ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3286/2012

Prin Sentința penală nr. 268 din 7 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru comiterea căreia inculpatul L.G. a fost trimis în judecată din art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. în art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.G., cetățean român, studii școala profesională, agricultor, serviciul militar satisfăcut, căsătorit, 3 copii minori, cu antecedente penale, la 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., rap. la art. 64 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani, iar în baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat cuțitul folosit de către inculpat la săvârșirea infracțiunii. În temeiul art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea vătămată D.M., împotriva inculpatului L.G.

și a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumelor de 3.000 RON, cu titlu de daune materiale, și 5.000 RON, cu titlu de daune morale. S-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, cu sediul în Craiova, jud.Dolj, și a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 1.987,8 RON, contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea părții civile D.M. S-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Serviciul Județean de Ambulanță Vâlcea, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, și a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 504,8 RON, contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu transportul și acordarea asistenței medicale de urgență prespitalicească părții civile D.M.

În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a instituit sechestrul asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența valorii despăgubirilor. În temeiul art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către partea vătămată civilă D.M. a sumei de 779 RON, reprezentând cheltuieli judiciare. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: În ziua de 18 noiembrie 2010, inculpatul L.G. a mers la domiciliul părții vătămate, care nu era acasă. Soția acestuia i-a spus că se află la vărul său, A.M., din aceeași localitate.

A mers cu căruța trasă de cal pe strada V., la domiciliul acestuia. Partea vătămată a ieșit la poartă și între părți a avut loc un schimb de injurii, cu privire la faptul că inculpatul i-a reproșat părții vătămate că nu i-a plătit suma de 40 RON, contravaloarea unui transport efectuat cu căruța în luna iulie 2010. Era în jurul orelor 18:00, când începuse afară să se întunece. Între cei doi au intervenit martorii A.M. și A.A., care au reușit să-i despartă. După ce inculpatul a plecat, partea vătămată a sărit gardul și a fugit după inculpat. L-a prins în drum, unde din nou s-au luat la ceartă și inculpatul i-a reproșat faptul că l-a lovit peste antebrațul stâng, cu un obiect contondent, o bucată de lemn pe care a luat-o de lângă gard.

La fața locului s-a deplasat martorul A.M., care i-a despărțit, ocazie cu care a auzit inculpatul spunând că a fost lovit peste mâna stângă. Inculpatul și-a continuat drumul către casă, a lăsat căruța și pentru a se răzbuna, s-a înarmat cu o furcă și un cuțit pe care l-a introdus în cizma de la piciorul drept. Aceasta s-a întâmplat într-un interval de circa 20 minute. A plecat apoi pe strada V., unde trebuia să se întoarcă partea vătămată și s-a ascuns după un stâlp de tensiune, la circa 30 - 40 m de casa martorului A.M. Afară se întunecase și nu era nicio persoană pe drum. Când partea vătămată a trecut pe drum, inculpatul i-a ținut calea spunându-i că a venit să se răzbune. Între cei doi a avut loc un schimb de lovituri.

Din declarația inculpatului, primul care a lovit cu un obiect contondent, respectiv un arac de vie, a fost partea vătămată. Lovitura a fost peste cotul stâng. Când partea vătămată a vrut să-l lovească a doua oară, inculpatul a ridicat furca, parând lovitura. În același timp, cu mâna stângă i-a prins aracul de vie, cu mâna dreaptă a aruncat furca și, tot cu această mână, a scos cuțitul de la cizmă și l-a înțepat de 2 - 3 ori pe corp, la întâmplare. Acest lucru s-a întâmplat când partea vătămată alunecase pe drumul unde era noroi și era căzută. Partea vătămată și-a luat de jos un bocanc și a fugit, ajungând la un bar în strada principală. Inculpatul a luat furca, cuțitul și aracul pe care le-a dus acasă.

