ÎCCJ, Decizia nr. 126/2014

Asupra recursurilor de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele; La data de 18 aprilie 2014, a fost înregistrat sub nr. 1636/1/2014, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de C.A.C. - judecător la Tribunalul Bihor - împotriva Hotărârii nr. 2/J din 30 ianuarie 2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, invocând incidența dispozițiilor art. 483, ale art. 487 și ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004. Ulterior, la data de 5 mai 2014, pe rolul aceleiași instanțe, a fost înregistrat, sub nr. 1782/1/2014, recursul declarat de T.A.

- judecător tot la Tribunalul Bihor - împotriva aceleiași hotărâri a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, invocând generic dispozițiile art. 483 și următoarele C. proc. civ. și pe cele ale art. 99 lit. t) și art. 99 1 din Legea nr. 303/2004, republicată. Constatând existența unei strânse legături între cele două pricini, în temeiul art. 139 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prin încheierea din ședința de la 27 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1782/1/2014, s-a dispus conexarea acestei cauze la cea care formează obiectul Dosarului nr. 1636/1/2014, fiind deduse, astfel, judecății, recursurile declarate de cei doi magistrați împotriva aceleiași hotărâri a instanței de disciplină.

Deși și-au structurat în mod diferit și și-au argumentat nuanțat considerentele ample, menționate în dezvoltarea motivelor de recurs, magistrații au formulat anumite critici comune, care pentru sistematizarea expunerii, vor fi prezentate și examinate ca atare. Astfel, în cadrul argumentelor comune invocate de judecătorii pârâți, care s-ar circumscrie motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-au susținut, în esență, cele ce succed. 1. Hotărârea atacată ar fi nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 258 C. proc. civ. de la 1865 și ale art. 105 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, Secția pentru judecători reținând în mod eronat, în opinia recurentelor, că, în calitate de judecători, nu întocmeau minută în dosarele ce aveau ca obiect înmatricularea autoturismelor fără plata taxei de poluare.

Astfel, cu referire și la dispozițiile art. 54 lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și la împrejurarea că nu ar exista nicio prevedere care să impună anumite condiții de formă ale minutei, consideră recurentele că, prin modul care, în cazul judecătorului C.A.C., minutele s-au consemnat de mână pe scurt, pe o foaie separată, aruncată după înlocuirea cu o formă tehnoredactată, ca și prin maniera în care, în cazul judecătorului T.A., minutele s-au întocmit, tot pe scurt, pe un formular, aruncat ulterior și înlocuit cu dispozitivul tehnoredactat al sentinței, nu s-ar fi nesocotit, de către cei doi magistrați, normele legale invocate. Apreciază recurentele că, în atare situație, întocmirea formei tehnoredactate a minutei și aruncarea minutei întocmite de fiecare judecător în maniera anterior arătată nu ar echivala cu neîntocmirea minutei după deliberare, cum s-ar fi reținut, în mod nelegal, de către instanța de disciplină.

2. Printr-o altă critică, autoarele celor două recursuri au învederat pretinsa nelegalitate a hotărârii, din perspectiva încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 99 lit. t) și ale art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Sub acest aspect, recurentele judecător au menționat că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare ce le-a fost reținută, fiecăreia în parte, în sarcină. În contextul expus, s-a susținut, în primul rând, că nu este întrunit elementul material al laturii obiective a abaterii în discuție, deoarece nu li se poate reproșa nicio încălcare a legii privind consemnarea rezultatului deliberării, fiind, în fapt, avute în vedere abaterile disciplinare și infracțiunile săvârșite de alte persoane, respectiv de grefierii de ședințe.

