ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3568/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3568/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Olt, prin sentința

penală nr. 135 din 2 noiembrie 2009 a condamnat pe inculpații:

- G.M.I. (fost Co.),

- M.G.C. (fost R.),

- D.L., la câte 6 ani

închisoare și câte 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea

prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2), a

art. 74 alin. (1) lit. a), rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a făcut, în ce-i privește

pe cei trei inculpați, aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen., rap. la art. 64

alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpații au fost achitați pentru

infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 17 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităților de 2,10 gr. cocaină,

0,30 gr. cocaină și 0,72 gr. cocaină.

În baza art. 5 lit.

a) din Legea nr. 371/2004, s-a dispus comunicarea hotărârii către Agenția Națională

Antidrog din cadrul I.G.P.R.

Pentru a pronunța sentința,

instanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 23/D/P/2008, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt, a dispus trimiterea în judecată

a inculpaților, pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat,

prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pentru infracțiunea de trafic de

droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.

art. 41 alin. (2) și a art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rechizitoriul amintit,

inculpații și făptuitorii M.R.C. și C.M., au fost scoși de sub urmărire penală pentru

infracțiunile prev. de art. 3 alin. (2), de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

precum și de art. 24, art. 25, art. 27 din Legea nr. 365/2002, faptele neexistând.

Actul de sesizare, în

esență, a reținut că la 12 martie 2008, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului

de Combatere a Criminalității Organizate Olt s-au sesizat din oficiu cu privire

la existența unei grupări de traficanți de droguri de mare risc, respectiv cocaină,

ce acționa pe raza Municipiului Slatina, având ramificații în județele Dolj, Vâlcea

și Argeș, în cadrul acestuia inculpatul G.M.I., cunoscut sub numele de „C.” avea

rol conducător, la acesta aderând coinculpații M.G.C., zis „G.” și D.L.N., zis „Cu.”.

La 14 martie 2008, procurorul,

cu nr. 1A, a autorizat folosirea investigatorului sub acoperire „P.M.” și a colaboratorului

„V.M.”, aceștia având dreptul de a cumpăra, de la cei amintiți, droguri.

Ulterior, la 15 martie

2008, colaboratorul „V.M.”, a cumpărat de la inculpatul G.M.I., 2 gr. cocaină pentru

care a plătit 250 euro, cei doi întâlnindu-se pe DE 5+4. Drogul a fost predat investigatorului

„P.M.”.

Raportul de constatare

tehnico-științifică din 17 martie 2008 a înscris că drogul este cocaină în amestec

cu fenacetină.

În faza urmăririi penale

s-au autorizat interceptări și înregistrări ale convorbirilor membrilor grupului

infracțional, iar perchezițiile domiciliare au relevat, la D.L.N. și M.G.C., cantitățile

de 0,87 gr. și 0,47 gr. cocaină.

În faza cercetării judecătorești,

inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, inculpatul G.M.I. negând că la

15 martie 2008 a vândut colaboratorului V.M., cocaină, inculpatul M.G.C., cu privire

la cantitatea de drog găsită în locuința lui declarând că i-a rămas după ce consumase

parte din ea, iar inculpatul D.L.N. a susținut că în nicio împrejurare nu a deținut,

nu a consumat și nici nu a comercializat cocaină.

Analizând probatoriul

administrat judecătorul fondului a reținut în derularea aspectelor relevate de urmărirea

penală, că numitul M.A.N., la 15 martie 2008, întâlnindu-se cu C.A. și N.V.A. în

Municipiul Drăgășani, au hotărât să consume cocaină, în acest sens cerându-i primului

să se deplaseze la Slatina și să îl contacteze telefonic pe „C.”, acesta având spre

vânzare respectivul drog. Pentru plata drogului, același i-a dat suma de 250 euro.

Aspectul reținut a fost

susținut și de C.A. și N.V.A., ambii fiind de față când „C.” le-a înmânat două pliculețe

din celofan transparent, în acestea existând un praf de culoare albă.

