Kilinc și alții împotriva Turciei

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 39636/02 de către Kamil KILINÇ și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care așeză la 30 ianuarie 2007 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza, Președintele, J. Casadevall, R. Türmen, S. Pavlovschi, L. Garlicki, L. Mijović, J. Šikuta, judecători și T.L. Având în vedere cererea depusă la 23 octombrie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului. Având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. După deliberare, decide după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Kamil Kılınç, dl Kazım Yamacı și dna Rahime Yamacı sunt resortisanți turci născuți în 1952, 1956 și, respectiv, 1954 și trăiesc în Siverek (Șanlıurfa).

Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl M. Güzeler, avocat care practică în Șanlıurfa. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1965, autoritățile au efectuat un sondaj în registrul terenurilor în districtul Siverek din Șanlıurfa și au revizuit planurile locale. În urma acestei revizuiri, a fost înregistrat în Registrul Terenului că reclamanții aveau o cotă totală de 1/160 în ceea ce privește treisprezece parcele de terenuri. Atunci când planurile locale au devenit definitive în 1978, reclamanții au contestat această decizie, susținând că partea lor ar fi trebuit să fie înregistrată în 1/8. La 21 martie 1978, reclamanții au introdus o acțiune în Curtea de Registru al Terenului Siverek și au solicitat revizuirea înregistrărilor din Registrul Terenului.

În 1987, cazul a fost transferat la Curtea Siverek Cadastre, în cazul în care cazul este încă în așteptare. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii, care sunt încă în așteptare în fața instanței interne din 1978. Reclamanții susțin în continuare în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că, datorită lungii excesive a procedurii, acestea au fost private de dreptul la bucurarea pașnică a bunurilor lor. HOTĂRÂREA La 6 noiembrie 2006, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească ex-grația reclamanților o sumă totală de 13,500 EUR (trei mii cinci sute de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, care sunt în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei.

În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de incumprire plus trei puncte procentuale.” La 22 februarie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească ex-gratie reclamanților o sumă totală de 13,500 EUR (treisprezece mii cinci sute de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de noi.

Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului.

Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție la acest caz; hotărăște să scoată cererea din lista cazurilor sale.

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 39636/02 by Kamil KILINÇ and Others against Turkey The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 30 January 2007 as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza, President, Mr J. Casadevall, Mr R. Türmen, Mr S. Pavlovschi, Mr L. Garlicki, Ms L. Mijović, Mr J. Šikuta, judges, and Mr T.L. Early , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 23 October 2002, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together. Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case. Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Mr Kamil Kılınç, Mr Kazım Yamacı and Ms Rahime Yamacı are Turkish nationals who were born in 1952, 1956 and 1954 respectively and live in Siverek (Șanlıurfa).

They are represented before the Court by Mr M. Güzeler, a lawyer practising in Șanlıurfa. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In 1965 the authorities conducted a land registry survey in the Siverek District of Șanlıurfa and revised the local plans. Following this revision, it was registered in the Land Registry that the applicants had a total share of 1/160 in respect of thirteen plots of land. When the local plans became final in 1978, the applicants challenged this decision, alleging that their share should have been registered as 1/8. On 21 March 1978 the applicants brought an action in the Siverek Land Registry Court and requested that the records in the Land Registry be revised.

In 1987 the case was transferred to the Siverek Cadastre Court, where the case is still pending. COMPLAINTS The applicants complain under Article 6 of the Convention about the excessive length of the proceedings, which are still pending before the domestic court since 1978. The applicants further allege under Article 1 of Protocol No. 1 that due to the excessive length of the proceedings, they have been deprived of their right to peaceful enjoyment of their possessions. THE LAW On 6 November 2006 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Turkey offer to pay ex gratia to the applicants an all-inclusive amount of EUR 13,500 (thirteen thousand five hundred euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned application pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by the applicants and/or their duly authorised representative. It shall be payable within three months from the date of notification of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case.

In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.” On 22 February 2006 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative: “I note that the Government of Turkey are prepared to pay ex gratia to the applicants an all-inclusive amount of EUR 13,500 (thirteen thousand five hundred euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned application pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by us.

It shall be payable within three months from the date of notification of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties.

It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention to the case; Decides to strike the application out of its list of cases. T.L. Early Nicolas Bratza Registrar President