ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5513/2010

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 334 din 03 decembrie 2009 a admis apelul declarat de apelanta-pârâta SC C.E.T. SA împotriva sentinței civile nr. 93 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 6067/95/2007 în contradictoriu cu reclamanții-apelanți P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A., P.I. și intimații-pârâți B.N., A.T., S.M., C.I. S-a schimbat sentința civilă nr. 93 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 6067/95/2007, în sensul că s-a respins acțiunea promovată de reclamanți. S-au menținut dispozițiile sentinței privind soluționarea cererii de îndreptare eroare materială a încheierilor din 23 octombrie 2008 și 04 decembrie 2008, formulată de reclamanții P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A., P.I.

S-a respins apelul declarat de apelanții-reclamanți P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A., P.I. împotriva aceleiași sentințe. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele argumente: La data de 09 iulie 2007, reclamanții P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A. și P.I. au chemat în judecată pe pârâta SC C.E.T. SA, B.N., A.T., S.M. și C.I., solicitând ca pârâta să le plătească reclamanților cotele procentuale prevăzute în actul adițional la contractul din 29 decembrie 2000 încheiat între fosta C.N.L.O. SA și cei patru pârâți, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 29 decembrie 2000 fosta C.N.L.O. SA a încheiat cu cei patru pârâți persoane fizice contractul pentru o perioadă de 5 ani, prin care s-a obligat să plătească 20% din profitul Exploatației Miniere J., ca urmare a aplicării soluției tehnice propusă de cei patru pârâți.

Din cota de 20% un procent de 65% revenea celor 9 colaboratori, cărora sumele de bani le-au fost plătite până la 01 aprilie 2004, când fosta Exploatare Minieră J. a fost preluată de SC C.E.T. SA, care a refuzat plata. Pârâta SC C.E.T. SA a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și lipsa calității procesuale active a reclamanților, menționându-se că actul adițional la convenție și-a încetat efectele deoarece a fost încheiat pe anul 2001, existând după această dată două convenții valabile pentru anii 2002-2003, după anul 2003 dreptul colaboratorilor nemaifiind recunoscut; excepția prescrierii dreptului la acțiune în sens material, întrucât de la 31 mai 2003 și până la data introducerii acțiunii au trecut 3 ani.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2008 au fost respinse excepțiile referitoare la necompetența materială a Tribunalului Gorj, lipsa calității procesuale active a reclamanților și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC C.E.T. SA, precum și cea a prescrierii dreptului al acțiune în raport de perioada precizată de apărătorul reclamanților, în sensul că drepturile solicitate de reclamanți privesc perioada 09 iulie 2004-decembrie 2005. Prin sentința civilă nr. 93 din 16 aprilie 2009, Tribunalul Gorj a respins cererea de îndreptare eroare materială a încheierilor din 23 octombrie 2008 și 04 decembrie 2008. S-a admis în parte acțiunea, a fost obligată pârâta SC C.E.T. SA la câte 95.787 RON față de fiecare din reclamanții P.C., C.P., B.P.

și D.I.; la câte 81.898 RON față de reclamanții I.S. și U.D. și la câte 81.779 RON față de fiecare din reclamanții D.A. și P.I. și la 16.695,95 RON cheltuieli de judecată față de reclamanți pentru următoarele motive: În Dosarul nr. 1810/2006, autorii soluției tehnice, pârâți în prezenta cauză, au chemat în judecată pe pârâta SC C.E.T. SA pentru a fi obligată la plata sumei reprezentând 20% din beneficiul economic realizat ca urmare a aplicării soluției tehnice privind reducerea vitezelor de transport ale benzilor transportoare, drepturi bănești cuvenite cu titlu de drepturi de autor pe perioada iunie 2003-decembrie 2005, în temeiul contractului din 29 decembrie 2000. În aceeași cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții P.I.

și C.G. în calitate de colaboratori conform convenției încheiate la 01 ianuarie 2002. Potrivit raportului de expertiză întocmit în Dosarul nr. 1810/2006, în perioada iunie 2003-decembrie 2005, soluția tehnică atestată prin certificatul depus la dosar a fost folosită în cariere aparținând Exploatarea Minieră J., afiliată în cadrul SC C.E.T. SA, eficiența economică obținută fiind stabilită la 10.628.981,48 RON, iar conform clauzelor contractuale s-a reținut că drepturile de autor de 20% din eficiența economică se împart în patru părți egale aplicându-se procentul pentru colaboratori. Cât privește existența convențiilor succesive, prin care pentru fiecare an aferent perioadei 2001-2005 au fost schimbate listele colaboratorilor, s-a apreciat că instanțele anterioare au luat în considerare prima convenție, cu începere din anul 2001, în care se stabilesc atât numărul colaboratorilor, cât și procentele pentru aceștia.

