ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5513/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5513/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 334 din 03

decembrie 2009 a admis apelul declarat de apelanta-pârâta SC C.E.T. SA împotriva

sentinței civile nr. 93 din

16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 6067/95/2007 în

contradictoriu cu reclamanții-apelanți P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A., P.I.

și intimații-pârâți B.N., A.T., S.M., C.I.

S-a schimbat sentința civilă nr. 93 din

16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 6067/95/2007, în sensul

că s-a respins acțiunea promovată de reclamanți.

S-au menținut dispozițiile sentinței privind

soluționarea cererii de îndreptare eroare materială a încheierilor din 23 octombrie

2008 și 04 decembrie 2008, formulată de reclamanții P.C., C.P., D.I., I.S., U.D.,

D.A., P.I.

S-a respins apelul declarat de apelanții-reclamanți

P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A., P.I. împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea

a reținut următoarele argumente:

La data de 09 iulie 2007, reclamanții P.C.,

C.P., D.I., I.S., U.D., D.A. și P.I. au chemat în judecată pe pârâta SC C.E.T. SA,

B.N., A.T., S.M. și C.I., solicitând ca pârâta să le plătească reclamanților cotele

procentuale prevăzute în actul adițional la contractul din 29 decembrie 2000 încheiat

între fosta C.N.L.O. SA și cei patru pârâți, precum și obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că la

data de 29 decembrie 2000 fosta C.N.L.O. SA a încheiat cu cei patru pârâți persoane

fizice contractul pentru o perioadă de 5 ani, prin care s-a obligat să plătească

20% din profitul Exploatației Miniere J., ca urmare a aplicării soluției tehnice

propusă de cei patru pârâți. Din cota de 20% un procent de 65% revenea celor 9 colaboratori,

cărora sumele de bani le-au fost plătite până la 01 aprilie 2004, când fosta Exploatare

Minieră J. a fost preluată de SC C.E.T. SA, care a refuzat plata.

Pârâta SC C.E.T. SA a formulat întâmpinare,

invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și lipsa calității procesuale

active a reclamanților, menționându-se că actul adițional la convenție și-a încetat

efectele deoarece a fost încheiat pe anul 2001, existând după această dată două

convenții valabile pentru anii 2002-2003, după anul 2003 dreptul colaboratorilor

nemaifiind recunoscut; excepția prescrierii dreptului la acțiune în sens material,

întrucât de la 31 mai 2003 și până la data introducerii acțiunii au trecut 3 ani.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2008 au

fost respinse excepțiile referitoare la necompetența materială a Tribunalului Gorj,

lipsa calității procesuale active a reclamanților și lipsa calității procesuale

pasive a pârâtei SC C.E.T. SA, precum și cea a prescrierii dreptului al acțiune

în raport de perioada precizată de apărătorul reclamanților, în sensul că drepturile

solicitate de reclamanți privesc perioada 09 iulie 2004-decembrie 2005.

Prin sentința civilă nr. 93 din 16 aprilie

2009, Tribunalul Gorj a respins cererea de îndreptare eroare materială a încheierilor

din 23 octombrie 2008 și 04 decembrie 2008. S-a admis în parte acțiunea, a fost

obligată pârâta SC C.E.T. SA la câte 95.787 RON față de fiecare din reclamanții

P.C., C.P., B.P. și D.I.; la câte 81.898 RON față de reclamanții I.S. și U.D. și

la câte 81.779 RON față de fiecare din reclamanții D.A. și P.I. și la 16.695,95

RON cheltuieli de judecată față de reclamanți pentru următoarele motive:

În Dosarul nr. 1810/2006, autorii soluției

tehnice, pârâți în prezenta cauză, au chemat în judecată pe pârâta SC C.E.T. SA

pentru a fi obligată la plata sumei reprezentând 20% din beneficiul economic realizat

ca urmare a aplicării soluției tehnice privind reducerea vitezelor de transport

ale benzilor transportoare, drepturi bănești cuvenite cu titlu de drepturi de autor

pe perioada iunie 2003-decembrie 2005, în temeiul contractului din 29 decembrie

2000.

