ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 20.06.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2456/2011

HOTĂRÂRE

20.06.2011

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2456/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor penale de față:

Prin sentința penală nr.

422 din 09 noiembrie 2009

pronunțată

de Tribunalul Alba, secția penală, inculpatul B.N. a fost condamnat la pedeapsa

de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 10 lit. c)

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c)

C. pen., art.76 lit. b) C. pen., 2 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de fals prevăzută de art.17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat

la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) C.

pen., art.76 lit. e) C. pen. și 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. a)

C. pen. și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza

art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza

art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 99 și art. 1000 C. civ. a fost

admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Integrării

Europene, inculpatul fiind obligat, în solidar cu partea responsabilă

civilmente SC M.C. SRL, la plata sumei de 585.244,96 lei cu titlu de

despăgubiri civile.

Prin

aceeași hotărâre s-a constatat că partea vătămată Agenția pentru Dezvoltare

Regională Centru Alba nu s-a constituit parte civilă în cauză și că SC C.U. SRL

nu a formulat pretenții civile în cauză.

Totodată, în

baza art. 348 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus desființarea totală a

înscrisurilor întocmite în fals de către inculpat, respectiv facturile pentru

decontarea lucrărilor la SC C.U. SRL, procesele-verbale de recepție a

lucrărilor și situațiile de lucrări.

În baza

art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

În

cursul anului 2000, inculpatul B.N. - administrator la mai multe societăți

comerciale din Sibiu, s-a arătat interesat de obținerea unor fonduri

nerambursabile care se acordau pentru investiții în zonele defavorizate. In

acest sens, inculpatul s-a înțeles cu numitul K.Ș. - asociat și administrator

al SC M.C. SRL care avea ca obiect de activitate prelucrarea lemnului, ca în

schimbul a 52% din părțile sociale ale societății, să obțină un ajutor

financiar nerambursabil care să permită extinderea și modernizarea capacității

de lucru a societății.

Conform

înțelegerii, la data de 16 decembrie 2000, inculpatul B.N. a devenit acționar

majoritar la SC M.C. SRL, iar la data de 28 decembrie 2000, urmare demersurilor

făcute de inculpat, în baza contractului de finanțare nr. x/2000, firma a

obținut de la Ministerul Prognozei și Dezvoltării (actualmente Ministerul

Integrării Europene), prin Agenția de Dezvoltare Regională Centru Alba, un

ajutor

financiar nerambursabil de

9.653.000.000 ROL pentru implementarea proiectului „Extinderea și modernizarea

capacității de prelucrare a masei lemnoase în vederea exportului, în zona

Zlatna

”

Conform

clauzelor contractului de finanțare, beneficiarul ajutorului se obliga să

finalizeze proiectul până la data de 31 decembrie 2001, până la finalizarea

proiectului să angajeze 200 de persoane din rândul șomerilor, iar pentru

achiziționarea de echipamente și servicii să selecteze oferte de la furnizori

care nu aveau asociați comuni ai beneficiarului.

Inculpatul

B.N. a utilizat sumele primite ca ajutor financiar fără a respecta obligațiile

impuse prin contractul de finanțare, el ocupându-se exclusiv de achiziționarea

și plata utilajelor, instalațiilor, mijloacelor de transport, materialelor

prime precum și de întocmirea documentelor justificative pentru derularea

finanțării.

Astfel,

deși era obligat să nu colaboreze cu furnizori care aveau asociați persoane

fizice sau juridice asociate la rândul lor cu firma beneficiară SC M.C. SRL,

inculpatul B.N. a încheiat contracte de prestări servicii cu SC C.U. SRL unde

avea calitatea de administrator. Pentru a ascunde această calitate și a induce

în eroare reprezentanții ADR Centru, inculpatul i-a cerut numitului B.R. care

era doar asociat la firmă, să semneze în numele SC C.U. SRL.

Ulterior,

deși lucrările de prestări servicii nu au fost efectuate de SC C.U. SRL, ci de SC

M.C. SRL, în regie proprie, inculpatul i-a cerut martorei F.E., contabilă la SC

C.U. SRL să factureze toate lucrările ca fiind executate de respectiva firmă.