S-a avut în vedere că solicitarea privind nulitatea clauzei contractuale prevăzută la art. 2 lit. g) din contract și care tinde la susținerea lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost soluționată cu autoritate de lucru judecat față de toți pârâții prin sentința civilă nr. 729/2006 , cu motivarea că deși Decretul nr. 383/1981 a fost abrogat, nu atrage nulitatea absolută a clauzei contractuale respective, care este expresia libertății contractuale a părților. Împotriva acestei sentințe au formulat cereri de apel reclamanții P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A., P.I. și pârâta SC C.E.T. SA, cu privire la care s-au reținut următoarele: Potrivit art. 72 (actual art. 73) din Legea nr. 64/1991, drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice se stabilesc prin contract încheiat între autor și unitate.

În temeiul acestei dispoziții, între pârâții B.N., A.T., S.M., C.I. și SC C.N.L.O. SA s-a încheiat contractul din 29 decembrie 2000 prin care s-a stabilit că autorilor li se cuvine în fiecare an, până la 31 decembrie 2005, un anumit procent din eficiența economică obținută prin aplicarea realizării tehnice. Prin clauza inserată la lit. f) alin. (2) și reluată identic la lit. g) alin. (2) din contract, părțile au convenit ca autorii să comunice unității colaboratorii care au contribuit la valorificarea realizării tehnice. Totodată, la lit. g) alin. (1) părțile au inserat o stipulație pentru altul, autorii consimțind să fie repartizată colaboratorilor o cotă de 65% din procentul ce era stabilit la lit. e) și că acesta urmează a se plăti de către unitate.

Această clauză constituie izvorul dreptului persoanelor în favoarea cărora s-a făcut stipulația, drept de a pretinde plata procentului convenit din eficiența economică realizată la nivelul unității care aplică realizarea tehnică. Părțile contractante au convenit ca numele beneficiarilor stipulației să fie comunicate unității de către autori, ulterior încheierii contractului. De asemenea, la lit. h) din contract s-a introdus clauza potrivit căreia autorii pot modifica lista colaboratorilor, prin simplul lor acord de voință, manifestat sub forma unei înțelegeri scrise și semnate de cel puțin jumătate plus unu din numărul autorilor.

Modificarea listei colaboratorilor pe parcursul derulării contractului a fost astfel lăsată la latitudinea autorilor și a fost posibilă pentru că părțile (autorii și unitatea) au făcut referire la colaboratorii care au contribuit la valorificarea realizării tehnice, ceea ce presupune participarea unor persoane la executarea contractului, nefiind vorba despre colaboratori la realizarea inovației respective. Așadar, deși drepturile bănești ale colaboratorilor izvorăsc din contract, precizarea numelui acestora sau modificarea listei cu numele lor este atributul exclusiv al autorilor, care sunt în măsură să stabilească ce persoane au făcut posibilă aplicarea realizării tehnice pe o anumită perioadă de timp.

În aplicarea acestei clauze, autorii au încheiat 4 convenții, privind anii 2001, 2002, 01 ianuarie 2003-31 mai 2003 și 01 iunie 2003-31 decembrie 2005, iar fiecare dintre aceste convenții privește liste diferite de colaboratori și procente diferite revenind fiecăruia. Ceea ce Tribunalul a omis să analizeze este ultima convenție, în care cei patru autori au precizat că începând cu 01 iunie 2003 și până la expirarea contractului drepturile cuvenite se împart doar autorilor, iar calitatea de colaboratori o au numai P.C., U.D., D.A. Părțile au consemnat expres că această convenție modifică toate celelalte liste de colaboratori. Faptul că autorii au apreciat că la valorificarea realizării tehnice nu își mai aduc aportul alte persoane, cărora să li se cuvină plata unei părți din eficiența economică rezultă din modul în care este întocmită convenția și din compararea ei cu convențiile anterioare.

