ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 701/2013

Asupra recursului penal de față: Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 177 din 15 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr. 6281/108/2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D.O.A., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. A respins, ca tardiv formulată, acțiunea civilă a părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. A respins acțiunea civilă a părții vătămate V.M. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Arad a reținut următoarele: În dimineața zilei de 27 aprilie 2009, inculpatul D.O.A., agent șef în structura de poliție judiciară a I.P.J.

Arad, a condus autoturismul marca V.G., pe strada Dorobanților din municipiul Arad, având o viteză de cea. 56 km/h, peste limita legală. Victima M.G.H. s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, la o distanță de circa 8 metri după trecerea de pietoni; inculpatul a observat pe victimă și a frânat puternic, autoturismul fiind oprit prin frânare în fața victimei, fără ca victima să fie lovită de autoturism, dar aceasta s-a speriat, instinctiv a ridicat brațele și s-a dezechilibrat, în cădere lovindu-se cu capul de asfalt, leziunile suferite ducând la decesul acesteia, în data de 04 iunie 2009, au condus în final la moartea victimei.

S-a reținut că în fapt, soluția din prezentul dosar poartă cu privire la lovirea (atingerea) sau nelovirea victimei de către autoturismul condus de inculpat, respectiv dacă în cazul în care impactul nu ar fi avut loc, ipoteză analizată și prin rechizitoriu, există sau nu raport de cauzalitate între reacția instinctivă a victimei ce a dus la cădere cu consecința rezultatului letal și modalitatea în care inculpatul a condus autoturismul, respectiv dacă există vreo culpă a acestuia în producerea morții victimei.

Cu privire la prima problemă s-a apreciat că răspunsul este negativ, în sensul că nu a existat un impact, chiar și ușor, între autoturism și victimă, că astfel, s-a reținut în prima declarație dată de inculpat în faza de urmărire penală, acesta nu recunoaște că ar fi lovit pe victimă, așa cum se susține în rechizitoriu, ci doar admite o astfel de posibilitate, ca o alternativă la o eventuală sperietură suferită de victimă cu consecința dezechilibrării, pentru a reveni apoi, în declarația dată în fața procurorului la dosar, declarație prin care inculpatul afirmă cu certitudine că victima a căzut fără a fi atinsă de autoturism. În sprijinul tezei afirmată de inculpat vine și declarația martorului D.A.I., martor ce afirmă că după sosirea sa la locul evenimentului arătat, a discutat cu inculpatul și acesta a afirmat că nu a lovit pe victimă, din declarația martorului Ș.G.D.

care în fața instanței afirmă că în mod cert victima nu a fost atinsă de autoturism, precum și din declarația martorei B.I., martoră care s-a aflat în spitalul din Timișoara împreună cu victima și care relatează discuțiile avute cu aceasta, discuții în urma cărora a aflat că leziunile ce au determinat spitalizarea victimei au fost determinate faptului că a căzut în stradă, victima nespunând martorei că a fost lovită de vreun autoturism. Instanța a avut în vedere adresa primită de la S.C.J.U. Arad, care sub semnătura medicului șef U.P.U. – S.M.U.R.D., confirmă că în data de 27 aprilie 2009, când victima a fost transportată pentru primul ajutor, aceasta nu prezenta nici un fel de leziuni la nivelul membrelor inferioare.

S-a apreciat, în contradicție cu cele susținute în rechizitoriu, că raportul de expertiză criminalistică efectuat în cauză nu putea evidenția existența sau inexistența impactului dintre autoturism și victimă, obiectivele stabilite pentru expert fiind aceea de a determina dinamica producerii „accidentului”, viteza de deplasare a autoturismului și posibilitățile de evitare și prevenire „a producerii evenimentului rutier”, expertul având de a analiza situația în care impactul s-a produs cu certitudine, obiectivele fiind stabilite în raportare la această certitudine stabilită de către procuror. Instanța de fond a analizat dacă inculpatul are vreo culpă, raportat la consecința produsă, respectiv dezechilibrarea datorită sperieturii, căderea victimei pe asfalt și cauzarea leziunilor care au condus la deces, în aprecierea instanței răspunsul fiind, și de această dată, negativ.

