ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2456/2011

Asupra recursurilor penale de față: Prin sentința penală nr. 422 din 09 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, inculpatul B.N. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen., art.76 lit. b) C. pen., 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals prevăzută de art.17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen., art.76 lit. e) C. pen. și 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 99 și art. 1000 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Integrării Europene, inculpatul fiind obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL, la plata sumei de 585.244,96 lei cu titlu de despăgubiri civile. Prin aceeași hotărâre s-a constatat că partea vătămată Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru Alba nu s-a constituit parte civilă în cauză și că SC C.U.

SRL nu a formulat pretenții civile în cauză. Totodată, în baza art. 348 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus desființarea totală a înscrisurilor întocmite în fals de către inculpat, respectiv facturile pentru decontarea lucrărilor la SC C.U. SRL, procesele-verbale de recepție a lucrărilor și situațiile de lucrări. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: În cursul anului 2000, inculpatul B.N. - administrator la mai multe societăți comerciale din Sibiu, s-a arătat interesat de obținerea unor fonduri nerambursabile care se acordau pentru investiții în zonele defavorizate.

In acest sens, inculpatul s-a înțeles cu numitul K.Ș. - asociat și administrator al SC M.C. SRL care avea ca obiect de activitate prelucrarea lemnului, ca în schimbul a 52% din părțile sociale ale societății, să obțină un ajutor financiar nerambursabil care să permită extinderea și modernizarea capacității de lucru a societății. Conform înțelegerii, la data de 16 decembrie 2000, inculpatul B.N. a devenit acționar majoritar la SC M.C.

SRL, iar la data de 28 decembrie 2000, urmare demersurilor făcute de inculpat, în baza contractului de finanțare nr. x/2000, firma a obținut de la Ministerul Prognozei și Dezvoltării (actualmente Ministerul Integrării Europene), prin Agenția de Dezvoltare Regională Centru Alba, un ajutor financiar nerambursabil de 9.653.000.000 ROL pentru implementarea proiectului „Extinderea și modernizarea capacității de prelucrare a masei lemnoase în vederea exportului, în zona Zlatna ” . Conform clauzelor contractului de finanțare, beneficiarul ajutorului se obliga să finalizeze proiectul până la data de 31 decembrie 2001, până la finalizarea proiectului să angajeze 200 de persoane din rândul șomerilor, iar pentru achiziționarea de echipamente și servicii să selecteze oferte de la furnizori care nu aveau asociați comuni ai beneficiarului.

Inculpatul B.N. a utilizat sumele primite ca ajutor financiar fără a respecta obligațiile impuse prin contractul de finanțare, el ocupându-se exclusiv de achiziționarea și plata utilajelor, instalațiilor, mijloacelor de transport, materialelor prime precum și de întocmirea documentelor justificative pentru derularea finanțării. Astfel, deși era obligat să nu colaboreze cu furnizori care aveau asociați persoane fizice sau juridice asociate la rândul lor cu firma beneficiară SC M.C. SRL, inculpatul B.N. a încheiat contracte de prestări servicii cu SC C.U. SRL unde avea calitatea de administrator. Pentru a ascunde această calitate și a induce în eroare reprezentanții ADR Centru, inculpatul i-a cerut numitului B.R.

care era doar asociat la firmă, să semneze în numele SC C.U. SRL. Ulterior, deși lucrările de prestări servicii nu au fost efectuate de SC C.U. SRL, ci de SC M.C. SRL, în regie proprie, inculpatul i-a cerut martorei F.E., contabilă la SC C.U. SRL să factureze toate lucrările ca fiind executate de respectiva firmă. In paralel, pentru fiecare lucrare facturată nereal, inculpatul a întocmit în fals situații de lucrări și procese-verbale de recepție. Mai mult, unele dintre lucrările menționate în acte, deși nu au fost executate, au fost menționate în cererile de finanțare ( ex. lucrare canalizare curte cu valoarea de 204.416.000 RON), iar alte lucrări au fost incluse în cererile de finanțare deși n-au fost efectuate pentru că preexistau (ex.

vestiare și grupuri sociale). Pe baza documentelor întocmite în fals anterior menționate și a ordinului de plată potrivit căruia ar fi achitat 25% din valoarea lucrărilor către SC C.U. SRL, inculpatul a formulat cereri de plată către ADR Centru și anume: cererea din 2 aprilie 2001 pentru suma de 693.000.000 RON, cererea de plată din 18 iunie 2001 pentru suma de 1.658.250.000 RON, cererea din 30 noiembrie 2001 pentru suma de 801.750.000 RON și cererea din 3 noiembrie 2001 pentru suma de 1.604.166.000 RON, toate sumele fiind aprobate la plată către SC C.U. SRL. Pentru achiziționarea utilajelor și mașinilor necesare proiectului pentru care s-a aprobat finanțarea, fără a analiza alte oferte, inculpatul a încheiat un contract de achiziții cu firma germană RTC Hermes cu care anterior avusese relații comerciale.

