ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2641/2013

HOTĂRÂRE
15.05.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2641/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1704/F din 19

septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2300/112/2011, Tribunalul Bistrișa-Năsăud,

secția civilă

a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, reținând că, potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000

„cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul reclamantul.

Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul

pârâtul."Cum reclamantul a formulat acțiunea în contradictoriu cu Ministerul

Apărării Naționale și a Casei de Pensii a acestei instituții, ce au sediul în București,

devin aplicabile dispozițiile art. 156 teza a II-a-celelalte cereri se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul pârâtul, care, în

speță, se află în București.

Prin sentința civilă nr. 2945 din 26

martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 63995/3/2011, Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, a constatat ivit conflictul negativ

și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că Legea

nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011 conform dispozițiilor

art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, care a modificat competența privind soluționarea

litigiilor având ca obiect deciziile emise de casele teritoriale de pensii în sensul

că în această materie este competentă instanța de la domiciliul reclamantului. Conform

dispozițiilor art. 725 alin. (1) C. proc. civ., legea nouă se aplică, din momentul

intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată la data schimbării competențelor

instanțelor legal investite, astfel încât în speță aplicabilă este noua lege, respectiv,

Legea nr. 263/2010, potrivit căreia instanța competentă este de la domiciliul/sediul

reclamantului. Cum contestatorul are domiciliul procesual ales la sediul SPA D.M.M.

și asociații, în orașul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, localitate aflată pe

raza teritorială a Tribunalului Bistrița-Năsăud, competența de soluționare a cauzei

aparține acestei instanțe, ca instanță de la sediul/domiciliul reclamantului, conform

dispozițiilor legale anterior citate.

Înalta Curte, competentă să soluționeze

conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, pentru argumentele ce succed:

Cererea dedusă judecății are natura unei

contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010,

emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii Sectorială a Ministerului

Apărării Naționale.

Decizia contestată a fost emisă la data

de 23 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 20 aprilie 2011.

Art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare

la data emiterii deciziilor contestate, prevedea că „Cererile îndreptate împotriva

C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în

a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtului".

Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată

odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii

publice, respectiv, începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor

art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței,

și anume, 20 aprilie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții

privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154

din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale

de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit

alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei

rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".

Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare

a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire

la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii

ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și

S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța

de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile art. 725

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată

aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea

cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță, instanța a fost învestită

cu o cerere împotriva Casei de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, iar potrivit

art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței

de la domiciliul reclamantului, iar acesta are domiciliul procesual ales la sediul

SPA D.M.M. și asociații, în orașul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, localitate

aflată pe raza teritorială a Tribunalului Bistrița-Năsăud, rezultă că aceasta este

instanța competentă a soluționa pricina.

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Bistrita-Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

15 mai 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-05-15
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2643/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1795/F din 03 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 603/112/2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
ÎCCJ 2013-05-15
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2642/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1755/F din 26 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 714/112/2011, Tribunalul Bistrișa-Năsăud, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
ÎCCJ 2013-06-12
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3290/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1685/F din 19 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2281/112/2011, Tribunalul Bistrișa-Năsăud, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare
ÎCCJ 2013-06-12
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3289/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1725/F din 19 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2351/112/2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare
ÎCCJ 2013-10-09
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4370/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1859/F din 17 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 565/112/2011, Tribunalul Bistrița-Năsău, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Sursă