N.V.A. și M.A.N. l-au

recunoscut pe „C.” din planșele foto. Totodată, după o săptămână, N.V.A. și M.A.N.

au mai cumpărat, de la același inculpat, 2 gr. cocaină, pentru care i-au plătit

250 euro, contactarea lui sau a lui „G.” (inculpatul M.G.C.) făcându-se telefonic.

Percheziția domiciliului

acestui din urmă inculpat, efectuată la 10 mai 2008, a evidențiat cantitatea de

0,47 gr. cocaină, aspect reținut și în raportul de constatare tehnico-științifică”.

Privind pe inculpatul

D.L.N., percheziția domiciliului, efectuată la 10 mai 2008, a evidențiat, în dormitor,

o bucată folie de plastic în aceasta fiind depistată o substanță albă, cristalizată,

stabilit a fi cocaină în amestec cu fenacetină și cafeină în greutate de 0,87 gr.

Revenirea martorilor asupra

declarațiilor din faza urmăririi penale, respectiv că suma de 250 euro era menită

a achita, unei persoane, mai multe parfumuri, necoroborată cu alte probe și nesusținută

veridic, a fost înlăturată cu motivarea că nu constituie temei fondat pentru neluarea

în considerare a ceea ce au declarat în faza procesuală amintită, explicația dată,

că cele menționate le-au fost sugerate de procuror fiind pro causa. Totodată,

procesele-verbale de transcriere a înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate

de inculpați au evidențiat că în perioada martie-mai 2008, aceștia au vândut droguri,

ceea ce se coroborează cu depozițiile martorilor amintiți, cu rezultatele perchezițiilor

domiciliare cum s-a mai arătat, cu depozițiile investigatorului acoperit „P.M.”

și colaboratorului acoperit „V.M.”.

Referitor infracțiunii

prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, judecătorul fondului, a reținut

că acțiunile desfășurate de cei trei inculpați, de a comercializa, în perioada martie-mai

2008, droguri de raza Municipiului Slatina, sunt numai participație la infracțiunea

de trafic de droguri de mare risc pentru că s-a întins pe o perioadă scurtă de timp,

ocazional, numai când găseau cumpărători, a fost de amploare mică și inculpații

nu s-au constituit într-o ierarhie prestabilită, probatoriul nerelevând că inculpații

au avut reprezentarea clară că formează un grup infracțional organizat, că ar fi

acționat după reguli și roluri, singura înțelegere dintre ei fiind de a pune în

vânzare droguri după ce identificau potențiali beneficiari, limbajul codificat fiind

de natura infracțiunii amintite, ceea ce nu înseamnă că a existat o activitate efectivă

de coordonare, organizare sau control desfășurată de vreunul din cei trei asupra

celorlalți.

Pentru considerentele

amintite, judecătorul fondului a reținut că infracțiunea prev. de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 39/2003, nu există.

Împotriva sentinței, au

declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și cei trei inculpați.

Parchetul a criticat sentința

pentru nelegala achitare a inculpaților pentru infracțiunea prev. de art. 7

alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și pentru netemeinicia pedepselor aplicate, în cadrul

acestui motiv susținându-se că în cauză nu este fondată reținerea de circumstanțe

atenuante.

Inculpații și-au motivat

apelurile pe greșita lor condamnare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, M.G.C. fiind numai consumator de drog, ceilalți, în

domiciliile lor, fie găsindu-se o cantitate mică, fie deloc, nu înseamnă că au săvârșit

fapta, mai ales că martorii, în faza cercetării judecătorești, au retractat ceea

ce declaraseră sub presiune însă, la urmărirea penală. În subsidiar, inculpații

au criticat netemeinicia pedepselor aplicate.

Curtea de Apel Craiova,

prin decizia penală nr. 52 din 23 februarie 2012 a admis apelul declarat de Parchet,

a desființat, în parte sentința și în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

a condamnat pe fiecare inculpat la câte 6 ani închisoare și câte 2 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen., iar în baza art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpații au fost condamnați

la câte 10 ani închisoare și câte 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii acelor

drepturi.

