ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta SC M. SRL prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 6992/233/2012 al Tribunalului Galați. La apelul nominal nu au răspuns petenta SC M. SRL și intimata SC M. COM SA. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluționat la data de 23 ianuarie 2014. De asemenea, se referă și faptul că, prin serviciul registratură, la data de 24 februarie 2014, intimata SC M. COM SA a depus note scrise, iar petenta SC M. SRL a depus o cerere de amânare a cauzei pentru a-și angaja apărător, însoțită de un set de înscrisuri și dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Înalta Curte pune în discuție cererea de amânare a cauzei formulată de petenta. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare. Deliberând, Înalta Curte, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de petenta, nefiind temeinic motivată. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cerem de strămutare, ca rămasă fără obiect. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Respinge cererea formulată de petenta SC M. SRL prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 6992/233/2012 al Tribunalului Galați. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2014. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.