ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3432/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3432/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față reține

următoarele:

Prin

sentința penală 590 din 11 noiembrie 2010 a Tribunalului Iași, în baza art. 334

C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridica a faptelor reținute în

sarcina inculpaților I.A. și R.D. prin rechizitoriu din infracțiunile de înșelăciune

și, respectiv, neglijența în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin.

(2), (5) C. pen. și art. 249 alin. (2) C. pen. în infracțiunile de înșelăciune

și, respectiv, neglijența în serviciu prevăzută șipedepsită de art. 215 alin.

(1), (2), (5) C. pen. și art. 249 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.A.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de

art. 215, alin. (1), (2), (5) C. pen.

În

baza art. 11, pct. 2, lit. a) C. proc. pen. raportat la

art. 10, lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R.D., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de neglijenta în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 249 alin.

(1), (2) C. pen.

În

baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen.a fost respinsă ca neîntemeiată

acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civila SC

C.B. SA. Iași, cu sediul în Iași.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul

Iași a reținut următoarele:

La data de 22 decembrie 1999 a avut loc

licitația organizată de SC P. SA Iași având ca obiect vânzarea a doua suprafețe

tehnologice în suprafață de 3.840,84 m.p. și 9.448,93 m.p. La aceasta licitație

au participat SC M. SRL Perieni, reprezentată de inculpatul I.A. și SC C. SRL Iași,

reprezentata de numitul C.V.

Comisia de licitație era formată din inculpatul

R.D., director general al SC P. SA Iași, S.C., reprezentant F.P.S., V.C., contabil

sef al societății și B.C., secretar.

Din procesul-verbal rezultă că terenul

în suprafață de 9.448,93 m.p. a fost adjudecat de SC M. SRL Perieni, iar la data

de 31 decembrie 1999 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

Verificând înscrisurile aflate la dosar

privind procedura de adjudecare a imobilelor a rezultat că SC M. SRL Perieni nu

a depus certificatul de neurmărire fiscală. Din adresa din 3 decembrie 2003 a Administrației

Finanțelor Publice Bârlad a reieșit faptul ca la data de 31 decembrie 1999 SC

M. SRL Perieni figura cu obligații la bugetul de stat reprezentând impozit pe profit,

impozit pe salarii și TVA.

Totodată sumele care trebuiau depuse drept

garanție de participare la licitație au fost atestate cu filele CEC aparținând SC

M. SRL din același carnet CEC depuse și de către SC C. SRL.

Din procesul-verbal de adjudecare rezultă

că nu s-a respectat termenul pentru depunerea taxelor și garanției de participare

la licitație de către participanți.

Atât inculpatul R.D. cât și martorii S.C.,

B.C. și V.C. au susținut ca nu au identificat probleme la licitație și

niciunul nu a mers în teren pentru a compara

ceea ce se vindea cu realitatea faptică.

În

ceea ce privește încadrarea juridică, Tribunalul a apreciat

că formele agravate ale infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în

judecată nu pot fi reținute fără forma tip a infracțiunii prevăzută de alin.

(1) care conține definiția și la care se raportează toate formele agravate.

În

consecință, apreciind că în cauză se impune schimbarea încadrării

juridice, în sensul solicitat de reprezentantul Ministerului Public, a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților I.A. și R.D. prin

rechizitoriu din infracțiunile de înșelăciune și, respectiv, neglijență în serviciu,

prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (2), (5) C. pen. și art. 249, alin.

(2) C. pen. în infracțiunile de înșelăciune și, respectiv, neglijență în serviciu

prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. și art. 249

alin. (1), (2) C. pen.

Având în vedere situația de fapt reținută

în urma analizei coroborate a tuturor probelor administrate în cauza, tribunalul

a constatat că nu poate fi reținută în sarcina inculpatului R.D. săvârșirea infracțiunii

de neglijență în serviciu, întrucât această infracțiune presupune ca urmare imediată,

producerea unor consecințe deosebit de grave, în accepțiunea art. 146 C. pen., respectiv

o pagubă materială mai mare de 200.000 RON sau o perturbare gravă a activității

cauzată unei autorități publice sau oricărei dintre unitățile la care se refera

art. 145 C. pen. ori altei persoane fizice sau juridice. Această urmare imediată,

ca și element constitutiv al infracțiunii trebuie probată, sarcina probei revenind

potrivit art. 65 C. pen. organului de urmărire penală și instanței de judecată,

inculpații nefiind obligați să-și dovedească nevinovăția.

În

acest context instanța a reținut faptul că, deși potrivit

rechizitoriului inculpatul R.D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii

de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., nu se precizează

care ar fi urmarea imediată a neglijenței, respectiv o pagubă materială mai mare

de 200.000 RON sau o perturbare gravă a activității cauzată unei autorități publice

sau oricăreia dintre unitățile la care se refera art. 145 C. pen. ori altei persoane

fizice sau juridice.

Or, analizând probele administrate în cursul

urmăririi penale dar și în cursul judecății nu a rezultat producerea unei astfel

de urmări. Faptul că, în urma expertizei topo cadastrale dispuse în cursul urmăririi

penale a rezultat o altă valoare a terenurilor supuse vânzării și au fost identificate

și alte active aflate pe terenurile înstrăinate prin licitație nu poate fi un aspect

imputabil inculpatului. Expertiza în baza căreia a fost stabilit prețul de vânzare

al imobilelor la licitație a fost întocmită de un expert, numitul T.T., singurul

în măsură să răspundă de exactitatea datelor consemnate.

