ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1035/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1035/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului
negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1963 din 5 aprilie
2012, Judecătoria Buftea
a admis excepția
necompetenței teritoriale, a declinat cauza privind pe petenta M.F.M. și pe
intimata C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN, spre competentă soluționare Judecătoriei
Cornetu.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța a reținut că în temeiul dispozițiilor art. 32 alin.
(2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „plângerea
împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei
circumscripție a fost săvârșită contravenția”; că din cuprinsul procesului-verbal
de constatare a contravenției rezultă că fapta a fost săvârșită pe Autostrada
A2, Km 12+450m, G., județul Ilfov; că, în baza Ordinului ministrului justiției
nr. 2149/C/2006 și a avizului conform pentru punere în funcțiune dat de
Consiliul Superior al Magistraturii prin hotărârea nr. 558 din 22 august 2006,
localitatea G. este în circumscripția Judecătoriei Cornetu.
Având în vedere norma
legală imperativă menționată care reglementează un caz de competență
teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, văzând și
dispozițiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ., potrivit cu care necompetența este
de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de
același grad și părțile nu o pot înlătura, instanța a apreciat întemeiată
excepția invocată și, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, în a cărei
rază teritorială a fost săvârșită contravenția.
Prin sentința civilă
nr. 2590/2013 din 12 aprilie 2013, Judecătoria Cornetu a a
dmis excepția necompetenței
teritoriale a Judecătoriei Cornetu, invocată din oficiu, a declinat competența
de soluționare a cauzei privind pe petenta M.F.M. și pe intimata C.N.A.D.N.R.
SA, CESTRIN, în favoarea Judecătoriei Pitești.
Pentru a hotărî
astfel, Judecătoria Cornetu a reținut că
prin Legea nr. 2/2013 s-a modificat competența de
soluționare a proceselor având ca obiect plângeri contravenționale împotriva
proceselor-verbale de contravenție întocmite în baza O.G. nr. 15/2002, aceasta
revenind judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul
contravenientul; că dispozițiile art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 se
referă inclusiv la această categorie de litigii, motiv pentru care se apreciază
că instanța competentă să judece prezentul litigiu, deși a fost început
anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, revine judecătoriei în a cărei
circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Instanța a reținut că în
situația de față este vorba de o competență teritorială exclusivă, iar excepția
de necompetență este una absolută, care poate fi invocată și de instanță din
oficiu în orice stare a pricinii, iar, întrucât petentul are domiciliul în
Pitești, competentă să judece cauza este Judecătoria Pitești.
Prin sentința civilă
nr. 8874/2013 din 5 noiembrie 2013, Judecătoria Pitești a admis excepția
necompetenței teritoriale a instanței, a declinat competența de soluționare a
cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu și, constatând ivit conflictul negativ
de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea
soluționării conflictului.
Pentru a hotărî
astfel, Judecătoria Pitești a reținut că prin Legea nr. 2/2013 a fost introdus
în O.G. nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a
tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România
art. 10
1
conform
căruia,
prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, aprobată
cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și
completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de
constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei
circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Instanța
a constatat însă că
plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul
Judecătoriei Buftea la data de 22 decembrie 2011, anterior introducerii
dispozițiilor art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002, fiind supusă, din
punctul de vedere al instanței, vechii reglementări a competenței, potrivit
dispozițiilor art. 725 alin. (2) din vechiul C. proc. civ. și art. 24 alin. (3)
din noul C. proc. civ., norme care au aplicabilitate generală.
Prin urmare, competența
de soluționare a plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal
de constatare și sancționare a contravenției anterior datei de 15 februarie 2013,
revine instanței în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, iar din cuprinsul
procesului-verbal depus la dosar rezultă că fapta a fost săvârșite pe Autostrada
A2, km 12+450 m, G., județul Ilfov, localitate care nu se află în circumscripția
teritorială a Judecătoriei Pitești, ci în circumscripția teritorială a Judecătoriei
Cornetu.
Constatându-se ivit conflictul
negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile
art. 21 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Pitești a sesizat
Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.
Înalta Curte de Casație
și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22
alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei
în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Pentru a adopta această
soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin procesul-verbal de
contravenție din 5 decembrie 2011, întocmit de agentul constatator din cadrul C.N.A.D.N.R.
SA, CESTRIN, petenta M.F.M. a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute
de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de
750 RON.
S-a constatat că la data
de 9 iunie 2011, vehiculul aparținând petentei, a circulat pe Autostrada A2 Km 12+450
m, în localitatea G., județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Din procesul-verbal rezultă
că locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost Autostrada
A2 Km 12+450 m, în localitatea G., județul Ilfov, situată în raza de competență
teritorială a Judecătoriei Cornetu, județul Ilfov.
Înalta Curte constată
că, la data introducerii plângerii contravenționale, competentă să judece plângerea
împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii
era judecătoria în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta contravențională, în
temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Astfel, plângerea contravențională
a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 22 decembrie 2011, anterior
intrării în vigoare a noului C. proc. civ., fiind supusă, din punctul de vedere
al instanței competente, vechii reglementări, conform prevederilor art. 24 din noul
C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai
proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare și
că, prin urmare, norma de competență se aplică numai plângerilor contravenționale
înregistrate după data de 15 februarie 2013.
Înalta Curte apreciază
că în situația specială a stabilirii competenței normele de procedură civilă nu
pot retroactiva decât în situația în care prin norma nouă se prevede în mod expres
aceasta. Or, Legea nr. 2/2013 nu prevede în privința plângerilor contravenționale
întemeiate pe O.G. nr. 15/2002, aflate pe rolul instanțelor de judecată, obligativitatea
declinării acestor cauze ca urmare a modificării competenței teritoriale prin introducerea
art. 10
1
în acest act normativ.
Cu toate că prin art.
XXIII din Legea nr. 2/2013 se prevede că „procesele în primă instanță, precum și
căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată
la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competențelor instanței
legal investite, se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei
legi”, Înalta Curte apreciază că acest text de lege nu este aplicabil și plângerilor
contravenționale întemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 15/2002, deoarece legiuitorul
nu a considerat că aceste cereri fac parte din materia contenciosului administrativ
și fiscal, ci au o identitate proprie, chiar legiuitorul făcând distincție între
cele două materii în secțiunea a II-a din același act normativ, secțiune intitulată
„modificarea și completarea unor acte normative în materia contravențională și în
materia contenciosului administrativ și fiscal”.
Pe cale de consecință,
dispozițiile art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013 nu sunt incidente
în cauză, sens în care dispozițiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 își păstrează aplicabilitatea,
pentru cauzele având ca obiect plângere contravențională întemeiată pe dispozițiile
O.G. nr. 15/2002 introduse la instanță înainte de intrarea în vigoare a Legii
nr. 2/2013.
Raportat la circumstanțele
cauzei, față de prevederile legale susmenționate, Înalta Curte constată că locul
săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei este localitatea G., județul
Ilfov, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Cornetu
și, prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este această judecătorie.
În consecință, având în
vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.
(3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare
a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe petenta M.F.M. și pe pârâta C.N.A.D.N.R. SA,
CESTRIN în favoarea
Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 28 februarie 2014.