ÎCCJ, Decizia nr. 126/2014

ÎCCJ, Decizia nr. 126/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de

față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele;

La data de 18 aprilie 2014, a fost înregistrat sub nr. 1636/1/2014, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul

de 5 judecători, recursul declarat de C.A.C. - judecător la Tribunalul Bihor - împotriva Hotărârii nr. 2/J din 30 ianuarie 2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară,

invocând incidența dispozițiilor art. 483, ale art. 487 și ale art. 488 alin. (1)

pct. 8 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Ulterior, la data de

5 mai 2014, pe rolul aceleiași instanțe, a fost înregistrat, sub nr. 1782/1/2014,

recursul declarat de T.A. - judecător tot la Tribunalul Bihor - împotriva aceleiași hotărâri a Secției pentru judecători a Consiliului

Superior al Magistraturii, invocând generic dispozițiile art. 483 și

următoarele C. proc. civ. și pe cele ale art. 99 lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, republicată.

Constatând existența

unei strânse legături între cele două pricini, în temeiul art. 139 alin. (1) și

(3) C. proc. civ., prin încheierea din ședința de la 27 octombrie 2014,

pronunțată în Dosarul nr. 1782/1/2014, s-a dispus conexarea acestei cauze la

cea care formează obiectul Dosarului nr. 1636/1/2014, fiind deduse, astfel,

judecății, recursurile declarate de cei doi magistrați împotriva aceleiași

hotărâri a instanței de disciplină.

Deși și-au structurat

în mod diferit și și-au argumentat nuanțat considerentele ample, menționate în

dezvoltarea motivelor de recurs, magistrații au formulat anumite critici comune,

care pentru sistematizarea expunerii, vor fi prezentate și examinate ca atare.

Astfel, în cadrul argumentelor

comune invocate de judecătorii pârâți, care s-ar circumscrie motivului de

casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-au

susținut, în esență, cele ce succed.

fi nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 258 C. proc. civ. de la 1865 și ale art. 105 alin. (2) din

Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, Secția pentru

judecători reținând în mod eronat, în opinia recurentelor, că, în calitate de

judecători, nu întocmeau minută în dosarele ce aveau ca obiect înmatricularea

autoturismelor fără plata taxei de poluare.

Astfel, cu referire

și la dispozițiile art. 54 lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al

instanțelor judecătorești și la împrejurarea că nu ar exista nicio prevedere

care să impună anumite condiții de formă ale minutei, consideră recurentele că,

prin modul care, în cazul judecătorului C.A.C., minutele s-au consemnat de mână

pe scurt, pe o foaie separată, aruncată după înlocuirea cu o formă

tehnoredactată, ca și prin maniera în care, în cazul judecătorului T.A.,

minutele s-au întocmit, tot pe scurt, pe un formular, aruncat ulterior și

înlocuit cu dispozitivul tehnoredactat al sentinței, nu s-ar fi nesocotit, de

către cei doi magistrați, normele legale invocate.

Apreciază recurentele

că, în atare situație, întocmirea formei tehnoredactate a minutei și aruncarea

minutei întocmite de fiecare judecător în maniera anterior arătată nu ar

echivala cu neîntocmirea minutei după deliberare, cum s-ar fi reținut, în mod

nelegal, de către instanța de disciplină.

autoarele celor două recursuri au învederat pretinsa nelegalitate a hotărârii,

din perspectiva încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 99 lit. t)

și ale art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect,

recurentele judecător au menționat că nu ar fi întrunite elementele

constitutive ale abaterii disciplinare ce le-a fost reținută, fiecăreia în

parte, în sarcină.

În contextul expus,

s-a susținut, în primul rând, că nu este întrunit elementul material al laturii

obiective a abaterii în discuție, deoarece nu li se poate reproșa nicio

încălcare a legii privind consemnarea rezultatului deliberării, fiind, în fapt,

avute în vedere abaterile disciplinare și infracțiunile săvârșite de alte

persoane, respectiv de grefierii de ședințe.

Nu ar exista nici

urmarea faptelor reproșate magistraților, întrucât nu  s-a săvârșit o încălcare

de o gravitate deosebită, care să afecteze valabilitatea actului, lipsa

gravității fiind recunoscută indirect de către instanța de disciplină; după cum

nu li s-ar putea imputa acestora faptul că ar fi facilitat săvârșirea faptelor

ilicite de către grefieri, neexistând o legătură de cauzalitate între abaterile

disciplinare în discuție și consecințele infracțiunilor comise de personalul

auxiliar.