Obiectul contractului îl forma o linie automată de produse parchet în valoare de 180.000 mărci germane, ferăstrău panglică pentru debitare bușteni în valoare de 9.000 mărci germane, cameră de uscare a lemnului în valoare de 70.000 mărci germane, linie de zdrobit deșeuri în valoare de 8.000 mărci germane, circular-pendulă hidraulic în valoare de 3.500 mărci germane, circular multilamă în valoare de 12.000 mărci germane, circular spintecat în valoare de 500 mărci germane, circular de tivit cu pânză reglabilă în valoare de 5.700 mărci germane și două camioane pentru transport internațional în valoare de 132.000 mărci germane. Conform contractului de achiziții, firma germană furnizoare era obligată să livreze toate mașinile și utilajele până la 31 decembrie 2001 și să asigure garanție timp de 1 an.

Pe baza contractului și a facturii proforme, inculpatul a formulat cererea de plată nr. 2 către ADR Centru și a obținut suma de 4.873.000.000 lei, virată ulterior în contul firmei germane. Deși a primit banii pentru toate utilajele menționate în contract, firma germană a livrat doar camerele de uscare a lemnului, instalația de parchet automată, un tocător cu tambur, o presă de brichetat, un circular multiramă și două autotractoare M. cu semiremorcă, celelalte utilaje nemaifiind livrate, fapt trecut cu vederea de inculpat care a stat pasiv, nefăcând nimic pentru obținerea tuturor utilajelor contractate și plătite de către ADR Centru. Inculpatul nu a folosit cele două autotractoare cu remorcă la SC M.C.

SRL, ci la celelalte societăți pe care le administra care erau situate în zone care nu erau defavorizate. Ca urmare, potrivit dispozițiilor legale, trebuia să achite taxe vamale în sumă de 892.005.808 RON și TVA în sumă de 1.016.875.117 lei, obligații de care fusese scutită SC M.C. SRL pentru că funcționa într-o zonă defavorizată. La data de 30 noiembrie 2001, inculpatul a depus la ADR Centru cererea de plată nr.5 pentru suma de 777.083.400 lei reprezentând contravaloare materie primă - buștean esență fag, achiziționată de la Ocolul Silvic Alba. Deși conform contractului de finanțare, materialul lemnos trebuia preluat de SC M.C. SRL, la cererea inculpatului B.N., lemnul a fost livrat la Sibiu unde a fost prelucrat în firize de către SC A.M.

SRL, firmă la care inculpatul era asociat și administrator. Tot la data de 30 noiembrie 2001, inculpatul B.N. a depus la ADR Centru cererea de plată nr.6 și a obținut suma de 600.000.000 RON pentru cumpărarea a două ifroane. Aceste utilaje au fost achiziționate de la SC E.F. SRL la care inculpatul era asociat și administrator, deși contractul de finanțare interzicea astfel de tranzacții. După achiziționarea utilajelor doar unul a fost dus la Zlatna și folosit de SC M.C. SRL, celălalt rămânând la SC E.F. SRL. Prima instanță a reținut că starea de fapt anterior prezentată rezultă din probele aflate la dosarul cauzei: proiectul întocmit de inculpat și actele pe baza cărora SC M.C.

SRL a obținut ajutorul financiar nerambursabil, contractul de finanțare din 28 decembrie 2000 prin care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil, cererile de plată întocmite de inculpat pe baza cărora s-au obținut sumele de bani reprezentând tranșele ajutorului financiar, documentele contabile ridicate de la SC M.C. SRL Zlatna, documentele contabile ridicate de la SC C.U. SRL Copșa Mică, documentele contabile ridicate de la SC A.M. SRL Sibiu, facturile întocmite în fals pentru decontarea lucrărilor la SC C.U. SRL Copșa Mică, procesele-verbale de recepție lucrări întocmite de inculpat în fals și situațiile de lucrări întocmite la fel, procesele-verbale întocmite de organele de poliție cu ocazia verificărilor efectuate la SC M.C.

SRL, SC C.U. SRL, SC A.M. SRL și SC E.F. SRL, raportul de constatare întocmit de către specialistul P.N.A. de la Serviciul Anticorupție Alba Iulia, declarațiile martorilor M.A.C., M.C., K.Ș., F.E., L.L., B.I. și declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond.

Atât în cursul urmării penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut parțial învinuirile care i se aduc, invocând în apărare o serie de motive care însă nu justifică conduita sa, cum ar fi faptul că lucrările de canalizare nu s-au realizat din vina primarului orașului Zlatna, vestiarele și grupurile sociale au fost executate, dar datorită unei viituri s-a impus demolarea lor, nu a putut angaja cele 200 de persoane din rândul șomerilor datorită firmei, F., care și-a început activitatea în perioada respectivă și a absorbit o mare parte din mâna de lucru disponibilă sau că asociatul său a înființat o firmă „căpușă,, în numele căreia a împrumutat sume uriașe de la B.C.R., cât și în numele SC M.C.