Astfel, în timp ce în anii 2001-mai 2003 se stabilise procentul cuvenit pentru autori și pentru colaboratori, în ultimul act juridic unilateral nu se mai precizează pentru colaboratori vreun procent, iar autorii încasează 100% din drepturile stabilite prin contract. Este greșit argumentul primei instanțe în sensul că dacă prin convenția încheiată în anul 2001 nu se prevede o anumită perioadă de timp înseamnă că ea se aplică până la finalizarea contractului, deoarece această convenție a fost modificată prin acte ulterioare, iar temeiul încheierii acestor acte îl constituie chiar contractul din 29 decembrie 2000, care dă dreptul autorilor nu numai să stabilească lista colaboratorilor, dar să și modifice o listă ce a fost deja stabilită.

Instanța de apel apreciază că autorii și-au exercitat dreptul stabilit prin contract de a preciza și modifica unilateral lista colaboratorilor pe parcursul derulării contractului, iar pentru perioada 01 iunie 2003-31 decembrie 2005 nu au recunoscut calitatea de colaboratori remunerați la valorificarea realizării tehnice pentru nicio persoană. Potrivit ultimei convenții a autorilor, reclamanții nu mai justifică nicidecum calitatea de a pretinde plata drepturilor stabilite prin contract, care a fost, practic, modificat, părțile contractante convenind la modificarea unilaterală a clauzei de la lit. g) alin. (1). Voința autorilor de a stabili că după anul 2003 nu mai sunt colaboratori remunerați a fost acceptată de cocontractant, unitatea pârâtă promovând pe tot parcursul procesului situația de fapt rezultată din această ultimă convenție.

Așadar, actul, deși unilateral emis de autori, a produs efecte față de unitate și față de beneficiarul stipulației pentru altul pentru că, pe de o parte, părțile au dat posibilitatea modificării unilaterale a clauzei, iar, pe de altă parte, modificarea a fost acceptată. Voința părților de a încheia și respecta un contract, potrivit art. 969 C. civ., trebuie înțeleasă și în sensul că părțile pot modifica contractul pe parcursul derulării lui, ceea ce s-a întâmplat în speță. Faptul că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit altor persoane calitatea de colaboratori, persoane care au figurat alături de reclamanți în prima convenție, cu aplicabilitate de la 01 ianuarie 2001, nu constituie o recunoaștere a drepturilor reclamanților.

Interpretarea pe care Tribunalul a dat-o acestei hotărâri și, implicit, principiului dreptului la un proces echitabil este greșită, cât timp situația de fapt reținută în cauza de față este diferită de cea avută în vedere la pronunțarea deciziei nr. 2463 din 11 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din considerentele sentinței civile nr. 729 din 18 decembrie 2006 a Tribunalului Gorj și deciziei civile nr. 691 din 21 iunie 2007 a Curții de Apel Craiova rezultă că la stabilirea drepturilor colaboratorilor P.I. și C.G. instanțele au avut în vedere doar convenția autorilor din 2001, iar din considerentele deciziei instanței supreme rezultă că abia în recurs a fost depusă convenția din anul 2003, care nu a fost analizată de instanță și a fost înlăturată din probatoriu, cu motivarea că partea care a depus acest înscris nu și-a exercitat drepturile cu bună-credință, cât timp cunoștea despre acest act anterior depunerii lui.

Modificările drepturilor părților prin această convenție sunt analizate pentru prima oară în acest proces, astfel că se reține o stare de fapt diferită de cea care a dus la recunoașterea drepturilor altor colaboratori. Apreciind că reclamanții nu mai au dreptul de a pretinde o remunerație pentru perioada ulterioară datei de 01 iunie 2003, potrivit art. 296 C. proc. civ. instanța a admis apelul pârâtei, a schimbat sentința și a respins acțiunea, menținând doar dispozițiile referitoare la respingerea cererii de îndreptare eroare materială. În mod corespunzător, apelul declarat de reclamanți a fost respins. Față de motivele care au dus la respingerea acțiunii, criticile din apelul reclamanților s-a apreciat a fi inutil analizate, prescripția dreptului la acțiune neavând incidență în situația în care dreptul ca atare nu a fost recunoscut.

Împotriva deciziei de apel au formulat cerere de recurs reclamanții, arătând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbându-i natura și înțelesul vădit neîndoielnic. a) Contractul din 29 decembrie 2009 încheiat între fosta C.N.L.O. SA Târgu Jiu (preluat de SC C.E.T. SA) și cei patru autori ai soluției tehnice reprezintă voința părților și are putere de lege între părțile contractante, conform art. 969 C. civ. Prin contractul încheiat, nici autorii soluției tehnice și nici intimata nu au posibilitatea modificării unilaterale a contractului, așa cum greșit a reținut instanța de apel, decât prin intermediul unor proceduri prin care părțile contractante și le comunicau una alteia.