De altfel inculpatul și-a îndeplinit îndatorirea

sa de a stabili prețul de pornire al licitațiilor în baza unui raport de evaluare,

așa cum impuneau dispozițiile H.G. nr. 450/1999. Tribunalul a apreciat că în ceea

ce privește conținutul raportului de expertiză și exactitatea sa nu poate răspunde

decât autorul expertizei nicidecum inculpatul care nici măcar nu este specialist

în domeniu. De altfel, la solicitarea instanței, expertul M. a indicat faptul că

diferența de preț este urmarea tipului de calcul folosit, aspect ce ține strict

de specialitate și care nu ar fi putut fi cenzurat de către inculpat, nefiind de

specialitate.

Mai mult potrivit aceleiași hotărâri de

guvern „vânzarea activelor se aprobă de adunarea generală a acționarilor pentru

activele a căror valoare, individuală ori cumulată, depășește 50% din valoarea contabilă

a activelor societății comerciale la data emiterii ofertei de vânzare. În celelalte

cazuri vânzarea se aprobă de consiliul de administrație, dacă actul constitutiv

nu prevede altfel. Consiliul de administrație al regiei autonome hotărăște vânzarea

de active cu aprobarea prealabilă a instituției publice implicate sub a cărei autoritate

funcționează.”

Or, sub acest aspect prețul de pornire

al licitațiilor a fost stabilit conform acestor dispoziții legale.

De altfel, prin sentința civilă 888/E

din 1 iulie 2002 Tribunalul Iași a apreciat asupra legalității modului de organizare

a licitațiilor din data de 22 decembrie 1999, respingând ca nefondată acțiunea promovată

de partea vătămată privind modul de organizare a licitațiilor și constatarea nulității

proceselor-verbale de licitație înregistrate sub nr. X1 din 22 decembrie 1999 și

X2 din 22 decembrie 1999, sentință irevocabila prin decizia nr. 853 din 18

noiembrie 2002 a Curții de Apel Iași.

Totodată din probele aflate la dosar nu

a rezultat nici faptul ca, urmare a licitației organizate s-ar fi produs o perturbare

gravă a activității părții vătămate. De altfel, nici partea vătămată și nici procurorul,

în actul de inculpare și sesizare a instanței, nu au arătat în ce ar fi constat

o astfel de perturbare. În ceea ce privește prețul de adjudecare al terenurilor

acesta a fost stabilit potrivit dispozițiilor legale, prin expertiza, iar prejudiciul

invocat de partea vătămată constând în diferența de preț raportat la expertiza efectuată

în cursul urmăririi penale nu este unul cert, neputându-se stabili că acesta ar

fi fost și prețul vânzării la licitație.

În

consecință, tribunalul constată că omisiunea inculpatului

de a verifica cu strictețe îndeplinirea tuturor condițiilor de participare de către

cele două societăți comerciale nu a avut ca urmare imediată producerea unor consecințe

deosebit de grave, în accepțiunea art. 146 C. pen., nefiind întrunite condițiile

constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

În

ceea ce privește activitatea desfășurată de către inculpatul

I.A., instanța a apreciat că aceasta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

pentru care a fost trimis în judecată, respectiv înșelăciune prevăzută de art. 215

alin. (2), (5) C. pen.

Faptul ca inculpatul ar fi prezentat o

documentație inexactă în vederea participării la licitație nu constituie o activitate

de inducere în eroare câtă vreme inculpatul nu a prezentat ca adevărată o faptă

mincinoasă și nici ca mincinoasă o faptă adevărată, respectiv inculpatul nu a susținut

că nu are datorii și a creat o astfel de aparență ci doar a omis să depună certificatul

de neurmărire fiscală, fapt care nu a fost sesizat de către membrii comisiei de

licitație ca urmare a propriei lor neglijente și nu ca urmare a manoperelor sau

activității inculpatului. Aceștia aveau obligația verificării documentației și posibilitatea

împiedicării inculpatului să participe la licitație.

De altfel, instanța a constatat că din

adresa emisă de Administrația Finanțelor Publice Bârlad a reieșit faptul că, la

data de 31 decembrie 1999 SC M. SRL Perieni figura cu obligații la bugetul de stat

reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii și T.V.A. și nu la data organizării

licitației 22 decembrie 1999. Chiar dacă ar fi figurat cu datorii, atâta timp cât

inculpatul nu a întreprins vreo manoperă de natură a ascunde acest aspect și a induce

în eroare, s-a arătat că nu se poate susține că sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de înșelăciune. Faptul ca membrii comisiei de licitație nu au verificat

acest aspect nu poate fi imputat vreunei activități întreprinse de către inculpat.

În

ceea ce privește faptul că licitația ar fi fost „trucată”

în contextul în care SC C. SRL a atestat sumele ce trebuiau depuse drept garanție

de participare la licitație cu file CEC aparținând SC M. SRL, s-a arătat că nu se

poate trage automat o astfel de concluzie, în contextul în care chiar martorul C.V.

a arătat în mod constant în declarații că motivul pentru care a procedat astfel

era că nu avea disponibil în cont și nu putea emite instrumente de plată fără acoperire

bancară.

