AFFAIRE RODOPLU c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

23.01.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE RODOPLU c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA RODOPLU c. TURCIA Cerere nr. 41665/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 ianuarie 2007 DEFINIF 23/04/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Rodoplu c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Nicolae Bratza, președinte, dnii J. Casadevall, G. Bonello, R. Türmen, K. Traja, S. Pavlovschi, L. Garlicki, judecători, și a dlui T.L. Early, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 4 ianuarie 2007, renunțând hotărârea pe care o avem aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se găsește o hotărâre (n 41665/02) îndreptat împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, Mehmet Emin Rodoplu ( La 22 septembrie 2005, președintele secțiunii a patra a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 3 din Convenție, s-a decis ca Curtea să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 24 și 28 aprilie 1994, reclamantul a fost supus a două intervenții chirurgicale oculare la centrul spitalicesc universitar al Universității din Uluda. La sfârșitul acestor operații, el a pierdut utilizarea ochiului drept. La 9 iunie 1994, el a fost informat de medicii săi despre caracterul ireversibil al leziunilor sale pe ochi. La 22 iunie 1994, reclamantul a depus o plângere la procurorul Republicii Bursa împotriva echipei medicale care a efectuat intervențiile chirurgicale, pentru nerespectarea obligațiilor de prudență și de neglijență. Considerând că acest aspect nu ținea de competența sa, procurorul a transmis cazul comisiei juridice și administrative a secatului Universității din La 10 ianuarie 1995, comisia consideră că nicio încălcare a obligațiilor lor profesionale nu putea fi imputată medicilor responsabili de intervențiile chirurgicale în litigiu; astfel, faptele invocate nu puteau da naștere unei urmăriri penale. 10. La 10 septembrie 1995, reclamantul a adresat o cerere de despăgubire pentru prejudiciul suferit de acesta în fața instanței Universității din Uluda. La 18 septembrie 1995, instanța a respins această cerere. În acest scop, el a precizat că nu avea dreptul de a se pronunța asupra unei eventuale despăgubiri, în lipsa unei hotărâri judecătorești care o pronunța pe aceasta din urmă. 12. La 13 octombrie 1995, reclamantul sesizează instanța administrativă din Bursa cu privire la o acțiune în despăgubire pentru prejudiciul său împotriva Universității. 13. La 26 februarie 1997, pe baza dispozițiilor articolului 13 din Legea nr. 2577 privind procedura administrativă, Tribunalul a declarat cererea reclamantului inadmisibilă pentru prescripție și a considerat că aceasta ar fi trebuit să acționeze în termen de un an de la 9 iunie 1994, data la care a fost informat cu privire la caracterul definitiv al orbirii sale 14. La 7 decembrie 2000, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea în primă instanță. 15. La 17 iunie 2002, recursul în rectificare introdus de reclamant a fost respins de către Consiliul de Stat. În plus, se plânge de refuzul de a-l judeca în justiție de către instanțele administrative. El: la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) 17. Cu privire la admisibilitate 18. Guvernul ar fi trebuit să sesizeze instanțele administrative în termen de un an de la data la care a fost contestată, ceea ce a omis să facă în acest caz. 19. Guvernul exclude, de asemenea, din domeniul de aplicare al articolului 6 din Convenție în cazul de față, litigiul prezentat instanțelor administrative care nu se referă la drepturi și obligații cu caracter civil. 20. În ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) din convenție, Curtea amintește că este în discuție un drept cu caracter civil în măsura în care acțiunea are un obiect de drept patrimonial și se bazează pe o încălcare a unor drepturi și patrimoniale, a originii litigiului și a competenței instanțelor administrative (Procola c. Luxemburg, Hotărârea din 28 septembrie 1995, seria A n 326 § 38). În sfârșit, sesizarea instanțelor administrative de către reclamant tindea să obțină o despăgubire pentru abaterea de la administrația spitalicească de natură să-și asume responsabilitatea. Astfel, o astfel de acțiune avea un obiect patrimonial și se baza pe o presupusă încălcare a unor drepturi patrimoniale, de asemenea. 22. Prin urmare, art. 6 alineatul (1) din Convenție se aplică. 