Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2012
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5162/2012

HOTĂRÂRE
06.12.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5162/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 323 din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 și art. 4 alin. (3) și (4) din decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007, invocată de reclamantul A.C., în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul C., Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, în Dosarul nr. 2335/54/2011 al aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Excepția de nelegalitate este neîntemeiată, deoarece ordinul Ministerului Justiției nr. 399/C/2007 conține chiar normele metodologice de aplicare a ordonanței și scopul lor a fost expunerea în concret a modului în care se realizează salarizarea pentru orele lucrate suplimentar.

Din motivarea excepției de nelegalitate ar rezulta că singura critică a reclamantului vizează faptul că prevederile ordinului contravin prin adăugare la dispozițiile legale, întrucât „nu se transformă orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar”, căci se produc prejudicii rezultând din modul de remunerare a acestora, dar instanța de fond a considerat că aceste susțineri sunt nefondate pentru că art. 45 are în vedere ca unități de timp nu doar ora ci și ziua, săptămâna și respectiv luna, iar la pct. 11.5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 339/2007 emitentul a arătat modul concret de calcul al orelor și respectiv zilelor lucrate suplimentar.

Chiar și propoziția de la pct. 11.5 lit. c) „fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează” nu adaugă la lege, căci nu instituie prin ea însăși o procedură diferită de calcul orelor/zilelor lucrate suplimentar, iar instanța de fond a arătat că ea nu este în măsură să schimbe, să deturneze scopul și sensul prevederilor legii. S-a reținut că este evident că actele emise pe baza și în executarea unor alte acte normative nu trebuie să se rezume la o simplă preluare formală a dispozițiilor acestora din urmă, ci trebuie să ofere soluții concrete pentru punerea în executare a acestora, urmând însă scopul și spiritul legii.

Mai mult, dispozițiile art. 11.5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 reglementează situația specială a „lucrului în tură”, or, alin. (3) al art. 45 din Legea nr. 293/2004 prevede că „în cazul în care, pentru anumite categorii profesionale, durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale”, iar a înlătura pe calea excepției de nelegalitate prevederile care reglementează o situație specială pentru care legea trimite la dispozițiile speciale, echivalează practic cu imposibilitatea punerii în executare chiar a normelor legale, fapt care contravine prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului, se critică soluția ca fiind greșită, arătându-se, în esență, că dispozițiile art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 339/2007 și a art. 4 din decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007 sunt nelegale, venind în contradicție cu legea și adăugând la aceasta, în speța de față fiind vorba de O.U.G. nr. 64/2006 și Legea nr. 293/2006; s-a susținut, de asemenea, că nu se transformă orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar, iar instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legii, întrucât a acceptat ca un mod de calcul să fie contrar dispozițiilor legale.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Se susține că dispozițiile art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 și art. 4 alin. (3) și (4) din decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007 emisă de Direcția Generală a A.N.P. contravin dispozițiilor Legii nr. 293/2004 și O.G. nr. 64/2006. Potrivit art. 16 din O.G. nr. 64/2006 „pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare”.

Conform art. 43 din Legea nr. 293/2004, la care face trimitere art. 16 din O.G. nr. 64/2006 și care, în actuala reglementare, are nr. 45: „Durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână” [alin. (1)]; „Programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezența în serviciu mai mult de 8 ore se stabilește de către directorii unităților, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal” [alin. (2)]; „În cazul în care, pentru anumite categorii profesionale, durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale” [alin. (3)]; „Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător.

În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează: a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează” [alin. (4)]. În baza acestor dispoziții legale a fost emis ordinul Ministerului Justiției nr. 399/C/2007 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G.

nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, aprobată prin Legea nr. 462/2006, care la pct. 11.5 prevede că: „În cazul lucrului în ture, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se vor plăti astfel: a) Total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; b) Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază iar diferența până la opt ore se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează.” Totodată, a fost emisă și decizia Directorului General al A.N.P.

nr. 307 din 25 ianuarie 2007 privind plata orelor suplimentare efectuate de către funcționarii publici cu statut special și personalul civil din sistemul administrației penitenciarelor. Potrivit prevederilor art. 4 din această decizie „În cazul lucrului în ture, numărul orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se calculează astfel: Total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; Ore lucrate suplimentar/ 8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar” [alin. (3)] și „Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază iar diferența până la opt ore se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază.

