ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de strămutare de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petenta A.C. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 9750/180/2012 al Judecătoriei Bacău, motivând că la această instanță se constată existența unei lipse de obiectivitate și imparțialitate datorită influenței exercitate de calitatea părților, de împrejurările cauzei, dar mai ales datorită dușmăniilor locale; a arătat că, în cauza a cărei strămutare se cere, i-au fost respinse toate cererile de probatorii formulate. Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Tribunalul Bacău.
În informarea transmisă, Tribunalul Bacău, după ce prezintă parcursul dosarului, arată că Judecătoria Bacău, în cercetarea judecătorească a cauzei, nu a încălcat normele procedurale în materie și nu s-a făcut dovada afirmațiilor invocate de inculpată. Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care, imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
Verificând actele dosarului și susținerile petentei, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul dispozițiilor legale, cererea de strămutare fiind nefondată. Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivității și imparțialității judecătorilor unei instanțe. În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor. În cazul de față, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen., analizând împrejurările, calitatea părților și obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor acestei instanțe, care să conducă la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și apreciază că temerile petentei nu sunt justificate.
Susținerile petentei, în sensul că i-au fost respinse toate cererile de probatorii formulate în cauză, vor putea fi analizate într-o eventuală cale de atac de care aceasta ar putea să uzeze potrivit dispozițiilor legale. Drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petentă. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta A.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 9750/180/2012 al Judecătoriei Bacău. Obligă petenta la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie 2013. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.