Astfel, la lit. g) a alin. (2) s-a prevăzut că toți colaboratorii sunt comunicați de autori sau de reprezentantul acestora celeilalte părți contractante; la lit. h) se prevede că autorii pot modifica lista colaboratorilor prin înțelegere scrisă și semnată de cel puțin jumătate plus unu dintre autori, iar potrivit lit. k) orice comunicare adresată de o parte celeilalte părți trebuie să se facă prin înscris autentic semnat de părțile contractante. Numai această procedură este menită să producă efectele juridice scontate de autori. b) Potrivit dispozițiilor cuprinse în contract, autorii aveau doar posibilitatea să modifice lista colaboratorilor în cazuri speciale, dar nu să modifice contractul ale cărei clauze rămâneau în ființă în integralitatea sa.

Ultima convenție nu poate să-și producă efectele, întrucât cei patru autori, atribuindu-și întregul procent de 20% din profitul realizat pe perioada 01 iunie 2003-29 decembrie 2005, încalcă prevederile contractului. Drepturile lor însumate nu pot depăși 35% din procentul de 20%, drepturi ce le-au fost atribuite prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat. c) Lista întocmită de autori pentru cei trei colaboratori este întocmită pro causa și nu poate produce niciun efect juridic, fiind făcută după ce relațiile dintre autori și colaboratorii inițiali s-au deteriorat.

În celălalt dosar, acest act a fost depus tocmai în faza procesuală a recursului, motiv pentru care instanța supremă nici nu l-a luat în considerație prin decizia civilă nr. 2463 din 11 aprilie 2008. Dacă s-ar fi dorit cu adevărat o modificare a listei colaboratorilor, aceasta trebuia să fie primită și comunicată celeilalte părți prin înscris autentic până la sfârșitul anului 2005 când a expirat contractul, iar colaboratorii trebuiau să-și ridice banii și nu la sfârșitul anului 2007. d) Instanțele de judecată care s-au pronunțat în situația similară a doi dintre colaboratorii aflați pe aceeași listă (P.I.

și C.G.) au calculat sumele în baza convenției din 01 ianuarie 2001. Această convenție este prima încheiată în baza contractului din 2005, convenție care nu se referă la o perioadă determinată, ca cele din anii 2002 și 2003. Cum pentru cele două din urmă nu sunt prevăzute cote procentuale privind contribuția fiecăruia la implementarea soluției tehnice se desprinde concluzia că prima convenție este aceea care însoțește întreaga perioadă de la 01 ianuarie 2001 până la sfârșitul contractului, respectiv 29 decembrie 2005. e) Sentința primei instanțe este nelegală sub aspectul reținerii ca prescrise în parte a pretențiilor reclamanților, detaliindu-se aspectele invocate în susținerea acestei critici.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constata că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed: a) Modul de derulare a raporturilor contractuale este conform actului încheiat între pârâții-intimați, act care față de aceștia are putere de lege, în conformitate cu art. 969 C. civ. - invocat de către recurenții-reclamanți. Prin contractul din 29 decembrie 2000 încheiat între autorii soluției tehnice și C.N.L.O. SA (preluat de pârâta-intimată SC C.E.T.

SA) s-a convenit că „autorii pot modifica lista colaboratorilor prin înțelegere scrisă și semnată de cel puțin jumătate+unu dintre autori” - lit. h) art. 2. Instanța de apel a reținut, aspect necontestat de părți, că autorii au încheiat patru convenții privind listele de colaboratori, prin primele trei stabilindu-se procente pentru aceștia din urmă, procente care nu se mai regăsesc în ultima, în care autorii au hotărât să-și împartă drepturile alocate autorilor în procent de 100%. S-a mai reținut totodată că voința autorilor de a stabili că după anul 2003 nu mai sunt colaboratori remunerați a fost acceptată de cocontractant, unitatea pârâtă promovând pe tot parcursul procesului situația de fapt rezultată din această ultimă convenție - aspect necontestat prin recurs.