A predat organelor de poliție cuțitul. A făcut dovada că a fost lovit de către partea vătămată cu Certificatul medico-legal din 22 noiembrie 2010 al Serviciului Județean de Medicină Legală Vâlcea, din care rezultă că în ziua de 18 noiembrie 2010 a fost agresat, suferind mai multe leziuni, printre care echimoze pe fața posterioară braț stâng, 1/3 inferioară, cot și antebraț stâng 1/3 superioară, cu dimensiuni de 25/10 cm. Dimensiunile leziunilor pledează pentru lovirea cu un corp contondent alungit și rotund, posibil arac de vie. A necesitat 7 - 8 zile timp de îngrijiri medicale. Nu a fost internat în spital. Partea vătămată, după ce a fost lovită cu cuțitul, a mers până la un bar unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale și a fost anunțată ambulanța.

A fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Craiova și internată în Clinica a II-a Chirurgie Generală, în perioada 18 - 26 noiembrie 2010, cu FO nr. X. Din Raportul de constatare medico-legală din 21 decembrie 2010 al Serviciului Județean de Medicină Legală Vâlcea, rezultă că D.M. a prezentat o plagă înjunghiată față anterioară coapsă stângă cu secțiune completă de cvadriceps; anemie posthemoragică acută. S-a intervenit chirurgical; în lipsa îngrijirilor medicale de specialitate putea interveni decesul. Nu a rămas cu infirmități sau invalidități posttraumatice. A necesitat circa 25 zile timp de îngrijiri medicale de la producere, iar leziunile i-au pus în primejdie viața. S-a reținut de instanța de fond că fapta inculpatului de a lovi pe partea vătămată cu cuțitul, de mai multe ori, după o pregătire prealabilă a acțiunii, în drumul public, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen., rap.

la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. Faptul că după o altercație anterioară inculpatul a mers acasă și a luat un cuțit, apoi, conform chiar declarației sale, s-a deplasat pe drum pentru a o aștepta pe partea vătămată ce urma să se întoarcă pe acel drum, pentru a o pedepsi, instanța a apreciat, că relevă premeditarea exercitării faptei penale, iar faptul că, datorită altercației anterioare a luat această hotărâre nu conferă acțiunii inculpatului forța juridică a circumstanței atenuante prevăzute de disp.

art. 73 lit. b), fiind exclusă de chiar existența premeditării faptei, hotărârea de comitere a infracțiunii neapărând în momentul imediat anterior săvârșirii, ci fiind conturată sub aspect volitiv și intelectiv cu suficient timp înainte, perioadă de timp în care inculpatul a pregătit comiterea infracțiunii, prin deplasarea la locuința proprie, în vederea înarmării și la locul unde știa că urma să apară partea vătămată, pe care a așteptat-o, ascuns după un stâlp de înaltă tensiune, neputându-se reține în aceste condiții faptul că partea vătămată ar fi lovit prima în cadrul conflictului care s-a soldat cu înjunghierea sa, cu atât mai mult cu cât această acțiune nu a fost dovedită, fiind reținută în mod nejustificat în cadrul rechizitoriului, ca și componentă preexistentă actelor materiale ale inculpatului.

Pentru acest motiv, prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de către inculpat, din infracțiunea prev. de art. art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic.art. 73 lit. b) C. pen. în art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. Cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de disp.

art. 182 alin. (2) C. pen., motivată de faptul că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu cuțitul în picior, a fost apreciat de instanța de fond ca neîntemeiată, din chiar cuprinsul declarației date de către inculpat în faza de urmărire penală, la data de 25 februarie 2011, rezultând că acesta, în timp ce partea vătămată era căzută, a dat cu cuțitul de 2 - 3 ori, la întâmplare, fără să se uite unde lovește, acțiunea sa relevând comiterea infracțiunii cel puțin cu intenție indirectă, acceptând posibilitatea suprimării vieții victimei ca rezultat al acțiunilor sale, chiar dacă nu ar fi urmărit producerea acestui rezultat.