În baza art. 33 lit.

a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea, de

către fiecare inculpat, a pedepsei de câte 10 ani închisoare și câte 2 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-au menținut restul dispozițiilor

sentinței.

Apelurile formulate de

inculpați au fost respinse ca nefondate.

Împotriva deciziei instanței

de apel, inculpații, în termenul legal, au declarat recursuri, motivele căii de

atac fiind detaliate în prezenta.

Recursurile inculpaților

sunt fondate pentru motivul comun susținut, respectiv cel încadrabil în cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., pedepsele aplicate nu

au fost individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

În ce privește celelalte

motive, inculpații M.G.C. și D.L.N. criticând sentința și decizia fără a indica

vreun caz de casare dintre cele prev. de art. 385

9

C. proc. pen., iar

inculpatul C. (fost G.) M.I. susținând a fi cazuri de casare cele prev. de art.

385

9

pct. 10, 17

1

și 18 C. proc. pen., acestea nu sunt fondate.

Privind critica ce vizează

nelegala pedeapsă aplicată inculpaților M.G.C. și D.L.N. pentru că fie instanța

de fond, fie cea de apel nu au procedat la cererea cazierelor judiciare actualizate,

în acest mod neobservând că ei au fost condamnați anterior prin hotărâri definitive

la 6 noiembrie 2009 și/sau la 14 septembrie 2010, aceasta însemnând că pedeapsa

stabilită în cauză este greșit individualizată, din analiza lucrărilor cauzei, se

constată că la dosarul de fond, la 9 aprilie 2009 și, respectiv, la 13 aprilie 2009,

s-au înregistrat cazierele judiciare vizându-i pe sus-numiții inculpați, în acestea

înseriindu-se, în dreptul temeiurilor legale pentru care se pusese în mișcare acțiunea

penală, că „nu se cunoaște soluția”, însemnând, pe de o parte, că la acele date

nu există o hotărâre definitivă și, pe de altă parte, nici obligația instanței de

a stabili dacă faptele anterioare sunt sau nu cunoscute cu cele din cauza dedusă

judecății, iar aceasta nu înseamnă că pedepsele aplicate în cauză, pentru acest

motiv, ar fi incorect individualizate.

Totodată, motivul expus,

posibil, ar fi și în defavoarea inculpaților, faptele anterioare și pedepsele aplicate

pentru acelea atrăgând starea de recidivă în condițiile art. 37 C. pen.

În ce privește schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, în cea prev. de art. 4 alin. (2) din aceeași Lege, instanța de apel

a motivat considerentele pentru care această din urmă infracțiune nu poate fi reținută,

probatoriul administrat relevând că inculpații M.G.C. și D.L.N. au desfășurat activități

de trafic de droguri de mare risc.

Referitor motivului că

instanța de apel a nesocotit dreptul celor doi inculpați la apărare, prin omisiunea

de a se pronunța asupra cererii audierii nemijlocite a colaboratorului sub acoperire

„V.M.”, motiv încadrabil în cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 10

C. proc. pen., nici acesta nu se regăsește în cauză.

Din verificarea lucrărilor

dosarului, se reține că la termenul de judecată 6 septembrie 2011, instanța a dispus

emiterea unei adrese către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt pentru a se întreprinde

demersurile necesare prezentării, spre audiere, a colaboratorului sub acoperire

menționat.

La 10 octombrie 2011,

organul judiciar a comunicat imposibilitatea, de la acel moment, de a asigura prezentarea

persoanei, pe motivul că și-a schimbat domiciliul, dar va depune diligențele necesare

stabilirii actualei locațiuni.

În continuare, la termenul

de judecată 21 februarie 2012, constatându-se imposibilitatea obiectivă de audiere

a martorului colaborator sub acoperire V.M., instanța a motivat aceasta, deci nu

a omis a se pronunța asupra probei încuviințate, dar, obiectiv, imposibil de a fi

realizată.