S-a reținut că inculpatul a condus autoturismul cu viteza de 56 km/h, așa cura s-a stabilit în expertiză, viteză ce depășește cu puțin maxima de 50 km/h, permisă de lege, inculpatul fiind obligat, totodată, ca în timp ce conduce autoturismul pe drumurile publice să aibă o conduită preventivă, pentru a putea evita eventualele pericole ivite în trafic; ori, în condițiile în care inculpatul a reușit să oprească autoturismul înainte de a lovi pe victimă, credem că acesta nu are nici o culpă în producerea rezultatului letal, nici o persoană neputând fi obligată să prevadă că o persoană în vârstă, cum este victima, persoană care, de asemenea, era cunoscută ca fiind suferindă și care a avut și antecedente asemănătoare, în sensul că s-a mai dezechilibrat și a mai căzut pe stradă (declarația martorei H.F.C.), datorită unei sperieturi care în mod indiscutabil a avut loc, putea să sufere astfel de traumatisme, care să conducă la deces.

Totodată, s-a apreciat că săvârșirea unei contravenții de felul celei comise de inculpat, respectiv conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu o viteză ce depășește limita legală, în condițiile din prezenta speță, nu poate constitui temei pentru a se reține vinovăția inculpatului sub forma culpei fără prevedere. Reținând astfel, instanța a apreciat că lipsește atât latura obiectivă cât și lătur subiectivă a infracțiuni de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., potrivit celor mai sus arătate, astfel că în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D.O.A., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În cauză s-a constituit parte civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad dar tardiv, după citirea actului de sesizare a instanței, astfel că raportat la poziția procesuală a inculpatului, care nu a fost de acord cu soluționarea acțiunii civile în condițiile antemenționate, instanța în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a respins acțiunea ca tardiv introdusă. De asemenea, prin declarația dată la dosar urmărire penală, nepoata victimei partea vătămată V.M., a menționat că se constituie parte civilă în cauză, dar nu a indicat câtimea pretențiilor și nici nu a formulat vreo cerere în probațiune, astfel că instanța a respins cererea formulată de către aceasta, neputându-se reține existența vreunui prejudiciu încercat de această parte civilă, raportat și la împrejurarea că inculpatul a fost achitat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, criticând-o pentru nelegalitate în ce privește soluția adoptată, de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen., hotărârea primei instanțe fiind rezultatul greșitei interpretări a probelor administrate în cauză. S-a învederat că din conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului încheiat la data de 27 aprilie 2009, reiese că organele de poliție l-au identificat pe inculpatul D.O.A., la locul producerii accidentului rutier din data de 27 aprilie 2009, acesta declarând că „a condus autoturismul pe strada Dorobanți dinspre Aeroport spre centru.

Ajuns în apropiere de Biserica B. dragostea a redus viteza deoarece se afla în apropierea unei treceri de pietoni și întrucât nu erau pietoni în traversare a continuat deplasarea. Când a ajuns la un metru de trecerea de pietoni, a observat o femeie, la aproximativ 10 metri după trecerea de pietoni, care s-a angajat în traversare dinspre dreapta dintre autovehiculele parcate. A frânat, dar nu a reușit să o evite, deoarece din sens contrar circulau autovehicule”. Cu privire la evenimentul rutier martorul Ș.G.D. a declarat că pe sensul opus de mers, un autoturism de culoare roșie ar fi izbit o femeie care a ridicat brațele spre cer și a căzut pe spate, pe drum, martorul făcând referire la afirmația inculpatului cum că „efectiv s-a trezit cu victima în fața autoturismului său și nu a putut-o evita”.

Cu adevărat relevante în stabilirea existenței sau inexistenței impactului dintre autoturismul condus de inculpat și victimă, sunt probele științifice de la dosar, care nu au fost analizate de instanță. S-a mai arătat că problema existenței unui contact între autoturismul condus de inculpat și corpul victimei a fost lămurită prin expertiza medicului legist, care se coroborează cu constatările polițiștilor care au cercetat locul faptei, din care rezultă că victima s-a aflat întinsă la sol cu craniul poziționat la circa 2 metri de botul autoturismului, și cu constatările medicului legist care atestă prezența unei echimoze pe fața medială a genunchiului stâng, a cărei producere nu ar fi fost posibilă decât în cazul aflării victimei în poziția descrisă de martor.