SRL. Pe parcursul cercetării judecătorești, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize contabile prin care să se stabilească ce acte a întocmit inculpatul în vederea obținerii ajutorului nerambursabil și dacă acestea au fost corecte din punct de vedere al realității și al formalismului, dacă sumele încasate au fost folosite conform contractului de finanțare nerambursabilă, precum și dacă există un prejudiciu, iar în caz afirmativ modul în care s-a produs. Totodată, s-a dispus și efectuarea unei expertize tehnice. În urma administrării acestor probe, prima instanță a apreciat că raportul de expertiză tehnică este irelevant, întrucât nu conține nicio apreciere certă, concluzionând că răspunsurile la obiectivele stabilite trebuie corelate cu răspunsurile expertizei contabile.

În ceea ce privește raportul de expertiză contabilă, prima instanță a apreciat că acesta nu aduce nimic nou față de cele stabilite în raportul de constatare întocmit de specialistul P.N.A. de la Serviciul Anticorupție Alba Iulia, în faza de urmărire penală. În cauză, Ministerul Integrării Europene s-a constituit parte civilă cu suma de 5.852.449.000 ROL, reprezentând suma acordată SC M.C. SRL în baza contractului de finanțare nr. X/2000 și însușită de inculpat. Agenția Pentru Dezvoltare Regională Centru Alba nu s-a constituit parte civilă și nici nu a suferit vreun prejudiciu, această instituție având doar calitatea de autoritate de implementare a programului special pentru zone defavorizate „Sprijinirea Investițiilor ”. În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului B.N.

care, în calitate de administrator al SC M.C. SRL, a întocmit în fals o serie de documente, respectiv, facturi, situații de lucrări și procese-verbale de recepție, pe baza cărora a obținut sumele de bani acordate în tranșe din ajutorul financiar nerambursabil constituie infracțiunea de fals în formă continuată prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen. De asemenea, s-a reținut că fapta aceluiași inculpat de a utiliza în alte scopuri sumele de bani acordate cu titlu de ajutor financiar nerambursabil pentru investiții în zone defavorizate, în scopul obținerii de foloase materiale injuste, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a apreciat că fapta aceluiași inculpat de a induce în eroare reprezentanții ADR Centru Alba prin prezentarea unor documente întocmite în fals pe baza cărora a obținut mai multe tranșe din ajutorul financiar nerambursabil acordat prin contractul nr. x/2000 constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută de art.215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, urmarea produsă și circumstanțele personale ale inculpatului, în favoarea acestuia fiind reținută circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.74 lit. c) C. pen., apreciindu-se că scopul educativ preventiv al pedepsei aplicate poate fi realizat numai prin privarea de libertate â inculpatului.

În latură civilă, în temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998 și art. 1000 alin. (3) C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Integrării Europene și a fost obligat inculpatul B.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL Zlatna, la plata sumei de 585.244,96 RON (5.852.449.600 lei vechi) cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, s-a luat act că partea vătămată ADR Centru Alba nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar SC C.U. SRL Sibiu, introdusă din oficiu în cauză de prima instanță prin încheierea de la termenul din 14 februarie 2005, nu a formulat pretenții civile. Deopotrivă, în baza art. 348 alin. (1) C. proc. pen., instanța a dispus desființarea totală a înscrisurilor întocmite în fals de către inculpat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței (succesor în drepturi și obligații al Ministerului Integrării Europene și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor) și inculpatul B.N. În apelul parchetului, hotărârea primei instanțe a fost criticată sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., în raport de împlinirea termenului prescripției speciale a răspunderii penale care atrage incidența prevederilor art. 10 lit. g) C. proc.

pen. și pentru greșita reținere în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., prin raportare la atitudinea parțial sinceră a inculpatului. Deopotrivă, a fost invocată nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la contopirea pedepselor prin omisiunea aplicării alături de pedeapsa principală a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor pe o perioadă de 3 ani și nerespectarea principiului solidarității în ceea ce privește cheltuielile judiciare prin obligarea doar a inculpatului la plata acestora. Prin apelul formulat, partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței (succesor în drepturile și obligațiile Ministerului Integrării Europene și ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor) a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul omisiunii de a se pronunța asupra acordării dobânzilor de întârziere prevăzute de H.G.

nr. 1513/2002, solicitându-se acordarea acestora, iar în subsidiar, acordarea dobânzii legale reglementate de O.G. nr. 9/2000. În calea sa de atac, inculpatul B.N. a solicitat, în principal, achitarea pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin înlăturarea al. 5 din încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune, cu consecința stabilirea competenței de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea judecătoriei. Tot în subsidiar, inculpatul a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentința atacată cu pedeapsa anterioară(care a fost executată), astfel încât, în urma acestei operațiuni, să se constate că nu mai are de executat nimic din pedepse.