Comportamentul sincer al inculpatului pe parcursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală, cât și în cea a judecății, s-a apreciat de instanța de fond, impune însă reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c), justificarea comiterii faptei penale ca urmare a altercației anterioare neavând în fapt semnificația unei nerecunoașteri a săvârșirii faptei, la stabilirea pedepsei fiind avute în vedere atât gravitatea faptei, modul de săvârșire a acesteia și urmările produse, dar și persoana inculpatului. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., rap.

la art. 64 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani, iar în baza art. 71 C. pen., se vor interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În ceea ce privește acțiunea civilă promovată de către partea vătămată, aceasta a fost admisă în parte, martorii audiați dovedind faptul că partea vătămată, urmare a leziunilor produse prin acțiunea inculpatului, a avut o perioadă de inactivitate în care nu a putut exercita acțiunile obișnuite care îi asigurau procurarea de venituri materiale și a efectuat o serie de cheltuieli impuse de necesitatea deplasărilor la unități spitalicești din afara localității de domiciliu, daunele materiale fiind astfel dovedite, însă numai în parte, daunele morale solicitate, în cuantum de 5.000 RON, fiind apreciate de către instanță ca fiind corespunzătoare suferinței produse prin comiterea infracțiunii și necesar a fi compensate pe cale bănească, motiv pentru care vor fi acordate în totalitate.

Inculpatul a fost obligat, de asemenea, și la plata daunelor materiale solicitate de către celelalte părți civile, cheltuielile ocazionate de îngrijirea medicală a părții vătămate, iar în baza art. 163 C. proc. pen., s-a instituit sechestru asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența valorii despăgubirilor pe care acesta trebuie să le achite tuturor părților civile. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpatul L.G. Parchetul, în motivele scrise, a criticat sentința în primul rând pentru greșita reținere a premeditării, variantă normativă specificată în disp. art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere intervalul scurt de timp care s-a scurs de la conflictul inițial până când inculpatul a aplicat victimei loviturile de cuțit.

De asemenea, s-a apreciat de către parchet că era necesar să se rețină provocarea, tocmai datorită conflictului anterior dintre inculpat și partea vătămată, motiv de apel care însă nu a mai fost susținut în fața instanței de către reprezentantul parchetului. Inculpatul nu a formulat motive scrise, însă, prin apărătorul său, a susținut că regimul sancționator la care s-a oprit prima instanță este foarte sever, având în vedere circumstanțele concrete în care fapta a fost comisă, atitudinea inculpatului înainte și după comiterea faptei, poziția procesuală consecventă și sinceră pe care a manifestat-o în fața instanței. Cauza a fost soluționată în complet de divergență, în opinie majoritară reținându-se următoarele: În legătură cu premeditarea, Curtea a apreciat că momentul de plecare al analizei incidenței acesteia este luarea hotărârii de omor, care a survenit imediat după primul conflict dintre cei doi, când inculpatul, în prezența martorilor oculari A.M.

și A.A., i-a adresat victimei amenințări directe cu moartea. Decis, în legătură cu ceea ce urma să întreprindă, inculpatul s-a grăbit spre casă, cu atelajul său, s-a înarmat apoi cu un cuțit și o furcă, așteptând victima lângă drumul pe unde trebuia să treacă și pentru a nu fi văzut, s-a ascuns în spatele unui stâlp de tensiune electrică. Curtea a apreciat că o analiză atentă a circumstanțelor indică, fără echivoc, faptul că hotărârea anterioară de a ucide victima s-a concretizat în activități explicite de pregătire, cu rol favorizant atingerii rezultatului letal. Pe de altă parte, în urma primului contact cu victima, când a fost lovit cu un par din lemn, inculpatul a înțeles că adversarul îi poate fi superior, aceasta explicând de ce s-a înarmat cu două instrumente apte de a ucide, deși unul singur era suficient (o furcă, ce i-ar fi permis să acționeze la distanță, și un cuțit pentru ipoteza confruntării corp la corp).