În aceeași cauză au formulat cerere de

intervenție în interes propriu intervenienții P.I. și C.G. în calitate de colaboratori

conform convenției încheiate la 01 ianuarie 2002. Potrivit raportului de expertiză

întocmit în Dosarul nr. 1810/2006, în perioada iunie 2003-decembrie 2005, soluția

tehnică atestată prin certificatul depus la dosar a fost folosită în cariere aparținând

Exploatarea Minieră J., afiliată în cadrul SC C.E.T. SA, eficiența economică obținută

fiind stabilită la 10.628.981,48 RON, iar conform clauzelor contractuale s-a reținut

că drepturile de autor de 20% din eficiența economică se împart în patru părți egale

aplicându-se procentul pentru colaboratori.

Cât privește existența convențiilor succesive,

prin care pentru fiecare an aferent perioadei 2001-2005 au fost schimbate listele

colaboratorilor, s-a apreciat că instanțele anterioare au luat în considerare prima

convenție, cu începere din anul 2001, în care se stabilesc atât numărul colaboratorilor,

cât și procentele pentru aceștia.

S-a avut în vedere că solicitarea privind

nulitatea clauzei contractuale prevăzută la art. 2 lit. g) din contract și care

tinde la susținerea lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost soluționată

cu autoritate de lucru judecat față de toți pârâții prin sentința civilă nr. 729/2006

, cu motivarea că deși Decretul nr. 383/1981 a fost abrogat, nu atrage nulitatea

absolută a clauzei contractuale respective, care este expresia libertății contractuale

a părților.

Împotriva acestei sentințe au formulat

cereri de apel reclamanții P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A., P.I. și pârâta SC

C.E.T. SA, cu privire la care s-au reținut următoarele:

Potrivit art. 72 (actual art. 73) din

Legea nr. 64/1991, drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice se stabilesc

prin contract încheiat între autor și unitate. În temeiul acestei dispoziții, între

pârâții B.N., A.T., S.M., C.I. și SC C.N.L.O. SA s-a încheiat contractul din 29

decembrie 2000 prin care s-a stabilit că autorilor li se cuvine în fiecare an, până

la 31 decembrie 2005, un anumit procent din eficiența economică obținută prin aplicarea

realizării tehnice.

Prin clauza inserată la lit. f) alin.

(2) și reluată identic la lit. g) alin. (2) din contract, părțile au convenit ca

autorii să comunice unității colaboratorii care au contribuit la valorificarea realizării

tehnice. Totodată, la lit. g) alin. (1) părțile au inserat o stipulație pentru altul,

autorii consimțind să fie repartizată colaboratorilor o cotă de 65% din procentul

ce era stabilit la lit. e) și că acesta urmează a se plăti de către unitate.

Această clauză constituie izvorul dreptului

persoanelor în favoarea cărora s-a făcut stipulația, drept de a pretinde plata procentului

convenit din eficiența economică realizată la nivelul unității care aplică realizarea

tehnică.

Părțile contractante au convenit ca numele

beneficiarilor stipulației să fie comunicate unității de către autori, ulterior

încheierii contractului. De asemenea, la lit. h) din contract s-a introdus clauza

potrivit căreia autorii pot modifica lista colaboratorilor, prin simplul lor acord

de voință, manifestat sub forma unei înțelegeri scrise și semnate de cel puțin jumătate

plus unu din numărul autorilor.

Modificarea listei colaboratorilor pe parcursul

derulării contractului a fost astfel lăsată la latitudinea autorilor și a fost posibilă

pentru că părțile (autorii și unitatea) au făcut referire la colaboratorii care

au contribuit la valorificarea realizării tehnice, ceea ce presupune participarea

unor persoane la executarea contractului, nefiind vorba despre colaboratori la realizarea

inovației respective.