In paralel, pentru fiecare lucrare facturată nereal, inculpatul a întocmit în

fals situații de lucrări și procese-verbale de recepție.

Mai mult,

unele dintre lucrările menționate în acte, deși nu au fost executate, au fost

menționate în cererile de finanțare ( ex. lucrare canalizare curte cu valoarea

de 204.416.000 RON), iar alte lucrări au fost incluse în cererile de finanțare

deși n-au fost efectuate pentru că preexistau (ex. vestiare și grupuri

sociale).

Pe baza

documentelor întocmite în fals anterior menționate și a ordinului de plată

potrivit căruia ar fi achitat 25% din valoarea lucrărilor către SC C.U. SRL,

inculpatul a formulat cereri de plată către ADR Centru și anume: cererea din 2

aprilie 2001 pentru suma de 693.000.000 RON, cererea de plată din 18 iunie 2001

pentru suma de 1.658.250.000 RON, cererea din 30 noiembrie 2001 pentru suma de

801.750.000 RON și cererea din 3 noiembrie 2001 pentru suma de 1.604.166.000

RON, toate sumele fiind aprobate la plată către SC C.U. SRL.

Pentru

achiziționarea utilajelor și mașinilor necesare proiectului pentru care s-a

aprobat finanțarea, fără a analiza alte oferte, inculpatul a încheiat un

contract de achiziții cu firma germană RTC Hermes cu care anterior avusese

relații comerciale. Obiectul contractului îl forma o linie automată de produse

parchet în valoare de 180.000 mărci germane, ferăstrău panglică pentru debitare

bușteni în valoare de 9.000 mărci germane, cameră de uscare a lemnului în

valoare de 70.000 mărci germane, linie de zdrobit deșeuri în valoare de 8.000 mărci

germane, circular-pendulă hidraulic în valoare de 3.500 mărci germane, circular

multilamă în valoare de 12.000 mărci germane, circular spintecat în valoare de

500 mărci germane, circular

de tivit cu pânză

reglabilă în valoare de 5.700 mărci germane și două camioane pentru transport

internațional în valoare de 132.000 mărci germane.

Conform

contractului de achiziții, firma germană furnizoare era obligată să livreze

toate mașinile și utilajele până la 31 decembrie 2001 și să asigure garanție

timp de 1 an.

Pe baza

contractului și a facturii proforme, inculpatul a formulat cererea de plată nr.

2 către ADR Centru și a obținut suma de 4.873.000.000 lei, virată ulterior în

contul firmei germane.

Deși a

primit banii pentru toate utilajele menționate în contract, firma germană a

livrat doar camerele de uscare a lemnului, instalația de parchet automată, un

tocător cu tambur, o presă de brichetat, un circular multiramă și două

autotractoare M. cu semiremorcă, celelalte utilaje nemaifiind livrate, fapt

trecut cu vederea de inculpat care a stat pasiv, nefăcând nimic pentru

obținerea tuturor utilajelor contractate și plătite de către ADR Centru.

Inculpatul

nu a folosit cele două autotractoare cu remorcă la SC M.C. SRL, ci la celelalte

societăți pe care le administra care erau situate în zone care nu erau

defavorizate. Ca urmare, potrivit dispozițiilor legale, trebuia să achite taxe

vamale în sumă de 892.005.808 RON și TVA în sumă de 1.016.875.117 lei,

obligații de care fusese scutită SC M.C. SRL pentru că funcționa într-o zonă

defavorizată.

La data

de 30 noiembrie 2001, inculpatul a depus la ADR Centru cererea de plată nr.5

pentru suma de 777.083.400 lei reprezentând contravaloare materie primă -

buștean esență fag, achiziționată de la Ocolul Silvic Alba.

Deși

conform contractului de finanțare, materialul lemnos trebuia preluat de SC M.C.

SRL, la cererea inculpatului B.N., lemnul a fost livrat la Sibiu unde a fost

prelucrat în firize de către SC A.M. SRL, firmă la care inculpatul era asociat

și administrator.

Tot la

data de 30 noiembrie 2001, inculpatul B.N. a depus la ADR Centru cererea de

plată nr.6 și a obținut suma de 600.000.000 RON pentru cumpărarea a două

ifroane.

