ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2889/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 20 februarie 2012, sub nr. 1145/198/2012, petentul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., anularea procesului-verbal de contravenție din 31 ianuarie 2012 și, pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii. În motivarea în fapt a plângerii contravenționale, petentul a învederat instanței faptul că procesul-verbal de contravenție sus-arătat este lovit de nulitate, întrucât nu este semnat de agentul constatator, fiind întocmit electronic, iar potrivit dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal se semnează de către agentul constatator pe fiecare pagină.

Mai departe, petentul a arătat instanței faptul că el beneficiază de prezumția de nevinovăție, agentul constatator având obligația de a proba fapta săvârșită prin orice mijloace de probă, fapt care nu r s-a întâmplat în cauza de fată. Totodată, petentul a menționat că a fost amendată o altă persoană decât contravenientul, motiv pentru care înțelege să invoce excepția lipsei calității de contravenient a persoanei amendate și, pe cale de consecință, procesul-verbal este lovit de nulitate și sub acest aspect. Astfel, proprietarul autovehiculului este Biroul Executorului Judecătoresc „C.I.", iar nu persoana fizică C.I.. În drept, petentul a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, solicitând, totodată, judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. (2) C. proc.

civ. Prin încheierea din 20 februarie 2013, Judecătoria Brezoi a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului, spre competentă soluționare, Judecătoriei Sibiu, reținând că în speță sunt incidente dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013. Judecătoria Sibiu prin sentința civilă nr. 2469 din 4 aprilie 2013, a admis excepția invocată din oficiu,a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, a constat ivit un conflictul negativ de competență între cele două judecătorii și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu care a fost învestită, Înalta Curte reține următoarele: Reclamantul a învestit instanța de judecată, la data de 20 februarie 2012, cu o plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției din 31 ianuarie 2012 întocmit de C.N.A.D.N.R. SA. Prin procesul verbal încheiat la data de 31 ianuarie 2012, petentul a fost sancționată cu amendă în sumă de 250 RON, pe motiv că vehiculul aparținând acesteia ar fi circulat, la data de 09 august 2011, pe Autostrada DN7 pe raza localității S., județul Vâlcea, fără a deține rovinieta valabilă. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (… ) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul". Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi". De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2)„Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" și (3)„Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale". Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și la cele în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Prin urmare, în speță, se aplică dispozițiile de drept comun în materie contravențională, respectiv art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina reclamantului a fost Autostrada DN7 pe raza localității S., județul Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât, această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit textului de lege anterior menționat, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale exclusive reglementate în materie contravențională.

În consecință, competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția și, pe cale de consecință, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Brezoi.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2013.