ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1718/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 7365 din 30 mai 2008,

pronunțată în dosarul nr. 167/3/2007, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M.A.

prin care s-a solicitat obligarea pârâtei SC A.S.A.O.P. SRL la plata sumei

totale de 113.021 ron compusă din contravaloare debit în sumă de 786.313 ron,

conform ordinului de plată emis de reclamant din 24 iulie 2003 și dobândă

legală aferentă în valoare de 34.407,10 ron, precum și a cheltuielilor de

judecată aferente litigiului.

Împotriva sentinței fondului

a declarat apel reclamantul M.A., prin care s-a solicitat în temeiul

dispozițiilor art. 282 și urm. C. proc. civ. modificarea în parte a hotărârii

în sensul admiterii acțiunii în pretenții dedusă judecății și a cheltuielilor

de judecată aferente.

Prin decizia comercială nr. 448

din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a avut în vedere că plata efectuată de reclamant prin ordinul

emis la data de 24 iulie 2003, nu reprezintă o plată din eroare, ci o plată

intenționată, în contul pârâtei și pentru debitorul obligației, respectiv SC F.Z.B.,

astfel cum este menționat expres în cuprinsul ordinului de plată, plata având

loc în temeiul dispozițiilor art. 1093 alin. (2) C. civ., așa cum a reținut

instanța de fond și rezultă din proba cu expertiză contabilă administrată în

faza de judecată a apelului, potrivit căreia nu se confirmă apărarea potrivit

căreia s-ar fi făcut o dublă plată, atât de către reclamantă cât și de către

debitor, iar verificarea validității prevederilor art. 15 din contractul din 2003

intervenit între intimata - pârâtă și SC F.Z.B. privind cesiunea de drepturi și

obligații excede cadrului acțiunii cu care a fost investită instanța de fond.

Împotriva acestei hotărâri,

a formulat recurs reclamantul invocând, în drept, motivele de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. dar și art. 3041 C. proc. civ.,

neincident, însă, în cauză, față de dispozițiile art. 2821 C. proc. civ.,

hotărârea atacată fiind pronunțată în apel, ceea ce impune analizarea

recursului doar în limitele motivelor de nelegalitate, prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., la care face referire recurenta - reclamantă.

A susținut, în privința

celor două motive de recurs, că instanța de apel a nesocotit cererea sa de

preschimbare a termenului de judecată din data de 7 octombrie 2008, partea

neputându-se prezenta la acea dată din motive, mai presus de voința sa, sens în

care urma să depună și acte doveditoare, or instanța de apel a calificat

această cerere ca fiind o cerere de amânare a judecății și a respins-o,

încălcând, astfel, art. 153 alin. (3) C. proc. civ.

S-au nesocotit și

dispozițiile art. 86 C. proc. civ., deoarece la data respectivă instanța de

apel avea obligația legală de a dispune, din oficiu, comunicarea raportului de

expertiză efectuat, în cauză, respectiv ale art. 208 alin. (1) C. proc. civ.,

în condițiile în care expertiza nu a fost comunicată nici de expert,

încălcându-i-se astfel dreptul de a formula obiecțiuni în cadrul dreptului la

apărare și principiul contradictorialității.

În același sens, a arătat că

nici hotărârea instanței de fond nu i-a fost comunicată legal, ceea ce impune

desființarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pe fond, a arătat că

hotărârea este nelegală, deoarece, potrivit probelor, mai puțin expertiza

contabilă, care nu trebuie luată în considerare fiind nulă absolut, s-a dovedit

că s-a efectuat o plată din eroare, dovadă în acest sens fiind și clauzele

contractului din 2003, în conformitate cu care plata putea fi făcută de o terță

persoană doar cu acordul intimatei - pârâte, acord care nu s-a dovedit că

există.