Referitor la contextul participării la

licitație, instanța a constatat că declarațiile martorului sunt contradictorii astfel

încât nu pot fi reținute de către instanță, cu atât mai mult cu cât acesta a avut

poziția de învinuit în cursul urmăririi penale, nefiind o proba convingătoare, în

sensul statuat de C.E.D.O. în cauza Telfner c. Austriei.

Faptul că sumele reprezentând garanție

de participare la licitație au fost atestate cu filele CEC aparținând SC M. SRL

nu poate conduce, în sine, la concluzia unei activități a inculpatului de inducere

în eroare în scopul obținerii de foloase materiale injuste și prejudicierea părții

vătămate, în lipsa unei înțelegeri frauduloase.

În

contextul în care potrivit caietului de sarcini licitația

este deschisă cu strigare și adjudecare la prețul cel mai mare iar, potrivit H.G.

nr. 450/1999 dacă, la reluarea licitației în termen de 10 zile, se prezintă un singur

ofertant, acesta va fi declarat câștigător, nu se poate considera ca modul de participare

a inculpatului la licitație a pricinuit părții vătămate o pagubă. Totodată martorii

audiați care erau membrii ai comisiei de organizare a licitațiilor, S.C., B.C. și

V.C. au arătat că societatea SC P. SA se afla într-o situație

financiară dificilă, interesul fiind acela

al obținerii cât mai rapide de resurse financiare, context în care atitudinea inculpatului

nu poate fi apreciată ca prejudiciabilă pentru partea vătămată.

De altfel, instanța a constatat că nici

în actul de acuzare nu este indicat sau descris prejudiciul cauzat părții vătămate,

ca element constitutiv al infracțiunii de înșelăciune.

Faptul adjudecării celor două terenuri,

la un preț mai mic decât cel din oferta de vânzare, în contextul în care, prin hotărâri

civile irevocabile s-a statuat asupra legalității modului de desfășurare al licitațiilor,

în contextul în care nu au existat alți participanți la licitație astfel încât să

fi existat posibilitatea obținerii prețului de pornire al licitației organizate

în sistem olandez (potrivit căruia preturile puteau coborî până la limita acceptată

de comisie) nu poate conduce în sine la concluzia unei activități frauduloase din

partea inculpatului cu scopul obținerii de prejudicii și având ca urmare o pagubă

materială mai mare de 200.000 RON sau o perturbare gravă a activității cauzată părții

vătămate, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Sub aspectul laturii civile, tribunalul

a constatat că partea vătămată SC C.B. SA Iași s-a constituit parte civilă în cauză

cu suma de 500.000 euro solicitând și restabilirea situației anterioare, anularea

și desființarea înscrisurilor încheiate cu ocazia organizării licitației. În contextul

în care instanța a achitat pe cei doi inculpați constatând ca activitatea desfășurată

de către aceștia nu a avut ca urmare producerea vreunui prejudiciu în dauna părții

vătămate, solicitările formulate de acesta în latura civilă apar ca neîntemeiate

urmând să fie respinse ca atare.

Împotriva acestei sentințe au formulat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, partea civilăSC C.B. SA și inculpatul

I.A.

Prin decizia nr. 199/2011 din 8 decembrie

2011, Curtea de Apel Iași a admis apelurile formulate de către parchet și de inculpatul

I.A., a desființat în parte sentința penală apelată, și, rejudecând, în baza dispozițiilor

art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina

inculpatului I.A. din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2), (5) C. pen. în infracțiunea de instigare la infracțiunea de înșelăciune

prevăzută de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

În

baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I.A. pentru infracțiunea

de instigare la înșelăciune prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 215

alin. (1), (2), (5) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale apelate.

A fost respins ca nefondat apelul formulat

de partea civilă SC C.B. SA Iași.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea

a reținut că în procedura de adjudecare a imobilelor SC M. SRL Perieni nu a depus

certificatul de neurmărire fiscală; că procesul-verbal de adjudecare nr. X2 dovedește

faptul că nu s-a respectat termenul pentru depunerea taxelor și garanției de participare

la licitație de către participanți; că adresa din 3 decembrie 2003 a Administrației

Finanțelor Publice Bârlad dovedește că la data de 31 decembrie 1999 SC M. SRL Perieni

figura cu obligații la bugetul de stat reprezentând impozit pe profit, impozit pe

salarii și T.V.A.; că sumele care trebuiau depuse drept garanție de participare

la licitație au fost atestate cu filele CEC aparținând SC M. SRL din același carnet

CEC depuse și de către SC C. SRL; procesul-verbal nr. X1 dovedește că terenul în

suprafață de 9.448,93 m.p. a fost adjudecat de SC M. SRL Perieni, iar la data de

31 decembrie 1999 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

În

aceste condiții, la data de 22 decembrie 1999 a avut loc licitația

organizată de SC P. SA Iași având ca obiect vânzarea a două suprafețe tehnologice

în suprafață de 3.840,84 m.p. și 9.448,93 m.p., la această licitație au participat

SC M. SRL Perieni, reprezentată de inculpatul I.A. și SC C. SRL Iași, reprezentată

de numitul C.V.

Actele materiale săvârșite de fiecare inculpat

în parte având în vedere și conținutul expertizei topo cadastrale raportat la valoarea

terenurilor supuse vânzării au demonstrat că inculpatul R.D. și-a îndeplinit îndatorirea

sa de a stabili prețul de pornire al licitațiilor în baza unui raport de evaluare,

așa cum impuneau dispozițiile H.G. nr. 450/1999.

