ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 960/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ. , asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 iunie 2010 pe rolul Tribunalului Mureș, reclamanta C.A.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC G. SA, Statul român reprezentat de M.F.P. și Consiliul local al municipiului Târnăveni, obligarea pârâtelor să îi lase în liberă posesie și folosință imobilul - casă cu etaj și curte în suprafață de 1.259 mp situat în municipiul Târnăveni, să se dispună anularea actelor de proprietate ale pârâților și, drept consecință, radierea acestora din cartea funciară. Ulterior și-a precizat acțiunea, cerând anularea proceselor-verbale de naționalizare a bunurilor aparținând defunctului I . P . , fiind menținute și cererile inițiale, solicitând ulterior și anularea certificatului de atestare fiscală emis pe numele SC G . I . SA, emis în temeiul Legii nr. 15/1990; să se rectifice înscrierea din C.F.

Târnăveni de sub B+1 în sensul înscrierii reclamantei; - să se anuleze contractul de vânzare-cumpărare din 2000 încheiat de D .G.F.P. Mureș; să se rectifice înscrierea din C.F. Târnăveni de sub B+6 în sensul înscrierii reclamantei; să se anuleze contractul de vânzare-cumpărare din 2005 încheiat de SC P . C . SRL; să se rectifice înscrierea din C.F. Târnăveni de sub B+7 în sensul înscrierii reclamantei; să se anuleze contractul de vânzare-cumpărare din 2007 încheiat de SC I . T . SRL și a contractului de ipotecă încheiat cu B . C . R . - sediul central București; - să se rectifice înscrierea din C.F. Târnăveni de sub B+8 în sensul înscrierii reclamantei. În esență, prin motivarea cererii se arată că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, fără titlu valabil.

Prin sentința civilă nr. 1515 din 15 septembrie 2011 Tribunalul Mureș a respins acțiunea civilă, ca inadmisibilă față de dispozițiile Legii nr. 10/2001, a Deciziei nr. 30/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și cauza Maria Atanasiu contra României. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I-a civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantă, prin Decizia nr. 29 din 22 mai 2012 a respins calea de atac, ca nefondată, pentru considerentele ce urmează. Imobilul în litigiu ce a aparținut numiților I.P. și I.M., născută L., compus din locuință, hotel și bodegă, a trecut în proprietatea statului prin naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950, a fost preluat de Cooperativa „V.” din Târnăvei și ulterior dat în folosința Organizației Comerciale Târnăveni, devenită SC C. SA Acesteia i s-a eliberat, în temeiul Legii nr. 15/1990 și H.G.

nr. 834/1991, certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în care a fost inclus și imobilul menționat. Ulterior imobilul în litigiu a fost vândut D.G.F.P. Mureș, care la rândul său l-a vândut pârâtei SC P.C. SRL, iar această societate l-a înstrăinat pârâtei SC I.T. SRL. În temeiul Legii nr. 112/1995, prin Hotărârea nr. 1059/1999, au fost acordate antecesorului reclamantei, numitul I.T., despăgubiri în sumă de 250.055,23 lei, pentru partea din imobil care a avut destinația de locuință. În temeiul Legii nr. 10/2001 antecesorii reclamantei nu au formulat notificare pentru restituirea imobilului în litigiu, doar în baza Legii nr. 247/2005 au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care se află construcțiile în litigiu.

Prin hotărâre judecătorească irevocabilă, comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost obligată la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 1.259 mp și anume sentința civilă nr. 831 din 6 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Târnăveni. Se mai arată că acțiunea în revendicare poate fi formulată doar de către proprietarul neposesor. Calitatea de proprietar al reclamantei nu a fost dovedită prin actele depuse în probațiune. Astfel cum a fost formulată, acțiunea în revendicare în mod corect s-a apreciat că nu poate fi admisă.

Dacă ar fi solicitat anterior acestui petit să se constate că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut abuziv, fără titlu și, ca o consecință, că Statul nu a devenit niciodată proprietar asupra acestui imobil și ca atare antecesorii reclamantei nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, s-ar fi putut solicita ca petit subsecvent primului obligarea pârâților să lase imobilul în deplină posesie și folosință, după recunoașterea calității de proprietar al reclamantei sau al antecesorilor reclamantei. Curtea arată că, construcțiile sunt înstrăinate prin acte translative de proprietate valabil încheiate, astfel că prin recunoașterea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra acestor construcții, s-ar pune problema ca un alt particular să se prevaleze de un drept de proprietate și prin urmare, s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

Reclamanta nu se poate prevala de cererea formulată în baza Legii nr. 247/2005, pe care să o poată opune cu succes actelor autentice de vânzare-cumpărare ale pârâților, deoarece acea cerere viza doar situația terenului, nu și a construcțiilor în litigiu și care fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare menționate anterior. Față de cele stabilite prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu o eventuală acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, se impune a se analiza dacă din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului reclamanta se poate prevala de un „bun” în sensul dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Noțiunea de bunuri în sensul jurisprudenței C.E.D.O. poate cuprinde atât „bunuri actuale”, cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora o persoană poate pretinde că are cel puțin o „speranță legitimă” de a obține folosința efectivă a unui drept de proprietate. Sub acest aspect s-a avut în vedere faptul că situația construcțiilor în litigiu, nu a fost rezolvată în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, întrucât nu s-a uzat de calea procedurii speciale reglementate prin această lege de reparație. Ca atare, soluția instanței de fond, de aplicare a dispozițiilor Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este pe deplin legală și ferită de orice critici.

