ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1741/2011

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea formulată la 29 august 2007 reclamantul S.G. a formulat contestație

împotriva dispoziției nr. 2348 din 15 septembrie 2006 emisă de Primarul

municipiului Slobozia.

În

motivarea cererii s-a arătat că, imobilul casă de locuit și terenul aferent a

fost expropriat abuziv de la tatăl său S.A. și s-au primit pentru el

despăgubiri simbolice, mult sub valoarea imobilului.

Referitor

la teren s-a arătat că a efectuat demersuri încă din anul 1994 pentru

restituire, cererea nefiindu-i soluționată niciodată.

Solicită

reclamantul despăgubiri constând în diferența dintre valoarea reală a

construcției și suma primită, precum și restituirea în natura, atât a

suprafeței de 1042 mp teren aferent, cât și a suprafeței de 0, 25 ha ce-i revenea din moștenirea din Vatra Mănăstirii.

Într-un

prim ciclu procesual cauza a fost soluționată de Tribunalul Ialomița prin

sentința civilă nr. 826/2006 prin admiterea excepției autorității de lucru

judecat însă, prin decizia civilă nr. 389/2007 a Curții de Apel București s-a

admis apelul și s-a trimis cauza spre rejudecare.

Rejudecând

cauza Tribunalul Ialomița a pronunțat sentința civilă nr. 1010 din 22 noiembrie

2007 prin care a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 2348 din 15

septembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Slobozia, a constatat că reclamantul,

în calitate de fiu al defunctului S.A. este îndreptățit la măsuri reparatorii

în echivalent potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru imobilul

casă de locuit și teren aferent în suprafață de 1.042 mp care au fost situate

în Slobozia, conform art. 10 din lege și a obligat pârâtul Municipiului

Slobozia prin Primar să emită decizie în sensul celor constate.

S-a

respins cererea formulată de reclamant cu privire la restituirea în natură a

suprafeței de 2.500 mp situați în Vatra Mănăstirii ca neîntemeiată.

Tribunalul

a reținut în considerentele sentinței că, din cuprinsul deciziei contestate

rezultă că pârâta s-a considerat investită cu soluționarea cererilor de

acordare de despăgubiri pentru imobilul demolat și cu restituirea în natură a

suprafeței de teren de 1042 mp teren situat în Slobozia, iar respingerea

cererii s-a datorat faptului că imobilul a fost expropriat în temeiul

Decretului nr. 256/1985, construcțiile fiind demolate, terenul fiind ocupat

funcțional de investiția Parcul de Est al municipiului Slobozia.

S-a

mai motivat și că notificarea nu a fost comunicată prin executorul judecătoresc

în condițiile prevăzute de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul

a reținut, referitor la problema formulării notificării, că aceasta tranșată de

instanța supremă prin decizia civilă nr. 2505 din 07 martie 2006, în sensul că

pârâtul este obligat să răspundă acesteia.

În

ceea ce privește termenul de formulare a contestației s-a arătat că dispoziția

a fost emisă la 15 septembrie 2006 iar contestația a fost înregistrată la

tribunal la data de 28 septembrie 2006, cu respectarea termenului de 30 de

zile.

Pe

fondul cauzei s-a arătat că din conținutul actelor depuse de pârât rezultă că

Decretul nr. 285/1986 a fost emis pentru exproprierea, în vederea realizării

unei investiții denumită Ansamblul de locuințe cu 185 de apartamente în

Slobozia.

S.A.

și M., părinții reclamantului, au figurat ca proprietari ai imobilelor situate

în Slobozia, constând în casă de locuit construită în anul 1950, prăvălie, 4

camere, 2 holuri, bucătărie, sală cu pivniță, precum și teren aferent acestora.

Pentru

imobilele expropriate s-au avizat despăgubiri de 81.772 lei, astfel cum rezultă

din documentele de plată (fila 24).

Față

de această situație de fapt s-a reținut că imobilele ce au aparținut

reclamantului au fost preluate cu titlu valabil, dar potrivit art. 2 alin. (1) lit.

h) din Legea nr. 10/2001 sunt considerate ca imobile preluate în mod abuziv,

fapt care dă dreptul reclamantului la despăgubiri.

Întrucât

imobilele „casă de locuit și prăvălie" au fost demolate, iar pe terenul

aferent de 1042 mp s-a realizat o investiție, nu este posibilă restituirea în

natură, astfel încât reclamantului i se cuvin despăgubiri în condițiile legii

speciale.

