ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3478/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3478/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra conflictului negativ de competență de față constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 07 noiembrie 2011 pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. 10684/1748/2011 formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției din 03 octombrie 2011, petenta SC G.A. SRL Bacău a solicitat, în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R. SA, anularea procesului verbal menționat. În motivarea plângerii, petenta a arătat că autoturismul categoria A cu nr. de înmatriculare XXX, cu privire la care s-a reținut în procesul-verbal că a circulat fără a deține rovinietă, nu mai este proprietatea sa, fiind înstrăinat lui M.T.M.
conform facturii din 10 aprilie 2008. Judecătoria Cornetu, prin încheierea de ședință din 14 martie 2013 a dispus, „în temeiul art. III coroborat cu art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013, scoaterea de rol a cauzei și trimiterea acesteia, pe cale administrativă, către Judecătoria Bacău, devenită competentă să judece cauza". Judecătoria Bacău, astfel învestită, prin sentința civilă nr. 3667 din 23 aprilie 2013, și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu și, constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., l-a înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Bacău a reținut următoarele: Din analiza prevederilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013, se constată, referitor la competența instanțelor, că aceste dispoziții legale se referă la competența dată de art. 2 pct. 1 lit. d) și art. 3. pct. 1, C. proc.
civ., Tribunalelor și Curților de Apel în procesele și cererile în materie de contencios administrativ și nu cu privire la competența instanțelor privind plângerile contravenționale formulate potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002. La data constatării faptei contravenționale erau în vigoare dispozițiile care trimit la aplicarea O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Cum contravenția s-a săvârșit în circumscripția Judecătoriei Cornetu, această instanță este competentă să soluționeze plângerea contravențională.
Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu pentru considerentele care succed. Obiectul cauzei este plângerea contravențională prin care a fost contestat procesul-verbal constatare și sancționare a contravenției din 03 octombrie 2011 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - SA - C. Prin procesul verbal menționat încheiat la sediul agentului constatator, s-a reținut că la data de 08 aprilie 2011, pe Autostrada A2 km 12 + 450 G., jud.Ilfov , vehiculul cu nr. de înmatriculare XXX, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinieta valabilă, proba facându-se cu imaginea foto. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (… ) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul." Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal,.legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.
Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi." De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2)„Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale," Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.
Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 care dispun în sensul că: „După art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 82/1.02.2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 10 1 , cu următorul cuprins: "Art. 10 1 . - Prin derogare de la dispozițiile O.G.
nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul," se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost formulată anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv la data de 7 noiembrie 2011. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost Autostrada A2 km 12 + 450 G., jud. Ilfov, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Cornetu, așa încât, în raport de art. 32 alin. (1) din O.G.
nr. 2/2001, această instanță este competentă să soluționeze cauza, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.