Fracțiunile de zile se neglijează” [alin. (4)]. În cadrul procedurii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ trebuie analizată în funcție de actele normative cu forță juridică superioară în baza cărora acesta a fost emis, în raport cu principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, principiu consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. Instanța de fond a respins excepția de nelegalitate, apreciind că dispozițiile normative criticate sunt conforme cu prevederile legale în baza cărora au fost adoptate.

Aprecierea instanței de fond, potrivit căreia prin art. 11 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 s-ar stabili un mod de calcul pentru situația specială a lucrului în ture, pentru determinarea orelor suplimentare, nu este întemeiată, întrucât dacă s-ar considera că organizarea programului de lucru în ture ar reclama o modalitate diferită de calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru, atunci normele metodologice tot trebuie să respecte dispozițiile legale incidente. De altfel, chiar în cuprinsul art. 43 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 [actual 45 alin. (3)] se prevede că „În cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale”.

Dacă ar fi existat dispoziții legale specifice pentru programul de lucru în ture, atunci trebuiau precizate acele dispoziții pentru a putea verifica dacă normele metodologice de aplicare sunt conforme acestora, dar pentru că nu au fost indicate astfel de dispoziții legale specifice, nu se poate aprecia decât că prin ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 trebuiau aprobate normele metodologice de punere în aplicare a art. 45 alin. (3) din Legea nr. 293/2004, text care nu face nicio referire la lucrul în ture. Dacă legiuitorul ar fi dorit să reglementeze în mod diferit plata pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în cazul „lucrului în ture” ar fi putut să o facă, mai ale că O.G.

nr. 64/2006 privea salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor. În lipsa unei mențiuni exprese în O.G. nr. 64/2006 sau în art. 43 din Legea nr. 293/2006 privind plata pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în ture, nici în Normele metodologice sau într-o decizie a Directorului General al A.N.P. nu se putea stabili o modalitate diferită decât cea prevăzută de lege. Cum art. 43 din Legea nr. 293/2004 nu precizează că vreo fracțiune de zile rezultate ca lucrate suplimentar s-ar neglija, nici actele administrative de punere în aplicare a acestei legi nu puteau conține o astfel de reglementare.

Deși instanța de fond consideră că nici teza ultimă a textelor a căror nelegalitate a fost invocată, „Fracțiile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”, nu este în afara prevederilor legale, totuși, din verificarea textelor legale care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate, respectiv art. 16 din O.G. nr. 64/2006 și art. 43 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, rezultă că nu există o asemenea prevedere și că prin această reglementare se ajunge la situația ca o parte din munca prestată peste durata normală a timpului de lucru să nu poată fi plătită, deși sunt respectate dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 293/2004 iar scopul legii este acela de a plăti orele suplimentare.

Față de cele arătate, constatându-se că hotărârea primei instanțe, a fost dată cu aplicarea greșită a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 304 pct. 9 din același Cod, va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul admiterii excepției de nelegalitate și constării nelegalității dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 și art. 4 alin. (3) și (4) din decizia nr. 307/2007 emisă de Directorul General al A.N.P.

D E C I D E Admite recursul declarat de A.C. împotriva sentinței nr. 323 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată în sensul că admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantul A.C. și constată nelegalitatea dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministrului Justiției nr. 399/2007 și art. 4 din decizia Directorului general al A.N.P. nr. 307/2007. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-27
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5009/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 326 din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate a dispoz
ÎCCJ 2012-11-27
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5007/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 302 din 3 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate a dispoz
ÎCCJ 2013-04-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4809/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 935/2012 din 12 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate
ÎCCJ 2012-11-27
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5008/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 304 din 3 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate a dispoz
ÎCCJ 2012-11-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5084/2012
la momentul până la care acesta produce efecte juridice. Instanța a reținut că reclamanta invocă nelegalitatea dispozițiilor pct. 11.5 din O.M.J. nr. 399/C/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă