul a reiterat, în contextul depunerilor formulate în altă chestiune cu instanța, cererea sa din iulie 1991 pentru custodia exclusivă a F. 15. În iunie 1994, după încheierea procedurii penale împotriva lui, soțul reclamantului a solicitat reluarea procedurii de divorț. La 25 noiembrie 1994, Curtea de District a pronunțat divorțul. Cu decizia finală din 28 septembrie 1995, Curtea Supremă (Oberster Gerichtshof) a confirmat concluziile Curții de District. Nu a fost luată nici o decizie cu privire la custodia copiilor. 16. La 12 iunie 1996, reclamantul a cerut din nou ca custodia exclusivă a F. să fie acordată ei și că instanța de judecată emite o injuncție care interzice tatălui să aducă F. în Turcia.

Ea a susținut că fostul său soț nu a avut suficientă grijă de F. și a planificat să plaseze F. cu rudele sale din Turcia la sfârșitul anului școlar. Acest lucru ar afecta în mod negativ bunătatea copilului. 17. La 14 iunie 1996, Curtea de District, fără o audiere oficială, a respins această ultimă cerere, menționând că un posibil transfer nu va afecta în mod negativ bunăstarea F., care și a căror familie, inclusiv reclamantul, sunt încă mai strâns legate de Turcia decât Austria.

18. Reclamantul a apelat și s-a plâns, printre altele, că Curtea de District nu a luat suficiente dovezi și nu a luat în considerare faptul că transferul F. în Turcia ar fi frustrat, în perpetuitate, dreptul de vizită care ar afecta în mod negativ bunăstarea F.. 19. În afirmațiile sale din 24 iulie 1996, fostul soț al reclamantului a contestat că ar avea orice intenție de a aduce F. La 26 iulie 1996, Curtea Regională Krems (Landesgericht) a anulat decizia Curții de District și a trimis cazul înapoi Curții de District pentru a lua dovezi suplimentare privind pericolul concret al transferului F. în Turcia și, în cele din urmă, bunăstarea sa acolo. 21. Curtea de District a solicitat ulterior, la 6 august 1996, Autoritatea Administrativă de District Tulln pentru investigații suplimentare.

La 8 noiembrie 1996, Autoritatea Administrativă și-a prezentat raportul în care s-a exprimat în favoarea ședinței F. la tatăl său. În aceeași zi, Curtea de District a solicitat Biroul de Protecție al Tineretului din Viena (Amt für Jugend und Familie) pentru informații suplimentare. 22. În martie 1997, reclamantul a informat Curtea de District că F. s-a mutat în Turcia și că nu a avut acum nici un contact cu copilul. 23. La 9 iunie 1997, Curtea de District a respins toate cererile în așteptare și a declarat procedura de custodie nu și nu. Convenția de la Haga privind competențele autorităților și legislația aplicabilă în ceea ce privește protecția sugarilor din 6 octombrie 1961 se aplică procedurilor în cauză.

art. 1 din prezenta convenție prevede că autoritățile judiciare sau administrative ale statului de reședință obișnuită a unei „infante” au competența de a lua măsuri în favoarea protecției persoanei sau proprietăților sale. În acest sens, acestea își aplică propriile legi. Curtea de district a constatat că, având în vedere faptul că F. stătea de la aproape șase luni, și anume Crăciunul 1996, cu bunicii săi din Turcia, a semnat reședința și școala în Austria și a fost la școală în Turcia, această țară a trebuit să fie considerată ca reședința sa obișnuită. Prin urmare, cazul a încetat să fie în domeniul de aplicare al jurisdicției austriece. 24. Reclamantul a apelat și, în același timp, a depus o procedură de prejudecăți împotriva judecătorului competent H. la Curtea de District.

În acest sens, ea a susținut, printre altele, că inactivitatea lui H. a adus faptele pe baza căreia jurisdicția austriaca a încetat. 25. La 15 iulie 1997, Curtea Regională Krems a respins moțiunea de prejudecăți. La 9 octombrie 1997, aceasta a respins recursul reclamantului fără a desfășura o audiere. Acesta a remarcat faptul că nici Convenția Europeană privind recunoașterea și executarea deciziilor privind custodia copiilor și restabilirea custodiei copiilor, nici Convenția de la Haga din 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale a copiilor nu au fost aplicabile cazului în cauză, deoarece până în prezent nu au fost luate decizii privind custodia F. fostul soț al reclamantului a exercitat custodia factuală asupra lui F. din mai 1991. Reclamantul nu și-a exercitat de fapt custodia la momentul în care F. a fost înlăturat din Austria în Turcia, ceea ce, prin urmare, nu a fost „înșeliu” în sensul acesteia.

