ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5775/2010

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, secția civilă, la data de 3

decembrie 2009 reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei

reprezentată de IPS P. Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților a formulat în

contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția

Silvică Suceava o cerere de ordonanță președințială.

Prin aceasta a

solicitat, ca pe terenurile pe care le revendică, pârâta să fie obligată să nu

mai lichideze masă lemnoasă și să nu mai efectueze lucrări de punere în valoare

a terenurilor cu vegetație forestieră, să dispună ocoalelor silvice să nu mai

emită autorizații de exploatare, să sisteze exploatarea, transportul și

înstrăinarea masei lemnoase și să plătească daune cominatorii de 10.000 RON pe

zi de întârziere, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Prin Sentința nr.

5306 din 10 decembrie 2009 Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Suceava.

În motivare, s-a

reținut că reclamantul își justifică aparența dreptului cu Sentința civilă nr.

538/2007 pronunțată de Tribunalul Suceava, cauza fiind de competența

tribunalului în raport de criteriul valorii obiectului cererii.

În raport de aceasta,

cererea de ordonanță președințială este una accesorie, motiv pentru care

competența de soluționare revine tot tribunalului.

Prin Sentința civilă

nr. 1225 din 1 iulie 2010 Tribunalul Suceava a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a

trimis cauza Curții de Apel Suceava pentru a pronunța regulator de competență.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul a reținut că obiectul cererii îl constituie o obligația de a

nu face, care, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) C. proc. civ. este de

competența judecătoriei.

Având în vedere că

Judecătoria Suceava și-a declinat deja competența, a fost sesizată Curtea de

Apel Suceava, în sensul art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 9CC

din 21 iulie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Suceava.

În motivare, s-a

arătat că obiectul cererii de chemare în judecată este o obligație de a nu face,

care nu are vreun caracter accesoriu ce ar atrage incidența art. 17 C. proc.

civ.

Prin ordonanța

președințială reclamantul urmărește sistarea temporară a acțiunilor de

valorificare a materialului lemnos, iar valoarea economică a acestei acțiuni

este imposibil de cuantificat, cu atât mai mult cu cât nu se poate cunoaște

nici durata acestei interdicții, motiv pentru care competența de soluționare a

cauzei revine instanței – judecătoriei - de la sediul pârâtei.

Împotriva acestei

sentințe pârâta Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA - Direcția Silvică

Suceava a declarat recurs, aducându-i critici de nelegalitate, întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta pârâtă

susține că judecarea cererii de chemare în judecată este de competența

Tribunalului Suceava, pe motiv că natura acestui litigiu este una comercială,

neevaluabilă în bani.

În sprijinul

afirmațiilor sale, recurenta a invocat numeroase hotărâri judecătorești,

pronunțate în cauze similare.

Criticile formulate

de recurentă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., respectiv greșita aplicare a legii.

Ca atare, se constată

că indicarea în cererea de recurs și a pct. 7 a art. 304 C. proc. civ. s-a

făcut formal, câtă vreme nu există nici o critică referitoare la motive

contradictorii sau străine de natura pricinii.

Analizând hotărârea

atacată, în limitele criticilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte

a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamantul Fondul

Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei reprezentată de IPS P. Arhiepiscop al

Sucevei și Rădăuților, a investit instanța de judecată cu o cerere prin care a

solicitat stabilirea în sarcina pârâtei, pe calea unei ordonanțe președințiale,

a unei obligații de a nu face.

A invocat aparența

calității de proprietar asupra terenurilor în cauză, prin admiterea acțiunii în

revendicare, conform Sentinței nr. 583/2007 pronunțată de Tribunalul Suceava,

rămasă definitivă.

Deși nu a precizat

expres că ar exista identitate între terenurile ce au făcut obiectul acțiunii

în revendicare și cele din ordonanța președințială, reclamantul a arătat că

terenurile respective sunt bunuri care nu au ieșit, în realitate, niciodată din

patrimoniul său.

După cum a reținut și

Curtea de Apel în decizia criticată, obligația de a nu face ce se solicită a fi

impusă pârâtei nu are un caracter accesoriu, care ar atrage incidența art. 17

C. proc. civ.

Prezenta cauză este o

ordonanță președințială, acțiune de sine stătătoare, prin care reclamantul

urmărește, în realitate, sistarea temporară a acțiunilor de valorificare a

materialului lemnos de pe anumite suprafețe de teren cu vegetație forestieră.

Valoarea economică a acestei interdicții nu se poate cuantifica, câtă vreme nu

se cunoaște măcar durata sistării lucrărilor.

Sunt nefondate

susținerile recurentei referitoare la caracterul comercial al activității sale,

care ar atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului.

Aceasta deoarece

prezentul litigiu are ca obiect impunerea unei anumite conduite din partea

pârâtei de abținere de la o anumită activitate, obiect de natură civilă și

neevaluabil în bani, competența de soluționare a unei asemenea cereri aparține

judecătoriei, potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere cele

mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut

aplicarea corectă a prevederilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ., nefiind

incidente motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând

ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA - Direcția Silvică

Suceava împotriva Sentinței nr. 9CC din 21 iulie 2010 a Curții de Apel Suceava,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - DG