SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 71988/01 prezentate de mai multe state membre ale UE împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 25 ianuarie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Türmen Biersan Fura-Sandström dnii Myjer David Thór Björgvinsson, Ziemel, judecători și dnii S. QUESADA grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 23 aprilie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă Reclamantul, dl Bener, avocat la Bursa, este un resortisant turc, născut în 1959 și rezident la Bursa.
Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Bener, avocat la Bursa. Guvernul turc ( La 10 septembrie 2000, în timp ce mergea cu mașina, reclamantul a fost lovit de un alt vehicul, al cărui șofer a fugit. În aceeași zi, reclamantul a depus o plângere împotriva acestui șofer pentru accident de mașină. La 20 septembrie 2000, poliția l-a inclus pe O.C. Acesta a declarat că nu era implicat în incidentul respectiv, deoarece și-a vândut mașina unei terțe persoane care nu schimbase încă certificatul de înmatriculare al vehiculului. Printr-o ordonanță din 15 decembrie 2000, după examinarea cauzei reclamantului la dosar, instanța judecătorească din Bursa l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă ușoară cu închisoarea de 10 zile și la o amendă penală ușoară de 10 000 La 10 ianuarie 2001, reclamantul a intervenit împotriva acestei hotărâri și a cerut să fie ținut în judecată și a indicat că fusese victima unui accident rutier.
La 2 februarie 2001, tribunalul corecțional al Bursei a confirmat hotărârea atacată. La o dată nespecificată, ministrul de justiție îl sesizează pe procurorul general în apropierea Curții de Casație pentru că a formulat un recurs în interesul legii (Yaz La 21 septembrie 2001, tribunalul corecțional din Bursa a anulat hotărârea pronunțată la 15 decembrie 2000, precum și ridicarea acțiunii penale inițiate împotriva reclamantului pentru prescripție. La 21 octombrie 2006, reclamantul a trimis Curții o copie a dosarului său judiciar. Invocând art. 6 alineatele (1), (2) și (3) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa. El susține că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil în măsura în care instanțele nu au ținut de cuvânt, privându-l astfel de dreptul său de a participa la dezbateri și, prin urmare, de a-și exercita pe deplin dreptul de apărare.
De asemenea, acesta susține că nu a beneficiat de timpul și de facilitățile necesare pregătirii apărării sale și că a fost privat de posibilitatea de a fi asistat de un avocat. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că a fost condamnat la plata unei amenzi și a cheltuielilor de procedură. Guvernul susține că reclamantul și-a prezentat cererea de necunoaștere a respectării termenului de șase luni și susține că a depus cererea la 23 aprilie 2001 în timp ce procedura internă s-a încheiat la 21 septembrie 2001, data hotărârii pronunțate de instanța corecțională din Bursa. Curtea constată că reclamantul și-a prezentat cererea în fața sa chiar dacă procedura era pendinte în fața instanțelor naționale.
Prin urmare, această excepție trebuie respinsă. Calitatea de victimă Guvernul explică că la art. 386 din Codul de procedură penală care dispunea că instanța de judecată se pronunță fără a ține seama în mod corespunzător de În plus, acesta din urmă nu a plătit niciodată pedeapsa cu moartea. Reclamantul contestă această excepție. El continuă să spună că este achitat de suma de la mai puțin, fără a-și susține afirmația printr-un justificativ adecvat. Curtea ia notă mai întâi de informațiile transmise de guvern conform cărora legislația turcă a fost modificată astfel încât să îndeplinească cerințele Convenției. Cu toate acestea, Curtea precizează că sarcina sa se limitează la aprecierea circumstanțelor specifice speței ; prin urmare, aceasta nu poate fi chemată să concluzioneze că o cauză nu mai prezintă un interes juridic valabil pentru un reclamant pe motiv că evoluțiile ar fi avut loc de la momentul respectiv relevant (a se vedea, mutatis mutandis Kark.n.
Turcia, nr. 43928/98, § 43 23 septembrie 2003, Sadak și alții c. Turcia (n., nr. 29900/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96, § 38, CEDH 2001 VIII, mutatis mutandis Lutz c. Franța (n, n 48215/99, § 20, 26 martie 2002 și Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 152, CEDH 2000 XI). Curtea constată apoi că cazierul judiciar al reclamantului a fost închis. Incapabil de a justifica faptul că a fost achitat s . s . sil sil este plătit cu suma l … Prin urmare, toate consecințele dăunătoare care ar fi putut rezulta din condamnarea sa de către instanța penală din Bursa au fost șterse, astfel încât, în lumina faptelor cauzei, autoritățile naționale au recunoscut și au reparat apoi încălcarea convenției.
Întrucât reclamantul nu a fost afectat în niciun fel de condamnarea în litigiu, nu poate pretinde că are niciun interes, în sensul articolului 34 din convenție, să continue cererea (a se vedea Asl Prin urmare, este necesar ca cererea să fie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago UESADA Bošjan M. Zupančič Grefier Președinte
DÉCISION
de la requête n o 71988/01 présentée par İlhan ȘENTUNA contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 25 janvier 2007 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , R. Türmen , C. Bîrsan , M me E. Fura-Sandström , MM. E. Myjer , David Thór Björgvinsson, M me I. Ziemele, juges , et de M. S. Q UESADA , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 23 avril 2001, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. İlhan Șentuna, est un ressortissant turc, né en 1959 et résidant à Bursa.
