ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1718/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7365 din 30 mai 2008, pronunțată în dosarul nr. 167/3/2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M.A. prin care s-a solicitat obligarea pârâtei SC A.S.A.O.P. SRL la plata sumei totale de 113.021 ron compusă din contravaloare debit în sumă de 786.313 ron, conform ordinului de plată emis de reclamant din 24 iulie 2003 și dobândă legală aferentă în valoare de 34.407,10 ron, precum și a cheltuielilor de judecată aferente litigiului. Împotriva sentinței fondului a declarat apel reclamantul M.A., prin care s-a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 282 și urm. C. proc.

civ. modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii acțiunii în pretenții dedusă judecății și a cheltuielilor de judecată aferente. Prin decizia comercială nr. 448 din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere că plata efectuată de reclamant prin ordinul emis la data de 24 iulie 2003, nu reprezintă o plată din eroare, ci o plată intenționată, în contul pârâtei și pentru debitorul obligației, respectiv SC F.Z.B., astfel cum este menționat expres în cuprinsul ordinului de plată, plata având loc în temeiul dispozițiilor art. 1093 alin. (2) C. civ., așa cum a reținut instanța de fond și rezultă din proba cu expertiză contabilă administrată în faza de judecată a apelului, potrivit căreia nu se confirmă apărarea potrivit căreia s-ar fi făcut o dublă plată, atât de către reclamantă cât și de către debitor, iar verificarea validității prevederilor art. 15 din contractul din 2003 intervenit între intimata - pârâtă și SC F.Z.B.

privind cesiunea de drepturi și obligații excede cadrului acțiunii cu care a fost investită instanța de fond. Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamantul invocând, în drept, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. dar și art. 3041 C. proc. civ., neincident, însă, în cauză, față de dispozițiile art. 2821 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind pronunțată în apel, ceea ce impune analizarea recursului doar în limitele motivelor de nelegalitate, prevăzute de art. 304 C. proc. civ., la care face referire recurenta - reclamantă.

A susținut, în privința celor două motive de recurs, că instanța de apel a nesocotit cererea sa de preschimbare a termenului de judecată din data de 7 octombrie 2008, partea neputându-se prezenta la acea dată din motive, mai presus de voința sa, sens în care urma să depună și acte doveditoare, or instanța de apel a calificat această cerere ca fiind o cerere de amânare a judecății și a respins-o, încălcând, astfel, art. 153 alin. (3) C. proc. civ. S-au nesocotit și dispozițiile art. 86 C. proc. civ., deoarece la data respectivă instanța de apel avea obligația legală de a dispune, din oficiu, comunicarea raportului de expertiză efectuat, în cauză, respectiv ale art. 208 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care expertiza nu a fost comunicată nici de expert, încălcându-i-se astfel dreptul de a formula obiecțiuni în cadrul dreptului la apărare și principiul contradictorialității.

În același sens, a arătat că nici hotărârea instanței de fond nu i-a fost comunicată legal, ceea ce impune desființarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare. Pe fond, a arătat că hotărârea este nelegală, deoarece, potrivit probelor, mai puțin expertiza contabilă, care nu trebuie luată în considerare fiind nulă absolut, s-a dovedit că s-a efectuat o plată din eroare, dovadă în acest sens fiind și clauzele contractului din 2003, în conformitate cu care plata putea fi făcută de o terță persoană doar cu acordul intimatei - pârâte, acord care nu s-a dovedit că există. A mai arătat că instanța nu a exercitat suficient rol activ. Analizând recursul se găsește nefondat.

Potrivit cererii aflată la dosarul de apel, rezultă că recurentul - reclamant a solicitat la 2 octombrie 2008 preschimbarea termenului de judecată stabilit la data de 7 octombrie 2008 și acordarea unui alt termen de judecată cu motivarea că la acea dată nu se poate prezenta și va depune dovezi, încât față de data formulării cererii și a scopului urmărit de parte, calificarea cererii ca fiind o cerere de amânare a judecății, nu este de natură a afecta valabilitatea hotărârii, efectele din punct de vedere procesual ale cererii întemeiată pe art. 153 C. proc. civ. fiind, de altfel, aceleași, preschimbarea termenului de judecată, conform art. C. proc. civ., putându-se dispune doar din motive temeinice, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.

Și într-o situație și în cealaltă, sarcina aprecierii cererii este lăsată la latitudinea judecătorului, în funcție de aceste dovezi și cum nu au fost făcute în termenul util, nu se poate invoca o vătămare, față de dispozițiile art. 108 alin. (4) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că recurentul - reclamant a solicitat de nenumărate ori preschimbarea termenelor de judecată anterioare astfel că acest motiv nu este fondat. S-a mai susținut că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 86 și art. 208 C. proc. civ.

dar, pe de o parte, din dosar nu rezultă că s-ar fi solicitat comunicarea expertizei iar pentru întocmirea lucrării, expertul a procedat la convocarea părților, cu scrisoare recomandată, însă recurentul -reclamant nu s-a prezentat, după cum nici partea adversă ceea ce a condus la întocmirea lucrării în lipsă și depunerea lucrării la dosar, partea având posibilitatea să formuleze orice cerere în legătură cu aceasta dar nu a făcut-o, deci, nu se poate reține nici vătămarea, nici încălcarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității. Cât privește faptul necomunicării hotărârii instanței de fond este irelevant, în această fază procesuală, instanța de apel soluționând apelul pe fond, fără a afecta drepturile procesuale, încât nici sub acest aspect nu rezultă o vătămare, în sens procesual care să atragă nulitatea hotărârilor.

Pe fond, plata nedatorată ca temei al pretențiilor reclamantului este consacrată de art. 993 C. civ., potrivit căruia cel care din eroare, văzându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune contra debitorului. Prin urmare, între solens și accipiens nu există raport juridic obligațional a cărui stingere se urmărește prin plată. În cauză, instanțele au reținut chiar din copia ordinului de plată că achitarea s-a făcut în numele și pentru achitarea debitului SC F.Z.B., izvorât din contractul - cadru de vânzare – cumpărare din 2003, intimata - pârâtă primind plata doar de la recurentul - reclamant nu și de la debitorul acesteia, plată ce din punctul de vedere al acestora putea fi făcută de orice persoană fie în baza unui mandat extins sau tacit, fie a gestiunii de afaceri, iar proba contrară că plata s-a făcut din eroare, revenea, potrivit art. 1169 C. civ.

recurentului - reclamant. Cât privește rolul activ al instanței de apel, se constată că această instanță a suplimentat materialul probator, administrând și proba cu expertiză contabilă, iar împrejurarea că s-ar fi făcut o plată și de către debitor nu are relevanță juridică față de modul de derulare al raporturilor juridice în care s-au aflat părțile, chiar în lipsa unui acord expres de primire a sumei din partea creditorului, ceea ce interesează în cazul temeiului acțiunii, fiind eroarea în care s-a aflat plătitorul. Așa fiind, rezultă că recursul este nefondat sub toate aspectele și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.A., împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 448 din 14 octombrie 2008, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2009.