ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3214/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3214/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului
negativ de competență de față:
Prin acțiunea introductivă înregistrată pe
rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud sub nr. 2282/112/2011, reclamantul M.I. a
solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării
Naționale anularea Deciziei nr. 51539 de la 31 decembrie 2010 menținerea
pensiei stabilite anterior și plata diferențelor de pensie cu aplicarea
dobânzii legale.
Tribunalul
Bistrița-Năsăud, secția civilă, prin Sentința nr. 1686/F/2011 de la 19
septembrie 2011, a admis excepția de necompetență a acestei instanțe și a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,
secția conflicte de muncă și asigurări sociale, cu motivarea că, potrivit art.
156 din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva
caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul, în speță Casa de Pensii a
Ministerului Apărării Naționale care are sediul în București.
Tribunalul București,
secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă
nr. 3423 de la 5 aprilie 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale și a
declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud,
reținând că legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanței este
Legea nr. 263/2010 care a modificat norma de competență reglementată prin art.
156 din Legea nr. 19/2000, act normativ abrogat odată cu intrarea în vigoare a
Legii nr. 263/2010.
Analizând actele și
lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea
cererii de chemare în judecată dedusă judecății, Înalta Curte, în temeiul art.
22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind
competența soluționării acestei cereri în favoarea Tribunalului
Bistrița-Năsăud, pentru următoarele argumente:
În stabilirea
instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect
interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în
funcție de succesiunea acestora.
Astfel, este adevărat
că art. 158 din Legea nr. 19/2000, în vigoare Ia data emiterii deciziei a cărei
anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate
împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri
adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau
sediul pârâtul. Textul legal menționat a fost, însă, abrogat expres prin art.
196 lit. a) din Legea nr. 283/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin dispozițiile
cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat
competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva CNPP, a caselor
teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se
că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are
domiciliul un sediul reclamantul.
Referitor Ia
aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după
intrarea actului normativ în vigoare, dat care privește o decizie emisă sub
imperiul legii vechi - Legea nr. 119/2010, Înalta Curte reține că, potrivit
art. 725 alin. (1) C. proc. civ. care reprezintă dreptul comun în materie,
dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în
vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche,
precum și executărilor silite începute sub acea lege, iar art. 156 din Legea
nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii referitoare Ia jurisdicția
asigurărilor sociale se completează cu dispozițiile C. proc. civ.
Pentru aceste
considerente, având în vedere că reclamantul are domiciliul în județul
Bistrița-Năsăud (Dosar Tribunal Bistrița-Năsăud), competența soluționării
cauzei revine Tribunalului Bistrița-Năsăud.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 10 octombrie 2013.
Procesat de GGC - CL