Potrivit art. 2 lit. k) din contractul din 29 decembrie 2000, „orice comunicare adresată de o parte celeilalte părți se face în scris, semnat autentic de părțile contractante”. Clauza contractuală, astfel cum a fost redată mai sus, este diferită de cea care se încearcă a fi valorificată de către reclamanții-recurenți. Astfel, părțile nu au convenit ca orice comunicare să fie reprezentată de un „înscris autentic” semnat de parte ci ca această comunicarea să fie făcută în scris și semnată de partea care o face. Expresia „semnat autentic” de părțile contractuale din clauza contractuală nu poate avea decât sensul de semnare de către cel care face comunicarea, ca referindu-se la o semnătură care și prin DEX este definită ca fiind conformă cu realitatea, a cărei realitate nu poate fi pusă la îndoială, recunoscută ca proprie autorului.

„Înscrisul autentic” la care se referă reclamanții-recurenți este înscrisul întocmit cu respectarea tuturor solemnităților cerute de lege, de un funcționat public care are dreptul de a îndeplini atribuțiile funcției sale în locul unde a fost făcut actul respectiv, precum: înscrisurile notariale, actele de stare civilă, hotărârile judecătorești, procesele-verbale de îndeplinire a actelor de procedură și orice alte înscrisuri întocmite de funcționarii publici în limitele competenței lor.

Pârâta-intimată a arătat prin întâmpinarea formulată în dosarul de recurs că niciuna dintre convenții nu îmbracă forma autentică, motiv pentru care ori sunt nule toate, ori au aceeași forță probantă, fiind întocmite și semnate de către autorii soluției tehnice - această mențiune față de faptul că reclamanții-recurenți contestă numai ultima convenție sub aspectul neautentificării, prevalându-se de drepturile conferite de convențiile anterioare, ale autorilor, care ar îmbrăca aceeași formă. Față de cele reținute mai sus, se constată că autorii au respectat condițiile de formă prevăzute de actul încheiat cu autorul pârâtei-intimate, în lumina puterii de lege a acestuia, conferită de art. 969 C. civ.

b) În considerarea celor de la pct. 1.a., este neîntemeiată și cea de-a doua critică de recurs. În ceea ce privește cota cuvenită autorilor și colaboratorilor, în art. 2 lit. g) din contractul din 29 decembrie 2000 s-a prevăzut că „autorii consimt ca 65% din drepturile cuvenite autorilor să fie repartizate colaboratorilor care au contribuit la valorificarea realizării tehnice în spiritul prevederilor Decretului nr. 383/1984”. Neînlăturarea ultimei convenții dintre autori de către instanța de apel, convenție care prevedea un număr mult redus de colaboratori decât cele anterioare și nu a stabilit niciun procent în favoarea celor rămași, a fost justificată de instanța de apel tocmai pe clauza contractuală care stabilește procentul cuvenit colaboratorilor și care influențează și procentul cuvenit anterior prin cererea de recurs nefiind contestate argumentele instanței de apel, critica rezumându-se la cele redate mai sus.

Astfel, s-a reținut că „faptul că autorii au apreciat că la valorificarea realizării tehnice nu își mai aduc aportul alte persoane (s.n.), cărora să li se cuvină plata unei părți din eficiența economică, rezultă din modul în care este întocmită convenția și din compararea ei cu convențiile anterioare”. c) Ultima convenție încheiată de autori a fost depusă în dosarul primei instanțe, atașată fiind la întâmpinarea formulată de pârâta-intimată, pe când în celălalt litigiu aceasta a fost adusă la cunoștința instanței în faza procesuală a recursului, fiind înlăturată din probațiune în temeiul art. 723 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege (decizia civilă nr. 2463 din 11 aprilie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală).

Atât timp cât instanța de apel a reținut că în cauză calitatea de colaborator este determinată de contribuția la valorificarea realizării tehnice [cu referire la art. 2 lit. g) din contract], nu există niciun impediment ca această activitate să fie apreciată după expirarea contractului, fiind determinată tocmai de contribuția colaboratorilor. d) Spre deosebire de litigiul anterior, în cel de față a fost acceptată ca probă ultima convenție, dispunându-se conform acesteia, ceea ce face inutilă analizarea efectelor convențiilor anterioare. e) Ultima critică privind modul de soluționare a prescripției nu se impune a mai fi analizată, față de modul de soluționare a cauzei. În raport de criticile formulate, astfel cum au fost analizate mai sus, se constată că instanța de apel a făcut o corectă soluționare a cauzei, din perspectiva art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., ceea ce face ca recursul să fie nefondat, urmând a se dispune în consecință, cu aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A., P.I. împotriva deciziei nr. 334 din 03 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2010.