Aceste utilaje

au fost achiziționate de la SC E.F. SRL la care inculpatul era asociat și

administrator, deși contractul de finanțare interzicea astfel de tranzacții.

După

achiziționarea utilajelor doar unul a fost dus la Zlatna și folosit de SC M.C.

SRL, celălalt rămânând la SC E.F. SRL.

Prima

instanță a reținut că starea de fapt anterior prezentată rezultă din probele

aflate la dosarul cauzei: proiectul întocmit de inculpat și actele pe baza

cărora SC M.C. SRL a obținut ajutorul financiar nerambursabil, contractul de

finanțare din 28 decembrie 2000 prin care s-a acordat ajutorul financiar

nerambursabil, cererile de plată întocmite de inculpat pe baza cărora s-au

obținut sumele de bani reprezentând tranșele ajutorului financiar, documentele

contabile ridicate de la SC M.C. SRL Zlatna, documentele contabile ridicate de

la SC C.U. SRL Copșa Mică, documentele contabile ridicate de la SC A.M. SRL

Sibiu, facturile întocmite în fals pentru decontarea lucrărilor la SC C.U. SRL

Copșa Mică, procesele-verbale de recepție lucrări întocmite de inculpat în fals

și situațiile de lucrări întocmite la fel, procesele-verbale întocmite de

organele de poliție cu ocazia

verificărilor efectuate

la SC M.C. SRL, SC C.U. SRL, SC A.M. SRL și SC E.F. SRL, raportul de constatare

întocmit de către specialistul P.N.A. de la Serviciul Anticorupție Alba Iulia,

declarațiile martorilor M.A.C., M.C., K.Ș., F.E., L.L., B.I. și declarațiile

inculpatului date în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond.

Atât în

cursul urmării penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a

recunoscut parțial învinuirile care i se aduc, invocând în apărare o serie de

motive care însă nu justifică conduita sa, cum ar fi faptul că lucrările de

canalizare nu s-au realizat din vina primarului orașului Zlatna, vestiarele și

grupurile sociale au fost executate, dar datorită unei viituri s-a impus

demolarea lor, nu a putut angaja cele 200 de persoane din rândul șomerilor

datorită firmei, F., care și-a început activitatea în perioada respectivă și a

absorbit o mare parte din mâna de lucru disponibilă sau că asociatul său a

înființat o firmă „căpușă,, în numele căreia a împrumutat sume uriașe de la B.C.R.,

cât și în numele SC M.C. SRL.

parcursul cercetării judecătorești, prima instanță a dispus efectuarea unei

expertize contabile prin care să se stabilească ce acte a întocmit inculpatul

în vederea obținerii ajutorului nerambursabil și dacă acestea au fost corecte

din punct de vedere al realității și al formalismului, dacă sumele încasate au

fost folosite conform contractului de finanțare nerambursabilă, precum și dacă

există un prejudiciu, iar în caz afirmativ modul în care s-a produs.

Totodată,

s-a dispus și efectuarea unei expertize tehnice.

În urma

administrării acestor probe, prima instanță a apreciat că raportul de expertiză

tehnică este irelevant, întrucât nu conține nicio apreciere certă,

concluzionând că răspunsurile la obiectivele stabilite trebuie corelate cu

răspunsurile expertizei contabile.

În ceea

ce privește raportul de expertiză contabilă, prima instanță a apreciat că

acesta nu aduce nimic nou față de cele stabilite în raportul de constatare

întocmit de specialistul P.N.A. de la Serviciul Anticorupție Alba Iulia, în

faza de urmărire penală.

În

cauză, Ministerul Integrării Europene s-a constituit parte civilă cu suma de

5.852.449.000 ROL, reprezentând suma acordată SC M.C. SRL în baza contractului

de finanțare nr. X/2000 și însușită de inculpat.

Agenția

Pentru Dezvoltare Regională Centru Alba nu s-a constituit parte civilă și nici

nu a suferit vreun prejudiciu, această instituție având doar calitatea de

autoritate de implementare a programului special pentru zone defavorizate

„Sprijinirea Investițiilor

”.

