ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 198/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 412 din 31 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 821/118/2010 s-a dispus, în baza art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 condamnarea inculpatului V.P.

, fără antecedente penale,

la pedeapsa de 2.500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prin instalare.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63

1

C. pen. privind consecințele neachitării, cu rea-credință, a amenzii aplicate.

În baza art. 139 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996 în ref. la art. 14 și art. 346 C. proc. pen. comb. cu art. 998 C. civ. a admis, ca fondate, pretențiile civile formulate de părțile civile M.C., A.S.I. și A.I.

A fost obligat inculpatul V.P. la plata următoarelor sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile:

- 5.586 euro cu titlu de daune materiale și 500 euro cu titlu de daune morale către partea civilă M.C.;

- 8.328 euro cu titlu de daune materiale și 800 euro cu titlu de daune morale către partea civilă A.S.I.;

- 3.425 euro cu titlu de daune materiale și 50 euro cu titlu de daune morale către partea civilă A.I.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea în folosul statului și distrugerea următoarelor hard discuri: identificat într-un sistem de culoare albă și culoare neagră.

În baza art. 190 alin. (4) C. proc. pen., suma de 100 lei, reprezentând onorariul de traducător în favoarea doamnei traducător H.D. s-a stabilit a fi avansată din fondurile M.J.L.C.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul V.P. la plata sumei de 7.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul V.P., administrator la

SC X.P. SRL Constanța, înregistrată la registrul Comerțului sub nr. 113/2505 din 1 august 2005, având ca obiect de activitate, alte activități de tipărire.

La data de 5 septembrie 2008, urmare sesizării formulate de reprezentantul în Româna al M.C., A.S.I. și A.I., organele de poliție au efectuat o verificare la sediul societății. Din conținutul procesului verbal de constatare rezultă că, au fost găsite 15 calculatoare și un server folosit pentru desfășurarea activității, pe care erau instalate sisteme de operare și programe de calculator fără licență.

Verificarea sistemelor informatice s-a efectuat în baza autorizației de percheziție informatică emisă în condițiile legii, efectuându-se prin capturi de ecran, în prezența martorului L.C.Ș., director executiv al societății. Acesta a prezentat doar trei compact-discuri de instalare a sistemului de operare, împreună cu manualele de utilizare și o factură fiscală întocmită de SC T.C. SRL, prin care SC X.P. SRL Constanța a achiziționat un sistem informatic cu licență pentru sistemul de operare Windows. Toate celelalte sisteme informatice folosite în activitatea societății aparțin SC P.P.P.C. SRL al cărui administrator este același inculpat, fiind închiriate SC X.P. SRL Constanța, conform contractului de închiriere din 1 august 2005, pentru desfășurarea activității.

Conform contractului de sublocațiune 15 iulie 2005 încheiat între cele două societăți și spațiul în care funcționa SC X.P. SRL Constanța a fost închiriat de la SC P.P.P.C. SRL

Capturile de ecran efectuate de lucrătorii de politie cu ocazia verificării, au fost examinate de S.C.A. M.G. și M.P., reprezentantul în România al M.C., A.S.I. și A.I.

Prin adresa din 14 noiembrie 2008, întocmită de acest institut s-a comunicat faptul că pe cele 16 calculatoare erau instalate fără licență, următoarele programe: Windows; Office Pro; Office; Adobe Creative Suite,; Adobe Acrobat; Adobe Photoshop; Autodesk.

Pentru toate aceste sisteme informatice martorul L.C.Ș. a arătat că nu deține licențe, fiind aduse de inculpat de la București, având instalate programele și sistemele de operare.

Instanța de fond a încadrat fapta săvârșită de inculpat în dispozițiile art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, reținând că vinovăția acestuia a fost dovedită prin probele administrate în cauză.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul V.P.

Parchetul a solicitat desființarea hotărârii și în rejudecare aplicarea inculpatului a unei pedepse cu închisoarea, amenda penală fiind neîndestulătoare în raport cu gradul de pericol social al faptei.

Inculpatul apelant a criticat hotărârea pronunțată de prima instanță pentru motive de nelegalitate, considerând că în mod greșit s-a dispus condamnarea sa, urmărirea penală și cercetarea judecătorească nu au fost complete, probele administrate neputând dovedi vinovăția sa.

Prin

Decizia penală nr. 65/P din 22 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat V.P. împotriva sentinței penale nr. 412 din 31 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 821/118/2010.

În baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva aceleiași sentințe, a desființat, în parte sentința apelată și rejudecând a dispus, în baza art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 pentru infracțiunea de

reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prin instalare, condamnarea inculpatului V.P. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului V.P., pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului V.P.

În baza art. 82 C. pen., a stabilit un termen de încercare de 3 ani, termen compus din durata pedepsei aplicată inculpatului la care s-a adăugat un interval de 2 ani, termen ce va curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare .

