ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 250/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 250/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 40258/3/2012 la data de

17 octombrie 2012, reclamanții F.I. și F.M. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul M.F.P., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia

la plata sumei reprezentând echivalentul a 150.000 euro, la data introducerii

prezentei acțiuni, valoarea menționată fiind estimată ca preț al valorii de

circulație al imobilului situat în București, sector 1.

În motivarea acțiunii,

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1336,1337, 1339 C. civ., Legea nr. 10/2001

și Legea nr. 1/2009, reclamanții au arătat că prin contractul de

vânzare-cumpărare din 1997 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 au dobândit

de la Primăria Municipiului București, prin mandatar SC R. SA, proprietatea

asupra imobilului mai sus individualizat.

Prin sentința civila nr.

4002 din 28 februarie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București

(rămasă irevocabilă) s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea moștenitorilor

foștilor proprietari, având ca obiect constatarea nulității absolute a

contractului vânzare-cumpărare menționat.

Ulterior, prin

sentința civilă nr. 9461 din 14 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului

1 București (irevocabilă prin Decizia nr. 1228 din 23 noiembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie) s-a admis acțiunea în revendicare formulată de A.S., G.S., E.R., M.S.

șa (foștii proprietari), iar reclamanții din prezentul dosar au fost obligați

să le lase acestora imobilul, în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul

în litigiu.

Reclamanții au

arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50

1

din

Legea nr. 10/2001, astfel că au dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

La data de 22

februarie 2013, pârâtul M.F.P., prin D.G.F.P. a Municipiul București, a

formulat întâmpinare, prin care a susținut că reclamanții solicită în mod

neîntemeiat obligarea la plata prețului la „valoarea de circulație a

imobilului”, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 și a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, având în vedere că este terț față de contractul de

vânzare cumpărare.

Prin sentința civilă nr.

1377 din 21 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. a Municipiul București și a fost obligat

pârâtul să acorde reclamanților suma de 767.965 lei, reprezentând prețul de

piață al imobilului situat în București, sectorul 1.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut ca fiind neîntemeiată excepția lipsei

calității procesuale pasive a M.F.P., constatând că potrivit voinței

legiuitorului, exprimată prin Legea nr. 1/2009, respectiv a art. 50 alin. (3),

restituirea prețului de piață al imobilului stabilit conform standardelor

internaționale se realizează de către M.E.F. (în prezent M.F.P.), din fondul

extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare.

Pe fondul cauzei,

instanța a apreciat că reclamanții au fost titularii unui bun asupra

apartamentului situat în București, sector 1 compus din 4 camere, hol,

bucătărie, cămară, vestibul, culoar, oficiu și pivniță, conform contractului de

vânzare-cumpărare cu plata în rate din 1997, că la momentul încheierii

contractului au fost de bună-credință, titlul statului nefiind anulat, iar

contractul a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995 și a dispozițiilor

C. civ., în vigoare la acea dată.

S-a constatat

valabil contractul de vânzare-cumpărare al acestora, reținându-se că

subdobânditorii cu titlu particular au fost de bună-credință la încheierea

actului, dar s-a admis acțiunea în revendicare a foștilor proprietari, iar

reclamanții din prezenta cauză au pierdut dreptul de proprietate asupra bunului

lor.

Art. 50

1

alin.

(1) din Legea nr. 1/2009 arată că proprietarii ale căror contracte de vânzare

cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu

modificările ulterioare, ce au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea dreptului de piață al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, pe baza

unei expertize de specialitate.

Actul normativ sus

menționat nu folosește termenul de anulare a contractelor de vânzare cumpărare,

ci pe acela de desființare, care cuprinde și situația în care a fost admisă în

mod irevocabil o acțiune în revendicare, anularea intervenind doar în

condițiile, în care s-ar fi eludat prevederile Legii nr. 112/1995, situație

care nu se regăsește în speță.

Împotriva sentinței nr.

1337 din 21 iunie 2013 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a

declarat apel pârâtul M.F.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

sub aspectul greșitei aprecieri a tribunalului, în sensul că M.F.P. are

calitate procesuală pasivă, deoarece, potrivit principiului relativității

efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante,

neputând nici profita și nici dăuna unui terț, apelantul având doar calitatea

de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria

Municipiului București.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1337, art. 1341 și urm. C. civ., apelantul consideră că

trebuia să se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei

Municipiului București, pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui

terț, această dispoziție de drept comun neputând fi înlăturată prin nici o

dispoziție specială,contrară.

