ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1569/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1569/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 20658 din 28 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul C.I., au fost obligate pârâtele A.P.B. NR. 12 și SC B.S.U. M. SRL să ia măsuri urgente pentru repararea acoperișului și coșurilor de aerisire ale imobilului situat în Cluj - Napoca, str. Bucegi, județul Cluj. A fost obligată pârâta A.P. din Cluj - Napoca, str. Bucegi, să suporte toate cheltuielile necesare reparării acoperișului și coșurilor de aerisire ale imobilului situat în Cluj-Napoca, str. Bucegi, județul Cluj. A fost obligată pârâta SC B.S.U.M.
SRL să repartizeze suma necesară reparării acoperișului și coșurilor de aerisire ale imobilului anterior menționat, în cheltuielile comune de întreținere, proporțional cu cota parte indiviză din proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar. Au fost respinse celelalte capete de cerere formulate de către reclamant împotriva pârâtelor. S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecată în ce privește cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâților H.M. și R.F. S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecată în ce privește cererea de chemare în judecată având ca obiect repararea și vopsirea apartamentului reclamantului. A fost obligată pârâta A.P. din Cluj - Napoca, str. Bucegi, județul Cluj să plătească în favoarea reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 16,6 lei reprezentând taxe judiciare de timbru.
Prin decizia civilă nr. 476/ R de la 10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, a fost respins, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul C.I. Prin decizia nr. 4682/ R de la 14 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a I-a civilă, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.I. Împotriva acestei decizii, reclamantul C.I. a declarat recurs, fără a indica temeiul de drept, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați să-i achite toate cheltuielile de judecată. Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.
civ., a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului, și a reținut: În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile legii hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
În speță, se constată că Înalta Curte a fost sesizată cu recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile, respectiv decizia nr. 4682/ R din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a I-a civilă, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva deciziei civile nr. 476/ R de la 10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă. Astfel, hotărârea atacată de reclamant a dobândit caracter irevocabil și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare. Este de observat, așadar, că recursul declarat în cauză, nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.
civ., raportat la art. 299 din același cod. Așa fiind, având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii de fond, Înalta Curte, în considerarea celor mai sus arătate și în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția, cu consecința respingerii prezentului recurs ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva deciziei civile nr. 4682/ R din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a I-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.