În drept, s-a

apreciat că faptele inculpatului B.N. care, în calitate de administrator al SC

M.C. SRL, a întocmit în fals o serie de documente, respectiv, facturi, situații

de lucrări și procese-verbale de recepție, pe baza cărora a obținut sumele de

bani acordate în tranșe din ajutorul financiar nerambursabil constituie

infracțiunea de fals în formă continuată prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea

nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen.

asemenea, s-a reținut că fapta aceluiași inculpat de a utiliza în alte scopuri

sumele de bani acordate cu titlu de ajutor financiar nerambursabil pentru

investiții în zone defavorizate, în scopul obținerii de foloase materiale

injuste, întrunește

elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art.41 alin. (2) C. pen.

Totodată,

s-a apreciat că fapta aceluiași inculpat de a induce în eroare reprezentanții

ADR Centru Alba prin prezentarea unor documente întocmite în fals pe baza

cărora a obținut mai multe tranșe din ajutorul financiar nerambursabil acordat

prin contractul nr. x/2000 constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții

prevăzută de art.215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art.41

alin. (2) C. pen.

individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere

circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, urmarea produsă și

circumstanțele personale ale inculpatului, în favoarea acestuia fiind reținută

circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.74 lit. c) C. pen.,

apreciindu-se că scopul educativ preventiv al pedepsei aplicate poate fi

realizat numai prin privarea de libertate â inculpatului.

În

latură civilă, în temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998

și art. 1000 alin. (3) C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de

partea civilă Ministerul Integrării Europene și a fost obligat inculpatul B.N.,

în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL Zlatna, la plata sumei

de 585.244,96 RON (5.852.449.600 lei vechi) cu titlu de despăgubiri civile.

Totodată,

s-a luat act că partea vătămată ADR Centru Alba nu s-a constituit parte civilă

în cauză, iar SC C.U. SRL Sibiu, introdusă din oficiu în cauză de prima

instanță prin încheierea de la termenul din 14 februarie 2005, nu a formulat

pretenții civile.

Deopotrivă,

în baza art. 348 alin. (1) C. proc. pen., instanța a dispus desființarea totală

a înscrisurilor întocmite în fals de către inculpat.

Împotriva

acestei sentințe,

în

termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia,

partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței (succesor în

drepturi și obligații al Ministerului Integrării Europene și Ministerului Dezvoltării,

Lucrărilor Publice și Locuințelor) și inculpatul B.N.

În

apelul parchetului,

hotărârea

primei instanțe a fost criticată sub aspectul greșitei condamnări a

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 17 lit. c) din

Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., în raport de împlinirea

termenului prescripției speciale a răspunderii penale care atrage incidența

prevederilor art. 10 lit. g) C. proc. pen. și pentru greșita reținere în

favoarea inculpatului a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit.

c) C. pen., prin raportare la atitudinea parțial sinceră a inculpatului.

Deopotrivă,

a fost invocată nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la contopirea

pedepselor prin omisiunea aplicării alături de pedeapsa principală a pedepsei

complementare a interzicerii drepturilor pe o perioadă de 3 ani și

nerespectarea principiului solidarității în ceea ce privește cheltuielile

judiciare prin obligarea doar a inculpatului la plata acestora.

Prin

apelul formulat, partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței (succesor

în drepturile și obligațiile Ministerului Integrării Europene și ale

Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor) a criticat

hotărârea primei instanțe sub aspectul omisiunii de a se pronunța asupra

acordării dobânzilor de întârziere prevăzute

H.G. nr. 1513/2002, solicitându-se acordarea acestora, iar în subsidiar,

acordarea dobânzii legale reglementate de O.G. nr. 9/2000.

În calea

sa de atac, inculpatul B.N. a solicitat, în principal, achitarea pentru toate

infracțiunile reținute în sarcina sa, iar în subsidiar, schimbarea încadrării

juridice dată faptelor prin înlăturarea al. 5 din încadrarea juridică a

infracțiunii de înșelăciune, cu consecința stabilirea competenței de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea judecătoriei.

Tot în

subsidiar, inculpatul a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentința

atacată cu pedeapsa anterioară(care a fost executată), astfel încât, în urma

acestei operațiuni, să se constate că nu mai are de executat nimic din pedepse.