În fine, în cadrul acestor activități preparatorii se înscriu alegerea unui loc strategic, în apropierea drumului pe unde victima urma să treacă, pe un segment fără case, poziționarea în spatele unui stâlp de curent, pentru ca declanșarea atacului să fie surprinzătoare. Toate aceste acțiuni ale inculpatului, privite în contextul în care s-au desfășurat, au demonstrat, în opinia Curții, existența unui plan destinat să susțină rezoluția infracțională, destul de bine chibzuit de inculpat, în privința tuturor aspectelor. În altă ordine de idei, Curtea a constatat că acțiunea agresivă a fost precedată de un interval de timp suficient pentru existența premeditării. Conform declarațiilor acelorași martori A.M.

și A.A., după primul conflict cu inculpatul, partea vătămată a mai rămas în domiciliul lor circa o jumătate de oră, plecând, apoi spre casă, iar agresiunea a fost semnalată de martorul Ț.I. după o oră. Ținând seama că inculpatul s-a deplasat cu atelajul, și deci, a ajuns mult mai repede acasă, Curtea a apreciat, așa cum s-a arătat, că acest interval de timp a fost destul pentru ca acesta să planifice în ce manieră va acționa, să cântărească disponibilitățile și să se pregătească chiar pentru două variante de confruntare. Curtea a concluzionat că existența premeditării este pe cât de certă, tot atât de incontestabilă, cum în mod corect a reținut prima instanță, astfel încât, pe această temă nu se pune problema unei schimbări a încadrării juridice, după cum solicită parchetul.

Referitor la provocare, Curtea, în opinie majoritară, a considerat incorectă concluzia primei instanțe care a susținut că în prezența premeditării actul provocator este exclus. Caracterizată de o puternică tulburare sau emoție, provocarea se raportează în mod necesar la particularitățile psihofizice ale fiecărei persoane, astfel încât, în funcție de intensitatea stimulilor nu este exclus ca un anumit individ să conserve în psihicul său mai mult timp o stare puternică de emoție, sub influența căreia să comită fapta penală. Apoi, survenirea, de regulă, subită a tulburării sau emoției condiționează și determină acțiunile ilegale, ulterioare, ale victimei.

În cele din urmă, provocarea trebuie căutată întotdeauna înaintea hotărârii infracționale, pe când premeditarea după aceea, iar ca durată de timp, de obicei, provocarea este mult mai scurtă, intempestivă, astfel încât cele două nu se suprapun, dar nici nu se exclud una pe cealaltă, revenind organelor judiciare sarcina să analizeze existența lor în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte. Speța de față, din această perspectivă, se caracterizează prin existența între inculpat și partea vătămată a unui conflict anterior, în cadrul căruia inculpatul a fost lovit de partea vătămată peste antebrațul mâinii stângi cu un par din lemn, determinându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 7 - 8 zile îngrijiri medicale.

Curtea a apreciat că incidentul poate fi caracterizat ca având o intensitate semnificativă, cu consecințe destul de importante asupra stării sănătății inculpatului, ceea ce înseamnă că a determinat, cu siguranță, o puternică stare de tulburare, concretizată, așa cum s-a demonstrat, în adoptarea hotărârii infracționale și a tuturor acțiunilor ulterioare întreprinse de inculpat. Această concluzie este cu atât mai mult impusă de faptul că, imediat după aceea, sub presiunea emoției conflictului, inculpatul a adresat părții vătămate amenințări directe cu moartea, astfel încât, în acest cadru acțiunea provocatoare din partea victimei fiind evidentă, ar fi trebuit reținută de instanța de judecată. În altă ordine de idei, Curtea a constatat că prima instanță, în ce privește pedeapsa complementară și accesorie, a interzis inculpatului inclusiv exercițiului dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza I, respectiv dreptul de a alege.