Câtă vreme existența impactului a fost stabilită fără dubiu prin probele administrate, în evaluarea culpei inculpatului, instanța era obligată să aibă în vedere concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză, prin care s-a dovedit că inculpatul a circulat cu o viteză peste limita legală și că evenimentul rutier putea fi evitat de către inculpat dacă ar fi circulat cu viteza maximă admisă de lege, 50 km la oră, dacă ar fi acționat sistemul de frânare încă din momentul declanșării stării de pericol iminent, prezența victimei putând fi sesizată de inculpat din acel moment. Prin decizia penală nr. 174/ A din 25 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 177 din 15 mai 2012 pronunțată în dosarul nr. 6281/108/2011. S-a desființat sentința penală apelată și, rejudecând cauza: În baza art. 178 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.O.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. În temeiul art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a Il-a și lit. b) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatul asupra dispozițiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendai condiționate a executării pedepsei, conform art. 83 C. pen. A menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate. Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că susținerile inculpatului că nu a atins victima cu autoturismul său, că acesta s-a dezechilibrat datorită unei sperieturi și a căzut, sunt contrazise de probele administrate în cauză și anume declarațiile martorilor S.G., D.A.I., H.F., B.B., B.l., toate coroborate cu rapoartele de expertiză tehnică judiciară și cu declarațiile inculpatului date pe parcursul procesului penal.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât s-a dat o interpretare greșită probelor administrate și în mod nejustificat a fost înlăturate concluziile raportului de expertiză tehnică extrajudiciară aspecte care au condus la stabilirea unei stări de fapt eronate care a atras nelegala condamnare a sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. Recurentul inculpat a formulat motive scrise expuse în mod detaliat. A arătat că instanța de fond a administrat corect probele, și că nu există raport de cauzalitate între inculpat și fapta săvârșită, instanța de apel nu s-a pronunțat pe latură civilă și nici pe cheltuieli deși există o adresă de la spital.

A invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12 și 18 C. proc. pen. și în subsidiar art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de instanța de apel și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond. A arătat că s-a solicitat în mod constant să se lămurească dacă există incident între victimă și mașina care se afla în fața autoturismului inculpatului, precizând că la dosarul instanței de fond, conform raportului S.M.U.R.D., s-a reținut că victima nu prezenta leziuni la membrele inferioare. În opinia apărării, condamnarea inculpatului s-a dat pe baza expertizei medico legale efectuată după 3 luni, raport în care s-a arătat că există o echimoză pe membrele victimei însă aceasta, în acest interval de timp se putea lovi prin orice împrejurare chiar și atunci când a fost internată în spital.

Recursul este nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului,prin prisma criticilor formulate de inculpat circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 12 și 18 C. proc. pen., dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, urmând a o menține ca atare pentru considerentele ce se vor arăta: În ceea ce privește critica circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (l) pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată. Este de menționat că cerința impusă de textul art. 385 9 alin. (l) pct. 10 C. proc.

pen., vizează situația în care instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, situație care așa cum s-a arătat nu se regăsește în criticile formulate de inculpat. Din actele și lucrările dosarului se constată că instanța a trecut la dezbateri numai după ce a dispus motivat asupra tuturor cererilor de probatorii formulate în cauză.

Susținerea inculpatului inserată în motivele de recurs cu trimitere la cazul de casare analizat, potrivit căreia instanța de apel ar fi dispus condamnarea inculpatului în lipsa unei cercetări judecătorești complete, prin respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize medico - legale cât și a unei expertize criminalistice (ținând cont de înscrisurile noi și de raportul de expertiză extrajudiciară), nu este conformă cu dispozițiile instanței, dispoziții care se regăsesc așa cum s-a arătat în conținutul actelor dosarului (încheieri de ședință, practicaua deciziei). De altfel, Înalta Curte constată că în dezvoltarea acestui motiv de recurs inculpatul face referiri sumare, fără a menționa în concret caracterul esențial al cererilor formulate, relevanța lor pentru justa soluționare a cauzei.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (l) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție menționează că pentru a fi în prezența acestuia este obligatoriu să se constate existența unei reflectări denaturate a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecința reținerii greșite a faptei imputate inculpatului, sub aspectul naturii sau a împrejurărilor în care aceasta ar fi fost comisă. Această contrarietate evidentă și esențială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanța 1-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen., întrucât această din urmă situație nu cade sub incidența cazului de casare analizat.

Este statuat deja că eroarea gravă de fapt nu poate preveni dintr-o greșită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză. Așa fiind, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă pentru a opera incidența acestuia, recurentul fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existență sau inexistență o afirmă în mod eronat instanța de apel ori al cărui cuprins este redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă. Prin prisma celor susmenționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând criticile formulate în cauză, constată că recurentul inculpat D.O. nu a indicat mijlocul de probă reflectat inexact în hotărârea atacată ci a criticat fie insuficiența probatoriului cu relevanță în stabilirea vinovăției, fie modalitatea în care instanța de apel a interpretat acest probatoriu, aspecte ce nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs în limitele cazului de casare invocat.