În

expunerea motivelor de apel, inculpatul a susținut, în esență, că pretinsul

prejudiciu cauzat nu a fost stabilit prin mijloace certe și că nu s-a stabilit

care au fost manoperele frauduloase care au determinat executarea în continuare

a contractului. Or, în condițiile în care acest contract s-a referit numai la

extinderea și modernizarea capacității de prelucrare a masei lemnoase, iar nu

la activitatea productivă ulterioară, este evident faptul că a îndeplinit toate

obligațiile asumate, construind hala de producție, achiziționând utilaje de

producție, două camioane și două ifroane, astfel încât că nu se poate reține în

sarcina sa săvârșirea vreunei manopere frauduloase în vederea obținerii

ajutorului de la stat.

În

același sens, inculpatul a arătat că faptul că nu a respectat întocmai clauzele

contractului, respectiv: a construit și în regie proprie, nu a angajat 200 de

salariați și a cumpărat cele două ifroane de la o firmă unde era administrator,

nu sunt de natură a conduce la concluzia că sumele obținute de la stat sunt

urmarea unor manopere dolosive ce se raportează la infracțiunea de înșelăciune.

În

legătură cu infracțiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000,

inculpatul a susținut că aceasta nu poate fi reținută concomitent cu

infracțiunea de înșelăciune. Pe de altă parte, inculpatul a arătat că a folosit

toate sumele de bani la investiția la care s-a obligat, astfel încât nu i se

poate imputa faptul că, deși a plătit toate utilajele de producție, partenerul

extern a livrat doar o parte, făcând trimitere în acest sens la decizia nr.

1718/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Deopotrivă,

inculpatul a susținut că sumele de bani pe care le-a obținut nu sunt subvenții,

în accepțiunea dată acestui concept de H.G. nr. 521 din 22 iunie 2000, O.U.G.

nr. 24 din 30 septembrie 1998, O.M.F. nr. 1752 din 17 noiembrie 2005 și

Standardele Internaționale de Raportare Financiară 2005.

În

privința infracțiunii de fals, inculpatul a susținut că această faptă nu

subzistă, întrucât nu există nici infracțiunea de înșelăciune.

În

subsidiar, inculpatul a arătat că nu i se poate imputa prejudiciul de 487.300

lei întrucât, după cum nu i se poate imputa nici achiziția materialului lemnos

în valoare de 77.708 lei și a celor două autocamioane în valoare de 180.000

lei. În atare situație, chiar dacă s-ar reține în sarcina sa infracțiunea de

înșelăciune, prejudiciul s-ar situa sub limita de 200.000 lei prevăzută de

alin. (5) al art. 215 C. pen., astfel încât competența de judecare în prima

instanță a faptei ar reveni judecătoriei.

Prin

decizia penală

nr. 84/A/2010

din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Alba - Iulia, secția penală, a admis

apelurile declarate în cauză, a desființat, în parte, sentința primei instanțe

numai în ceea ce privește intervenția prescripției speciale

în

raport cu infracțiunea de fals prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., neaplicarea

pedepsei complementare la pedeapsa principală stabilită în sarcina inculpatului

B.N., conținutul pedepselor accesorii și complementare aplicate, omisiunea

instanței de a se pronunța asupra cererii de contopire a pedepselor formulată

de inculpat, neacordarea dobânzilor legale aferente despăgubirilor stabilite,

precum și sub aspectul cheltuielilor judiciare avansate de stat la fond, și

procedând la o nouă judecată în aceste limite , a dispus următoarele:

descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B.N. în pedepsele

componente pe care le-a repus în individualitatea lor și, în baza art. 11 pct.

2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit

împotriva inculpatului B.N. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17

lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și a art. 74 lit. c), 76 lit. e) C. pen., ca urmare a intervenirii

prescripției speciale a răspunderii penale.

înlăturat din conținutul pedepsei accesorii și a celei complementar

dispozițiile art. 64 lit. a) teza I C. pen.