În legătură cu această interdicție, Curtea a învederat că, într-o societate democratică, dreptul la alegeri libere constituie o valoare fundamentală. În Cauza Hirst c. Marii Britanii, Curtea Europeană s-a pronunțat în legătură cu interdicțiile ce derivă din aplicarea art. 71, 64 C. pen., stabilind că acestea nu intervin în mod automat, ci numai în cazul când instanța constată că în raport cu gravitatea infracțiunii comise, interzicerea dreptului de a alege respectă acel principiu al proporționalității. În cazul de față, Curtea a apreciat că interdicția drepturilor electorale, ca pedeapsă complementară și accesorie, nu are nicio legătură cu faptele inculpatului, fiind un procedeu nerezonabil care încalcă principiul proporționalității și, în consecință, urmează să fie înlăturată dintre sancțiunile complementare aplicate de prima instanță.

În ce privește apelul inculpatului, Curtea a reținut că acesta a fost înaintat instanței prin intermediul serviciului poștal la data de 27 decembrie 2011, iar din dovezile de comunicare aflate la dosar rezultă că acesta a luat la cunoștință, semnând personal, de conținutul hotărârii de condamnare. Conform dispozițiilor art. 363 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., termenul de declarare a apelului este de 10 zile și curge, de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii, pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, cum este și cazul inculpatului. Din analiza datelor enunțate, Curtea a constatat că cele 10 zile puse la dispoziția inculpatului pentru a promova apel s-au împlinit în ziua de 23 decembrie 2011, astfel că apelul acestuia este tardiv.

Pentru aceste considerente, în opinie majoritară, prin Decizia penală. 37/A din 19 aprilie 2012, Curtea de apel Pitești a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a desființat în parte, sentința apelată și rejudecând, a aplicat inculpatului dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. și a înlăturat din pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie aplicate inculpatului, dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., respectiv „ interzicerea dreptului de a alege". Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpat. În opinie separată s-a arătat că în cauză se impunea înlăturarea schimbării încadrării juridice și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 rap.

la art. 174 alin. (1), comb. cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic art. 73 lit. b) C. pen. În motivarea opiniei separate s-a arătat că, în raport de situația de fapt stabilită, nu se poate reține varianta premeditării. Este necontestată împrejurarea că la data de 18 noiembrie 2010, între inculpatul L.G. și partea vătămată D.M. a avut loc, inițial, un prim incident soldat cu lovirea de către aceasta a inculpatului, iar după plecarea de la locul respectiv a inculpatului, partea vătămată l-a urmărit și ajungându-l din urmă l-a lovit din nou. În aceste împrejurări, inculpatul și-a continuat drumul la domiciliul său, de unde a luat un cuțit și o furcă întorcându-se la locul pe unde avea cunoștință că va trece partea vătămată.

Ajungând în acel loc, din nou între cei doi a avut loc un schimb de replici, în cursul cărora inculpatul reproșa că a fost lovit peste antebraț, motiv pentru care partea vătămată l-a lovit, timp în care inculpatul a scos cuțitul pe care-l luase din domiciliu și a lovit-o de mai multe ori partea vătămată. Pentru a se reține premeditarea, în înțelesul obișnuit al cuvântului, ar însemna o acțiune îndelung gândită sau desfășurată pe baza unei meditații anterioare, a unei chibzuințe anticipate. Altfel spus, fapta trebuia săvârșită „cu sânge rece", adică după o deliberare anterioară îndelung chibzuită.

Premeditarea implică atât o hotărâre prealabilă, cât și activități materiale pregătitoare săvârșirii faptei, cum ar fi cele de procurare sau de adaptare a instrumentelor în vederea comiterii omorului, ori de crearea condițiilor necesare săvârșirii acestuia (atragerea victimei într-o cursă, etc). Prin urmare, premeditarea presupune atât existența unei deliberării anterioare, cât și exteriorizarea acesteia, prin săvârșirea de acte materiale de pregătire a omorului. În speță, s-a constatat în opinie separată că actele de violență ale inculpatului au fost comise spontan și fără o pregătire ori o chibzuire anticipată, chiar dacă el și-a continuat drumul spre domiciliu, de unde a luat cuțitul cu care, apoi, s-a întors și a lovit pe partea vătămată.