Curtea a apreciat că, în ceea ce privește

conținutul raportului de expertiză și exactitatea sa nu poate răspunde decât autorul

expertizei nicidecum inculpatul care nici măcar nu este specialist în domeniu. De

altfel, la solicitarea instanței, expertul M. a indicat faptul că diferența de preț

este urmarea tipului de calcul folosit, aspect ce ține strict de specialitate și

care nu ar fi putut fi cenzurat de către inculpat, nefiind de specialitate.

Or, sub acest aspect prețul de pornire

al licitațiilor a fost stabilit conform dispozițiilor legale.

Totodată din probele aflate la dosar nu

a rezultat nici faptul că, urmare a licitației organizate s-ar fi produs o perturbare

gravă a activității părții vătămate, iar omisiunea inculpatului de a verifica cu

strictețe îndeplinirea tuturor condițiilor de participare de către cele două societăți

comerciale nu a avut ca urmare imediată producerea unor consecințe deosebit de grave,

în accepțiunea art. 146 C. pen., nefiind întrunite condițiile constitutive ale infracțiunii

pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunea de neglijență în serviciu.

Raportat la aceste argumente probatorii,

Curtea de apel a apreciat că criticile procurorului privindu-l pe inculpatul R.D.

nu sunt întemeiate și, în mod

legal instanța a dispus achitarea

acestuia prin reținerea incidenței dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În

ceea ce-l privește pe inculpatul I.A., Curtea a constatat

că simplul fapt că documentația depusă în vederea participării la licitație nu cuprindea

și certificatul de neurmărire fiscală nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (5)

C. pen. (acesta fiind singurul act „eventual ilicit” ce ar putea fi reținut în sarcina

inculpatului).

Adresa emisă de Administrația Finanțelor

Publice Bârlad a dovedit faptul că la data de 31 decembrie 1999 SC M. SRL Perieni

figura cu obligații la bugetul de stat reprezentând impozit pe profit, impozit pe

salarii și TVA și nu la data organizării licitației 22 decembrie 1999. De altfel

chiar dacă ar fi figurat cu datorii, atât timp cât inculpatul nu a întreprins vreo

manoperă de natură a ascunde acest aspect și a induce în eroare nu se poate susține

că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Faptul că membrii comisiei de licitație

nu au verificat acest aspect nu poate fi imputat vreunei activități întreprinse

de către inculpatul I.A.

Ca atare, Curtea a apreciat că criticile

procurorului privindu-l inculpatul I.A. nu sunt întemeiate și, în mod legal, instanța

a dispus achitarea acestuia prin reținerea incidenței dispozițiilor art. 10

lit. d) C. proc. pen.

Aspectele invocate de partea civilă în

criticile formulate și de procuror referitoare la „aspectul trucat” al licitației

nu poate fi evidențiat prin filele CEC depuse de SC M. SRL, acestea constituind

doar o garanție de participare la licitație și de atestare a sumelor de bani.

În

ceea ce privește declarațiile martorului C.V., Curtea a constatat

că acestea au fost în mod corect și temeinic înlăturate, în aprecierea situației

de fapt fiind relevante înscrisurile depuse.

Pe de altă parte, Curtea a învederat nu

se poate considera că modul de participare a inculpatului la licitație a pricinuit

părții vătămate o pagubă. Martorii audiați care erau membrii ai comisiei de organizare

a licitațiilor, au arătat că societatea SC P. SA se afla într-o situație financiară

dificilă, interesul fiind acela al obținerii cât mai rapide de resurse financiare,

context în care atitudinea inculpatului nu poate fi apreciată ca prejudiciabilă

pentru partea vătămată.

Legalitatea derulării licitației și faptul

adjudecării celor 2 imobile (terenuri) la un preț mai mic decât oferta, a fost statuată

prin hotărâre civilă irevocabilă, astfel încât nu s-au conturat probe ale unei activități

frauduloase din partea inculpatului I.A., ori ale unei neglijențe din partea inculpatului

R.D. și nici scopul creării vreunei pagube materiale mai mare de 200.000 RON, sau

perturbare gravă a activității părții vătămate.

Referitor la latura civilă a cauzei, Curtea

de apel a reținut, în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, că nu se constată

distinct „paguba” pricinuită persoanei păgubite ori cuantificarea consecinței deosebit

de grave cauzate de inculpat. De asemenea, nici față de infracțiunea de neglijență

în serviciu reținută în sarcina inculpatului R.D., prin actul de sesizare nu s-a

individualizat existența, nici cuantificat prejudiciul (paguba patrimoniului ori

vătămarea intereselor legale).

În

ceea ce privește celelalte critici formulate, Curtea a reținut

că, ceea ce s-a confirmat din punct de vedere probator, a fost aspectul referitor

la abordarea martorului C.V. de către inculpatul I.A. de a-l determina să participe

la licitație (ca și un contracandidat), punându-i la dispoziție instrumente (documentația)

destinate participării la licitație, astfel că, în conformitate cu dispozițiile

art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută

de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen.

