ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4953/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4953/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 366 din 11 aprilie
2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost
respinsă excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 11.5 din Ordinul Ministrului
Justiției nr. 399/2007 și art. 4 alin. (3) și (4) din Decizia Directorului General
al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 307/2007, invocate de petentul
R.V. în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Craiova, Ministerul Finanțelor Publice,
Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut că este nefondată susținerea reclamantului potrivit
căreia prin transformarea orelor lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar
se adaugă prevederilor legale întrucât astfel cum rezultă din conținutul art. 45,
legiuitorul a avut în vedere ca unități de timp nu doar ora, ci și ziua, săptămâna
și respectiv luna.
Referitor la prevederile
pct. 11.5 lit. c) „Fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”,
prima instanță a constatat că acestea nu adaugă legii căci nu instituie o procedură
diferită de calcul al orelor/zilelor lucrate suplimentar, ea fiind subsumată aplicării
prevederilor amintite mai sus, astfel că nu este în măsură să schimbe, să deturneze
scopul și sensul prevederilor legii.
Prin urmare, judecătorul
fondului a constatat că a înlătura pe calea excepției de nelegalitate prevederile
care reglementează o situație specială pentru care legea trimite la dispoziții speciale,
echivalează practic cu imposibilitatea punerii în executare chiar a normelor legale,
fapt care contravine prev. art. 108 alin. (2) din Constituție și art. 4 alin.
(3) din Legea nr. 24/2000.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs reclamantul R.V., solicitând admiterea recursului și modificarea
acesteia în sensul admiterii excepției de nelegalitate invocate.
În motivele de recurs
se critică soluția ca fiind nelegală întrucât dispozițiile art. 11 pct. 5 din Ordinul
Ministrului Justiției nr. 339/2007 și a art. 4 din Decizia Directorului General
al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 307/2007 sunt nelegale, venind
în contradicție și adăugând la lege, în speța de față fiind vorba de O.U.G. nr.
64/2006 și Legea nr. 293/2006.
În art. 11 din Ordinul
Ministrului Justiției nr. 399/2007, mai exact pct. 5 și art. 4 alin. (3) și (4)
din Decizia nr. 307/2007 se ajunge la o situație aberantă, întrucât recurentul-reclamant
are un număr de ore lucrate suplimentar, dar acestea sunt transformate în zile lucrate
suplimentar, iar dintr-o tură de 12 ore sau un multiplu de 12 ore se împarte la
8 ore, apărând zile suplimentare, iar fracțiile de zile rezultate suplimentar se
neglijează.
S-a susținut că nu se
transformă orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar, iar instanța de
fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legii întrucât a acceptat ca un mod
de calcul să fie contrar dispozițiilor legale.
Atâta timp cât legea stipulează
într-un anumit sens nu este admis ca alte acte normative, inferioare în grad legii,
să dispună contrariul, să adauge sau să modifice, ci doar trebuie să vină în aplicarea
legii.
Intimații Penitenciarul
Craiova, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției au formulat
întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Analizând sentința atacată
atât prin prisma criticilor formulate de recurent, văzând și dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele
motive:
Excepția de nelegalitate
a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 399/2007 și
a dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) din Decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007
emisă de Direcția Generală a Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost invocată
pentru că ar contraveni dispozițiilor Legii nr. 293/2004 și O.G. nr. 64/2006.
Potrivit art. 16 din O.G.
nr. 64/2006 „pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din
sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în
zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se
lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările
și completările ulterioare”.
Art. 43 din Legea nr.
293/2004 la care face trimitere art. 16 din O.G. nr. 64/2006 are în actuala reglementare
nr. 45 și prevede că: „(1) Durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe
zi și de 40 de ore pe săptămână. (2) Programul de lucru al personalului din compartimentele
a căror activitate impune prezența în serviciu mai mult de 8 ore se stabilește de
către directorii unităților, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se
respectarea timpului de lucru legal. (3) În cazul în care, pentru anumite categorii
profesionale, durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții
legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale. (4) Orele prestate de
funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală
a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care
compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în
următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti,
în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:
a) 75% din salariul de
bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de
bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele
de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările
în vigoare, nu se lucrează”.
În baza acestor texte
a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 399/C/2007 privind aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi
ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor,
aprobată prin Legea nr. 462/2006 care la pct. 11.5 prevede că: „În cazul lucrului
în ture, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului
lunar, se vor plăti astfel: a) Total ore lucrate conform pontaj - total ore lucrătoare
din lună = ore lucrate suplimentar; b) Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr
de zile lucrate suplimentar; c) Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar
se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază iar diferența până la opt ore
se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile rezultate
ca lucrate suplimentar se neglijează.”