26. La 6 noiembrie 1997, reclamanta a depus un recurs extraordinar asupra punctelor de drept (außerordentlicher Revisionsrekurs) la Curtea Supremă. Ea a susținut, printre altele, că nu a renunțat în mod voluntar la exercitarea custodiei F.. Fostul ei soț și familia sa au împiedicat accesul la F. astfel încât ea a fost în măsură să-l vadă în secret doar atunci când el a fost la școală. Transferul F. în Turcia i-a întrerupt în întregime contactul la el. A invocat articolele 8, 13, 14 și art. 5 din Protocolul nr. 7 din Convenție. Ea s-a plâns în continuare că în timpul procedurii nu s-a desfășurat o audiere publică și că hotărârile nu au fost pronunțate public. 27. La 16 aprilie 1998, Curtea Supremă a respins apelul extraordinar asupra punctelor de drept.

Acesta a remarcat cu privire la rezervarea Austria la art. 6 din Convenție că procedura de custodie nu ar necesita neapărat o audiere publică și că dreptul părților de a prezenta cazul lor a fost respectat în mod corespunzător prin prezentarea de declarații scrise, pe care reclamantul le-a putut face. Hotărârea Curții de District de anulare a procedurii, care a dus la trecerea competenței din Austria în Turcia, a fost legală. Convenția de la Haga din 1980 a menționat în mod expres exercitarea efectivă a custodiei ca condiție de aplicare a acesteia. Reclamantul a afirmat că ea a fost împiedicată în exercitarea efectivă a custodiei ei nu era relevantă deoarece Convenția de la Haga din 1980 a servit copilului și nu interesul părinților și a aplicat același lucru în ceea ce privește Convenția de la Haga din 1961. În temeiul acestui aspect, o ingerință în drepturile reclamantului în temeiul articolului 8 din Convenția a fost justificată.

Decizia a fost îndeplinită la 29 aprilie 1998.

8. The applicant, born in 1968, lived at the time of the events with her family in Absdorf. 9. Following difficulties in the relationship with her husband, the applicant left the common household in March 1991. On 29 March 1991 the applicant's husband instituted divorce proceedings with the Kirchberg/Wagram District Court (Bezirksgericht). The court subsequently, on 15 May 1991, suspended the divorce proceedings as the applicant had meanwhile returned to the common household and had reconciled herself with her husband. 10. On 28 May 1991 the applicant, following a violent assault by her husband and his family, left the common household again. 11. On 11 July 1991 she filed an action with the Kirchberg/Wagram District Court (Bezirksgericht) for sole custody of the two children from the marriage, F., born in November 1988, and the M., born in 1990, who stayed at their father's.

On 26 July 1991 the District Court granted her provisional custody of the M., at that time a nursling. Subsequently, on 2 August 1991, the M. was taken away from the applicant's husband by compulsory means. On 5 August 1991 the applicant requested the provisional custody of F. and further that the District Court withdraw, as an interim measure, F.'s name from her husband's passport. She submitted that she feared that her husband would bring F. to Turkey. 12. On 20 August 1991 the applicant's husband requested that the divorce proceedings be resumed. However, in a further hearing before the District Court on 7 November 1991, the parties agreed to suspend the divorce proceedings until the outcome of criminal proceedings instituted against the applicant's husband concerning his violent assaults against her.

13. In February 1992 the District Court informed the applicant and her husband that at the moment it would not take any further official measures concerning the custody of their children. It referred in this regard to a report by the Tulln Administrative Authority (Bezirkshauptmannschaft) stating that despite the efforts of its social workers and the parties' repeated questioning by the Youth Office no solution could be reached. Both parents claimed custody, objected to visit arrangements in neutral surroundings and were uncertain whether they wished divorce or not. The District Court in particular referred to the Administrative Authority's statement that there were no reasons to change the present situation of separation of the two children.

14. On 23 April 1992 the applicant reiterated, in the context of submissions made in another matter with the court, her request of July 1991 for sole custody of F. 15. In June 1994, after the criminal proceedings against him had been terminated, the applicant's husband requested that divorce proceedings be resumed. On 25 November 1994 the District Court pronounced the divorce. With final decision of 28 September 1995 the Supreme Court (Oberster Gerichtshof) confirmed the District Court's findings. No decision was taken on the custody of the children. 16. On 12 June 1996 the applicant again requested that sole custody of F. be granted to her and that the court issue an injunction prohibiting the father from bringing F. to Turkey.