Referitor motivului de

recurs că instanța de apel și-ar fi întemeiat soluția fără a avea la dispoziție

plicurile conținând autorizațiile de interceptare, încheierile prin care se dispusese

aceasta, CD-urile conținând înregistrările și procesele-verbale de transcriere,

în lipsa lor hotărârea fiind nelegală în ce privește fapta prev. de art. 7

alin. (1) din Legea nr. 39/2003, nici acesta nu este fondat.

Potrivit art. 91

3

alin. (2) C. proc. pen. - convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate

sunt redate integral într-un proces-verbal, în acesta menționându-se autorizația

dată pentru efectuarea acestora, numărul sau numerele posturile telefonice sau alte

date de identificare a legăturilor între care s-au purtat convorbirile sau comunicările,

numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei

convorbiri sau comunicări în parte și numărul de ordine al suportului pe care se

face imprimarea.

Alin. (2) al textului

prevede că procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul

care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză.

În dosar, toate încheierile

instanței competente, procesele-verbale de redare în formă scrisă a înregistrărilor

convorbirilor telefonice, CD-urile și copiile suport înregistrări convorbiri telefonice

au fost anexate.

La 15 septembrie 2008,

inculpaților, în prezența apărătorilor aleși, li s-a prezentat materialul de urmărire

penală, ei semnând că au luat la cunoștință de întreg conținutul acestuia.

La cercetarea judecătorească,

niciunul dintre inculpați, nu a contestat legalitatea interceptărilor convorbirilor

telefonice.

În ce privește nelegala

condamnare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

instanța de apel, analizând probatoriul, legal și just a stabilit că inculpații

au constituit grup infracțional organizat, inițiatorul fiind inculpatul C.M.I.,

coinculpații M.G.C. și D.L.N. contactând direct potențiali cumpărători de droguri

sau desfășurând activități de vânzare drog, primirea banilor și predarea lor către

inițiator, în modul descris ei acționând în perioada noiembrie 2007 - 15 mai 2008

(convorbiri telefonice din 31 martie 2008, 4 aprilie 2008) din

procesele-verbale de redare în formă scrisă rezultând modul codificat în care inculpații

comunicau între ei și cumpărători, termenul „ore” însemnând gramele de drog.

Ca atare, latura obiectivă

a infracțiunii există prin acțiunea de a iniția sau constitui un grup infracțional

organizat și aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestuia, scopul fiind săvârșirea

infracțiunii de trafic ilicit de droguri, astfel cum prevede art. 2 din aceeași

Lege.

Perchezițiile domiciliare

vizându-i pe inculpații D.L.N. și M.G.C. au evidențiat găsirea la aceștia, de cocaină.

În ce privește critica

adusă deciziei instanței de apel, că nu s-ar fi pronunțat asupra înlăturării declarațiilor

martorilor N., C. și M. pentru că ceea ce aceștia au susținut la urmărirea penală

a fost obținut ilegal, ei cumpărând neautorizat drog, critică încadrată de inculpatul

C.M.I. în cazurile de casare prev. de pct. 10 și 17

1

C. proc. pen., sunt

de evidențiat următoarele:

Potrivit art. 21 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor

acoperiți pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor

de probă, în situațiile în care există indicii temeinice că a fost săvârșită sau

că se pregătește comiterea unei infracțiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege.

Alin. (2) al art. 22 din

aceeași Lege, prevede că actele încheiate de polițiștii și colaboratorii acestora

pot constitui mijloace de probă. La urmărirea penală procurorul care a efectuat

și supravegheat, la 14 martie 2008, sub nr. 1A/2008 a autorizat investigatorul sub

acoperire, colaboratorul și procurarea de droguri, în ordonanță menționându-se că

aceștia pot procura droguri de mare risc (cocaină), de la membrii rețelei de narcotraficanți

și pot desfășura obținerea mijloacelor de probă, în condițiile legii.

Investigatorul sub acoperire,

la 15 martie 2008, prin proces-verbal, constată că drogurile (2 gr. cocaină) au

fost procurate de colaboratorul V.M., autorizat, prin intermediul numiților N.V.A.,

C.A., de la G.M.I., cei doi fiind consumatori.