Caracterul spontan al acțiunilor inculpatului nu poate fi înlăturat nici chiar prin trecerea celor aproximativ 20 de minute de la primul incident avut cu partea vătămată și până la momentul în care s-a întors și a lovit, în tot acest interval neputându-se vorbi, în mod legal, de premeditare în sensul dispozițiilor art. 175 lit. a) C. pen. Concluzionându-se, s-a arătat că instanța de apel trebuia să înlăture schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv să nu rețină circumstanța săvârșirii tentativei de omor cu premeditare. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpatul L.G. Parchetul a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen. sub aspectul greșitei încadrări juridice, arătându-se că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 175 lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că intervalul de timp scurs de la primul incident dintre părți și lovirea victimei exclude posibilitatea existenței unei chibzuiri, a unei deliberări anterioare care să conducă la reținerea premeditării, și de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în ceea ce privește individualizarea pedepselor complementare și accesorii, susținând că în cauză se impunea interzicerea dreptului de a alege. Recurentul a criticat decizia sub aspectul greșitei respingeri a apelului ca tardiv declarat, arătându-se că acesta a fost promovat în termenul prevăzut de lege.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a cazurilor de casare în care acestea se încadrează, cât și din oficiu, în raport de dispozițiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Asupra recursului inculpatului L.G.: Critica inculpatului privind greșita respingere a apelului ca tardiv declarat, analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. este nefondată. Astfel, potrivit art. 363 alin. (1) C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile, acesta curgând pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, cum este cazul inculpatului L.G., de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii, astfel cum prevede art. 363 alin. (3) teza a II-a C. proc.

pen. Inculpatului i s-a comunicat copia de pe dispozitivul hotărârii la data de 12 decembrie 2011, semnând personal dovada de primire. Ca atare, termenul de apel a început să curgă la data de 12 decembrie 2011, și, în conformitate cu dispozițiile art. 186 alin. (2) C. proc. pen., ultima zi în care calea de atac putea fi promovată era vineri, 23 decembrie 2011. Cum în cauză apelul a fost declarat, prin intermediul serviciului poștal, la data de 27 decembrie 2011, acesta în mod corect a fost respins ca tardiv. În ceea ce privește recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în raport de situația de fapt reținută de ambele instanțe, Înalta Curte constată întemeiate criticile privind greșita încadrare juridică, în cauză nefiind incidente și dispozițiile art. 175 lit. a) C. pen.

Astfel, pe baza probatoriului administrat, în fapt s-au stabilit următoarele: La data de 18 noiembrie 2010, inculpatul L.G. a mers la domiciliul părții vătămate D.M. Negăsind-o acasă și aflând de la soția acesteia că este în vizită la verișorul său, martorul A.M., inculpatul s-a deplasat la locuința acestuia din urmă. Aici, între inculpat și partea vătămată are loc un schimb de injurii, inculpatul reproșându-i acesteia că nu i-a plătit suma de 40 RON, contravaloarea unui transport efectuat cu căruța în luna iulie 2010. Între cei doi au intervenit martorii A.M. și A.A., care au reușit să-i despartă. După ce inculpatul a plecat, partea vătămată a l-a urmărit și între cei doi are loc un nou incident, inculpatul fiind lovit de partea vătămată peste antebrațul stâng, cu o bucată de lemn.