S-a susținut că nu

s-ar putea stabili nici existența laturii subiective, întrucât, raportat la

toate circumstanțele reale și personale învederate de fiecare judecător în

apărare și probate în fața instanței de disciplină, nu s-ar fi dovedit că, în

speță, recurentele ar fi nesocotit, din culpă, în mod grav, neîndoielnic și

nescuzabil vreo normă de drept material sau procesual.

În plus, recurenta T.A.

a învederat nelegalitatea hotărârii și din perspectiva pretinsei aplicări

greșite a prevederilor art. 258 alin. (4) C. proc. civ. (în vigoare la 6 februarie

2013) privind obligația cu caracter administrativ de a completa condica de

ședință cu soluțiile pronunțate.

A menționat această

recurentă că, și în acest caz, atragerea răspunderii sale s-ar face, în

realitate, pentru fapta altei persoane, întrucât inserarea în mod eronat pe

lista de ședință și în condica din camera de consiliu de la data de 6 februarie

2013, a celor 4 dosare, s-a realizat de către grefierul de ședință.

În ceea ce o

privește, datorită unor probleme de sănătate și volumului foarte mare de

activitate din acea perioadă, a putut semna condica abia la data de 18 aprilie

2013, când a și constatat eroarea și l-a anunțat pe președintele instanței, cu

care s-a consultat și împreună cu care a decis anularea respectivelor poziții.

În situația dată, se

consideră că, în mod greșit, instanța de disciplină a calificat constatarea

unei erori și remedierea ei ca fiind o exercitare a funcției cu gravă

neglijență, de către judecător.

În concluzie, s-a

solicitat admiterea recursurilor, casarea în parte a hotărârii atacate, cu

reținerea cauzei spre rejudecare, ca efect al analogiei cu dispozițiile art. 498

alin. (1) C. proc. civ., respectiv respingerea în integralitate a acțiunii

disciplinare exercitate împotriva recurentelor, ca neîntemeiată.

Intimata Inspecția

Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor,

ca nefondate, și a reiterat, în esență, aspectele de fapt și argumentele de

drept care ar susține legalitatea soluției primei instanțe.

Analizând hotărârea

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurente și cu apărările intimatei, în limitele cenzurii de legalitate impusă

de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Din examinarea

lucrărilor prezentelor cauze conexe, rezultă că Secția pentru judecători a

Consiliului Superior al Magistraturii a reținut săvârșirea de către fiecare

recurentă în parte a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a

II-a cu aplicarea art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru nesocotirea

normelor procedurale și regulamentare privind modalitatea de întocmire a

dispozitivului hotărârii judecătorești și consemnarea rezultatului deliberării.

Conform art. 99 lit. t)

teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, constituie abatere disciplinară „exercitarea funcției

cu gravă neglijență”.

În ceea ce privește

grava neglijență, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 99

1

alin.

(2) din aceeași lege, că aceasta există „atunci când judecătorul sau procurorul

nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de

drept material ori procesual”.

Este de necontestat

că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, judecătorii răspund disciplinar pentru

abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care

afectează prestigiul justiției.

Or, respectarea

dispozițiilor privind întocmirea dispozitivului hotărârii și consemnarea

rezultatului deliberării reprezintă o îndatorire de serviciu.

Ca atare,

neîndeplinirea acestei obligații ar putea, în condiții determinate, să atragă

răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit

prin statutul judecătorilor și procurorilor, dacă în cauză ar fi întrunite

condițiile angajării răspunderii disciplinare.

În consecință, pentru

admiterea acțiunii disciplinare, urmează a se stabili, în raport cu prevederile

art. 99 lit. t) teza a II-a și ale art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă, în speță, sunt

întrunite condițiile respective.

Din interpretarea

dispozițiilor menționate, Înalta Curte reține că, pentru a se constata

săvârșirea abaterii disciplinare, este necesară în primul rând, existența unei

încălcări, din culpă, a unor norme legale, iar respectiva greșeală trebuie să

fie evidentă, să aibă consecințe grave și să nu își găsească nicio justificare.