La același dosar, colaboratorul

sub acoperire a declarat că de la C., prin intermediul numitului M.A.N., cunoscut

consumator de droguri, a fost cumpărat drog.

Ca atare, investigatorul

și colaboratorul, autorizați să procure droguri și să obțină mijloace de probă,

au acționat conform legii, persoanele menționate, în accepțiunea art. 78, art. 63

alin. (1), art. 64 alin. (1) C. proc. pen. fiind martori, declarațiile lor constituind

mijloc de probă.

Referitor cazului de casare

prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., apărarea descriind ca fiind

incidentă eroarea gravă de fapt pentru că „surprinderea în flagrant a tranzacției”

dintre martorul S. și inculpatul M., materializată în percheziționarea lor și a

autoturismelor folosite, nu a evidențiat existența vreunui bun interzis a fi deținut,

la fel monitorizarea pachetelor primite din străinătate de către inculpatul C.,

acesta, de asemenea, nu este fondat. Stabilirea situației de fapt și a vinovăției

inculpaților nu s-au întemeiat exclusiv pe acestea, dimpotrivă, prin coroborarea

probelor deja arătate. Or, pentru a ne afla în acest caz de casare, eroarea de fapt

trebuie să fie gravă, adică pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei

și, pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică, ea neprivind dreptul de apreciere

a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al

probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente.

Este însă fondat, pentru

toți inculpații, cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., în sensul ce se va dezvolta.

Judecătorul fondului,

în procesul de individualizare a pedepselor, privind persoana inculpaților, a reținut

că aceștia au avut anterior datelor infracțiunilor din cauză, un comportament bun,

apreciat a constitui circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., la

acel moment cazierele judiciare, cum s-a mai arătat, cuprinzând mențiuni nedefinitive

privind fapte pentru care fuseseră trimiși în judecată în alte cauze.

Instanța de apel, în mod

corect a constatat că această circumstanță atenuantă nu este susținută și, ca atare,

a înlăturat-o, dar nu a dat relevanță și altor date ce caracterizează persoana inculpaților,

aceștia au locuri de muncă, C.M.I. are doi copii minori, sunt caracterizați de membrii

comunităților unde locuiesc, pozitiv, astfel că, existând la dosar documente în

circumstanțiere, situațiile pot fi reținute ca împrejurări ce atenuează răspunderea

penală potrivit alin. (2) al art. 74 C. pen.

Ca atare, văzând pericolul

social al faptelor săvârșite, împrejurările în care acestea s-au derulat [în condițiile

art. 41 alin. (1) C. pen. cu referire la infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000], limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare,

reținând și incidența art. 74 alin. (2) C. pen., pedeapsa rezultantă de câte 6 ani

închisoare în condiții de executare prin privare de libertate, se apreciază că răspunde

atât criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen., cât și scopului, astfel

cum este stipulat în art. 52 C. pen.

Pentru cele expuse, recursurile

declarate de inculpați fiind fondate, potrivit art. 385

15

pct. 2

1

lit. d) C. proc. pen. vor fi admise și se va proceda corespunzător dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de inculpații M.G.C., D.L.N. și C.M.I. împotriva deciziei penale nr. 52 din 23 februarie

2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia

penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepselor și rejudecând în

fond:

Descontopește pedepsele

rezultante de câte 10 ani închisoare aplicate inculpaților în pedepsele componente

de câte 6 ani închisoare și respectiv de câte 10 ani închisoare.

Reduce pedepsele aplicate

inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. de la câte 10

ani închisoare la câte 6 ani închisoare fiecare, urmare reținerii dispozițiilor

art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen.

Reduce pedepsele aplicate

inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 39/2003 de la câte 6 ani închisoare la câte 4 ani și 6 luni închisoare, urmare

reținerii dispozițiilor art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3) C. pen. dispune ca inculpații M.G.C.,

D.L.N. și C.M.I. să execute pedeapsa de câte 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei penale atacate.

Onorariile parțiale cuvenite

apărătorilor desemnați din oficiu, în sume de câte 50 RON, se vor plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 noiembrie 2012.