Curte a reținut însă că această documentație

nu a fost de natură și nu a echivalat cu un mijloc de inducere în eroare întrucât

acesta nu a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă; ori ca mincinoasă o faptă

adevărată; nu a invocat că nu are datorii și nu a creat vreo aparență ilicită. Toate

acțiunile întreprinse de inculpatul I.A. au fost lipsite însă de intenția săvârșirii

unor fapte penale, motiv pentru care s-a constatat lipsa unui element constitutiv

al infracțiunii de înșelăciune (în forma instigării) și, în consecință, s-a dispus

achitarea prin reținerea dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de apel Iași, partea civilă SC C.B. SRL și inculpatul

I.A.

Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. susținând că hotărârea de

achitare a inculpaților este rezultatul unei grave erori de fapt. În acest sens

s-a arătat că vinovăția inculpatului I.A. rezultă din următoarele aspecte: inculpatul

nu a depus certificat fiscal, document obligatoriu pentru înscrierea la o licitație;

la data licitației, societatea administrată de inculpat avea obligații fiscale la

stat, ceea ce, implicit, face dovada faptului că nu avea disponibilul necesar achitării

celor două platforme licitate și adjudecate; inculpatul nu a respect nici termenul

de 5 zile pentru vărsarea garanției de participare și a taxei aferente participării,

din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză rezultând că respectivele plăți

au fost făcute abia la 5 ianuarie 2000; în ziua licitației, inculpatul l-a abordat

pe martorul C.V. rugându-l să participe și el formal la licitație, SC C. SRL Iași,

reprezentată de martor depunând ca și garanții de participare file CEC emise tot

de SC M. SRL Perieni. Referitor la inculpatul R.D. s-a susținut că în calitate de

președinte al comisiilor de licitație nu a verificat respectarea procedurilor de

înscriere, respectiv îndeplinirea condițiilor privind participarea la licitație,

favorizând

astfel adjudecarea de către SC M. SRL Perieni, prin eludarea dispozițiilor legale,

a doua platforme tehnologice.

De asemenea, s-a arătat că în cauză s-a

produs un prejudiciu, valoarea suprafețelor de teren înstrăinate fiind de 1.038.700,93

RON.

Partea civilă SC C.B. SA a invocat cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 18 C. proc.

pen. Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 9 C. proc. pen. s-a criticat nemotivarea deciziei pronunțate de către instanța

de apel, iar în ceea ce privește fondul cauzei, criticile se referă la grava eroare

de fapt care a condus la achitarea inculpaților, fiind comune cu cele formulate

de către parchet.

Inculpatul I.A. a invocat cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. cu referire la

caracterul contradictoriu al considerentelor instanței de apel, de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., privind nepronunțarea instanței de apel asupra

a două cereri esențiale, aceea de aplicare a legii penale mai favorabile și cea

de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. arătând că faptei i s-a dat o greșită încadrare

juridică, în cauză nefiind incidente și dispozițiile alin. (5) ale art. 215 C.

pen. și art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, în conformitate

cu dispozițiile art. 385 alin. (2) C. proc. pen. motivele de recurs se formulează

în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus

la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată,

în caz contrar, conform art. 385

10

alin. (2

1

)

C.

proc. pen., instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit

art. 385 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În

prezenta cauză, motivele de recurs ale părții civile SC

C.B. SA au fost trimise prin fax la data de 14 mai 2012, deci cu o zi înaintea primului

termen de judecată, stabilit pentru 15 mai 2012. În aceste condiții, având în vedere

că limitele efectului devolutiv al recursului sunt restrânse la cazurile de casare

ce pot fi luate în considerare din oficiu conform art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că niciuna din criticile formulate, încadrate în dispozițiile

art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 18 C. proc. pen., nu pot fi analizate în

calea de atac a părții civile. Aceasta întrucât prevederile art. 385 alin. (3)

C. proc. pen. nu trimit la cazul de casare ce sancționează nemotivarea hotărârii,

iar grava eroare de fapt poate fi analizată din oficiu doar atunci când a influențat

hotărârea în defavoarea inculpatului, deci nu și în cazul soluțiilor de achitare.

Dat fiind însă că în recursul declarat de procuror, motivat în termenul prevăzut

de lege, criticile soluției de achitare sunt comune cu cele ale părții civile, SC

C.B. SA. urmează a beneficia de soluția ce va fi pronunțată în calea de atac a Ministerului

Public, evident dacă aceasta va fi admisă.

Verificând decizia recurată din perspectiva

criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, în limitele impuse dispozițiile

art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. și art. 385 alin. (3)

C. proc. pen. Înalta Curte reține următoarele:

Având în vedere că în calea de atac a inculpatului

I.A., motivată cu respectarea dispozițiilor art. 385

10

alin. (2) C.

proc. pen., au fost invocate motive formale de recurs, Înalta Curte va face o analiză

prioritară a acestora, întrucât în situația în care criticile s-ar dovedi întemeiate,

ar conduce, potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., la casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, făcând inutilă verificarea

celorlalte motive substanțiale.

Recurentul I.A., din perspectiva cazului

de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., a susținut caracterul

contradictoriu al considerentelor instanței de apel, arătându-se că, deși instanța

de a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune,

a apreciat contribuția sa, sub forma determinării martorului C. la participarea

pur formală la licitație, ca instigare la infracțiunea de înșelăciune.