Prin urmare, numai

îndeplinirea cumulativă a acestor condiții și inexistența unor cauze de

exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.

În speță, Secția

pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut

nerespectarea de către recurentele-pârâte a dispozițiilor procedurale și

regulamentare privind modalitatea de întocmire a dispozitivului hotărârii

judecătorești, iar de către recurenta T.A. și a celor privind consemnarea

soluțiilor în condica de ședință a camerei de consiliu.

Potrivit

dispozițiilor art. 258 C. proc. civ. de la 1865, după deliberare, se întocmește

de îndată dispozitivul hotărârii - minuta, care se semnează, sub sancțiunea

nulității, de către judecători, în același sens fiind și dispozițiile art. 105 alin.

(1) și (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Înalta Curte constată

că, într-adevăr, în privința dosarelor analizate în cuprinsul hotărârii

atacate, s-a stabilit în mod corect că, prin modalitatea în care, judecătorul

C.A.C. întocmea, la momentul deliberărilor, înscrisuri incomplete, pe care nu

le semna de fiecare dată, care erau aruncate după tehnoredactarea hotărârii și

care erau înlocuite cu forme tehnoredactate ale dispozitivului, întocmite

ulterior, acesta nu a respectat întocmai dispozițiile legale menționate.

Tot astfel, în ceea

ce o privește pe recurenta judecător T.A., se reține că menționarea incompletă

a rezultatului deliberărilor pe niște „formulare de minută”, aruncate ulterior

și înlocuite cu copii ale dispozitivului, întocmite la momentul tehnoredactării

hotărârilor, nu este de natură a confirma susținerile acesteia privind greșita

reținere a încălcărilor ce i-au fost reproșate.

Aceste modalități de

lucru, care au făcut în ambele cazuri, ca, la dosarele respective, să nu se

regăsească fizic, înscrisul întocmit la momentul deliberării, în forma permisă

de lege, care să cuprindă soluția consemnată pe scurt, dar nu incomplet sau

eliptic, denotă încălcarea dispozițiilor ce reglementează imperativ

desfășurarea acestui moment procedural, atât în litera, cât și în spiritul lor.

A fost eludat, astfel, scopul reglementării, care vizează posibilitatea

verificării conformității hotărârii redactate cu soluția efectiv pronunțată la

momentul deliberării.

Din acest punct de

vedere, se constată că susținerile recurentelor formulate din perspectiva

formei, în care, grafic, (olograf sau tehnoredactat), se poate întocmi minuta,

ca și cele vizând rațiunile de ordin estetic care ar fi fost avute în vedere la

momentul înlocuirii formei inițiale a înscrisului de la momentul deliberării cu

dispozitivul tehnoredactat ulterior, nu au relevanța atribuită prin motivele de

recurs, întrucât magistraților nu le-a fost reproșată întocmirea într-o formă

sau alta a respectivului înscris, ci faptul că acesta nu se regăsea, în

materialitatea lui, la fiecare dosar, după cum impune legea.

De asemenea, este de

necontestat faptul că, în ceea ce privește cele patru dosare din ședința

camerei de consiliu de la 6 februarie 2013, reținute în hotărârea recurată,

judecătorul a semnat mențiunile din condica de ședință, două luni mai târziu

(la data de 18 aprilie 2013), când, dându-și seama că nu a dispus acele măsuri,

a anulat rubricile respective din condică.

Este adevărat că

măsura anulării a fost dispusă după consultarea cu președintele instanței și

s-a făcut în scopul corectării unei erori, însă nu este lipsit de semnificație

faptul că situația expusă s-a produs și ca urmare a conduitei judecătorului,

care nu semna imediat după completare condica de ședință pentru camera de

consiliu, în condițiile în care condica fusese completată de către grefierul de

ședință, atât în ceea ce privește termenele, cât și soluțiile.

Prin urmare, în ceea

ce privește existența unei nesocotiri evidente, indiscutabile, din culpă, a

normelor de drept procesual invocate, se reține că aceasta a fost în mod corect

stabilită de către instanța de disciplină.

De altfel,

recurentele însele au recunoscut, într-o oarecare măsură, existența unei

anumite culpe în modul particular în care au procedat numai în aceste cauze, ce

aveau ca obiect înmatricularea autoturismelor fără plata taxei de poluare.