În baza art. 71 alin (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului V.P. asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., a dispus confiscarea în folosul statului și distrugerea har-discului identificat într-un sistem de calcul de culoare albă menționat în anexa 11 în procesul verbal de constatare din 05 septembrie 2008.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe care nu sunt contrare prezentei decizii.

În esență, instanța de apel a reținut că inculpatul era cel care se ocupa de achiziționarea sistemelor de calcul, având obligația să achiziționeze și licențele corespunzătoare pentru sistemele de operare și programele de instalare.

Fapta a fost apreciată ca fiind gravă, astfel că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoare în condițiile art. 81 C. pen.

Împotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs inculpatul V.P., invocând cazurile de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 2, 18, 17

1

și 14 C. proc. pen.

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen. constă, în aceea că plângerea în baza căreia au fost demarate cercetările a fost formulată de mandatarii intimatelor părți civile fără a avea un mandat special în acest sens și ca atare, consecința produsă este aceea a nulității actului de sesizare, fiind încălcate dispozițiile art. 221 și 228C. proc. pen.

Eroarea gravă de fapt, caz de casare circumscris dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. constă, pe de o parte în aceea că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, iar instanțele au apreciat declarația dată în cursul urmăririi penale la data de 7 ianuarie 2010 ca fiind o recunoaștere a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului.

Licențele de operare au fost achiziționate de către una dintre societățile din grupul condus de inculpat, respectiv SC P.P.P.C. SRL și ca atare, inculpatului nu-i poate fi reținută nici o contribuție în întreținerea calculatoarelor. De asemenea, seriile licențelor programelor de operare, nu sunt menționate pe facturi, fiind reținut în mod greșit că numerele de inventar reprezintă seriile licențelor.

Pe de altă parte, probele nu au fost conservate, astfel că expertiza efectuată de O.R.D.A. nu poate constitui un mijloc de probă.

Nefiind dovedită vinovăția se impune achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În fine, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a solicitat reducerea pedepselor.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Inculpatul V.P. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator, prev.de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 constând în aceea că, în calitate de administrator la SC X.P. SRL Constanța a instalat și rulat programe de calculator pe un număr de 16 sisteme de calcul, fără a avea licența cerută de lege.

Materialul probator administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești confirmă vinovăția acestuia, astfel încât criticile invocate în recurs sunt nefondate.

Sub aspect procedural - inculpatul invocând nelegala sesizare a organului de urmărire penală dat fiind faptul că urmărirea penală a început ca urmare a plângerii formulate de mandatarii intimatelor părți civile fără a avea un mandat special din partea acestora- Înalta Curte reține că în codul de procedură penală sunt reglementate mai multe moduri de sesizare a organelor de urmărire penală, respectiv plângerea, denunțul, sesizarea din oficiu, plângerea prealabilă.

Prin mod de sesizare a organului de urmărire penală se înțelege mijlocul prin care acesta ia la cunoștință, în condițiile legii, despre săvârșirea unei infracțiuni, determinând obligația acestuia de a se pronunța cu privire la începerea urmăririi penale referitoare la acea infracțiune.

În funcție de persoanele sau autoritățile care sesizează organele de urmărire penală, modurile de sesizare pot fi externe, atunci când organul de urmărire penală este sesizat de persoane, autorități, funcționari din afara organelor de urmărire penală și interne atunci când organul de urmărire penală se sesizează pe baza propriilor investigații.

Fac parte din categoria modurilor de sesizare externă, printre altele, și plângerea, denunțul, iar ca mod de sesizare internă, sesizarea din oficiu.

În cauză, încunoștințarea autorităților judiciare despre comiterea infracțiunii de către inculpat, a fost formulată de M.D. în calitate de reprezentant al A.I., A.S.I., A.M.S. și S. P.L.M. S.

Prin urmare, încunoștințarea organelor de urmărire penală se circumscrie unui denunț - mod de sesizare extern al organelor de urmărire penală- care are un caracter facultativ, cuprinzând însă toate datele cerute de lege ca și pentru plângere.

Pe de altă parte, pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, nici legea specială și nici codul de procedură penală nu prevede un mod de sesizare specială astfel că, organele de urmărire penală se puteau sesiza și din oficiu.

Din această perspectivă se constată că organele de urmărire penală, având date din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni, prin procesul verbal din 2 septembrie 2008, ora 10.30, a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul V.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996.

Prin urmare, critica recurentului inculpat circumscrisă cazului de casare prev.de art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen. nu este fondată.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că instanțele au reținut o stare de fapt corectă, hotărârea de condamnare fiind rezultatul probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 constituie infracțiune reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă.

Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale prin care sunt protejați, împotriva reproducerii neautorizate, titularii dreptului de autor al programelor pe calculator.

Elementul material al infracțiunii constă în acțiunile de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator prin instalare, stocare, rulare sau executare, afișare sau transmitere în rețea internă.

Prin „reproducere” în sensul normei de incriminare, se înțelege realizarea, integrală sau parțială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloace și sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă sau temporară a acesteia cu instrumente electronice (art. 14).