În expunerea motivelor de apel, inculpatul a susținut, în esență, că pretinsul prejudiciu cauzat nu a fost stabilit prin mijloace certe și că nu s-a stabilit care au fost manoperele frauduloase care au determinat executarea în continuare a contractului. Or, în condițiile în care acest contract s-a referit numai la extinderea și modernizarea capacității de prelucrare a masei lemnoase, iar nu la activitatea productivă ulterioară, este evident faptul că a îndeplinit toate obligațiile asumate, construind hala de producție, achiziționând utilaje de producție, două camioane și două ifroane, astfel încât că nu se poate reține în sarcina sa săvârșirea vreunei manopere frauduloase în vederea obținerii ajutorului de la stat.

În același sens, inculpatul a arătat că faptul că nu a respectat întocmai clauzele contractului, respectiv: a construit și în regie proprie, nu a angajat 200 de salariați și a cumpărat cele două ifroane de la o firmă unde era administrator, nu sunt de natură a conduce la concluzia că sumele obținute de la stat sunt urmarea unor manopere dolosive ce se raportează la infracțiunea de înșelăciune. În legătură cu infracțiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, inculpatul a susținut că aceasta nu poate fi reținută concomitent cu infracțiunea de înșelăciune. Pe de altă parte, inculpatul a arătat că a folosit toate sumele de bani la investiția la care s-a obligat, astfel încât nu i se poate imputa faptul că, deși a plătit toate utilajele de producție, partenerul extern a livrat doar o parte, făcând trimitere în acest sens la decizia nr. 1718/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Deopotrivă, inculpatul a susținut că sumele de bani pe care le-a obținut nu sunt subvenții, în accepțiunea dată acestui concept de H.G. nr. 521 din 22 iunie 2000, O.U.G. nr. 24 din 30 septembrie 1998, O.M.F. nr. 1752 din 17 noiembrie 2005 și Standardele Internaționale de Raportare Financiară 2005. În privința infracțiunii de fals, inculpatul a susținut că această faptă nu subzistă, întrucât nu există nici infracțiunea de înșelăciune. În subsidiar, inculpatul a arătat că nu i se poate imputa prejudiciul de 487.300 lei întrucât, după cum nu i se poate imputa nici achiziția materialului lemnos în valoare de 77.708 lei și a celor două autocamioane în valoare de 180.000 lei. În atare situație, chiar dacă s-ar reține în sarcina sa infracțiunea de înșelăciune, prejudiciul s-ar situa sub limita de 200.000 lei prevăzută de alin. (5) al art. 215 C. pen., astfel încât competența de judecare în prima instanță a faptei ar reveni judecătoriei.

Prin decizia penală nr. 84/A/2010 din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Alba - Iulia, secția penală, a admis apelurile declarate în cauză, a desființat, în parte, sentința primei instanțe numai în ceea ce privește intervenția prescripției speciale în raport cu infracțiunea de fals prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., neaplicarea pedepsei complementare la pedeapsa principală stabilită în sarcina inculpatului B.N., conținutul pedepselor accesorii și complementare aplicate, omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de contopire a pedepselor formulată de inculpat, neacordarea dobânzilor legale aferente despăgubirilor stabilite, precum și sub aspectul cheltuielilor judiciare avansate de stat la fond, și procedând la o nouă judecată în aceste limite , a dispus următoarele: A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B.N.

în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor și, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B.N. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 lit. c), 76 lit. e) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale. A înlăturat din conținutul pedepsei accesorii și a celei complementar dispozițiile art. 64 lit. a) teza I C. pen. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b), 35 și 36 C. pen. a contopit pedepsele de 1 (un) an închisoare, 3 (trei) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

cu pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), b), d) C. pen. aplicată prin sentința penală nr. 510 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Sibiu în pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), b), c), d) C. pen. A constatat că inculpatul a executat din pedeapsa stabilită durata cuprinsă între 10 mai 2005 - 01 august 2006 și în baza art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus această perioadă din pedeapsa rezultantă stabilită prin prezenta. A obligă inculpatul B.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL Zlatna prin lichidator judiciar Butuc Mihail, să plătească părții civile Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului dobânzi legale la suma stabilită cu titlu de despăgubiri civile, dobânzi corespunzătoare fiecărei tranșe începând cu data virării banilor și până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., a obligat inculpatul în solidar ci partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în fond și în faza de urmărire penală, în cuantum de 3.000 lei. Totodată, a menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că situația de fapt prezentată de prima instanță corespunde unei interpretări judicioase a probelor administrate în cauză, după cum încadrarea juridică dată faptelor corespunde unei juste analize a situației concrete în raport de conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul. In acest sens, cu trimitere la criticile formulate de inculpat în calea de atac, s-a reținut că documentele depuse în susținerea cererilor de plată atestau împrejurări nereale, ceea ce dovedește faptul că inculpatul B.N.