Imediat la fața locului a ajuns și martorul A.M., care a aplanat conflictul. Inculpatul și-a continuat drumul către casă, a lăsat căruța și, hotărând să se răzbune pe partea vătămată, s-a înarmat cu o furcă și un cuțit, după care s-a deplasat pe strada V., ascunzându-se după un stâlp de tensiune, la circa 30 - 40 m de casa martorului A.M., așteptând ca partea vătămată să plece acasă. Când partea vătămată a plecat de la locuința martorului, inculpatul L.G. a oprit-o spunându-i că a venit să se răzbune. Cei doi s-au lovit reciproc, partea vătămată având asupra sa un arac de vie, iar inculpatul furca și un cuțit. Când partea vătămată a vrut să-l lovească a doua oară, inculpatul a ridicat furca, parând lovitura.

În același timp, după ce a reușit să dezarmeze partea vătămată, a scos cuțitul pe care îl avea în cizmă și, profitând și de faptul că aceasta alunecase din cauza noroiului, a lovit-o de 2 - 3 ori în corp, la întâmplare, cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie și au necesitat pentru vindecare un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale. S-a reținut că cel de-al doilea incident a avut loc la într-un interval de aproximativ 20 de minute de la primul conflict existent între părți. Atât instanța de fond, cât și cea de apel, în opinie majoritară, au apreciat că în drept fapta inculpatului, astfel cum a fost anterior descrisă, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap.

la art. 174 - 175 lit. a) și i) C. pen., reținându-se că aceasta a fost comisă cu premeditare și în public, în calea de atac constatându-se și incidența circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

În ceea ce privește premeditarea, Înalta Curte reține că, în lipsa unei definiții dată de legiuitor, doctrina și jurisprudența au conturat trei elemente care conduc la reținerea acestui element circumstanțial agravant al infracțiunii de omor calificat, respectiv: adoptarea rezoluției infracționale și chibzuirea activă, meditarea asupra aspectului tactic; exteriorizarea rezoluției infracționale prin acte de pregătire a executării infracțiunii, cum sunt obținerea de informații despre victimă, procurarea de mijloace, căutarea de complici, alegerea locului sau momentului de timp care să favorizeze săvârșirea faptei; existența unui interval de timp între luarea hotărârii de a ucide și punerea ei în executare, interval de timp care trebuie să fie suficient pentru a permite autorului faptei să chibzuiască cu adevărat asupra acesteia, dar și să pregătească executarea ei.

Practica Înaltei Curți este în același sens, instanța supremă statuând că, pentru a se considera că omorul a fost săvârșit cu premeditare, este necesar să se constate că luarea hotărârii de a ucide a premers cu o anumită perioadă de timp săvârșirea faptei, perioadă în care autorul să reflecteze și să efectueze acțiuni concrete de pregătire a comiterii infracțiunii. Aceste condiții nu sunt îndeplinite în cazul unei altercații produse în apropierea locuinței inculpatului, care, pentru a se răzbuna, a intrat în casă, s-a înarmat cu un cuțit, după care, găsind pe partea vătămată a încercat să o ucidă (Dec. 1047 din 21 septembrie 1990, C.S.J. dec. 5155/2001). De asemenea, nu s-a reținut premeditarea în ipoteza în care, în urma unei altercații cu victima, inculpatul a părăsit locul altercației și a revenit după aproximativ 10 minute înarmat cu un cuțit și a aplicat victimei lovituri care au cauzat decesul acesteia (T.S.

decizia 862/1985, C.S.J. dec. 1014/1993). În schimb, s-a constatat incidența dispozițiilor art. 175 lit. a) C. pen. în situația în care inculpatul luase hotărârea infracțională cu câteva ore înaintea săvârșirii faptei, a pregătit săvârșirea faptei, prin procurarea unui cuțit și însoțirea victimei într-un loc retras, unde a aplicat acesteia mai multe lovituri care au condus la decesul acesteia (Decizia nr. 1090 din 10 aprilie 2012). Ca atare, pentru a se reține premeditarea este necesar să se constate că autorul a luat hotărârea cu suficient timp înainte pentru a reflecta asupra împrejurărilor, locului și momentului de săvârșire a faptei și de a persista în această hotărâre, fiind totodată necesar ca, în acest timp să fi întreprins acțiuni specifice de pregătire în acest scop.

