ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4809/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4809/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 935/2012 din 12 octombrie
2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a
respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din O.M.J. nr.
399/2007 și art. 4 alin. (3) și (4) din Decizia Directorului General al A.N.P.
nr. 307/2007, invocată de reclamantul P.G.R., în contradictoriu cu pârâții
Penitenciarul Craiova, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și
Administrația Națională a Penitenciarelor, în Dosarul nr. 1019/54/2012 al
aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța
această sentință, prima instanță a reținut că excepția de nelegalitate este
neîntemeiată, deoarece O.M.J. nr. 399/C/2007 conține chiar normele metodologice
de aplicare a ordonanței și scopul lor a fost expunerea în concret a modului în
care se realizează salarizarea pentru orele lucrate suplimentar.
A mai reținut
instanța că din motivarea excepției de nelegalitate ar rezulta că singura
critică a reclamantului vizează faptul că prevederile ordinului contravin prin
adăugare la dispozițiile legale, întrucât "nu se transformă orele lucrate
suplimentar în zile lucrate suplimentar", căci se produc prejudicii
rezultând din modul de remunerare a acestora, dar instanța de fond a considerat
că aceste susțineri sunt nefondate pentru că art. 45 are în vedere ca unități
de timp nu doar ora, ci și ziua, săptămâna și respectiv luna, iar la pct. 11.5
din Ordinul M.J. nr. 339/2007 emitentul a arătat modul concret de calcul al
orelor și respectiv zilelor lucrate suplimentar.
Chiar și propoziția
de la pct. 11.5 lit. c) "fracțiunile de zile rezultate ca lucrate
suplimentar se neglijează" nu adaugă la lege, căci nu instituie prin ea
însăși o procedură diferită de calcul orelor/zilelor lucrate suplimentar, iar
instanța de fond a arătat că ea nu este în măsură să schimbe, să deturneze
scopul și sensul prevederilor legii.
S-a reținut că este
evident că actele emise pe baza și în executarea unor alte acte normative nu
trebuie să se rezume la o simplă preluare formală a dispozițiilor acestora din
urmă, ci trebuie să ofere soluții concrete pentru punerea în executare a
acestora, urmând însă scopul și spiritul legii.
Mai mult,
dispozițiile art. 11.5 din O.M.J. nr. 399/2007 reglementează situația specială
a "lucrului în ture", or, alin. (3) al art. 45 din Legea nr. 293/2004
prevede că "în cazul în care, pentru anumite categorii profesionale,
durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale
specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale", iar a înlătura pe calea
excepției de nelegalitate prevederile care reglementează o situație specială
pentru care legea trimite la dispozițiile speciale, echivalează practic cu
imposibilitatea punerii în executare chiar a normelor legale, fapt care
contravine prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituție și art. 4 alin. (3)
din Legea nr. 24/2000.
Împotriva acestei
sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul,
invocând prevederile art. 304
1
C. proc. civ.
În
motivarea recursului, se critică soluția ca fiind greșită, arătându-se, în
esență, că dispozițiile art. 11 pct. 5 din O.M.J. nr. 339/2007 și a art. 4 din
Decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007 sunt nelegale, venind în
contradicție cu legea și adăugând la aceasta, în speța de față fiind vorba de
O.U.G. nr. 64/2006 și Legea nr. 293/2006; s-a susținut, de asemenea, că nu se
transformă orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar, iar instanța
de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legii, întrucât a acceptat ca
un mod de calcul să fie contrar dispozițiilor legale.
Examinând sentința
atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de
recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele
ale art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată că recursul este
fondat, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Se susține că
dispozițiile art. 11 pct. 5 din O.M.J. nr. 399/2007 și art. 4 alin. (3) și (4)
din Decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007 emisă de Direcția Generală a Administrației
Naționale a Penitenciarelor contravin dispozițiilor Legii nr. 293/2004 și O.G.
nr. 64/2006.
Potrivit art. 16 din
O.G. nr. 64/2006 "pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut
special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a
timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în
care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din
Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare".
Conform art. 43 din
Legea nr. 293/2004, la care face trimitere art. 16 din O.G. nr. 64/2006 și
care, în actuala reglementare, are nr. 45: "Durata normală a programului
de lucru este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână" (alin. (1));
"Programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate
impune prezența în serviciu mai mult de 8 ore se stabilește de către directorii
unităților, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea
timpului de lucru legal" (alin. (2)); "În cazul în care, pentru anumite
categorii profesionale, durata programului normal de lucru este stabilită prin
dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale"
(alin. (3)); "Orele prestate de funcționarii publici din sistemul
administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se
compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii
suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30
de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna
următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează: a) 75% din
salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei
de lucru; b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de
100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în
celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se
lucrează" (alin. (4)).
În baza acestor
dispoziții legale a fost emis O.M.J. nr. 399/C/2007 privind aprobarea normelor
metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte
drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul
administrației penitenciarelor, aprobată prin Legea nr. 462/2006, care la pct.
