- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 6 februarie 2013
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 06.02.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 2059/54/2012
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul G.C. La apelul nominal lipsesc petentul G.C., intimata C.N.C.F.R. București, sucursala Centrul Regional de Exploatare, întreținere și Reparații CF Craiova. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost soluționat la data de 14 decembrie 2012. Se referă, de asemenea, că petentul, deși a fost citat cu mențiunea timbrării, nu a îndeplinit obligația legală de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a depunerii timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei.
Reprezentanta Ministerului Public, față de lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru pune concluzii, în principal, de anulare a cererii de strămutare, ca netimbrată și, în subsidiar, de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Anulează, ca netimbrată, cererea formulată de petentul G.C. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 2059/54/2012 al Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2013.