În concret, în motivele de recurs formulate, în susținerea acestor critici, inculpatul a arătat că între autoturismul condus de acesta și victimă nu a existat nici un impact, nici măcar ușor, indicând ca edificatoare declarațiile acestuia date pe parcursul procesului penal coroborate cu declarațiile martorilor D.A., Ș.G. și B.I., precum și adresa emisă de S.C.J.U. - Unitatea de Primiri Urgențe Arad care ar confirma din perspectiva sa faptul că la data de 27 aprilie 2009 când victima a fost transportată pentru primul ajutor, aceasta nu prezenta nici un fel de leziuni la nivelul membrelor inferioare. Susținerea inculpatului că nu a atins victima cu nicio parte a autoturismului, întrucât mașina sa oprindu-se la circa 3 metri de locul unde aceasta a căzut, nu poate fi primită, întrucât este contrazisă de toate celelalte probe coroborate în cauză.

Este de observat, contrar susținerilor formulate de inculpat, că organele de poliție l-au identificat pe inculpatul D.O.A. la locul producerii accidentului rutier din data de 27 aprilie 2009, ocazie cu care acesta a declarat ca „a condus autoturismul marca VW.G. pe strada Dorobanți dinspre Aeroport spre centru, ajuns în apropiere de Biserica Baptistă Dragostea a redus viteza deoarece se afla în apropierea unei treceri de pietoni și întrucât nu erau pietoni în traversare a continuat deplasarea. Când a ajuns la un metru de trecerea de pietoni, a observat o femeie, la aproximativ 10 metri după trecerea de pietoni, care s-a angajat în traversare dinspre dreapta dintre autovehiculele parcate.

A frânat dar nu a reușit să o evite, deoarece din sens contrar circulau autovehiculele", în acest sens fiind procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat la data de 27 aprilie 2009. Constatările organelor de poliție inserate în procesul verbal de cercetare la fața locului se coroborează cu declarația dată de inculpat la data de 27 aprilie 2009, în care acesta arată că „la circa 10 metri de trecerea de pietoni a apărut brusc în fața sa o femeie, moment în care a frânat brusc, dar nu a putut să o evite, întrucât din sens opus venea o mașină”. Astfel, rezultă că inculpatul a acceptat posibilitatea și probabilitatea că a lovit-o pe victimă cu partea dreaptă față în zona picioarelor, aceasta fiind orientată cu fața spre el, sau că victima s-a speriat și s-a dezechilibrat, căzând câtă vreme a admis cu certitudine faptul că „victima a căzut pe spate și a dat cu capul de asfalt”.

Relevantă în derularea evenimentului rutier este declarația martorului Ș.G.D., care a declarat în faza de urmărire penală că, având viteză redusă și fiind atent la trafic, a putut observa cum, pe sensul opus de mers, aproximativ în zona bisericii baptiste, un autoturism de culoare roșie a izbit o femeie care a ridicat brațele spre cer și a căzut pe spate, pe drum. Deși martorul a arătat că nu a văzut decât momentul căderii victimei, aceasta aflându-se aproximativ în dreptul farului stânga față al autoturismului, importantă este precizarea sa referitoare la afirmația inculpatului de la momentul respectiv, că „efectiv s-a trezit cu victima în fața autoturismului și nu a mai putut-o evita”. Declarațiile martorilor D.A.

și B.I. sunt irelevante sub aspectul dovedirii existenței sau inexistenței impactului dintre autoturismul condus de inculpat și victimă, atâta timp cât primul martor a oprit la locul accidentului după ce acesta s-a produs, percepând în mod direct situația în care se afla victima, iar martora B. a cunoscut-o pe victimă în spital, când starea acesteia se deteriorase, iar într-un moment în care victima a ieșit pentru puțin timp din starea de comă, aceasta i-a relatat că a căzut în timp ce mergea să cumpere apă, fără a aminti de vreun eveniment rutier. Edificatoare în stabilirea existenței sau inexistenței impactului dintre autoturismul condus de inculpat și victimă sunt probele științifice existente la dosar, probe la care instanța de fond nu face referire în motivarea hotărârii.