a utilizat manopere dolosive pentru inducerea în eroare a cocontractantului, în vederea obținerii unui folos material injust, cu consecința creării unei pagube în patrimoniul părții vătămate, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, prev. de art. 1, 2, 3 și 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, reținerea alineatului privind consecințele deosebit de grave fiind justificată de împrejurarea că sumele de care a beneficiat inculpatul prin inducerea în eroare a cocontractantului au depășit nivelul stabilit prin art. 146 C. pen., respectiv 2.000.000.000 lei vechi. Deopotrivă neîntemeiate au fost apreciate și criticile inculpatului privind imposibilitatea coexistenței infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

și art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, reținându-se în acest sens că din actele dosarului rezultă cu certitudine faptul că inculpatul a direcționat fondurile obținute în urma încheierii contractului de finanțare spre alte firme, în cadrul cărora era asociat sau administrator, în detrimentul implementării proiectului, care viza clar dezvoltarea zonei defavorizate Zlatna. În consecință, s-a apreciat ca fiind dovedită vinovăția inculpatului în utilizarea fondurilor primite în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, constatându-se astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, infracțiune care are un conținut constitutiv diferit de infracțiunea de înșelăciune, astfel încât acestea pot coexista.

Sub același aspect s-a reținut că sumele primite în temeiul contractului de finanțare reprezentau subvenții întrucât contractul încheiat cu ADR Centru Alba a vizat acordarea unui ajutor financiar nerambursabil care se înscrie în noțiunea de subvenție. Cu toate acestea, instanța de apel a apreciat ca întemeiate criticile privind intervenția prescripției speciale a răspunderii penale raportat la infracțiunea de fals prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că ultimul act material al infracțiunii susmenționate a fost comis la data de 30 noiembrie 2001, astfel încât termenul prescripției speciale a răspunderii penale s-a împlinit în luna mai 2009. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de apel a apreciat că pedepsele aplicate inculpatului răspund principiului proporționalității sancțiunii cu gravitatea faptei, în raport de persoana inculpatului, reținând că aplicarea disp. art. 74 lit. c) C. pen. este justificată de atitudinea inculpatului care s-a prezentat la chemările organelor judiciare și a recunoscut, circumstanțiat, comiterea faptelor.

Cu toate acestea, instanța de prim control judiciar a constatat încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art.35 alin. (1) C. pen, reținând că instanța fondului nu a aplicat la pedeapsa rezultantă stabilită în sarcina inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor aplicată alături de pedeapsa principală stabilită pentru săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de înșelăciune. Totodată, prin trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului(cauza Hirst contra Marii Britanii), raportat la obiectul cauzei și la natura infracțiunilor imputate inculpatului și la persoana acestuia, instanța de apel a apreciat că interzicerea exercițiului dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen.

de către prima instanță este excesivă, pe cale de consecință dispunând înlăturarea acestei dispoziții din conținutul pedepsei accesorii și complementare aplicate inculpatului. Deopotrivă, constatând că infracțiunea pentru care a fost condamnat definitiv inculpatul prin sentința penală nr. 510 din 04 aprilie 2005 a Judecătoriei Sibiu este concurentă cu faptele deduse judecății în prezentul dosar, instanța de apel a apreciat întemeiată cererea inculpatului de contopire a pedepselor aplicate în speță cu pedeapsa susmenționată de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) C. pen., tăcând , ca urmare, aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) și deducând din pedeapsa rezultantă perioada cuprinsă între 10 mai 2005 - 01 august 2006, conform art. 36 C. pen.

În ceea ce privește critica adusă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba privind omisiunea instanței de fond de a dispune obligarea inculpatului B.N. în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare, constatând temeinicia acesteia, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen. În latura civilă a cauzei, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat fondate criticile aduse de partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului hotărârii atacate, în ceea ce privește omisiunea primei instanțe de a acorda dobânzile legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000 reținând că în materia răspunderii civile delictuale sunt datorate dobânzi de la data producerii faptului ilicit cauzator de prejudicii, în speță începând cu data virării fiecărei tranșe de către partea civilă și până la momentul achitării integrale a debitului.

Pentru argumentele anterior expuse, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței (succesor în drepturi și obligații al Ministerului Integrării Europene și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor) și inculpatul B.N. în limitele anterior menționate. Și împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia și inculpatul B.N., reiterând criticile formulate în apel care fuseseră respinse ca neîntemeiate de instanța de prim control judiciar.

