ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea nr. 992 din 12 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost scoasă cauza de pe rolul secției a II-a civile și înaintată, spre competentă soluționare, secției I civile din cadrul instanței supreme, reținându-se că obiectul judecății, astfel cum a fost modificat, poartă asupra unor pretenții sub incidența Legii nr. 10/2001, cum precizează recurentul reclamant în lămuririle depuse la dosarul de apel, prin hotărârea din 22 septembrie 2011 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție statuându-se la nivelul secției I civile complete specializate pentru soluționarea cererilor cu privire la Legea nr. 10/2001.
Cauza a fost reînregistrată la data de 26 martie 2013 pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2634/121/2011*, fiind stabilit termen la data de 26 martie 2013, în ședința din camera de consiliu, tară citarea părților, pentru discutarea competenței materiale. Potrivit dispozițiilor art 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții: secția I civilă, secția a II-a civilă, secția penală și secția de contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5 judecători și secțiile unite, cu competență proprie.
Alocarea unor competențe specializate, distinct de competențele comune, completelor de judecată ce funcționează la nivelul celor două secții civile, începând cu data de 1 octombrie 2011 și până la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până la data de 13 aprilie 2012 și mai apoi, pentru viitor, fără termen) s-a realizat prin hotărârea din 22 septembrie 2011 și hotărârea din 5 aprilie 2012 ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție . Potrivit anexei 1 a hotărârii din 22 septembrie 2011, modificată în parte prin anexa 1 la hotărârea din 5 aprilie 2012 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul secției I civile funcționează complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001, în materia revendicării și în materia exproprierii, dintre care două complete specializate și în soluționarea dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății intelectuale.
Prin hotărârea din 5 aprilie 2012 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la art. 2 s-a stabilit că în cadrul secției a II-a civilă funcționează 7 complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect, printre altele, „pretenții". În speța supusă analizei, se constată că obiectul dosarului este reprezentat de „pretenții", conform cererilor formulate de reclamant, prin care a precizat în scris că solicită obligarea pârâților la plata sumei de 594.300 RON cu titlu de despăgubiri pentru imobilul proprietatea sa din Galați. Cererea a fost justificată pe faptul că prin decizia civilă nr. 402A din 14 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a dispus restituirea imobilului în procedura Legii nr. 10/2001, însă această hotărâre nu s-a putut executa pentru că sunt încheiate contracte de vânzare-cumpărare cu locatarii.
În condițiile în care procedura Legii nr. 10/2001 s-a încheiat, reclamantul justificându-și acțiunea și pe hotărârea pilot a C.E.D.O. împotriva României, obiectul litigiului nu se circumscrie competențelor specializate alocate completelor de judecată ale secției I civile și nici competențelor comune, ci intră în sfera competențelor alocate completelor de judecată ce funcționează la nivelul secției a II-a civile. Se constată că dosarul a fost repartizat aleatoriu spre soluționare secției a II-a civile, prin intermediul aplicației ECRIS, repartizarea efectuându-se în considerarea competențelor alocate completelor de judecată de la nivelul secției a II-a civile.
Prin urmare, competența soluționării prezentului dosar aparține completului din cadrul secției a II-a civilă învestit inițial, la data de 27 iunie 2012, cu judecata cauzei prin fixarea termenului la 12 martie 2013. Așa fiind, cum completul de judecată al secției a II-a civile a fost desemnat să judece cauza în concordanță cu prevederile hotărârilor Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție mai sus-menționate, dosarul urmează a fi scos de pe rolul secției I civile și trimis, spre competentă soluționare, la secția a II-a civilă.
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Scoate de pe rol cauza având ca obiect recursul declarat de recurentul M.N. împotriva deciziei nr. 45/A din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, și o trimite, spre competență soluționare, secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.