Potrivit concluziilor raportului medico - legal de necropsie întocmit de I.M.L. - Timișoara, moartea numitei M.G.H. a fost de natură violentă și s-a datorat traumatismului cranio - cerebral acut soldat cu dilacerare cerebrală și hematom subdural (operat), complicat în evoluție cu bronhopneumonie. Se reține în același raport că leziunile de violență pot data din 27 aprilie 2009 și pot fi rezultatul lovirii cu sau de corpuri/planuri dure, în condiții ce urmează a fi stabilite de anchetă, posibil în cadrul unui accident rutier. Conținutul raportului medico legal de necropsie al victimei se coroborează cu raportul de primă expertiză medico - legală întocmit de I.M.L. - Timișoara, în sensul că victima M.G.

prezenta leziuni traumatice produse prin lovire la nivelul genunchiului stâng, urmată de dezechilibrare și cădere cu producerea leziunilor craniene cerebrale tanatogeneratoare. Aceeași situație constată și suplimentul raportului de prima expertiză medico - legală întocmit de I.M.L. - Timișoara, respectiv faptul că numita M.G. a prezentat leziuni traumatice externe produse: cea de la nivelul genunchiului prin lovire cu partea componentă a autoturismului, cea peritorbitală prin difuzarea sângelui de la nivelul hematomului epicranian și leziuni traumatice interne tanatogeneratoare produse prin cădere. În raportul medico - legal se concluzionează că impactul dintre victimă și autoturism nu a determinat propulsarea sau răsucirea victimei, însă lovirea relativ ușoară combinată cu mișcarea voluntară a victimei de evitare a impactului a putut determina căderea pe spate a victimei.

Astfel, problema existenței unui contact între autoturismul condus de inculpat și corpul victimei a fost lămurită prin expertiza medicului legist, care se coroborează cu constatările polițiștilor care au cercetat locul faptei, ocazie cu care s-a constatat că victima s-a aflat întinsă la sol cu craniul poziționat la circa 2 metri de botul autoturismului. Declarația martorului Ș.G. care a susținut că înainte de cădere pe carosabil, victima s-a aflat în partea din față spre lateral stânga a autoturismului, se coroborează cu constatările medicului legist care atestă prezența unei echimoze pe fața medială a genunchiului stâng, a cărei producere nu ar fi fost posibilă decât în cazul aflării victimei în poziția descrisă de martor.

Reținând că între autoturismul condus de inculpat și victimă nu a existat nici un impact, prima instanță a apreciat în mod eronat în contextul probatoriului menționat că nu există culpa inculpatului în producerea rezultatului letal. Fapta sa de a conduce un autoturism pe drumurile publice cu o viteză ce depășește limita legală, constituie temei pentru a reține vinovăția inculpatului sub forma culpei fără prevedere. Câtă vreme existența impactului dintre autoturism și victimă a fost stabilită fără dubiu prin probele administrate în cauză, în evaluarea culpei inculpatului instanța are în vedere concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză.

Prin această probă s-a demonstrat că inculpatul a circulat cu o viteză peste limita legală (56 km/h) și că evenimentul rutier putea fi evitat dacă acesta ar fi circulat cu viteza maximă admisă legal pe sectorul respectiv de drum (50 km/h), dacă ar fi acționat sistemul de frânare încă din momentul declanșării stării de pericol iminent, în condițiile în care prezența victimei putea fi sesizată de către inculpat în acel moment. Nerespectarea regulilor de diligentă la care conducătorul auto era obligat, a determinat lovirea relativ ușoară a victimei care, combinată cu mișcarea voluntară a victimei de evitare a impactului, a determinat căderea pe spate a acesteia așa cum rezultă din coroborarea probelor științifice, respectiv raportul de primă expertiză medico - legală și expertiza criminalistică efectuată în cauză.

Este neîndoielnic faptul că rezultatul letal este în legătură cauzală directă cu nerespectarea regulilor de diligentă în materia circulației pe drumurile publice de către inculpat, fapt care a făcut ca autoturismul să ajungă în apropierea victimei și să o lovească ușor, generând reacții instinctive de apărare ale acesteia, urmate de dezechilibrare și cădere, cu producerea leziunilor tanatogeneratoare. Raportul de expertiză criminalistică efectuat în cauză, concluzionează că inculpatul a circulat cu o viteză peste limita legală și că evenimentul rutier putea fi evitat de către inculpat dacă ar fi circulat cu viteza maximă admisă de lege, 50 km la oră, dacă ar fi acționat sistemul de frânare încă din momentul declanșării stării de pericol iminent, prezența victimei putând fi sesizată de inculpat din acel moment”.