În baza

art. 33 lit. a, 34 lit. b), 35 și 36 C. pen. a contopit pedepsele de 1 (un) an

închisoare, 3 (trei) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor

civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. cu pedeapsa de 3

(trei) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor civile prev. de

art. 64 lit. a), b), d) C. pen. aplicată prin sentința penală nr. 510 din 4

aprilie 2005 a Judecătoriei Sibiu în pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani

închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64

lit. a), b), c), d) C. pen.

constatat că inculpatul a executat din pedeapsa stabilită durata cuprinsă între

10 mai 2005 - 01 august 2006 și în baza art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus

această perioadă din pedeapsa rezultantă stabilită prin prezenta.

A obligă

inculpatul B.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL

Zlatna prin lichidator judiciar Butuc Mihail, să plătească părții civile

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului dobânzi legale la suma stabilită

cu titlu de despăgubiri civile, dobânzi corespunzătoare fiecărei tranșe

începând cu data virării banilor și până la achitarea integrală a debitului.

În baza

art. 191 alin. (3) C. proc. pen., a obligat inculpatul în solidar ci partea

responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în

fond și în faza de urmărire penală, în cuantum de 3.000 lei.

Totodată,

a menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că situația

de fapt prezentată de prima instanță corespunde unei interpretări judicioase a

probelor administrate în cauză, după cum încadrarea juridică dată faptelor

corespunde unei juste analize a situației concrete în raport de conținutul

constitutiv al infracțiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul.

In acest

sens, cu trimitere la criticile formulate de inculpat în calea de atac, s-a

reținut că documentele depuse în susținerea cererilor de plată atestau

împrejurări nereale, ceea ce dovedește faptul că inculpatul B.N. a utilizat

manopere dolosive pentru inducerea în eroare a cocontractantului, în vederea

obținerii unui folos

material injust, cu consecința creării

unei pagube în patrimoniul părții vătămate, fiind astfel întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, prev. de art. 1, 2,

3 și 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, reținerea alineatului

privind consecințele deosebit de grave fiind justificată de împrejurarea că

sumele de care a beneficiat inculpatul prin inducerea în eroare a

cocontractantului au depășit nivelul stabilit prin art. 146 C. pen., respectiv

2.000.000.000 lei vechi.

Deopotrivă

neîntemeiate au fost apreciate și criticile inculpatului privind

imposibilitatea coexistenței infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. pen. și art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, reținându-se în acest

sens că din actele dosarului rezultă cu certitudine faptul că inculpatul a

direcționat fondurile obținute în urma încheierii contractului de finanțare

spre alte firme, în cadrul cărora era asociat sau administrator, în detrimentul

implementării proiectului, care viza clar dezvoltarea zonei defavorizate

Zlatna.

În

consecință, s-a apreciat ca fiind dovedită vinovăția inculpatului în utilizarea

fondurilor primite în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate,

constatându-se astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev.

de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, infracțiune care are un conținut

constitutiv diferit de infracțiunea de înșelăciune, astfel încât acestea pot

coexista.

Sub

același aspect s-a reținut că sumele primite în temeiul contractului de

finanțare reprezentau subvenții întrucât contractul încheiat cu ADR Centru Alba

a vizat acordarea unui ajutor financiar nerambursabil care se înscrie în

noțiunea de subvenție.

Cu toate

acestea, instanța de apel a apreciat ca întemeiate criticile privind

intervenția prescripției speciale a răspunderii penale raportat la infracțiunea

de fals prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că ultimul act material al

infracțiunii susmenționate a fost comis la data de 30 noiembrie 2001, astfel

încât termenul prescripției speciale a răspunderii penale s-a împlinit în luna

mai 2009.

În ceea ce

privește individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de apel a apreciat

că pedepsele aplicate inculpatului răspund principiului proporționalității

sancțiunii cu gravitatea faptei, în raport de persoana inculpatului, reținând

că aplicarea disp. art. 74 lit. c) C. pen. este justificată de atitudinea

inculpatului care s-a prezentat la chemările organelor judiciare și a

recunoscut, circumstanțiat, comiterea faptelor.

Cu toate

acestea, instanța de prim control judiciar a constatat încălcarea de către

prima instanță a dispozițiilor art.35 alin. (1) C. pen, reținând că instanța

fondului nu a aplicat la pedeapsa rezultantă stabilită în sarcina inculpatului

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor aplicată alături de

pedeapsa principală stabilită pentru săvârșirea de către inculpat a

infracțiunii de înșelăciune.