Înalta Curte constată că acest motiv de

recurs nu este întemeiat, existând concordanță între considerente și dispozitivul

deciziei, întrucât reținerea împrejurării că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de înșelăciune nu constituie un impediment pentru aplicarea dispozițiilor

art. 334 C. proc. pen. în sensul schimbării încadrării juridice în forma de participație

a instigării la infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (în raport de activitatea

concretă a inculpatului I.A.) și pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată

pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., astfel cum a procedat Curtea de Apel

Iași.

Nici criticile formulate prin prisma cazului

de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. nu sunt întemeiate.

Recurentul susține că instanțele ar fi omis să se pronunțe asupra unor cereri esențiale,

respectiv asupra cererii de aplicare a legii penale mai favorabile, care ar fi condus

la schimbarea încadrării juridice precum și asupra celei de achitare întemeiată

pe dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite

condițiile care să atragă incidența cazului de casare invocat și să conducă la trimiterea

cauzei spre rejudecarea apelului, soluție care, de altfel, nici nu i-ar fi favorabilă

recurentului. Astfel, în ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice,

prin înlăturarea dispozițiilor alin. (5) ale art. 215 C. pen. în raport de cuantumul

prejudiciului, instanța de apel s-a pronunțat asupra acesteia și a apreciat-o neîntemeiată.

Referitor la motivul de apel prin care s-a solicitat achitarea în baza art. 10

lit. b) C. proc. pen. față de soluția dispusă în cauză, achitarea în temeiul

art. 10 lit. d) C. proc. pen. și respingerea acțiunii civile, acesta nu poate avea

natura unei cereri esențiale de natură să garanteze drepturile inculpatului și să

influențeze soluția procesului.

Ca atare, niciunul dintre cele două cazuri

de casare invocate nu este incident, impunându-se analiza criticilor legate de fondul

cauzei.

Aspura recursului declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de apel Iași

Așa cum s-a arătat anterior, parchetul

a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen. susținând că soluția de achitare a inculpaților este rezultatul unei

grave erori de fapt.

Înalta Curte constată însă că situația

de fapt, astfel cum aceasta este descrisă în recursul Ministerului Public, coincide

cu cea reținută de către instanța de apel, instanța arătând că în procedura de adjudecare

a imobilelor SC M. SRL Perieni nu a depus certificatul de neurmărire fiscală, că

nu s-a respectat termenul pentru depunerea taxelor și garanției de participare la

licitație de către participanți, că la data de 31 decembrie 1999 SC M. SRL Perieni

figura cu obligații la bugetul de stat reprezentând impozit pe profit, impozit pe

salarii și T.V.A., că sumele care trebuiau depuse drept garanție de participare

la licitație au fost atestate cu filele CEC aparținând SC M. SRL din același carnet

CEC depuse și de către SC C. SRL.

Ca și prima instanță, Curtea de apel a

concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune

(în forma de participație a instigării) și neglijență în serviciu, în principal

constatându-se că nu există dovezi din care să rezulte că partea civilă ar fi suferit

vreun prejudiciu, reținând totodată că nu a existat intenția inculpatului I.A. de

a induce în eroare reprezentanții comisiei de licitații.

Rezultă așadar că, singurul aspect privind

starea de fapt care diferențiază poziția instanței de cea a parchetului și care

ar putea fi analizat din perspectiva cazului de casare pe care a fost întemeiat

recursul este cel legat de existența sau nu a prejudiciului, acesta fiind un element

constitutiv al laturii obiective al infracțiunilor pentru care ambii inculpați au

fost trimiși în judecată.

În

acest sens se reține că, din punctul de vedere al acuzării,

faptele inculpaților au produs un prejudiciu SC C.B. SA. în sumă de 1.038.700,93

RON, acesta fiind consecința neglijenței inculpatului R.D., care nu a verificat

situația celor două societăți ce participau la licitație și a acțiunilor de inducere

în eroare exercitate de către inculpatul I.A., care l-a determinat pe martorul C.V.

să participe și el formal la licitația organizată de SC P. SA.

Cuantumul acestui prejudiciu a fost stabilit

în baza unei raport de expertiză tehnică judiciară efectuat în cursul urmăririi

penale, expertul în specialitatea cadastru evaluând cele două platforme ce au făcut

obiectul licitației din 22 decembrie 1999 la 284.238,09 RON (suprafața de 3.840

m.p.) respectiv 818.182,84 ron (suprafața de 9.448,93 m.p.).

Înalta Curte reține că, în scopul stabilirii

unui preț de pornire a licitației de vânzare a celor două platforme, SC P. SA (actuala

SC C.B. SA) Iași, în conformitate cu dispozițiile legale, a solicitat unui expert

evaluator, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor de Active din România,

stabilirea valorii de circulație a acestora. Astfel, expertul T.T. a stabilit pentru

platforma tehnologică zona 65000-75000 în suprafață de 9.448,93 m.p. și construcțiile

existente pe acesta, ținând seama de gradul lor de uzură o valoare de 74.260 RON

(742.600.000 ROL), fără T.V.A., iar pentru platforma tehnologică din Zona Porcărie

în suprafață de 3.840,89 m.p. o valoare de 30.700 RON (307.000.000 ROL), fără T.V.A.

