ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5297/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 43 din 8 februarie

2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ

și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul E.C. în

contradictoriu cu pârâta U.S.H. București și chemata în garanție Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București și, în consecință, a

obligat pârâta U.S.H. să elibereze reclamantului E.C. diploma de licență și

suplimentul de diplomă; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei

U.S.H. București la plata daunelor cominatorii; a admis, în parte, cererea de

chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului București formulată de pârâta U.S.H.; a obligat chemata în garanție

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București să aprobe

tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul

la diplomă pentru reclamant și a respins în rest cererea de chemare în garanție

formulată de pârâta U.S.H.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, pârâtul Ministerul Educației Naționale a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată

de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova, secția

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii

reclamanților, care sunt absolvenți ai U.S.H.

Nu se poate ignora

faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în

această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au

obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu

public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată U.S.H. din București, ca instituție

de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate

publică, parte a sistemului național de învățământ.

Pe de altă parte,

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de

sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării

tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, nu le

plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de

învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia

universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de

învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea

competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

În cauza de față,

U.S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele

administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

U.S.H. din București este o persoană juridică de drept privat, de utilitate

publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de învățământ,

care nu poate fi asimilată unei autorități administrative autonome sau unui

organ central al administrației publice.

Prin urmare, pârâta

aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

U.S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată

drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu

conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

În cauza de față, o

asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități

publice locale.

Potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menționează următoarele: "Litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se

soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Prin urmare,

specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice

și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv

criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul

că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios

administrativ, față de împrejurarea că U.S.H. din București este o autoritate

publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d)

C. proc. civ.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei autoritate publică locală la

emiterea unui act administrativ, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ revine

Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Prahova, competent

și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul E.C. și de chematul în garanție Ministerul Educației

Naționale împotriva Sentinței nr. 43 din 8 februarie 2012 a Curții de Apel

Ploiești, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 mai 2013.

Procesat de GGC - CL