Astfel, parchetul a reiterat critica privind greșita reținere în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., prin raportare la atitudinea parțial sinceră a acestuia și la dezinteresul manifestat în ceea ce privește acoperirea, chiar și în parte, a prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunilor, solicitând înlăturarea circumstanței atenuate judiciare susmenționate, cu consecința redozării pedepselor în sensul orientării acestora în limitele speciale prevăzute de lege. Inculpatul B.N. a reiterat criticile privind greșita sa condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. arătând, pe de o parte, că acestea nu există în materialitatea lor, iar pe de altă parte, că nici nu este posibilă coexistența lor, în motivare fiind expuse aceleași argumente ca și în fața instanței de apel. Deopotrivă, inculpatul a reiterat și criticile formulate în subsidiar în apel, invocând greșita sesizare a primei instanțe în raport de cuantumul real al prejudiciului cauzat prin infracțiuni care, în opinia apărării, se situează sub limita prevăzută de art. 146 C. pen. și necesită, prin urmare, înlăturarea alin.5 din încadrarea juridică dată faptei de înșelăciune. Examinând criticile formulate în recurs care vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14, pct. 18, pct. 17 2 și pct. 3 C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerentele: Ambele instanțe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul procesului penal și argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă soluționare a cauzei în planul acțiunii penale, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează faptele deduse judecății și pedepse just individualizate în raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen. In acest sens, confirmând valabilitatea reținerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, rețineri care-și găsesc fundamentarea în probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, respectiv: proiectul întocmit de inculpat și actele pe baza cărora SC M.C.

SRL a obținut ajutorul financiar nerambursabil, contractul de finanțare din 28 decembrie 2000 prin care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil, cererile de plată întocmite de inculpat pe baza cărora s-au obținut sumele de bani reprezentând tranșele ajutorului financiar, documentele contabile ridicate de la SC M.C. SRL Zlatna, documentele contabile ridicate de la SC C.U. SRL Copșa Mică, documentele contabile ridicate de la SC A.M. SRL Sibiu, facturile întocmite în fals pentru decontarea lucrărilor la SC C.U. SRL Copșa Mică, procesele-verbale de recepție lucrări întocmite de inculpat în fals și situațiile de lucrări întocmite la fel, procesele-verbale întocmite de organele de poliție cu ocazia verificărilor efectuate la SC M.C.

SRL, SC C.U. SRL, SC A.M. SRL și SC E.F. SRL, raportul de constatare întocmit de către specialistul P.N.A. de la Serviciul Anticorupție Alba Iulia, declarațiile martorilor M.A.C., M.C., K.Ș., F.E., L.L., B.I. și declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond, înalta Curte reține că fapta inculpatului B.N.

de a utiliza în alte scopuri sumele de bani acordate cu titlu de ajutor financiar nerambursabil pentru investiții în zone defavorizate, în scopul obținerii de foloase materiale injuste, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în timp ce fapta aceluiași inculpat de a induce în eroare reprezentanții ADR Centru Alba prin prezentarea unor documente întocmite în fals pe baza cărora a obținut mai multe tranșe din ajutorul financiar nerambursabil acordat prin contractul nr. x/2000 constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută de art.215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen.

Temeinicia acuzațiilor aduse inculpatului a fost contestată de apărare în recurs (ca, de altfel, și în apel) pe aspectul că inculpatul a îndeplinit toate clauzele la care se obligase prin contractul de finanțare, mai puțin obligația privind angajarea unui număr de 200 șomeri din zonă, astfel încât nu se poate vorbi despre manopere dolosive pentru inducerea în eroare a ADR Centru Alba.

Critica este neîntemeiată întrucât, în raport de conținutul concret al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, pe baza probatoriului administrat în cauză anterior prezentat, se constată că, în realitate, inculpatul nu a respectat clauzele contractului de finanțare, aspect confirmat chiar prin declarațiile date de acesta atât în cursul urmării penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, prin care a recunoscut parțial învinuirile care i se aduc, invocând o serie de motive pentru care nu a realizat lucrările de canalizare, vestiarele și grupurile sociale și nu a angajat cele 200 de persoane din rândul șomerilor din zonă. În plus, folosind manoperele dolosive care vor fi prezentate în continuare, inculpatul B.N.

a indus în eroare reprezentanții aceleiași instituții, obținând în acest fel importante sume de bani. Astfel, se reține că inculpatul B.N. nu a respectat clauzele contractului de finanțare întrucât a încheiat contracte de prestări servicii cu SC C.U. SRL unde avea calitatea de administrator, pentru ascunderea acestei situații și inducerea în eroare a reprezentanților ADR Centru inculpatul cerându-i numitului B.R. care era doar asociat la firmă, să semneze în numele SC C.U. SRL. Totodată, deși lucrările de prestări servicii nu au fost efectuate de SC C.U. SRL, ci de SC M.C. SRL, în regie proprie, inculpatul i-a cerut martorei F.E., contabilă la SC C.U. SRL să factureze toate lucrările ca fiind executate de respectiva firmă, în paralel, pentru fiecare lucrare facturată nereal, inculpatul întocmind în fals situații de lucrări și procese-verbale de recepție.