Nu ar exista nici urmarea faptelor reproșate magistraților, întrucât nu s-a săvârșit o încălcare de o gravitate deosebită, care să afecteze valabilitatea actului, lipsa gravității fiind recunoscută indirect de către instanța de disciplină; după cum nu li s-ar putea imputa acestora faptul că ar fi facilitat săvârșirea faptelor ilicite de către grefieri, neexistând o legătură de cauzalitate între abaterile disciplinare în discuție și consecințele infracțiunilor comise de personalul auxiliar. S-a susținut că nu s-ar putea stabili nici existența laturii subiective, întrucât, raportat la toate circumstanțele reale și personale învederate de fiecare judecător în apărare și probate în fața instanței de disciplină, nu s-ar fi dovedit că, în speță, recurentele ar fi nesocotit, din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil vreo normă de drept material sau procesual.

În plus, recurenta T.A. a învederat nelegalitatea hotărârii și din perspectiva pretinsei aplicări greșite a prevederilor art. 258 alin. (4) C. proc. civ. (în vigoare la 6 februarie 2013) privind obligația cu caracter administrativ de a completa condica de ședință cu soluțiile pronunțate. A menționat această recurentă că, și în acest caz, atragerea răspunderii sale s-ar face, în realitate, pentru fapta altei persoane, întrucât inserarea în mod eronat pe lista de ședință și în condica din camera de consiliu de la data de 6 februarie 2013, a celor 4 dosare, s-a realizat de către grefierul de ședință. În ceea ce o privește, datorită unor probleme de sănătate și volumului foarte mare de activitate din acea perioadă, a putut semna condica abia la data de 18 aprilie 2013, când a și constatat eroarea și l-a anunțat pe președintele instanței, cu care s-a consultat și împreună cu care a decis anularea respectivelor poziții.

În situația dată, se consideră că, în mod greșit, instanța de disciplină a calificat constatarea unei erori și remedierea ei ca fiind o exercitare a funcției cu gravă neglijență, de către judecător. În concluzie, s-a solicitat admiterea recursurilor, casarea în parte a hotărârii atacate, cu reținerea cauzei spre rejudecare, ca efect al analogiei cu dispozițiile art. 498 alin. (1) C. proc. civ., respectiv respingerea în integralitate a acțiunii disciplinare exercitate împotriva recurentelor, ca neîntemeiată. Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, și a reiterat, în esență, aspectele de fapt și argumentele de drept care ar susține legalitatea soluției primei instanțe.

Analizând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurente și cu apărările intimatei, în limitele cenzurii de legalitate impusă de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Din examinarea lucrărilor prezentelor cauze conexe, rezultă că Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut săvârșirea de către fiecare recurentă în parte a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a cu aplicarea art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru nesocotirea normelor procedurale și regulamentare privind modalitatea de întocmire a dispozitivului hotărârii judecătorești și consemnarea rezultatului deliberării.

Conform art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie abatere disciplinară „exercitarea funcției cu gravă neglijență”. În ceea ce privește grava neglijență, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 99 1 alin. (2) din aceeași lege, că aceasta există „atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual”. Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

Or, respectarea dispozițiilor privind întocmirea dispozitivului hotărârii și consemnarea rezultatului deliberării reprezintă o îndatorire de serviciu. Ca atare, neîndeplinirea acestei obligații ar putea, în condiții determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit prin statutul judecătorilor și procurorilor, dacă în cauză ar fi întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare. În consecință, pentru admiterea acțiunii disciplinare, urmează a se stabili, în raport cu prevederile art. 99 lit. t) teza a II-a și ale art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă, în speță, sunt întrunite condițiile respective.

Din interpretarea dispozițiilor menționate, Înalta Curte reține că, pentru a se constata săvârșirea abaterii disciplinare, este necesară în primul rând, existența unei încălcări, din culpă, a unor norme legale, iar respectiva greșeală trebuie să fie evidentă, să aibă consecințe grave și să nu își găsească nicio justificare. Prin urmare, numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiții și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare. În speță, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut nerespectarea de către recurentele-pârâte a dispozițiilor procedurale și regulamentare privind modalitatea de întocmire a dispozitivului hotărârii judecătorești, iar de către recurenta T.A.