Așadar, deși drepturile bănești ale colaboratorilor

izvorăsc din contract, precizarea numelui acestora sau modificarea listei cu numele

lor este atributul exclusiv al autorilor, care sunt în măsură să stabilească ce

persoane au făcut posibilă aplicarea realizării tehnice pe o anumită perioadă de

timp.

În aplicarea acestei clauze, autorii au

încheiat 4 convenții, privind anii 2001, 2002, 01 ianuarie 2003-31 mai 2003 și 01

iunie 2003-31 decembrie 2005, iar fiecare dintre aceste convenții privește liste

diferite de colaboratori și procente diferite revenind fiecăruia.

Ceea ce Tribunalul a omis să analizeze

este ultima convenție, în care cei patru autori au precizat că începând cu 01 iunie

2003 și până la expirarea contractului drepturile cuvenite se împart doar autorilor,

iar calitatea de colaboratori o au numai P.C., U.D., D.A. Părțile au consemnat expres

că această convenție modifică toate celelalte liste de colaboratori.

Faptul că autorii au apreciat că la valorificarea

realizării tehnice nu își mai aduc aportul alte persoane, cărora să li se cuvină

plata unei părți din eficiența economică rezultă din modul în care este întocmită

convenția și din compararea ei cu convențiile anterioare. Astfel, în timp ce în

anii 2001-mai 2003 se stabilise procentul cuvenit pentru autori și pentru colaboratori,

în ultimul act juridic unilateral nu se mai precizează pentru colaboratori vreun

procent, iar autorii încasează 100% din drepturile stabilite prin contract.

Este greșit argumentul primei instanțe

în sensul că dacă prin convenția încheiată în anul 2001 nu se prevede o anumită

perioadă de timp înseamnă că ea se aplică până la finalizarea contractului, deoarece

această convenție a fost modificată prin acte ulterioare, iar temeiul încheierii

acestor acte îl constituie chiar contractul din 29 decembrie 2000, care dă dreptul

autorilor nu numai să stabilească lista colaboratorilor, dar să și modifice o listă

ce a fost deja stabilită.

Instanța de apel apreciază că autorii și-au

exercitat dreptul stabilit prin contract de a preciza și modifica unilateral lista

colaboratorilor pe parcursul derulării contractului, iar pentru perioada 01

iunie 2003-31 decembrie 2005 nu au recunoscut calitatea de colaboratori remunerați

la valorificarea realizării tehnice pentru nicio persoană. Potrivit ultimei convenții

a autorilor, reclamanții nu mai justifică nicidecum calitatea de a pretinde plata

drepturilor stabilite prin contract, care a fost, practic, modificat, părțile contractante

convenind la modificarea unilaterală a clauzei de la lit. g) alin. (1).

Voința autorilor de a stabili că după anul

2003 nu mai sunt colaboratori remunerați a fost acceptată de cocontractant, unitatea

pârâtă promovând pe tot parcursul procesului situația de fapt rezultată din această

ultimă convenție.

Așadar, actul, deși unilateral emis de

autori, a produs efecte față de unitate și față de beneficiarul stipulației pentru

altul pentru că, pe de o parte, părțile au dat posibilitatea modificării unilaterale

a clauzei, iar, pe de altă parte, modificarea a fost acceptată. Voința părților

de a încheia și respecta un contract, potrivit art. 969 C. civ., trebuie înțeleasă

și în sensul că părțile pot modifica contractul pe parcursul derulării lui, ceea

ce s-a întâmplat în speță.

Faptul că prin hotărâre judecătorească

irevocabilă s-a stabilit altor persoane calitatea de colaboratori, persoane care

au figurat alături de reclamanți în prima convenție, cu aplicabilitate de la 01

ianuarie 2001, nu constituie o recunoaștere a drepturilor reclamanților.