Mai mult, unele dintre lucrările menționate în acte, deși nu au fost executate, au fost menționate în cererile de finanțare ( ex. lucrare canalizare curte cu valoarea de 204.416.000 RON), iar alte lucrări au fost incluse în cererile de finanțare deși n-au fost efectuate pentru că preexistau (ex. vestiare și grupuri sociale). Cu toate acestea, pe baza documentelor întocmite în fals anterior menționate și a ordinului de plată potrivit căruia ar fi achitat 25% din valoarea lucrărilor către SC C.U. SRL, inculpatul a formulat cereri de plată către ADR Centru și anume: cererea din 2 aprilie 2001 pentru suma de 693.000.000 RON, cererea de plată din 18 iunie 2001 pentru suma de 1.658.250.000 RON, cererea din 30 noiembrie 2001 pentru suma de 801.750.000 RON și cererea din 3 noiembrie 2001 pentru suma de 1.604.166.000 RON, toate sumele fiind aprobate la plată către SC C.U.

SRL. Totodată, în vederea achiziționării utilajelor și a mașinilor necesare proiectului pentru care s-a aprobat finanțarea, fără a analiza alte oferte, inculpatul a încheiat un contract de achiziții cu firma germană RTC Hermes cu care anterior avusese relații comerciale. Obiectul contractului îl forma o linie automată de produse parchet în valoare de 180.000 mărci germane, ferăstrău panglică pentru debitare bușteni în valoare de 9.000 mărci germane, cameră de uscare a lemnului în valoare de 70.000 mărci germane, linie de zdrobit deșeuri în valoare de 8.000 mărci germane, circular-pendulă hidraulic în valoare de 3.500 mărci germane, circular multilamă în valoare de 12.000 mărci germane, circular spintecat în valoare de 500 mărci germane, circular de tivit cu pânză reglabilă în valoare de 5.700 mărci germane și două camioane pentru transport internațional în valoare de 132.000 mărci germane.

Conform contractului de achiziții, firma germană furnizoare era obligată să livreze toate mașinile și utilajele până la 31 decembrie 2001 și să asigure garanție timp de 1 an. Pe baza contractului și a facturii proforme, inculpatul a formulat cererea de plată nr.2 către ADR Centru și a obținut suma de 4.873.000.000 lei, virată ulterior în contul firmei germane. Deși a primit banii pentru toate utilajele menționate în contract, firma germană a livrat doar camerele de uscare a lemnului, instalația de parchet automată, un tocător cu tambur, o presă de brichetat, un circular multiramă și două autotractoare M. cu semiremorcă, celelalte utilaje nemaifiind livrate, fapt trecut cu vederea de inculpat care a stat pasiv, nedepunând nicio diligentă pentru obținerea tuturor utilajelor contractate și plătite de către ADR Centru.

În plus, inculpatul nu a folosit cele două autotractoare cu remorcă la SC M.C. SRL, ci la celelalte societăți pe care le administra care erau situate în zone care nu erau defavorizate. Ca urmare, potrivit dispozițiilor legale, trebuia să achite taxe vamale în sumă de 892.005.808 RON și TVA în sumă de 1.016.875.117 lei, obligații de care fusese scutită SC M.C. SRL pentru că funcționa într-o zonă defavorizată. În același fel a procedat inculpatul și la data de 30 noiembrie 2001, când a depus la ADR Centru cererea de plată pentru suma de 777.083.400 lei reprezentând contravaloare materie primă - buștean esență fag, achiziționată de la Ocolul Silvic Alba. Deși conform contractului de finanțare, materialul lemnos trebuia preluat de SC M.C.

SRL, la cererea inculpatului B.N., lemnul a fost livrat la Sibiu unde a fost prelucrat în firize de către SC A.M. SRL, firmă la care inculpatul era asociat și administrator. Tot la data de 30 noiembrie 2001, inculpatul B.N. a depus la ADR Centru cererea de plată nr.6 și a obținut suma de 600.000.000 RON pentru cumpărarea a două ifroane. Aceste utilaje au fost achiziționate de la SC E.F. SRL la care inculpatul era asociat și administrator, deși contractul de finanțare interzicea astfel de tranzacții. După achiziționarea utilajelor doar unul a fost dus la Zlatna și folosit de SC M.C. SRL, celălalt rămânând la SC E.F. SRL. Prin urmare, în raport de activitatea desfășurată de inculpat, se constată că vinovăția acestuia este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, solicitarea de achitare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen., fiind neîntemeiată. Susținerile inculpatului în sensul că nu subzistă infracțiunea de înșelăciune întrucât ajutorul financiar ar fi fost obținut în mod legal este neîntemeiată întrucât, prin natura lui, contractul de finanțare se executa succesiv, ceea ce presupunea ca fiecare tranșă de bani să fie acordată în condițiile îndeplinirii obligațiilor stabilite prin convenție. Cum însuși inculpatul recunoaște în declarațiile sale că nu a respectat clauzele contractului de finanțare, este evident faptul că fiecare tranșă de bani a fost obținută în urma folosirii de către inculpat a unor manopere dolosive. Aceleași argumente anterior prezentate justifică și concluzia netemeiniciei solicitării inculpatului de achitare și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, este dovedit faptul că inculpatul a achiziționat din fondurile puse la dispoziție de către ADR Centru, printre altele, două camioane pentru transport internațional, marca M. cu semiremorcă, o cantitate de bușteni de fag de la Ocolul Silvic Alba și două ifroane de la SC E.F. SRL Sibiu, societate unde inculpatul era asociat și administrator. Inculpatul nu a utilizat însă cele două autocamioane cu remorcă la SC M.C. SRL Zlatna, ci la alte societăți pe care le administra, lemnul achiziționat din fondurile nerambursabile a fost prelucrat în firize la SC A.M. SRL Sibiu, firmă unde inculpatul era asociat și administrator, iar unul dintre utilajele achiziționate a rămas la S.C. Exploatări Forestiere S.R.L.