și a celor privind consemnarea soluțiilor în condica de ședință a camerei de consiliu. Potrivit dispozițiilor art. 258 C. proc. civ. de la 1865, după deliberare, se întocmește de îndată dispozitivul hotărârii - minuta, care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători, în același sens fiind și dispozițiile art. 105 alin. (1) și (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Înalta Curte constată că, într-adevăr, în privința dosarelor analizate în cuprinsul hotărârii atacate, s-a stabilit în mod corect că, prin modalitatea în care, judecătorul C.A.C. întocmea, la momentul deliberărilor, înscrisuri incomplete, pe care nu le semna de fiecare dată, care erau aruncate după tehnoredactarea hotărârii și care erau înlocuite cu forme tehnoredactate ale dispozitivului, întocmite ulterior, acesta nu a respectat întocmai dispozițiile legale menționate.

Tot astfel, în ceea ce o privește pe recurenta judecător T.A., se reține că menționarea incompletă a rezultatului deliberărilor pe niște „formulare de minută”, aruncate ulterior și înlocuite cu copii ale dispozitivului, întocmite la momentul tehnoredactării hotărârilor, nu este de natură a confirma susținerile acesteia privind greșita reținere a încălcărilor ce i-au fost reproșate. Aceste modalități de lucru, care au făcut în ambele cazuri, ca, la dosarele respective, să nu se regăsească fizic, înscrisul întocmit la momentul deliberării, în forma permisă de lege, care să cuprindă soluția consemnată pe scurt, dar nu incomplet sau eliptic, denotă încălcarea dispozițiilor ce reglementează imperativ desfășurarea acestui moment procedural, atât în litera, cât și în spiritul lor.

A fost eludat, astfel, scopul reglementării, care vizează posibilitatea verificării conformității hotărârii redactate cu soluția efectiv pronunțată la momentul deliberării. Din acest punct de vedere, se constată că susținerile recurentelor formulate din perspectiva formei, în care, grafic, (olograf sau tehnoredactat), se poate întocmi minuta, ca și cele vizând rațiunile de ordin estetic care ar fi fost avute în vedere la momentul înlocuirii formei inițiale a înscrisului de la momentul deliberării cu dispozitivul tehnoredactat ulterior, nu au relevanța atribuită prin motivele de recurs, întrucât magistraților nu le-a fost reproșată întocmirea într-o formă sau alta a respectivului înscris, ci faptul că acesta nu se regăsea, în materialitatea lui, la fiecare dosar, după cum impune legea.

De asemenea, este de necontestat faptul că, în ceea ce privește cele patru dosare din ședința camerei de consiliu de la 6 februarie 2013, reținute în hotărârea recurată, judecătorul a semnat mențiunile din condica de ședință, două luni mai târziu (la data de 18 aprilie 2013), când, dându-și seama că nu a dispus acele măsuri, a anulat rubricile respective din condică. Este adevărat că măsura anulării a fost dispusă după consultarea cu președintele instanței și s-a făcut în scopul corectării unei erori, însă nu este lipsit de semnificație faptul că situația expusă s-a produs și ca urmare a conduitei judecătorului, care nu semna imediat după completare condica de ședință pentru camera de consiliu, în condițiile în care condica fusese completată de către grefierul de ședință, atât în ceea ce privește termenele, cât și soluțiile.

Prin urmare, în ceea ce privește existența unei nesocotiri evidente, indiscutabile, din culpă, a normelor de drept procesual invocate, se reține că aceasta a fost în mod corect stabilită de către instanța de disciplină. De altfel, recurentele însele au recunoscut, într-o oarecare măsură, existența unei anumite culpe în modul particular în care au procedat numai în aceste cauze, ce aveau ca obiect înmatricularea autoturismelor fără plata taxei de poluare. Dacă însă, prin modalitatea de necontestat în care au procedat, recurentele-pârâte au săvârșit abaterea disciplinară constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență, urma a se stabili în raport și cu celelalte condiții impuse de textul art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Din această perspectivă, se constată temeinicia criticilor formulate de recurente. În ceea ce privește caracterul grav al nesocotirii dispozițiilor legale privind modalitatea întocmirii dispozitivului hotărârii judecătorești și consemnarea soluțiilor în condica de ședință, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a circumscris în mod eronat faptele reproșate recurentelor unor încălcări ale normelor de drept procesual de o gravitate deosebită, care să aibă consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor părților.