23. În ceea ce privește spătarul reclamantului întemeiat pe refuzul instanelor administrative de a-și face dreptul la cererea de despăgubire, Curtea arată că această cerere a fost respinsă pentru încuviințare fără examinare pe fond a cauzei (punctele 13-15 de mai sus). În acest sens, Comisia reamintește că este în primul rând pentru autoritățile naționale, în special pentru instanțe și instanțe, că este de competența legislației interne și că rolul său se limitează la verificarea compatibilității cu convenția efectelor unei astfel de interpretări. Acest lucru este deosebit de real în ceea ce privește interpretarea de către instanțele judecătorești a normelor procedurale, cum ar fi cele care stabilesc termenele care trebuie respectate pentru depunerea documentelor sau introducerea căii de atac (Tejedor García c. Spania, Hotărârea din 16 decembrie 1997, Rec., 1997 VIII, p. 2796, § 31). Curtea observă, de asemenea, că reglementarea privind formalitățile și termenele care trebuie respectate pentru introducerea unei căi de atac urmărește să asigure buna administrare a justiției și respectarea, în special, a securității juridice. Cu toate acestea, reglementarea în cauză sau aplicarea acesteia nu ar trebui să împiedice justițiabilul să se prevaleze de o cale de atac disponibilă ( Aepi S.A. c. Grecia, n 48679/99, § 23, 11 aprilie 2002). În cele din urmă, Comisia reamintește că dreptul la o instanță În cazul în care dreptul de acces este un aspect, nu este absolut și este dispus să limiteze în mod implicit, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei căi de atac, întrucât acesta solicită, pe de o parte, o reglementare de către statul membru, care, în această privință, are o anumită marjă de apreciere (García Manibardo c. Spania, n 38695/95, § 36, CEDH 2000 II 24. În acest sens, Curtea nu constată nicio împrejurare care ar fi împiedicat posibilitatea reclamantului de a se conforma normelor procedurale de drept intern. În orice caz, ar fi putut acționa în termenele prevăzute în acest sens. Astfel, Curtea consideră că această parte a instanței judecătorești este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 25. Curtea constată că restul cererii nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea constată că părțile și părțile trebuie să stabilească punctul de plecare al perioadei care urmează să fie luată în considerare în ziua sesizării instanței administrative din Bursa, și anume la 13 octombrie 1995. În mod similar, nu este controversat că procedura sa este încheiată la 17 iunie 2002, dată la care Consiliul de Stat a respins acțiunea în rectificare introdusă de solicitant. 27. În această privință, Curtea amintește jurisprudența sa potrivit căreia o procedură de rectificare a erorii materiale nu intră în domeniul de aplicare al articolului 6 din convenție, în măsura în care această procedură nu vizează nici să soluționeze o contestație privind un drept de caracter civil, nici să se pronunțe asupra binelui întemeiat al unei acuzații în materie penală (Wiot c. Franța, 43722/98, § 22, 7 ianuarie 2003 și Mehmet Özel și alții c. Turcia , nr. 50913/99, § 34, 26 aprilie 2005). Cu toate acestea, Curtea arată că, în speță, acțiunea în rectificare introdusă de reclamant nu viza să obțină rectificarea unei erori materiale, ci viza să obțină o constatare de eroare de drept referitoare la interpretarea normelor de înșelăciune. În consecință, Curtea consideră că, în speță, este necesar să se ia în considerare etapa referitoare la rectificare. 28. Prin urmare, în mod direct de către părți, Curtea constată că procedura, inițiată la 13 octombrie 1995 și încheiată la 17 iunie 2002, a durat aproximativ șase ani și opt luni la trei grade de jurisdicție. 29. În această privință, Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri s a apreciat în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999 II). 30. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea printre altele Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, ê§ 43-46, CEDH 2000 VII). 31. În speță, Curtea ia notă de întârzierea excesivă a examinării recursului de către Consiliul de Õ ï . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A fost nevoie de aproximativ trei ani pentru a se pronunța asupra obligației. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că cauza reclamantului nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. 32. Prin urmare, a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 33. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pacat 34. Reclamantul solicită 50 000 000 000 de cărți turcești vechi (TRL) [aproximativ 34 039 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și 300 000 de noi cărți turcești (YTL) [aproximativ 204 234 EUR] pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 35. Guvernul contestă aceste pretenții. 36. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. Pe de altă parte, hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este necesar să se dea 900 EUR reclamantului pentru daune morale. Prospături și cheltuieli de judecată 37. Reclamantul solicită 2 017 YTL [aproximativ 1 099 EUR] pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. El descrie cheltuielile suportate în cadrul procedurii interne, care au fost de aproximativ 17 000 000 TRL [aproximativ 9 EUR] și cele angajate în fața Curții, care au fost de 2 000 YTL [aproximativ 1 090 EUR]. 38. Guvernul contestă aceste pretenții. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamantului suma solicitată în cadrul procedurii în fața Curții. Interese moratorii 40. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L Spune că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 900 EUR (9 cenți) pentru daune morale și 1 090 EUR (o mie nouăzeci de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 23 ianuarie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. Early Nicolas Bratza Modululer Președintele