Interpretarea pe care Tribunalul a dat-o

acestei hotărâri și, implicit, principiului dreptului la un proces echitabil este

greșită, cât timp situația de fapt reținută în cauza de față este diferită de cea

avută în vedere la pronunțarea deciziei nr. 2463 din 11 aprilie 2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Din considerentele sentinței civile nr.

729 din 18 decembrie 2006 a Tribunalului Gorj și deciziei civile nr. 691 din 21

iunie 2007 a Curții de Apel Craiova rezultă că la stabilirea drepturilor colaboratorilor

P.I. și C.G. instanțele au avut în vedere doar convenția autorilor din 2001, iar

din considerentele deciziei instanței supreme rezultă că abia în recurs a fost depusă

convenția din anul 2003, care nu a fost analizată de instanță și a fost înlăturată

din probatoriu, cu motivarea că partea care a depus acest înscris nu și-a exercitat

drepturile cu bună-credință, cât timp cunoștea despre acest act anterior depunerii

lui.

Modificările drepturilor părților prin

această convenție sunt analizate pentru prima oară în acest proces, astfel că se

reține o stare de fapt diferită de cea care a dus la recunoașterea drepturilor altor

colaboratori.

Apreciind că reclamanții nu mai au dreptul

de a pretinde o remunerație pentru perioada ulterioară datei de 01 iunie 2003, potrivit

art. 296 C. proc. civ. instanța a admis apelul pârâtei, a schimbat sentința și a

respins acțiunea, menținând doar dispozițiile referitoare la respingerea cererii

de îndreptare eroare materială. În mod corespunzător, apelul declarat de reclamanți

a fost respins.

Față de motivele care au dus la respingerea

acțiunii, criticile din apelul reclamanților s-a apreciat a fi inutil analizate,

prescripția dreptului la acțiune neavând incidență în situația în care dreptul ca

atare nu a fost recunoscut.

Împotriva deciziei de apel au formulat

cerere de recurs reclamanții, arătând că

instanța

a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbându-i natura și înțelesul

vădit neîndoielnic.

a) Contractul din 29 decembrie 2009 încheiat

între fosta C.N.L.O. SA Târgu Jiu (preluat de SC C.E.T. SA) și cei patru autori

ai soluției tehnice reprezintă voința părților și are putere de lege între părțile

contractante, conform art. 969 C. civ.

Prin contractul încheiat, nici autorii

soluției tehnice și nici intimata nu au posibilitatea modificării unilaterale a

contractului, așa cum greșit a reținut instanța de apel, decât prin intermediul

unor proceduri prin care părțile contractante și le comunicau una alteia.

Astfel, la lit. g) a alin. (2) s-a prevăzut

că toți colaboratorii sunt comunicați de autori sau de reprezentantul acestora celeilalte

părți contractante; la lit. h) se prevede că autorii pot modifica lista colaboratorilor

prin înțelegere scrisă și semnată de cel puțin jumătate plus unu dintre autori,

iar potrivit lit. k) orice comunicare adresată de o parte celeilalte părți trebuie

să se facă prin înscris autentic semnat de părțile contractante. Numai această procedură

este menită să producă efectele juridice scontate de autori.

b) Potrivit dispozițiilor cuprinse în contract,

autorii aveau doar posibilitatea să modifice lista colaboratorilor în cazuri speciale,

dar nu să modifice contractul ale cărei clauze rămâneau în ființă în integralitatea

sa.

Ultima convenție nu poate să-și producă

efectele, întrucât cei patru autori, atribuindu-și întregul procent de 20% din profitul

realizat pe perioada 01 iunie 2003-29 decembrie 2005, încalcă prevederile contractului.

Drepturile lor însumate nu pot depăși 35% din procentul de 20%, drepturi ce le-au

fost atribuite prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, intrată în

puterea lucrului judecat.

c) Lista întocmită de autori pentru cei

trei colaboratori este întocmită pro causa și nu poate produce niciun efect juridic,

fiind făcută după ce relațiile dintre autori și colaboratorii inițiali s-au deteriorat.