În prezenta cauză, Înalta Curte reține că între luarea hotărârii de a ucide victima, obiectivizată în înarmarea cu o furcă și un cuțit, și punerea acesteia în executare s-a interpus un interval scurt de timp, de aproximativ 20 de minute, ce include și deplasarea inculpatului cu căruța la domiciliul său, și revenirea, pe jos, la locuința martorului A.M. Or, această perioadă este total insuficientă pentru a considera că inculpatul a chibzuit cu adevărat, a meditat asupra faptei și a modalității de executare a acesteia. În raport de considerentele anterioare, se constată că nu se justifică schimbarea încadrării juridice și reținerea elementului circumstanțial agravant prev. de art. 175 lit. a) C. pen., împrejurare ce atrage incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen. Criticile parchetului fiind întemeiate, Înalta Curte urmează a admite recursul, va casa în totalitate decizia penală atacată și în parte sentința și, rejudecând, va proceda la condamnarea inculpatului reținând încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, urmând ca la individualizarea pedepselor accesorii și complementare să fie analizat și celălalt motiv de recurs formulat de Ministerul Public, privind necesitatea interzicerii dreptului de a alege. În ceea ce privește pedeapsa principală ce va fi aplicată inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 art. 175 lit. i) C. pen., vor fi reținute circumstanțele atenuante deja stabilite de către prima instanță și de cea de apel, art. 73 lit. b) și art. 74 lit. c) C. pen., având în vedere că sub acest aspect în recurs nu au fost formulate critici de către parchet.

Referitor la starea de provocare în care a fost comisă fapta, este de precizat faptul că, deși a fost reținută în apel, aceasta nu a fost valorificată în niciun fel, instanța făcând doar formal „aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.", fără să arate în considerentele hotărârii de ce incidența acestei atenuante nu justifica și reindividualizarea sancțiunii penale dispusă de prima instanță.

Înalta Curte va avea în vedere aceste împrejurări, și, raportat și la circumstanțele în care fapta a fost comisă, precum și la urmările acesteia (victimei fiindu-i necesare pentru vindecare un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale), dar și la celelalte date ce caracterizează persoana inculpatului, în vârstă de 40 de ani, tată a trei copii minori, reabilitat în raport de condamnarea anterioară de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 429 din 24 aprilie 1996 a Judecătoriei Drăgășani, reținând circumstanțele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74 lit. c) C. pen., va coborî pedeapsa sub minimul ei special de 7 ani și 6 luni până la 4 ani închisoare, ce urmează a fi executată în regim de detenție, apreciind că aceasta este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.

Referitor la conținutul pedepselor accesorii și complementare, în acord cu instanța de apel, Înalta Curte apreciază, față de circumstanțele cauzei astfel cum au fost reținute anterior, că nu se impune și interzicerea dreptului de a alege, măsura nefiind proporțională cu gravitatea concretă a faptei. Ca atare, face aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., iar ca pedeapsă complementară, în temeiul art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței. În fine, este de menționat faptul că admiterea căii de atac a parchetului nu poate conduce și la admiterea recursului inculpatului, deși soluția ce urmează a fi pronunțată îi este favorabilă.

Astfel, apelul acestuia fiind corect respins ca tardiv declarat, inculpatul se află în situația prevăzută de art. 385 alin. final C. proc. pen., putând formula critici numai în raport modificările aduse sentinței prin decizia instanței de apel, or, acestea, constând în reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen. și înlăturarea interdicției de a alege, îi sunt favorabile. Ca atare, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, soluție în raport de care, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva Deciziei penale nr. 37/A din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează, în totalitate, decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 268 din 7 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea și, rejudecând: În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. c), art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul L.G. la 4 ani închisoare. Face aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 3 ani. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