Dacă însă, prin

modalitatea de necontestat în care au procedat, recurentele-pârâte au săvârșit

abaterea disciplinară constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență,

urma a se stabili în raport și cu celelalte condiții impuse de textul art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Din această

perspectivă, se constată temeinicia criticilor formulate de recurente.

În ceea ce privește

caracterul grav al nesocotirii dispozițiilor legale privind modalitatea

întocmirii dispozitivului hotărârii judecătorești și consemnarea soluțiilor în

condica de ședință, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii a circumscris în mod eronat faptele reproșate recurentelor unor

încălcări ale normelor de drept procesual de o gravitate deosebită, care să

aibă consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, a duratei

procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor

părților.

În analiza efectuată,

Înalta Curte are în vedere faptul că, în cauză, probatoriul administrat nu a

relevat existența unor consecințe asupra actului de justiție, care să poată fi

atribuite judecătorilor în cauză, după cum nu s-a demonstrat nici împrejurarea

că practica acestora ar fi creat premisele activității infracționale

desfășurate de personalul auxiliar.

Înalta Curte

apreciază că nu este rezonabil ca, pentru stabilirea gradului de gravitate al

faptei, să se rețină o legătură de cauzalitate între tehnica de redactare a actului

deliberativ sau consemnarea acestuia în condică și faptele personalului

auxiliar de la registratură, arhivă și, în special, ale grefierului de ședință.

Astfel, modalitatea de operare a acestora, constând în înlocuirea cererii de

chemare în judecată înregistrată inițial și repartizată aleatoriu, cu o altă

cerere, în cuprinsul căreia se solicită înmatricularea unui număr mai mare de

autoturisme, exclude această posibilitate, deoarece se realiza înainte de

primul termen de judecată. Acesta este și motivul pentru care, la momentul

deliberării, fără să știe și fără să aibă cum să știe, judecătorii recurenți se

pronunțau asupra acțiunii deja schimbate, iar în hotărârea in extenso, se

regăseau toate acele autoturisme.

Conținutul material

al activităților ilicite desfășurate de personalul auxiliar al Tribunalului Bihor,

conturat atât de declarațiile date în dosarul penal înregistrat la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, atașate lucrărilor cauzei, cât

și de cuprinsul sentinței civile nr. 2876 din 19 decembrie 2013 a Tribunalului Timiș și al Deciziei nr. 388/A din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în special al celor

desfășurate de grefierele de ședință ale celor două recurente, grefiere excluse

din profesie ca urmare a acestor fapte, atestă faptul că modalitatea de lucru

reproșată recurentelor nu se integrează în raportul cauzal al rezultatului

activității ilicite desfășurate de grefierii de la Tribunalul Bihor.

Altfel spus, chiar și

în ipoteza în care dispozitivul hotărârilor s-ar fi întocmit cu respectarea

prevederilor legale și regulamentare în materie, această modalitate nu ar fi

putut nici preîntâmpina, nici modifica în vreun fel săvârșirea faptelor ilicite

sau rezultatul producerii lor.

Pentru aceste

argumente, Înalta Curte consideră că nu se poate reține, în sensul

dispozițiilor art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, îndeplinirea condiției

referitoare la caracterul de gravitate.

În ceea ce privește

condiția referitoare la inexistența oricărei justificări a greșelilor

constatate, instanța reține că modul în care recurentele pârâte au procedat în

privința dosarelor având ca obiect înmatricularea autoturismelor fără plata

taxei de poluare a fost cauzat, în primul rând, de volumul mare de activitate

și de numărul mare de dosare cu acest obiect, aspect recunoscut la nivelul

conducerii Tribunalului Bihor și care a determinat, încă din anul 2008, luarea

unor măsuri de către Colegiul de conducere al tribunalului.

În mod cu totul

eronat această realitate a sistemului judiciar, care își pune amprenta asupra

modului în care magistratul își formează și respectă deprinderile de bună

practică, în concordanță cu rigorile procedurale, raportată la

particularitățile concrete ale speței, din care rezultă că numai în această

categorie de cauze ce intră sub incidența O.U.G nr. 50/2008 judecătorii au uzat

de această modalitate, nu a fost avută în vedere la stabilirea aspectelor care,

alături de celelalte circumstanțe relevate, să facă scuzabile greșelile comise.