În

primul rând, dacă în cauză s-ar fi demonstrat că, în vederea

vânzării la licitație bunurile ar fi fost subevaluate, Înalta Curte constată lipsa

oricărei legături de cauzalitate între faptele inculpaților, așa cum au fost descrise

prin actul de sesizare, și acest eventual prejudiciu. Răspunderea pentru realitatea

concluziilor raportului de expertiză nu poate să aparțină decât expertului evaluator,

și nu celor doi inculpați, atâta timp cât nu s-a demonstrat existența unei conivențe

între aceștia și expertul T.T. (aceste aspecte nici măcar nu au făcut obiectul cercetărilor).

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că

valoarea stabilită de expertul evaluator T.T. pentru cele două platforme este mai

mare decât prețul practicat de partea civilă la înstrăinarea acestor bunuri, împrejurare

ce demonstrează că aceasta era valoarea de circulație reală a terenurilor. În acest

sens, este de menționat faptul că, după ce instanțele au respins definitiv și irevocabil

acțiunea SC C.B. SA prin care a solicitat, în contradictoriu cu SC M. SRL Perieni,

să se constate nulitatea proceselor-verbale de adjudecare a licitației încheiată

între părți la 22 decembrie 1999, pe motiv că aceasta s-a făcut cu încălcarea Legii

nr. 31/1990, cu fraudarea legii și cu lezarea intereselor statului, deși aceasta

a primit notificare să se prezinte la notariat la data de 10 decembrie 2002 în vederea

încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, SC C.B. SA la 13

decembrie 2002 a vândut bunurile adjudecate de către SC M. SRL, respectiv întreaga

suprafață de 13.289,81 m.p., către SC C.A. SRL la prețul de 68.800 RON (688.000.000

ROL) fără TVA. Ca atare, se constată că, deși partea civilă susține că a fost prejudiciată

întrucât valoarea celor două terenuri ar fi fost mult mai ridicată, ea însăși înțelege

să înstrăineze aceeași suprafață de teren la un preț inferior celui stabilit de

expertul T.T. ca fiind valoarea de circulație.

Prin motivele de recurs parchetul mai susține

că partea civilă ar fi fost prejudiciată și prin aceea că, pe cele două platforme

betonate s-ar mai fi aflat și alte bunuri pe care expertul T.T. nu le-ar fi evaluat.

În acest sens se face referire la o stație P., cale ferată, tunel extracție agregate,

rețea canalizare, turn

cale

ferată, estacadă pod rulant din beton armat, împrejmuire panouri și un zid de sprijin

depozit agregate, aspecte care, în opinia parchetului ar fi trebuit observate de

către inculpatul R.D., președintele comisiei de licitații, director și reprezentant

al SC P. SA (actualaSC C.B. SA).

Din actele dosarului, inclusiv planșele

foto, se constată că bunurile menționate de parchet, și pentru care SC C.B. SA a

indicat în cererea de constituire de parte civilă valoarea din contabilitate, se

aflau într-o stare avansată de degradare și descompletare. Din acest considerent,

o parte din aceste acestea fuseseră casate anterior licitației. Astfel, în cadrul

ședinței, a SC P. SA, din 26 mai 1999 s-a hotărât casarea mijloacelor fixe aferente

zonei și valorificarea mijloacelor fixe rezultate din dezmembrare. După adjudecarea

celor două platforme, SC M. SRL a solicitat eliberarea terenului, și, întrucât SC

P. SA nu a avut posibilități financiare pentru a dezmembra estacadele și benzile

transport, în urma unui acord încheiat cu inculpatul I.A., societatea acestuia le-a

dezmembrat cu forțe proprii, costurile fiind recuperate din prețul de vânzare a

materialului recuperat.

Ca atare, se constată că mijloacelor fixe

aferente zonei erau deja casate și nu au făcut obiectul vânzării, după cum și celelalte

bunuri care nu erau componente ale platformelor, nefiind menționate în contractele

de vânzare-cumpărare, au rămas în mod evident, în proprietatea părții vătămate SC

C.B. SA.

Înalta Curte constată că în cauză nu s-a

demonstrat nici faptul că, prin modalitatea în care a decurs licitația, respectiv

prin participarea societății SC C. SRL și din neglijența inculpatului R.D., s-ar

fi produs un prejudiciu părții civile, respectiv că ar fi existat posibilitatea

să se obțină un preț mai ridicat pentru cele două platforme.

Descalificarea celor două societăți, SC

C. SRL și SC M. SRL, în condițiile în care nu se prezentaseră alți ofertanți, ar

fi condus, conform art. 3.46 lit. b) din H.G. nr. 450/1999, dispoziții legale în

baza cărora s-a organizat licitația, la organizarea unei noi licitații având un

preț de pornire 50% din prețul de pornire al licitației anterioare, iar în cazul

în care nu se înregistra o ofertă de cel puțin 20% din prețul de pornire a primei

licitații, se organiza o nouă licitație având ca preț de pornire această valoare.

Or, cele două terenuri au fost adjudecate

la prima licitație de către SC M. SRL la o valoare de 63.720 RON (637.200.000 ROL),

reprezentând peste 60% din prețul de pornire al licitației, iar în cauză nu există

nicio dovadă care să confere certitudinea că, în ipoteza în care se organiza o nouă

licitație, având ca preț de pornire 50% din valoarea primului, respectiv 52.480

RON, ar fi existat și alți

ofertanți

și ar fi fost posibilă obținerea unui preț superior celui la care s-au adjudecat

bunurile la 22 decembrie 1999.