Sibiu, deși a fost achitat din aceleași fonduri. Raportat la aceste împrejurări, rezultă cu certitudine că inculpatul a direcționat fondurile obținute în urma încheierii contractului de finanțare spre alte firme, în cadrul cărora era asociat sau administrator, în detrimentul implementării proiectului, care viza clar dezvoltarea zonei defavorizate Zlatna. În aceiași sferă de analiză, se constată că nici susținerile inculpatului cu privire la imposibilitatea obiectivă a coexistenței infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen. cu infracțiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

nu sunt justificate întrucât cele două infracțiuni sunt distincte, fapta de utilizare a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum si utilizarea in alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează sa fie rambursate din fonduri publice, nefiind absorbită de infracțiunea de înșelăciune, așa cum susține apărarea. Nici susținerea apărării cu privire la modalitatea greșită de calcul a prejudiciului nu este întemeiată, cuantumul acestuia fiind cert și corect stabilit prin cumulul aritmetic al tranșelor de bani obținute de inculpat pe parcursul derulării contractului de finanțare nr. X/2000, inculpatul nereușind să facă dovada că parte din acești bani au fost folosiți exclusiv în scopul în care au fost remiși.

Ca atare, în raport de cuantumul prejudiciului stabilit în cauză, încadrarea juridică dată faptei de înșelăciune prin reținerea alin. (5) al art. 215 C. pen. este justificată. Deopotrivă, înalta Curte constată lipsa de temeinicie a criticilor subsidiare ale apărării cu privire la greșita sesizare a primei instanțe, argumentată pe necompetența materială a organului de urmărire penală, reținând că Direcția Națională Anticorupție era îndrituită să efectueze urmărirea penală în cauză, competența specială a acestei unități de parchet fiind atrasă de infracțiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 care se află în raport de conexitate cu celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, care a fost criticată de acuzare, înalta Curte constată că instanțele anterioare au ținut seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. ni au apreciat în egală măsură împrejurările în care a fost desfășurată activitatea infracțională, cât și datele care caracterizează persoana inculpatului. A fost avută în vedere în acest sens atât gravitatea faptelor, determinată prin raportare la multitudinea actelor materiale, modalitatea de săvârșire și consecințele produse asupra patrimoniului părților civile, dar și faptul că prejudiciul nu a fost recuperat. Pe de altă parte, s-a ținut seama de datele ce caracterizează persoana inculpatului și conduita acestuia înainte și în timpul procesului penal.

În acest context, s-a reținut că inculpatul a săvârșit anterior o faptă aflată în concurs real cu faptele deduse judecății în cauza pendinte, element de natură a caracteriza nefavorabil persoana inculpatului. Totodată, s-a avut în vedere conduita procesuală a inculpatului B.N. care a recunoscut parțial săvârșirea faptelor și s-a prezentat în mod constant în fața organelor judiciare, precum și situația personală actuală a acestuia, cu referire la starea de sănătate precară, dovedită cu înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, precum și vârsta înaintată a acestuia. Toate aceste elemente au fost corect valorificate de prima instanță care a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.

care a permis coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege. Ca urmare, raportat la circumstanțele săvârșirii faptelor și persoana inculpatului, nu se justifică înlăturarea circumstanței atenuante judiciare anterior menționată, lipsa de diligentă a inculpatului pe aspectul acoperirii prejudiciului produs prin infracțiunile săvârșite putând constitui temei, cel mult, pentru înlăturarea circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. b) C. pen. (în măsura în care acesta ar fi fost reținută în cauză), iar nu pentru cea prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. Totodată, Înalta Curte constată ca neîntemeiată solicitarea inculpatului de constatare a executării în integralitate a pedepsei rezultante, reținând că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 36 alin. (3) C. pen.

Având în vedere toate cele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ce nefondate, recursurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia și de inculpatul B.N., constatând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate sub toate aspectele invocate. Văzând ui dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia și de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr. 84/A/2010 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2011.