11.5 prevede că: "În cazul lucrului în ture, orele prestate peste durata
normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se vor plăti astfel: a)
Total ore lucrate conform pontaj - total ore lucrătoare din lună = ore lucrate
suplimentar; b) Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate
suplimentar; c) Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc
cu un spor de 75% din salariul de bază, iar diferența până la opt ore se
plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile rezultate
ca lucrate suplimentar se neglijează."
Totodată, a fost
emisă și Decizia Directorului General al ANP nr. 307 din 25 ianuarie 2007
privind plata orelor suplimentare efectuate de către funcționarii publici cu
statut special și personalul civil din sistemul administrației penitenciarelor.
Potrivit prevederilor art. 4 din această decizie "În cazul lucrului în
ture, numărul orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform
pontajului lunar, se calculează astfel: Total ore lucrate conform pontaj -
total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; Ore lucrate
suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar" (alin. (3))
și "Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un
spor de 75% din salariul de bază, iar diferența până la opt ore se plătește cu
un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile se neglijează"
(alin. (4)).
În cadrul procedurii
prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ
trebuie analizată în funcție de actele normative cu forță juridică superioară
în baza cărora acesta a fost emis, în raport cu principiul ierarhiei și forței
juridice a actelor normative, principiu consacrat de art. 1 alin. (5) din
Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Instanța de fond a
respins excepția de nelegalitate, apreciind că dispozițiile normative criticate
sunt conforme cu prevederile legale în baza cărora au fost adoptate.
Aprecierea instanței de
fond - potrivit căreia prin art. 11 din O.M.J. nr. 399/2007 s-ar stabili un mod
de calcul pentru situația specială a lucrului în ture, pentru determinarea
orelor suplimentare - nu este întemeiată, întrucât dacă s-ar considera că
organizarea programului de lucru în ture ar reclama o modalitate diferită de
calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată peste durata
normală a timpului de lucru, atunci normele metodologice tot trebuie să
respecte dispozițiile legale incidente.
De altfel, chiar în
cuprinsul art. 43 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 (actual 45 alin. (3)) se
prevede că "În cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata
programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se
vor aplica aceste dispoziții legale".
Dacă ar fi existat
dispoziții legale specifice pentru programul de lucru în ture, atunci trebuiau
precizate acele dispoziții pentru a putea verifica dacă normele metodologice de
aplicare sunt conforme acestora, dar pentru că nu au fost indicate astfel de
dispoziții legale specifice, nu se poate aprecia decât că prin O.M.J. nr.
399/2007 trebuiau aprobate normele metodologice de punere în aplicare a art. 45
alin. (3) din Legea nr. 293/2004, text care nu face nicio referire la lucrul în
ture.
Dacă legiuitorul ar
fi dorit să reglementeze în mod diferit plata pentru munca prestată peste
durata normală a timpului de lucru în cazul "lucrului în ture" ar fi
putut să o facă, mai ales că O.G. nr. 64/2006 privea salarizarea și alte
drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul
administrației penitenciarelor.
În lipsa unei
mențiuni exprese în O.G. nr. 64/2006 sau în art. 43 din Legea nr. 293/2006
privind plata pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în
ture, nici în Normele metodologice sau într-o decizie a Directorului General al
ANP nu se putea stabili o modalitate diferită decât cea prevăzută de lege.
Cum art. 43 din Legea
nr. 293/2004 nu precizează că vreo fracțiune de zile rezultate ca lucrate
suplimentar s-ar neglija, nici actele administrative de punere în aplicare a
acestei legi nu puteau conține o astfel de reglementare.
Deși instanța de fond
consideră că nici teza ultimă a textelor a căror nelegalitate a fost invocată -
"Fracțiile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează" -
nu este în afara prevederilor legale, totuși, din verificarea textelor legale
care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate, respectiv art.
16 din O.G. nr. 64/2006 și art. 43 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, rezultă că
nu există o asemenea prevedere și că prin această reglementare se ajunge la
situația ca o parte din munca prestată peste durata normală a timpului de lucru
să nu poată fi plătită, deși sunt respectate dispozițiile art. 45 alin. (5) din
Legea nr. 293/2004, iar scopul legii este acela de a plăti orele suplimentare.
Față de cele arătate,
constatându-se că hotărârea primei instanțe, a fost dată cu aplicarea greșită a
legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din
Legea nr. 554/2004, raportat la art. 304 pct. 9 din același cod, va admite
recursul și va casa sentința recurată, în sensul admiterii excepției de
nelegalitate și constatării nelegalității dispozițiilor art. 11 pct. 5 din
Ordinul Ministrului Justiției nr. 399/2007 și art. 4 alin. (3) și (4) din
Decizia nr. 307/2007 emisă de Directorul General al Administrației Naționale a
Penitenciarelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de P.G.R. împotriva Sentinței nr. 935/2012 din 12 octombrie 2012 a
Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
recurată, în sensul că admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantul
P.G.R. și constată nelegalitatea dispozițiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul
Ministrului Justiției nr. 399/2007 și art. 4 din Decizia nr. 307/2007 emisă de
Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 4 aprilie 2013.
Procesat de GGC - CL