În celălalt dosar, acest act a fost depus

tocmai în faza procesuală a recursului, motiv pentru care instanța supremă nici

nu l-a luat în considerație prin decizia civilă nr. 2463 din 11 aprilie 2008.

Dacă s-ar fi dorit cu adevărat o modificare

a listei colaboratorilor, aceasta trebuia să fie primită și comunicată celeilalte

părți prin înscris autentic până la sfârșitul anului 2005 când a expirat contractul,

iar colaboratorii trebuiau să-și ridice banii și nu la sfârșitul anului 2007.

d) Instanțele de judecată care s-au pronunțat

în situația similară a doi dintre colaboratorii aflați pe aceeași listă (P.I. și

C.G.) au calculat sumele în baza convenției din 01 ianuarie 2001.

Această convenție este prima încheiată

în baza contractului din 2005, convenție care nu se referă la o perioadă determinată,

ca cele din anii 2002 și 2003. Cum pentru cele două din urmă nu sunt prevăzute cote

procentuale privind contribuția fiecăruia la implementarea soluției tehnice se desprinde

concluzia că prima convenție este aceea care însoțește întreaga perioadă de la 01

ianuarie 2001 până la sfârșitul contractului, respectiv 29 decembrie 2005.

e) Sentința primei instanțe este nelegală

sub aspectul reținerii ca prescrise în parte a pretențiilor reclamanților, detaliindu-se

aspectele invocate în susținerea acestei critici.

Analizând decizia de apel în raport de

criticile formulate, Înalta Curte constata că recursul este nefondat, în considerarea

celor ce succed:

a) Modul de derulare a raporturilor contractuale

este conform actului încheiat între pârâții-intimați, act care față de aceștia are

putere de lege, în conformitate cu art. 969 C. civ. - invocat de către recurenții-reclamanți.

Prin contractul din 29 decembrie 2000 încheiat

între autorii soluției tehnice și C.N.L.O. SA (preluat de pârâta-intimată SC C.E.T.

SA) s-a convenit că „autorii pot modifica lista colaboratorilor prin înțelegere

scrisă și semnată de cel puțin jumătate+unu dintre autori” - lit. h) art. 2.

Instanța de apel a reținut, aspect necontestat

de părți, că autorii au încheiat patru convenții privind listele de colaboratori,

prin primele trei stabilindu-se procente pentru aceștia din urmă, procente care

nu se mai regăsesc în ultima, în care autorii au hotărât să-și împartă drepturile

alocate autorilor în procent de 100%. S-a mai reținut totodată că voința autorilor

de a stabili că după anul 2003 nu mai sunt colaboratori remunerați a fost acceptată

de cocontractant, unitatea pârâtă promovând pe tot parcursul procesului situația

de fapt rezultată din această ultimă convenție - aspect necontestat prin recurs.

Potrivit art. 2 lit. k) din contractul

din 29 decembrie 2000, „orice comunicare adresată de o parte celeilalte părți se

face în scris, semnat autentic de părțile contractante”.

Clauza contractuală, astfel cum a fost

redată mai sus, este diferită de cea care se încearcă a fi valorificată de către

reclamanții-recurenți. Astfel, părțile nu au convenit ca orice comunicare să fie

reprezentată de un „înscris autentic” semnat de parte ci ca această comunicarea

să fie făcută în scris și semnată de partea care o face. Expresia „semnat autentic”

de părțile contractuale din clauza contractuală nu poate avea decât sensul de semnare

de către cel care face comunicarea, ca referindu-se la o semnătură care și prin

DEX este definită ca fiind conformă cu realitatea, a cărei realitate nu poate fi

pusă la îndoială, recunoscută ca proprie autorului.