În

ceea ce privește restituirea în natură a suprafețe de 0,25 ha, dobândit prin moștenire în Vatra Mănăstirii, tribunalul a reținut că reclamantul nu și-a

susținut cererea în mod constant, axându-se pe probatoriul privind imobilele -

casă de locuit, prăvălie și terenul aferent acestora, motiv pentru care acest

capăt de cerere este nedovedit.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamantul S.G.

În

motivele de apel s-a arătat că a notificat pârâtul și pentru suprafața de teren

din Vatra Mănăstirii, dar cererea sa a fost respinsă, solicitând judecarea în

lipsă.

Prin

decizia civilă nr. 609 din 08 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel

București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a

fost respins apelul formulat de reclamantul S.G. împotriva sentinței civile nr.

1010F din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Teleorman – secția civilă,

în contradictoriu cu intimatul pârât Municipiul Slobozia prin Primar, ca

nefondat.

În

stanța de apel a reținut în esență că, în temeiul rolului activ prevăzut de art.

129 C. proc. civ., Curtea a solicitat, atât apelantului cât și intimatului -

pârât, prin adresă să prezinte probe din care să rezulte situația juridică a

imobilului.

Apelantul

a precizat în scris la data de 11 martie 2008 că titlul său îl reprezintă actul

de vânzare - cumpărare din 21 martie 1939 pentru 1 ha de teren arabil, dobândit de către tatăl său S.A.

A

mai învederat apelantul că terenul a fost vândut de frații săi, când unul

dintre ei mai era încă în viață, motiv pentru care în prezent solicită numai

2.000 mp și nu 2.500 mp.

Deși

Curtea a efectuat mai multe adrese la Primăria mun. Slobozia, anexând și actul invocat drept titlu de către apelant, pentru a se afla situația juridică a

terenului, această intimată nu a dat curs solicitării instanței, cu toate că a

fost sancționată conform art. 108

1

C. proc. civ. Față de această

împrejurare și în condițiile în care apelantul a solicitat judecarea în lipsă, Curtea

a soluționat cauza în raport de actele și lucrările dosarului coroborate cu

susținerile părților.

Astfel,

din actul de vânzare - cumpărare aflat la fila 4 dosar, rezultă că suprafața de

1 ha reprezintă teren arabil, ceea ce ar face inaplicabile dispozițiile Legii

nr. 10/2001.

În

lipsa unor probe contrare actului de vânzare - cumpărare depus de apelant,

instanța de apel nu a putut reține o altă situație juridică a acestui imobil.

De

asemenea, s-a mai reținut și faptul că din notele scrise formulate de apelant

la 11 martie 2008 rezultă că terenul ce face obiectul actului din 21 martie 1939

a fost vândut de frații săi, astfel încât cererea de restituire apare ca

nedovedită în condițiile art. 1169 C. civ.

Împotriva

deciziei nr. 209 din 08 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București

– secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în termen

legal, a declarat recurs reclamantul S.G., criticând-o pentru nelegalitate,

fără a indica în drept motivele de recurs.

Recurentul

susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că terenul în litigiu a

fost vândut de frații săi, aspect nedovedit, menționând că fiecare dintre frați

și-a înstrăinat cota parte ce i se cuvenea, iar cota parte a sa a rămas

integrală.

Mai

arată că, nu s-a dovedit că el și-ar fi înstrăinat partea cuvenită din teren, sens

în care nu există acte justificative.

Analizând

criticile deduse judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte reține

următoarele:

Reclamantul

a formulat critici privind hotărârea pronunțată de instanța de apel,

referitoare la starea de fapt, negând împrejurarea că frații săi ar fi

înstrăinat întreaga suprafață de teren, susținând că a rămas neînstrăinată cota

parte ce i se cuvine.

Susține

că, la dosarul cauzei nu există nici un act de vânzare-cumpărare care să

justifice pretinsele înstrăinări.

Potrivit

art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., recursul poate fi promovat numai pentru

motivele prevăzute de acest text.

În

speță, în raport de considerentele de mai sus, se reține că recurentul-reclamant

nu critică hotărârea instanței de apel pentru vreunul dintre motivele de recurs

prev. de art. 304 C. proc. civ., criticile vizând aspecte de fapt ce exced acestor

motive.

Față

de împrejurarea că susținerile recurentului nu pot fi încadrate în motivele de

recurs prev. de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., urmează ca în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant să fie respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.G. împotriva deciziei nr. 609

din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel București - secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.