În analiza efectuată, Înalta Curte are în vedere faptul că, în cauză, probatoriul administrat nu a relevat existența unor consecințe asupra actului de justiție, care să poată fi atribuite judecătorilor în cauză, după cum nu s-a demonstrat nici împrejurarea că practica acestora ar fi creat premisele activității infracționale desfășurate de personalul auxiliar. Înalta Curte apreciază că nu este rezonabil ca, pentru stabilirea gradului de gravitate al faptei, să se rețină o legătură de cauzalitate între tehnica de redactare a actului deliberativ sau consemnarea acestuia în condică și faptele personalului auxiliar de la registratură, arhivă și, în special, ale grefierului de ședință.

Astfel, modalitatea de operare a acestora, constând în înlocuirea cererii de chemare în judecată înregistrată inițial și repartizată aleatoriu, cu o altă cerere, în cuprinsul căreia se solicită înmatricularea unui număr mai mare de autoturisme, exclude această posibilitate, deoarece se realiza înainte de primul termen de judecată. Acesta este și motivul pentru care, la momentul deliberării, fără să știe și fără să aibă cum să știe, judecătorii recurenți se pronunțau asupra acțiunii deja schimbate, iar în hotărârea in extenso, se regăseau toate acele autoturisme.

Conținutul material al activităților ilicite desfășurate de personalul auxiliar al Tribunalului Bihor, conturat atât de declarațiile date în dosarul penal înregistrat la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, atașate lucrărilor cauzei, cât și de cuprinsul sentinței civile nr. 2876 din 19 decembrie 2013 a Tribunalului Timiș și al Deciziei nr. 388/A din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în special al celor desfășurate de grefierele de ședință ale celor două recurente, grefiere excluse din profesie ca urmare a acestor fapte, atestă faptul că modalitatea de lucru reproșată recurentelor nu se integrează în raportul cauzal al rezultatului activității ilicite desfășurate de grefierii de la Tribunalul Bihor.

Altfel spus, chiar și în ipoteza în care dispozitivul hotărârilor s-ar fi întocmit cu respectarea prevederilor legale și regulamentare în materie, această modalitate nu ar fi putut nici preîntâmpina, nici modifica în vreun fel săvârșirea faptelor ilicite sau rezultatul producerii lor. Pentru aceste argumente, Înalta Curte consideră că nu se poate reține, în sensul dispozițiilor art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îndeplinirea condiției referitoare la caracterul de gravitate.

În ceea ce privește condiția referitoare la inexistența oricărei justificări a greșelilor constatate, instanța reține că modul în care recurentele pârâte au procedat în privința dosarelor având ca obiect înmatricularea autoturismelor fără plata taxei de poluare a fost cauzat, în primul rând, de volumul mare de activitate și de numărul mare de dosare cu acest obiect, aspect recunoscut la nivelul conducerii Tribunalului Bihor și care a determinat, încă din anul 2008, luarea unor măsuri de către Colegiul de conducere al tribunalului.

În mod cu totul eronat această realitate a sistemului judiciar, care își pune amprenta asupra modului în care magistratul își formează și respectă deprinderile de bună practică, în concordanță cu rigorile procedurale, raportată la particularitățile concrete ale speței, din care rezultă că numai în această categorie de cauze ce intră sub incidența O.U.G nr. 50/2008 judecătorii au uzat de această modalitate, nu a fost avută în vedere la stabilirea aspectelor care, alături de celelalte circumstanțe relevate, să facă scuzabile greșelile comise.