„Înscrisul autentic” la care se referă

reclamanții-recurenți este înscrisul întocmit cu respectarea tuturor solemnităților

cerute de lege, de un funcționat public care are dreptul de a îndeplini atribuțiile

funcției sale în locul unde a fost făcut actul respectiv, precum: înscrisurile notariale,

actele de stare civilă, hotărârile judecătorești, procesele-verbale de îndeplinire

a actelor de procedură și orice alte înscrisuri întocmite de funcționarii publici

în limitele competenței lor.

Pârâta-intimată a arătat prin întâmpinarea

formulată în dosarul de recurs că niciuna dintre convenții nu îmbracă forma autentică,

motiv pentru care ori sunt nule toate, ori au aceeași forță probantă, fiind întocmite

și semnate de către autorii soluției tehnice - această mențiune față de faptul că

reclamanții-recurenți contestă numai ultima convenție sub aspectul neautentificării,

prevalându-se de drepturile conferite de convențiile anterioare, ale autorilor,

care ar îmbrăca aceeași formă.

Față de cele reținute mai sus, se constată

că autorii au respectat condițiile de formă prevăzute de actul încheiat cu autorul

pârâtei-intimate, în lumina puterii de lege a acestuia, conferită de art. 969

C. civ.

b) În considerarea celor de la pct. 1.a.,

este neîntemeiată și cea de-a doua critică de recurs.

În ceea ce privește cota cuvenită autorilor

și colaboratorilor, în art. 2 lit. g) din contractul din 29 decembrie 2000 s-a prevăzut

că „autorii consimt ca 65% din drepturile cuvenite autorilor să fie repartizate

colaboratorilor care au contribuit la valorificarea realizării tehnice în spiritul

prevederilor Decretului nr. 383/1984”.

Neînlăturarea ultimei convenții dintre

autori de către instanța de apel, convenție care prevedea un număr mult redus de

colaboratori decât cele anterioare și nu a stabilit niciun procent în favoarea celor

rămași, a fost justificată de instanța de apel tocmai pe clauza contractuală care

stabilește procentul cuvenit colaboratorilor și care influențează și procentul cuvenit

anterior prin cererea de recurs nefiind contestate argumentele instanței de apel,

critica rezumându-se la cele redate mai sus.

Astfel, s-a reținut că „faptul că autorii

au apreciat că la valorificarea realizării tehnice nu își mai aduc aportul alte

persoane (s.n.), cărora să li se cuvină plata unei părți din eficiența economică,

rezultă din modul în care este întocmită convenția și din compararea ei cu convențiile

anterioare”.

c) Ultima convenție încheiată de autori

a fost depusă în dosarul primei instanțe, atașată fiind la întâmpinarea formulată

de pârâta-intimată, pe când în celălalt litigiu aceasta a fost adusă la cunoștința

instanței în faza procesuală a recursului, fiind înlăturată din probațiune în temeiul

art. 723 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că drepturile procedurale trebuie

exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute

de lege (decizia civilă nr. 2463 din 11 aprilie 2008 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală).

Atât timp cât instanța de apel a reținut

că în cauză calitatea de colaborator este determinată de contribuția la valorificarea

realizării tehnice [cu referire la art. 2 lit. g) din contract], nu există niciun

impediment ca această activitate să fie apreciată după expirarea contractului, fiind

determinată tocmai de contribuția colaboratorilor.

d) Spre deosebire de litigiul anterior,

în cel de față a fost acceptată ca probă ultima convenție, dispunându-se conform

acesteia, ceea ce face inutilă analizarea efectelor convențiilor anterioare.

e) Ultima critică privind modul de soluționare

a prescripției nu se impune a mai fi analizată, față de modul de soluționare a cauzei.

În raport de criticile formulate, astfel

cum au fost analizate mai sus, se constată că instanța de apel a făcut o corectă

soluționare a cauzei, din perspectiva art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., ceea ce

face ca recursul să fie nefondat, urmând a se dispune în consecință, cu aplicarea

și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A., P.I. împotriva deciziei nr. 334

din 03 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

octombrie 2010.