She submitted that her former husband did not sufficiently care for F. and planned to place F. with his relatives in Turkey at the end of the school year. This would adversely affect the child's well-being. 17. On 14 June 1996 the District Court, without holding a formal hearing, dismissed the latter request. It noted that a possible transfer would not adversely affect the well-being of F., who and whose family, including the applicant, were still more closely related to Turkey than to Austria. 18. The applicant appealed and complained inter alia that the District Court had not taken sufficient evidence and had not taken account of the fact that F.'s transfer to Turkey would in perpetuity frustrate her right to visit which would adversely affect F.'s well-being.

19. In his submissions of 24 July 1996 the applicant's former husband contested to have any intention to bring F. to Turkey and requested that custody of F. be granted to him. 20. On 26 July 1996, the Krems Regional Court (Landesgericht) quashed the District Court's decision and remitted the case back to the District Court to take further evidence as to the concrete danger of F.'s transfer to Turkey and, eventually, his well-being there. 21. The District Court subsequently, on 6 August 1996, requested the Tulln District Administrative Authority for further investigations. On 8 November 1996 the Administrative Authority submitted its report in which it expressed itself in favour of F.'s stay at his father's.

The District Court, on the same day, requested the Vienna Youth Welfare Office (Amt für Jugend und Familie) for further information. 22. In March 1997 the applicant informed the District Court that F. had moved to Turkey and that she had now no contact with the child. 23. On 9 June 1997 the District Court rejected all pending requests and declared the custody proceedings null and void. It noted that The Hague Convention concerning the powers of authorities and the law applicable in respect of the protection of infants of 6 October 1961 was applicable to the proceedings at issue. Article 1 of this convention provides that the judicial or administrative authorities of the State of the habitual residence of an "infant" have power to take measures directed to the protection of his or her person or property.

In so doing they apply their own law. The District Court found that, having regard to the fact that F. was staying since nearly six months, namely Christmas 1996, with his grandparents in Turkey, had signed off residence and school in Austria and was attending school in Turkey, this country had to be regarded as his habitual residence. Therefore, the case had ceased to be within the scope of Austrian jurisdiction. 24. The applicant appealed and, at the same time, lodged a motion of bias against the competent judge H. at the District Court. In the latter regard she submitted inter alia that H.'s inactivity had brought about the facts on the ground of which the Austrian jurisdiction had ceased.

25. On 15 July 1997 the Krems Regional Court rejected the motion of bias. On 9 October 1997 it dismissed the applicant's appeal without holding a hearing. It noted that neither the European Convention on Recognition and Enforcement of decisions concerning the custody of children and on restoration of custody of children, nor The 1980 Hague Convention on the Civil Aspects of International Child Abduction were applicable to the present case as until now no decision on the custody of F. had been taken and the applicant's former husband had exercised factual custody over F. since May 1991. The applicant had not actually exercised her custody right at the time of F.'s removal from Austria to Turkey, which, therefore had not been “wrongful” within the meaning of the latter convention.

26. On 6 November 1997 the applicant lodged an extraordinary appeal on points of law (außerordentlicher Revisionsrekurs) with the Supreme Court. She submitted inter alia that she had not voluntarily renounced to the exercise of F.'s custody. Her former husband and his family had hindered her access to F. so that she had only been able to see him in secret when he was attending school. F.'s transfer to Turkey entirely cut off her contact to him. She invoked Articles 8, 13, 14 and Article 5 of Protocol no. 7 of the Convention. She further complained that throughout the proceedings no public hearing had been held and that the decisions had not been pronounced publicly. 27. On 16 April 1998 the Supreme Court rejected the extraordinary appeal on points of law.

It noted with reference to Austria's reservation to Article 6 of the Convention that custody proceedings would not necessarily require a public hearing, and that the parties' right to present their case was duly complied with by submitting written statements, which the applicant had been able to do. The decision of the District Court to annul the proceedings, resulting in a shift of jurisdiction from Austria to Turkey, was lawful. The 1980 Hague Convention expressly referred to the actual exercise of custody as a condition for its application. The applicant's submissions that she had been hindered in the actual exercise of her custody were not relevant as the 1980 Hague Convention served the child's and not the parents' interest and the same applied as regards the 1961 The Hague Convention.

Under this aspect, an interference with the applicant's rights under Article 8 of the Convention was justified. The decision was served on 29 April 1998.