Sub acest aspect, se constată că, la angajarea răspunderii disciplinare a recurentelor, nu s-a dat relevanță împrejurării, dovedite, că faptele imputate judecătorilor pârâți și pretinsele consecințe ale acestora au fost grefate pe un concurs de împrejurări în care, pe fondul unui management defectuos al activității, în ceea ce privește circuitul dosarelor, stabilirea atribuțiilor grefierilor și controlul îndeplinirii acestora, personalul auxiliar a putut săvârși faptele ilicite constatate.

Astfel, mecanismul ilicit de înlocuire a cererilor de chemare în judecată a fost înlesnit și ca urmare a faptului că, în anul 2008, Colegiul de conducere al Tribunalului Bihor a stabilit ca măsurile premergătoare primului termen de judecată să fie luate de către grefierii șefi de secție, deși, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor (art. 12), președintele putea să desemneze unul sau mai mulți judecători de serviciu care să dispună în acest sens, precum și împrejurării că dosarele nu erau cusute și numerotate de către grefierul arhivar înainte de primul termen de judecată, aspecte constatate de către judecătorul delegat la acest compartiment, dar neurmate de luarea vreunei măsuri administrative.

Este adevărat că judecătorul cauzei trebuie să manifeste o diligență sporită în controlul activității grefierului de ședință responsabil cu gestionarea dosarului, însă, în speță, modul particular în care grefierii au acționat a făcut ca acest lucru să nu fie posibil. De altfel, în ceea ce le privește, în momentul în care au constatat efectiv anumite aspecte neconcordante, fiecare dintre cei doi judecători a reacționat, de exemplu, recurenta C.A.C. sesizând organele penale competente, iar recurenta T.A. procedând la anularea unor mențiuni eronate în condica de ședință. De aceea, Înalta Curte consideră că și în situația în care celor doi magistrați recurenți li s-ar putea reproșa o culpă în modul în care au nesocotit prevederile legale în discuție, această încălcare a normelor de procedură nu poate fi plasată în sfera abaterilor disciplinare, câtă vreme legiuitorul a condiționat acest lucru și de lipsa oricăror justificări, care să o facă scuzabilă.

Or, a pretinde judecătorului care, în perioada verificată, avea ședință de cameră de consiliu pe lângă ședințele publice de judecată, bilunar, având pe rol, în cameră de consiliu și câte 90 de dosare, în condițiile în care, a doua zi avea ședință de judecată cu 120 de cauze în primă instanță și care, deși are probleme de sănătate, ce ar necesita acordarea concediului medical, participă totuși la toate respectivele ședințe pentru a nu perturba activitatea instanței, să controleze în amânunt și activitatea fiecărui grefier de ședință este lipsit de suport real sau rezonabil.

A ignora realitățile deficiente din sistem, sub aspectul gradului de încărcare a activității magistraților, ca și contextul faptic, grefat pe un management defectuos și a imputa judecătorilor, fie și prin atragerea celei mai puțin aspre sancțiuni disciplinare, o lipsă de rigoare, care nu a avut nici consecințele grave și nici caracterul nescuzabil cerute de lege, ar echivala cu nerespectarea, în privința magistraților, a condițiilor obligatorii pentru angajarea răspunderii lor disciplinare. Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că aspectele astfel reținute, care relevă neîndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive, înlătură caracterul de abatere disciplinară al faptelor reținute și, deci înlătură temeiul răspunderii disciplinare și pentru această abatere disciplinară.

În consecință, Înalta Curte va admite recursurile, va casa în parte hotărârea atacată și, pe fond, va respinge, ca nefondată, acțiunea disciplinară exercitată față de judecătorii C.A.C. și T.A. și pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de C.A.C. și T.A., împotriva Hotărârii nr. 2/J din 30 ianuarie 2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară. Casează în parte hotărârea atacată și pe fond, respinge, ca nefondată, acțiunea disciplinară exercitată față de judecătorii C.A.C. și T.A. și pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii. Definitivă. Pronunțată în ședința publică de la 27 octombrie 2014.