Raportul de primă expertiză medico-legală pe baza actelor medicale efectuat de Institutul de medicină legală Timișoara la data de 28 aprilie 2011, atestă faptul că victima prezenta două tipuri de leziuni: leziuni cranio-cerebrale și echimoză la nivelul genunchiului stâng. Prin urmare, apărarea inculpatului că victima s-ar fi dezechilibrat datorită unei sperieturi și ar fi căzut și că autoturismul a fost oprit înainte de o lovi, apărare ce a fost însușită și de instanța de fond, nu poate fi reținută.

În acord cu instanța de control judiciar, constatând răsturnată prezumția de nevinovăție și că sunt probe certe, care relevă stabilirea unei culpe a inculpatului în producerea evenimentului rutier din dimineața zilei de 27 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că autoturismul condus de către inculpat a lovit victima ușor cu partea frontală pe fața medială a genunchiului stâng, acțiune care, combinată cu mișcarea instinctivă a acesteia de evitare a impactului, s-a soldat cu dezechilibrarea ei, căderea pe spate și izbirea puternică cu capul de sol.

Traumatismul cranio-cerebral acut soldat cu dilacerare cerebrală și hematom subdural, complicat în evoluție cu bronhopneumonie, în pofida îngrijirilor medicale acordate victimei accidentului rutier, a condus în final la moartea acesteia, survenită în data de 04 iunie 2009. Instanța de recurs apreciază că în mod just raportul de expertiză tehnică extrajudiciară auto a fost înlăturat, pe de o parte pentru că reprezintă o probă extrajudiciară, iar pe de altă parte nu mai era necesar câtă vreme s-a dispus efectuarea unui Raport de expertiză criminalistică (nr. 135 din 11 mai 2011) și un Supliment la raport (nr. 79 din 06 septembrie 2011), care au fost efectuate de un expert criminalist din cadrul L.I.E.C.

Timișoara, al căror concluzii sunt în vădită contradicție cu conținutul raportului de expertiză extrajudiciară. Este de remarcat că în aceste două expertize tehnice judiciare s-a explicat dinamica producerii accidentului, s-a stabilit că viteza cu care circula autoturismul condus de inculpat era de 56km/h, deci peste limita legală, și s-a concluzionat că evenimentul rutier putea fi evitat de către inculpat dacă ar fi acționat sistemul de frânare al autoturismului încă din momentul declanșării stării de pericol, dar și faptul că accidentul putea fi prevenit de victimă dacă nu s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile a drumului prin alte locuri decât cele permise și fără a se asigura. Ca atare în mod corect s-a reținut o culpă comună în producerea accidentului, în proporție de câte 50 %, pentru inculpat și victimă.

În fine, mai este de observat că în declarația sa dată, în fața instanței de prim control judiciar, inculpatul a arătat că menține declarațiile date în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești și nu are de făcut modificări ori completări. Or, în declarația dată în faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut că „a condus autoturismul pe strada Dorobanți dinspre Aeroport spre centru. Ajuns în apropiere de Biserica Baptistă dragostea a redus viteza deoarece se afla în apropierea unei treceri de pietoni și întrucât nu erau pietoni în traversare a continuat deplasarea. Când a ajuns la un metru de trecerea de pietoni, a observat o femeie, la aproximativ 10 metri după trecerea de pietoni, care s-a angajat în traversare dinspre dreapta dintre autovehiculele parcate.

A frânat, dar nu a reușit să o evite, deoarece din sens contrar circulau autovehicule”. Pentru toate considerentele arătate, apreciază că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „Ucidere din culpă” prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat de instanța de prim control judiciar, avându-se în vedere și dispozițiile art. 72 C. pen. Inculpatul nu a formulat critici referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei ce i-a fost aplicată, după cum nici instanța de recurs nu a considerat incident din oficiu cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (l) pct. 14 C. proc. pen., astfel că nu se va efectua controlul judiciar sub acest aspect.

Văzând că din oficiu nu s-au ivit motive de ordinea publică care să atragă casarea deciziei recurate în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (l) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul D.O.A. împotriva deciziei penale nr. 174/ A din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a-l obliga pe recurentul inculpat D.O.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, cheltuieli ocazionate de judecarea recursului formulat de acesta împotriva susmenționatei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.O.A. împotriva deciziei penale nr. 174/ A din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2013.