Sub acest aspect, se

constată că, la angajarea răspunderii disciplinare a recurentelor, nu s-a dat

relevanță împrejurării, dovedite, că faptele imputate judecătorilor pârâți și pretinsele

consecințe ale acestora au fost grefate pe un concurs de împrejurări în care,

pe fondul unui management defectuos al activității, în ceea ce privește

circuitul dosarelor, stabilirea atribuțiilor grefierilor și controlul

îndeplinirii acestora, personalul auxiliar a putut săvârși faptele ilicite

constatate.

Astfel, mecanismul

ilicit de înlocuire a cererilor de chemare în judecată a fost înlesnit și ca

urmare a faptului că, în anul 2008, Colegiul de conducere al Tribunalului Bihor

a stabilit ca măsurile premergătoare primului termen de judecată să fie luate

de către grefierii șefi de secție, deși, potrivit Regulamentului de ordine

interioară al instanțelor (art. 12), președintele putea să desemneze unul sau

mai mulți judecători de serviciu care să dispună în acest sens, precum și

împrejurării că dosarele nu erau cusute și numerotate de către grefierul

arhivar înainte de primul termen de judecată, aspecte constatate de către

judecătorul delegat la acest compartiment, dar neurmate de luarea vreunei măsuri

administrative.

Este adevărat că

judecătorul cauzei trebuie să manifeste o diligență sporită în controlul

activității grefierului de ședință responsabil cu gestionarea dosarului, însă,

în speță, modul particular în care grefierii au acționat a făcut ca acest lucru

să nu fie posibil.

De altfel, în ceea ce

le privește, în momentul în care au constatat efectiv anumite aspecte

neconcordante, fiecare dintre cei doi judecători a reacționat, de exemplu,

recurenta C.A.C. sesizând organele penale competente, iar recurenta T.A.

procedând la anularea unor mențiuni eronate în condica de ședință.

De aceea, Înalta

Curte consideră că și în situația în care celor doi magistrați recurenți li

s-ar putea reproșa o culpă în modul în care au nesocotit prevederile legale în

discuție, această încălcare a normelor de procedură nu poate fi plasată în

sfera abaterilor disciplinare, câtă vreme legiuitorul a condiționat acest lucru

și de lipsa oricăror justificări, care să o facă scuzabilă.

Or, a pretinde

judecătorului care, în perioada verificată, avea ședință de cameră de consiliu

pe lângă ședințele publice de judecată, bilunar, având pe rol, în cameră de

consiliu și câte 90 de dosare, în condițiile în care, a doua zi avea ședință de

judecată cu 120 de cauze în primă instanță și care, deși are probleme de

sănătate, ce ar necesita acordarea concediului medical, participă totuși la

toate respectivele ședințe pentru a nu perturba activitatea instanței, să

controleze în amânunt și activitatea fiecărui grefier de ședință este lipsit de

suport real sau rezonabil.

A ignora realitățile

deficiente din sistem, sub aspectul gradului de încărcare a activității

magistraților, ca și contextul faptic, grefat pe un management defectuos și a

imputa judecătorilor, fie și prin atragerea celei mai puțin aspre sancțiuni

disciplinare, o lipsă de rigoare, care nu a avut nici consecințele grave și nici

caracterul nescuzabil cerute de lege, ar echivala cu nerespectarea, în privința

magistraților, a condițiilor obligatorii pentru angajarea răspunderii lor

disciplinare.

Pentru toate

considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea

recursului, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că aspectele astfel reținute, care relevă neîndeplinirea

cumulativă a elementelor constitutive, înlătură caracterul de abatere

disciplinară al faptelor reținute și, deci înlătură temeiul răspunderii

disciplinare și pentru această abatere disciplinară.

În consecință, Înalta

Curte va admite recursurile, va casa în parte hotărârea atacată și, pe fond, va

respinge, ca nefondată, acțiunea disciplinară exercitată față de judecătorii C.A.C.

și T.A. și pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea

nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de C.A.C. și T.A., împotriva Hotărârii nr. 2/J din 30 ianuarie 2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară.

Casează în parte

hotărârea atacată și pe fond, respinge, ca nefondată, acțiunea disciplinară

exercitată față de judecătorii C.A.C. și T.A. și pentru abaterile disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârii.

Definitivă.

Pronunțată în ședința

publică de la 27 octombrie 2014.