Tot legală și pertinentă este și analiza făcută de instanța de fond referitor la dreptul de acces la o instanță, garantat de art. 6 din Convenție, precum și analiza aplicabilității sau nu a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, prin prisma practicii C.E.D.O. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că s-a respins apelul fără a se analiza faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la valabilitatea/nevalabilitatea titlului Statului român de preluare a imobilului având ca destinație hotel, situat în Târnăveni, după defunctul I.P.

- bunicul reclamantei, prin Decretul nr. 92/1950. Instanțele au ignora cu desăvârșire prevederile art. 20 alin. (2) ale Constituției României și pe cele ale art. 6 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, limitându-se a invoca și a face referire numai la legislația internă specială, prin trimitere la spețe soluționare de Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța face referire la faptul că în temeiul Legii nr. 112/1995, prin Hotărârea din 1999 s-au acordat despăgubiri în cuantum de 250.055,23 lei pentru partea care a avut destinație de locuință. Dar astfel cum s-a arătat, imobilul în litigiu, a fost compus din locuință, hotel și bodegă. Până în prezent nu s-a acordat niciun fel de despăgubire și nici nu s-a atribuit în natură acest imobil succesorilor proprietarilor.

Ambele instanțe au reținut că cele două căi de atac declarate împotriva soluției instanței de fond sunt neîntemeiate din perspectiva dispozițiilor Constituției României, Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții de la Strasbourg. Dreptul de proprietate asupra imobilului, recunoscut prin Hotărârea judecătorească nr. 831/2007 a Judecătoriei Târnăveni, în favoarea reclamantei reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la C.E.D.O., constându-se irevocabil și cu efect retroactiv că antecesorii reclamantei, respectiv reclamanta nu au pierdut niciodată acest drept. Cu alte cuvinte, dreptul reclamantei nu este revocabil, iar titlu acesteia este opozabil statului.

Dreptul de proprietate al reclamantei se referă la întreaga suprafață de teren cuprinsă în sentința civilă, iar construcțiile edificate de către pârâți (îmbunătățite) sunt accesorii al dreptului real de proprietate. Reclamanta nu a rămas in pasivitate, ci a formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate nu numai asupra terenului, ci și asupra construcțiilor, la care nu s-a primit niciun fel de răspuns din partea autorităților. Încă din anul 1996, prin cererea, la care s-a revenit cu adresă în anul 1998, și respectiv în anul 2005 a fost notificată Primăria, unde în mod constant s-a solicitat atât imobilul teren, cât și construcțiile aferente (casă + hotel). Reclamanta s-a văzut în imposibilitatea de a-și recupera bunul, chiar și atunci când dispunea de hotărâre judecătorească irevocabilă ce obliga statul la restituire în natură.

Concluzia care se desprinde este că, în lipsa titlului valabil de preluare al statului, imobilul se restituie în natură, aceasta fiind și jurisprudența C.E.D.O. cu privire la România, (Pădurariu vs. România). Statul român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Mureș, prin întâmpinările formulate în temeiul dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ. solicită respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, analizând decizia prin raportarea criticilor formulate la temeiurile de drept incidente cauzei reține caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Instanța de apel și-a axat soluția de menținere a excepției inadmisibilității acțiunii formulate pe două repere: reclamanta nu a solicitat să se constate că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut abuziv și, drept consecință, Statul nu a devenit niciodată proprietar ceea ce conduce la ideea că autorii reclamantei nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate, situație ce ar fi îndrituit-o pe reclamantă să pretindă pârâților să îi predea bunul solicitat prin acțiune, pe de o parte, iar pe de altă parte faptul că reclamanta nu are un „bun” în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la C.E.D.O. Primul argument al instanței este străin pricinii întrucât reclamanta, precizându-și acțiunea, a solicitat anularea proceselor verbale de naționalizare a bunurilor, ceea ce semnifică solicitarea de a se constata că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut abuziv, fără titlu.

Nici cel de-al doilea argument al instanței referitor la absența unui „bun” în patrimoniul reclamantei nu are suport probator câtă vreme reclamanta este proprietara terenului de 1.259 mp, solicitat în cauza de față, pe care se află edificate construcțiile în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile și anume sentința civilă nr. 831 din 6 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Târnăveni, operând astfel în favoarea sa și prezumția instituită de art. 492 C. civ. Dispozițiile Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 precum și decizia C.E.D.O.

Maria Atanasiu și alții împotriva României sunt pe deplin aplicabile cauzei astfel cum s-a reținut și de instanța de apel, prin raportare la efectele hotărârii judecătorești mai sus evocate. Drept urmare, rezultă că acțiunea formulată nu este vădit inadmisibilă astfel cum au statuat ambele instanțe de fond. Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc. civ. cu referire la pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., va admite recursul și, drept consecință, decizia va fi modificată în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă. Drept consecință, sentința va fi anulată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Mureș, urmare a soluționării cauzei pe excepție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.A.L. împotriva Deciziei nr. 29/ A din data de 22 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamanta C.A.L. împotriva sentinței nr. 1515 din data de 15 septembrie 2011 a Tribunalului Mureș, secția civilă. Anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.