Totodată,

prin trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului(cauza

Hirst contra Marii Britanii), raportat la obiectul cauzei și la natura

infracțiunilor imputate inculpatului și la persoana acestuia, instanța de apel

a apreciat că interzicerea exercițiului dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza

I C. pen. de către prima instanță este excesivă, pe cale de consecință

dispunând înlăturarea acestei dispoziții din conținutul pedepsei accesorii și

complementare aplicate inculpatului.

Deopotrivă,

constatând că infracțiunea pentru care a fost condamnat definitiv inculpatul

prin sentința penală nr. 510 din 04 aprilie 2005 a Judecătoriei Sibiu este

concurentă cu faptele deduse judecății în prezentul dosar, instanța de apel a

apreciat întemeiată cererea inculpatului de contopire a pedepselor aplicate în

speță cu pedeapsa susmenționată de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) C. pen., tăcând , ca urmare,

aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) și deducând din pedeapsa

rezultantă perioada cuprinsă între 10 mai 2005 - 01 august 2006, conform art.

36 C. pen.

În ceea

ce privește critica adusă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba privind

omisiunea instanței de fond de a dispune obligarea inculpatului B.N. în solidar

cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare, constatând

temeinicia acesteia, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 191

alin. (3) C. proc. pen.

În

latura civilă a cauzei, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat fondate criticile

aduse de partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului hotărârii

atacate, în ceea ce privește omisiunea primei instanțe de a acorda dobânzile

legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000 reținând că în materia răspunderii civile

delictuale sunt datorate dobânzi de la data producerii faptului ilicit cauzator

de prejudicii, în speță începând cu data virării fiecărei tranșe de către

partea civilă și până la momentul achitării integrale a debitului.

Pentru

argumentele anterior expuse, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, partea civilă

Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței (succesor în drepturi și

obligații al Ministerului Integrării Europene și Ministerului Dezvoltării,

Lucrărilor Publice și Locuințelor) și inculpatul B.N. în limitele anterior

menționate.

Și

împotriva acestei hotărâri,

în

termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia

și inculpatul B.N., reiterând criticile formulate în apel care fuseseră

respinse ca neîntemeiate de instanța de prim control judiciar.

Astfel,

parchetul a reiterat critica privind greșita reținere în favoarea inculpatului

a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., prin

raportare la atitudinea parțial sinceră a acestuia și la dezinteresul

manifestat în ceea ce privește acoperirea, chiar și în parte, a prejudiciului produs

prin săvârșirea infracțiunilor, solicitând înlăturarea circumstanței atenuate

judiciare susmenționate, cu consecința redozării pedepselor în sensul

orientării acestora în limitele speciale prevăzute de lege.

Inculpatul B.N.

a reiterat criticile privind greșita sa condamnare pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art.215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. arătând, pe de o parte, că acestea nu

există în materialitatea lor, iar pe de altă parte, că nici nu este posibilă

coexistența lor, în motivare fiind expuse aceleași argumente ca și în fața

instanței de apel.

Deopotrivă,

inculpatul a reiterat și criticile formulate în subsidiar în apel, invocând

greșita sesizare a primei instanțe în raport de cuantumul real al prejudiciului

cauzat prin infracțiuni care, în opinia apărării, se situează sub limita

prevăzută de art.

146 C. pen. și necesită, prin urmare,

înlăturarea alin.5 din încadrarea juridică dată faptei de înșelăciune.

Examinând

criticile formulate în

recurs care vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art.

385

pct. 14, pct. 18, pct. 17

și pct. 3 C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate

pentru următoarele considerentele:

Ambele

instanțe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în

cursul procesului penal și argumente juridice pertinente, au procedat la o

corectă soluționare a cauzei în planul acțiunii penale, stabilind o încadrare

juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și

dispozițiilor legale care reglementează faptele deduse judecății și pedepse

just individualizate în raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

In acest

sens, confirmând valabilitatea reținerilor factuale detaliat prezentate în

considerentele prezentei hotărâri, rețineri care-și găsesc fundamentarea în

probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și a cercetării

judecătorești, respectiv: proiectul întocmit de inculpat și actele pe baza