A mai arătat că instanța nu

a exercitat suficient rol activ.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

Potrivit cererii aflată la

dosarul de apel, rezultă că recurentul - reclamant a solicitat la 2 octombrie

2008 preschimbarea termenului de judecată stabilit la data de 7 octombrie 2008

și acordarea unui alt termen de judecată cu motivarea că la acea dată nu se

poate prezenta și va depune dovezi, încât față de data formulării cererii și a

scopului urmărit de parte, calificarea cererii ca fiind o cerere de amânare a

judecății, nu este de natură a afecta valabilitatea hotărârii, efectele din

punct de vedere procesual ale cererii întemeiată pe art. 153 C. proc. civ.

fiind, de altfel, aceleași, preschimbarea termenului de judecată, conform art. C.

proc. civ., putându-se dispune doar din motive temeinice, ceea ce în cauză nu s-a

dovedit.

Și într-o situație și în

cealaltă, sarcina aprecierii cererii este lăsată la latitudinea judecătorului,

în funcție de aceste dovezi și cum nu au fost făcute în termenul util, nu se

poate invoca o vătămare, față de dispozițiile art. 108 alin. (4) C. proc. civ.,

cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că recurentul - reclamant a solicitat de

nenumărate ori preschimbarea termenelor de judecată anterioare astfel că acest

motiv nu este fondat.

S-a mai susținut că instanța

de apel a încălcat și dispozițiile art. 86 și art. 208 C. proc. civ. dar, pe de

o parte, din dosar nu rezultă că s-ar fi solicitat comunicarea expertizei iar

pentru întocmirea lucrării, expertul a procedat la convocarea părților, cu

scrisoare recomandată, însă recurentul -reclamant nu s-a prezentat, după cum

nici partea adversă ceea ce a condus la întocmirea lucrării în lipsă și

depunerea lucrării la dosar, partea având posibilitatea să formuleze orice

cerere în legătură cu aceasta dar nu a  făcut-o, deci, nu se poate reține nici

vătămarea, nici încălcarea principiilor dreptului la apărare și al

contradictorialității.

Cât privește faptul

necomunicării hotărârii instanței de fond este irelevant, în această fază

procesuală, instanța de apel soluționând apelul pe fond, fără a afecta drepturile

procesuale, încât nici sub acest aspect nu rezultă o vătămare, în sens

procesual care să atragă nulitatea hotărârilor.

Pe fond, plata nedatorată ca

temei al pretențiilor reclamantului este consacrată de art. 993 C. civ., potrivit

căruia cel care din eroare, văzându-se debitor, a plătit o datorie, are drept

de repetițiune contra debitorului. Prin urmare, între solens și accipiens nu

există raport juridic obligațional a cărui stingere se urmărește prin plată.

În cauză, instanțele au

reținut chiar din copia ordinului de plată că achitarea s-a făcut în numele și

pentru achitarea debitului SC F.Z.B., izvorât din contractul - cadru de vânzare

– cumpărare din 2003, intimata - pârâtă primind plata doar de la recurentul -

reclamant nu și de la debitorul acesteia, plată ce din punctul de vedere al

acestora putea fi făcută de orice persoană fie în baza unui mandat extins sau

tacit, fie a gestiunii de afaceri, iar proba contrară că plata s-a făcut din

eroare, revenea, potrivit art. 1169 C. civ. recurentului - reclamant.

Cât privește rolul activ al

instanței de apel, se constată că această instanță a suplimentat materialul

probator, administrând și proba cu expertiză contabilă, iar împrejurarea că

s-ar fi făcut o plată și de către debitor nu are relevanță juridică față de

modul de derulare al raporturilor juridice în care s-au aflat părțile, chiar în

lipsa unui acord expres de primire a sumei din partea creditorului, ceea ce

interesează în cazul temeiului acțiunii, fiind eroarea în care s-a aflat

plătitorul.

Așa fiind, rezultă că

recursul este nefondat sub toate aspectele și în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. raportat la art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., va fi respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul M.A., împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 448 din 14

octombrie 2008, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2009.