Il est représenté devant la Cour par M e N. Bener, avocat à Bursa. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 10 septembre 2000, alors qu’il roulait à bord de son véhicule, le requérant fut percuté par un autre véhicule, dont le conducteur prit la fuite. Le même jour, le requérant déposa une plainte contre ce conducteur pour délit de fuite. Le 20 septembre 2000, la police entendit O.C. Celui-ci déclara qu’il n’était pas impliqué dans l’incident litigieux car il avait vendu son véhicule à une tierce personne qui n’avait pas encore changé le certificat d’immatriculation du véhicule.
Par une ordonnance du 15 décembre 2000, après examen de la cause du requérant sur dossier, le tribunal d’instance pénale de Bursa condamna celui-ci à une peine d’emprisonnement légère de dix jours et à une amende pénale légère de 10 000 000 livres turques pour conduite dangereuse. Puis il commua la peine d’emprisonnement en une amende pénale. Le requérant fut également condamné à payer les frais afférents à la procédure. Le 10 janvier 2001, le requérant interjeta appel contre ce jugement et demanda la tenue d’une audience. Il indiqua qu’il avait été victime d’un accident de la route. Il précisa qu’il n’avait pas eu la possibilité de faire valoir sa cause dans la mesure où aucune audience n’avait eu lieu et qu’il n’avait pas eu la possibilité de présenter sa défense ni de contester les éléments de preuves soumis au tribunal.
Le 2 février 2001, le tribunal correctionnel de Bursa confirma le jugement attaqué. A une date non précisée, le ministre de la Justice saisit le procureur général près la Cour de cassation pour qu’il formât un pourvoi dans l’intérêt de la loi ( Yazılı emir ile bozma ) contre le jugement du 2 février 2001. Le 4 juin 2001, sur pourvoi formé par le procureur général, la Cour de cassation infirma le jugement du 2 février 2001. Le 21 septembre 2001, le tribunal correctionnel de Bursa ordonna l’annulation du jugement rendu le 15 décembre 2000 ainsi que la levée de l’action pénale engagée contre le requérant pour prescription. Le 21 octobre 2006, le requérant envoya à la Cour une copie apurée de l’extrait de son casier judiciaire.
GRIEFS Invoquant l’article 6 §§ 1, 2 et 3 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir été informé des accusations portées contre lui. Il soutient que sa cause n’a pas été entendue équitablement dans la mesure où les juridictions n’ont pas tenu d’audience, le privant ainsi de son droit d’assister aux débats et, par conséquent, d’exercer pleinement son droit de défense. Il allègue également ne pas avoir bénéficié du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense et d’avoir été privé de la possibilité de se faire assister d’un avocat. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se plaint d’avoir été condamné au paiement d’une amende et des frais de la procédure.
EN DROIT A. Délai de six mois Le Gouvernement soutient que le requérant a présenté sa requête en méconnaissance du respect du délai de six mois. Il soutient qu’il a introduit sa requête le 23 avril 2001 alors que la procédure interne s’est terminée le 21 septembre 2001, date du jugement rendu par le tribunal correctionnel de Bursa. La Cour constate que le requérant a introduit sa requête devant elle alors même que la procédure était pendante devant les juridictions nationales. Il s’ensuit que cette exception doit être rejetée. B. Qualité de victime Le Gouvernement explique que l’article 386 du code de procédure pénale disposant que « le juge d’instance statue sans tenir d’audience » a été abrogé de sorte que le requérant n’a plus la qualité de victime.
De plus, ce dernier n’a jamais payé l’amende pénale. Le requérant conteste cette exception. Il persiste à dire qu’il s’est acquitté du montant de l’amende sans pour autant étayer son allégation par un justificatif adéquat. La Cour prend d’abord note des renseignements transmis par le Gouvernement selon lesquels la législation turque a été amendée de manière à répondre aux exigences de la Convention.
Elle précise toutefois que sa tâche se limite à l’appréciation des circonstances propres à l’espèce ; elle ne saurait donc être appelée à conclure qu’une affaire ne présente plus un intérêt juridique valable pour un requérant au motif que des développements seraient survenus depuis l’époque pertinente (voir, mutatis mutandis , Karkın c. Turquie , n o 43928/98, § 43, 23 septembre 2003, Sadak et autres c. Turquie (n o 1) , n os 29900/96, 29901/96, 29902/96 et 29903/96, § 38, CEDH 2001 ‑ VIII, mutatis mutandis , Lutz c. France (n o 1) , n o 48215/99, § 20, 26 mars 2002, et Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 152, CEDH 2000 ‑ XI). La Cour constate ensuite que le casier judiciaire du requérant a été apuré.
Incapable de justifier qu’il s’est acquitté du montant de l’amende, l’intéressé doit être considéré comme ne l’ayant pas payé. Par conséquent, toutes les conséquences dommageables qui auraient pu découler de sa condamnation par le tribunal d’instance pénale de Bursa ont été effacées. Ainsi, à la lumière des faits de la cause, les autorités nationales ont reconnu puis réparé la violation de la Convention. Le requérant n’apparaissant affecté en rien par la condamnation litigieuse, il ne saurait prétendre avoir intérêt, au sens de l’article 34 de la Convention, à poursuivre la requête (voir Aslı Güneș c. Turquie (déc.), n o 53916/00, 13 mai 2004, Tayfun Koç et Musa Tambaș c. Turquie (déc.), n o 46947/99, 24 février 2005, et Kaplan c. Turquie (déc.), n o 56566/00, 28 septembre 2004). Il s’ensuit que la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Il y a ainsi lieu de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Santiago Q UESADA Boštjan M. Zupančič Greffier Président