KILINC AND OTHERS v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
KILINC AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2007)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 39636/02 de către Kamil KILINÇ și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care așeză la 30 ianuarie 2007 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza, Președintele, J. Casadevall, R. Türmen, S. Pavlovschi, L. Garlicki, L. Mijović, J. Šikuta, judecători și T.L. Având în vedere cererea depusă la 23 octombrie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului. Având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. După deliberare, decide după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Kamil Kılınç, dl Kazım Yamacı și dna Rahime Yamacı sunt resortisanți turci născuți în 1952, 1956 și, respectiv, 1954 și trăiesc în Siverek (Șanlıurfa). Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl M. Güzeler, avocat care practică în Șanlıurfa. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1965, autoritățile au efectuat un sondaj în registrul terenurilor în districtul Siverek din Șanlıurfa și au revizuit planurile locale. În urma acestei revizuiri, a fost înregistrat în Registrul Terenului că reclamanții aveau o cotă totală de 1/160 în ceea ce privește treisprezece parcele de terenuri. Atunci când planurile locale au devenit definitive în 1978, reclamanții au contestat această decizie, susținând că partea lor ar fi trebuit să fie înregistrată în 1/8. La 21 martie 1978, reclamanții au introdus o acțiune în Curtea de Registru al Terenului Siverek și au solicitat revizuirea înregistrărilor din Registrul Terenului. În 1987, cazul a fost transferat la Curtea Siverek Cadastre, în cazul în care cazul este încă în așteptare. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii, care sunt încă în așteptare în fața instanței interne din 1978. Reclamanții susțin în continuare în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că, datorită lungii excesive a procedurii, acestea au fost private de dreptul la bucurarea pașnică a bunurilor lor. HOTĂRÂREA La 6 noiembrie 2006, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească ex-grația reclamanților o sumă totală de 13,500 EUR (trei mii cinci sute de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, care sunt în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de incumprire plus trei puncte procentuale.” La 22 februarie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească ex-gratie reclamanților o sumă totală de 13,500 EUR (treisprezece mii cinci sute de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de noi. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție la acest caz; hotărăște să scoată cererea din lista cazurilor sale.