Mai mult decât atât, astfel cum s-a arătat

anterior, la trei ani de la data adjudecării, respectiv la 13 decembrie 2002, partea

civilă, refuzând să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică,

a înstrăinat aceleași bunuri către SC C.A. SRL, la prețul de 68.800 RON. În condițiile

în care, conform datelor oficiale publicate pe site-ul Institutului Național de

Statistică, rata anuală a inflației în anul 2000 a fost de 45,7%, în anul 2001 de

34,5%, iar în anul 2002 de 22,5%, Înalta Curte constată că, deși se consideră prejudiciată

prin prețul la care au fost vândute bunurile, partea civilă le înstrăinează sub

prețul la care s-au adjudecat de SC M. SRL (calculat în raport de rata inflației).

Materialul probator expus anterior susține

concluzia că faptele inculpaților nu au produs un prejudiciu părții civile, bunurile

fiind adjudecate la un preț ce reprezenta valoarea de circulație, neexistând certitudinea

că ar fi fost posibilă obținerea unei preț mai ridicat, având în vedere și prețul

de pornire la reluarea licitație (50% din valoarea inițială), precum și faptul că

în ipoteza în care se prezenta un singur ofertant acesta era declarat câștigător.

Ca atare, Înalta Curte constată că situația

de fapt stabilită este în concordanță cu conținutul probelor și nu este rezultatul

denaturării acestora, cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. nefiind incident în cauză.

De altfel, este de menționat și faptul

că, contestarea licitației desfășurată la 22 decembrie 1999 a intervenit după schimbarea

acționariatului, plângerea penală fiind formulată la 29 februarie 2004, după ce

s-a statuat definitiv și irevocabil asupra legalității procedurii de licitație,

sub acest aspect sentința civilă din 1 iulie 2002 a Tribunalului Iași, irevocabilă

la 18 noiembrie 2002, având, conform art. 44 alin. (3) C. proc. pen., autoritate

de lucru judecat în fața instanței penale, și după ce s-a constatat nulitatea absolută

a contractului de vânzare din 13 decembrie 2002 prin care SC C.B. SA a înstrăinat

terenurile ce anterior fuseseră adjudecate de SC M. SRL.

În

raport de considerentele anterior expuse, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Iași ca nefondat.

În

ceea ce privește celelalte critici formulate de inculpatul

I.A., încadrate în prevederile art. 385 alin. (1) pct. 17 și 17

2

C.

proc. pen., Înalta Curte reține că acestea se referă la greșita încadrare juridică

și la aplicarea legii penale mai favorabile în raport de conținutul art. 146 C.

pen. privind înțelesul noțiunii de consecințe deosebit de grave, recurentul contestând

incidența elementului circumstanțial agravant prevăzut de dispozițiile alin. (5)

al art. 215 C. pen.

Înalta Curte reține că instanțele au pronunțat

o soluție de achitare a inculpatului pentru fapta pentru care acesta a fost trimis

în judecată, respectiv instigare la înșelăciune prevăzută de art. 25 raportat la

art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. (forma de participație a instigării fiind

reținută în urma aplicării dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.), încadrarea juridică

fiind atrasă de cuantumul prejudiciului stabilit în baza raportului de expertiză

efectuat în cursul urmăririi penale, respectiv suma de 1.038.700,93 RON. Or, în

raport de această valoare, atât sub aspectul legii în vigoare la data la faptei

cât în prezent, reținerea elementului circumstanțial agravant constând în producerea

unor consecințe deosebit de grave în sensul art. 146 C. pen. este corectă.

Împrejurarea

că, în cauză s-a constatat că nu există

acest prejudiciu și nici măcar cel reprezentat de diferența dintre prețul de pornire

a licitației și prețul la care bunurile au fost adjudecate a determinat pronunțarea

unei soluții de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc.

pen. și nu de schimbare a încadrării juridice, aceasta fiind stabilită, astfel cum

s-a arătat, în raport de acuzația adusă prin rechizitoriu.

Ca atare, Înalta Curte constată că nici

aceste critici ale inculpatului nu sunt întemeiate, astfel că, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul acestuia ca nefondat.

Referitor la partea civilă, așa cum s-a

arătat anterior, efectul devolutiv al recursului său este limitat la cazurile de

casare care pot fi luate în considerare din oficiu conform art. 385 alin. (3) teza

I C. proc. pen., însă motivele nu se circumscriu cazurilor ce pot fi analizate în

temeiul dispozițiilor anterior menționate. Cum nici din oficiu nu se reține incidența

vreunui caz de casare, și, având în vedere că recursul parchetului s-a constatat

a fi neîntemeiat, Înalta Curte de Casație și Justiție în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge și recursul declarat de partea civilă SC

C.B. SA Iași ca nefondat.

Față de soluția pronunțată, conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta parte civilă SC C.B. SA Iași

și recurentul intimat inculpat I.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu a intimatului inculpat R.D. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă

de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, partea civilă SC C.B. SA Iași și inculpatul

l.A. împotriva deciziei penale nr. 199 din 8 decembrie 2011 a Curții de Apel Iași,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte civilă SC C.B.

SA. Iași la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul intimat inculpat I.A.

la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea

apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu a intimatului inculpat R.D. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă

de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași rămân în sarcina

statului.

Respinge

cererea formulată de intimatul inculpat R.D. privind acordarea de cheltuieli de

judecată.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 24 octombrie 2012.