Prin „sistem de calcul” se înțelege calculatorul propriu-zis, noțiune care nu se confundă însă cu aceea de „sistem informatic” care este definită în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 ca fiind orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.

Din analiza normei de incriminare, rezultă că pentru reținerea acestei infracțiuni legea cere a fi întrunite următoarele condiții: a) existența unui program pe calculator aflat în perioada de protecție; b) să se săvârșească o faptă de reproducere neautorizată, integrală sau parțială, a acestui program pentru calculator; c) reproducerea neautorizată să se comită în perioada de protecție a programului pentru calculator; d) programul pentru calculator să răspundă condiției de originalitate; e) reproducerea neautorizată trebuie să se facă pe un sistem de calcul.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată ca fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege.

Din analiza procesului verbal întocmit de organele de poliție în data de 5 septembrie 2006, la sediul societății administrate de inculpat, s-a constatat existența a 15 calculatoare și a unui server folosit pentru desfășurarea activității, pe care erau instalate sisteme de operare și program de calculator fără licență.

Verificarea sistemelor informatice s-a realizat în baza autorizației de percheziție informatică din 3 septembrie 2008, efectuându-se capturi de ecran, în prezența martorului L.C., directorul executiv al societății.

Capturile de ecran au fost examinate de S.C.A., M.G. și M.P., reprezentantul în România al M.C., A.S.I. și A.I., stabilindu-se că pe cele 15 calculatoare au fost instalate, fără licență, următoaele programe:

Windows, Embedded; Office; Adobe Creative Suite; Adobe Acrobat; Adobe Photoshop și Autodesk.

În cursul cercetării judecătorești, la solicitarea apărării, instanța a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ștințifice de către O.R.D.A. fără a putea fi furnizate date suplimentare relativ la licențele programelor pentru calculator.

Or, fiind o probă cerută de inculpat, acesta trebuia să depună diligențele necesare pentru a pune la dispoziția experților toate datele necesare efectuării raportului de constatare tehnico-științifică. Lipsa unor probe suplimentare nu pot conduce însă la exonerarea de răspundere penală a inculpatului.

Relevante sub aspectul vinovăției inculpatului sunt și declarațiile martorului L.C., -în prezența căruia a fost efectuată percheziția informatică - care a arătat că nu deține licență pentru aceste sisteme informatice, fiind aduse de inculpat de la București, având instalate programele și sistemele de operare.

Inculpatul fiind cel care s-a ocupat de achiziționarea sistemelor de calcul, fiind singurul administraror al SC E.P. SRL, avea obligația să achiziționeze și licențele pentru sistemele de operare și programele de instalare.

Cât privește declarația inculpatului dată în cursul urmăririi penale la data de 7 ianuarie 2010, aceasta a fost analizată de către instanța de fond/apel în contextul celorlalte probe, care în ansamblul lor dovedesc vinovăția inculpatului.

Ca atare, nici cea de-a doua critică invocată de recurentul inculpat, circumscrisă cazului de casare prev.de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., nu poate fi primită.

În fine, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, Înalta Curte reține că instanța de apel a evaluat în mod corespunzător toate criteriile generale de individualizare prev.de art. 72 C. pen.

Este adevărat că legea sancționează infracțiunea săvârșită de inculpat cu închisoare sau amendă penală dar, ținând seama de împrejurările comiterii faptei, de atitudinea procesuală a inculpatului, în mod corect instanța de apel s-a orientat spre pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

Pedeapsa - ca sancțiune penală- este consecința penală pe carea legea o atribuie infracțiunii. Nu există infracțiune în afara legii penale, deoarece atâta timp cât un fapt nu intră în sfera ilicitului penal, el nu poate fi infracține.

Dar, pentru ca pedeapsa să-și atingă scopul nu este suficient ca ea să respecte limitele stabilite de legiuitor în norma de incriminare, ci trebuie să îndeplinească, deopotrivă, mai multe calități, printre care și aceea a proporționalității. Aceasta trebuie să fie întotdeauna rațională, adică potrivită cu gravitatea faptei comise. Pedepsele nu trebuie să fie nici prea aspre și nici prea blânde, ci să aibă o măsură potrivită. Proporționalitatea pedepsei, în raport cu încălcarea legii penale, constituie punctul principal în care represiunea ia contact cu ideea de justiție. A proporționa cât mai desăvârșit pedeapsa, înseamnă a realiza o cât mai perfectă justiție.

Având în vedere, pe de o parte faptul că „pirateria softwere” (folosirea nepermisă și utilizarea fără drept a unui program de calculator) este un fenomen extins care prezintă un grad ridicat de pericol social, iar pe de altă parte necesitatea atingerii scopului pedepsei, Înalta Curte apreciază că pedeapsa cu închisoarea în condițiile art. 81 C. pen. este justificată și nu se impune aplicarea unei pedepse cu amendă penală.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declataz de inculpatul V.P.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.P. împotriva Deciziei penale nr. 65/P din 22 mai 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limba greacă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2013.