A fost emisă însă și Decizia
Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 307 din 25
ianuarie 2007 privind plata orelor suplimentare efectuate de către funcționarii
publici cu statut special și personalul civil din sistemul administrației penitenciarelor
care la art. 4 alin. (3) și (4) au următorul conținut: Alin. (3) „În cazul lucrului
în ture, numărul orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform
pontajului lunar, se calculează astfel: Total ore lucrate conform pontaj - total
ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; Ore lucrate suplimentar/8 ore
pe zi = număr de zile lucrate suplimentar”. Alin. (4) „Primele două ore din fiecare
zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază iar diferența
până la opt ore se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile
de zile se neglijează”.
În cadrul procedurii excepției
de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act
administrativ trebuie analizată în funcție de actele normative cu forță juridică
superioară în baza cărora au fost emise în raport cu principiul ierarhiei și forței
juridice a actelor normative, principiu consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție
și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Instanța de fond a respins
excepțiile de nelegalitate apreciind că acestea sunt conforme cu actele normative
în baza cărora au fost adoptate.
Însă, nu vor fi reținute
susținerile instanței de fond potrivit cărora prin art. 11 din Ordinul Ministrului
Justiției nr. 399/2007 s-ar stabili un mod de calcul pentru situația specială a
lucrului în ture, pentru determinarea orelor suplimentare, întrucât dacă s-ar aprecia
că organizarea programului de lucru în ture ar reclama o modalitate diferită de
calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată peste durata normală
a timpului de lucru, atunci normele metodologice tot trebuie să respecte dispozițiile
legale incidente.
De altfel, chiar în
art. 43 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 [actual 45 alin. (3)] se prevede că „În
cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata programului normale de
lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții
legale”.
Dacă ar fi existat dispoziții
legale specifice pentru programul de lucru în ture, atunci trebuiau precizate acele
dispoziții pentru a putea verifica dacă normele metodologice de aplicare sunt conforme
acestora, dar pentru că nu au fost indicate astfel de dispoziții legale specifice,
nu se poate aprecia decât că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 399/2007 trebuiau
aprobate normele metodologice de punere în aplicare a art. 453 din Legea nr. 293/2004,
text care nu face nicio referire la lucrul în ture.
Dacă legiuitorul ar fi
dorit să reglementeze în mod diferit plata pentru munca prestată peste durata normală
a timpului de lucru în cazul „lucrului în ture” ar fi putut să o facă, mai ales
că O.G. nr. 64/2006 privea salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici
cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor.
În lipsa unei mențiuni
exprese în O.G. nr. 64/2006 sau în art. 43 din Legea nr. 293/2006 privind plata
pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în ture, nici în
Normele metodologice sau într-o decizie a Directorului General al Administrației
Naționale a Penitenciarelor nu se putea stabili o modalitate diferită decât cea
prevăzută de lege.
Cum art. 43 din Legea
nr. 293/2004 nu precizează că vreo fracțiune de zile rezultate ca lucrate suplimentar
s-ar neglija, nici actele administrative de punere în aplicare a acestei legi nu
puteau conține o astfel de reglementare.
Deși instanța de fond
încearcă să demonstreze că nici teza ultimă a textelor a căror nelegalitate a fost
invocată: „Fracțiile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează” nu
este în afara prevederilor legale, totuși din verificarea textelor legale care au
stat la baza emiterii actelor administrative contestate - art. 16 din O.G. nr. 64/2006
și art. 43 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, rezultă că nu există o asemenea prevedere
și că prin această reglementare se ajunge la situația ca o parte din munca prestată
peste durata normală a timpului de lucru să nu poată fi plătită, deși sunt respectate
dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 293/2004 iar scopul legii este acela
de a plăti orele suplimentare.
Pentru că hotărârea instanței
de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea
nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată în sensul
că va admite excepția de nelegalitate și va constata nelegalitatea dispozițiilor
art. 11 pct. 5 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 399/2007 emisă de Directorul
General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de R.V., împotriva sentinței nr. 366 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova,
secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată,
în sensul că admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantul R.V. și constată
nelegalitatea dispozițiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul Ministrului Justiției
nr. 399/C/2007 și a dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) din Decizia nr. 307
din 25 ianuarie 2007 emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 noiembrie 2012.