ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2549/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2549/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin cererea
înregistrată la data de 8 februarie 2011, reclamantul N.N.D. cu domiciliul în
Craiova, jud Dolj a solicitat anularea Deciziei de recalculare a pensiei nr.
41993 din 31 decembrie 2010, emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării
Naționale.
Prin Sentința nr.
4749 din 30 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și
asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București, în raport de prevederile art. 156 din Legea nr.
19/2000.
Prin Sentința nr.
2371 din 12 martie 2013, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă
și asigurări sociale, și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea
Tribunalului Dolj, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr.
263/2010 și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat
dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând lucrările
dosarului, Înalta Curte constată următoarele: în raport de data sesizării
instanței, respectiv, 8 februarie 2011, competența de soluționare a litigiului,
în raport cu prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, revine
tribunalului în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
reclamantul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 aprilie 2013.
Procesat de GGC - DG