S-au mai adus

critici, potrivit cărora nu sunt incidente în cauză prevederile art. 50 din

Legea nr. 10/2001 și că acest temei juridic nu justifică introducerea în

prezenta cauză a M.F.P., cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un

conținut mai larg decât simpla restituire a prețului.

Deposedarea

reclamanților de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, întrunește

condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț care este de natură să

angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului,

conform art. 1344 C. civ.

Referitor la fondul

cauzei s-a menționat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Totodată, s-a

criticat de către pârât valoarea imobilului stabilită prin expertiză.

De asemenea,

apelantul a arătat că în speță, operează îmbogățirea fără justă cauză, fiind

excesiv ca reclamanții să încaseze o diferență de sumă în plus față de valoarea

achitată în contractul de vânzare-cumpărare, valoare care depășește cu mult

însăși valoarea de piață a imobilului la ora actuală.

Obligația de garanție

pentru evicțiune nu presupune în nici un caz valoarea de piață a imobilului, cu

atât mai mult în situația imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995.

Având în vedere că prețul plătit în temeiul Legii nr. 112/1995, este unul

preferențial, sporul de valoare trebuie să reprezinte diferența dintre valoarea

de piață a imobilului la momentul încheierii contractului și valoarea de piață

la momentul evicțiunii, în caz contrar, fiind lipsite de eficiență dispozițiile

legale privind răspunderea pentru evicțiune.

Cum, imobilele

dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995, nu au fost cumpărate după regulile

pieței imobiliare, și nici la prețul de pe piața liberă, obligația de garanție

nu poate funcționa prin raportare la regimul pieței libere, ci prin raportare

la criteriul de echitate sau la regimul stabilit prin norme speciale.

Invocând

jurisprudența C.E.D.O., apelantul a arătat că reclamanții sunt îndreptățiți să

primească numai o despăgubire echitabilă, respectiv prin stabilirea, în funcție

de prețul plătit, la achiziționarea apartamentului în temeiul Legii nr. 112/1995

a tipului de imobil ce ar fi putut fi cumpărat pe piața liberă cu acest preț,

la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu stabilirea valorii

actuale de piață a unui astfel de imobil.

Prin Decizia nr. 319/A

din 18 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul M.F.P. împotriva sentinței

civile nr. 1377 din 21 iunie 2013 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă. A dispus obligarea pârâtului să plătească intimatului-reclamant F.I. suma

de 500 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar, în devoluțiune a dispus efectuarea unui

nou raport de expertiză privind stabilirea valorii de piață a imobilului conform

standardelor internaționale de evaluare prevăzute de Legea nr. 10/2001.Raportul

de expertiză întocmit de expert tehnic Ioniță Nicolae a fost depus la dosar la

data de 29 ianuarie 2014 (filele 56-63), iar apelantul-pârât a formulat

obiecțiuni ce au fost încuviințate de instanță, care, totodată, a dispus completarea

probei cu înscrisuri, la dosar fiind depuse și actele care au stat la baza

încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 1997, precum și hotărârea

judecătorească irevocabilă, prin care s-a respins cererea privind constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Instanța de apel a

precizat că legitimarea procesuala pasivă a M.F.P. în litigiul de față este

conferită de dispozițiile exprese ale art. 50 alin. (3) rap. la art. 50 alin. (2)

1

din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora restituirea prețului de piață al imobilelor

privind contractele de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor

Legea nr. 112/1995 care au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, se face de către M.E.F. din fondul extrabugetar

constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare.

În acest sens, au

fost avute în vedere și validate apărările intimaților-reclamanți F.I. și F.M.,

în sensul că dispozițiile legii speciale derogă de la dreptul comun în materie,

conform principiului "specialia generalibus derogant", astfel încât,

în cauză nu își mai găsesc aplicarea, în privința restituirii prețul de piață

al imobilului, prevederile C. civ. care reglementează obligația vânzătorului de

garanție contra evicțiunii (art. 1337, 1341, 1344 C. civ.).

Curtea de Apel

București a reținut că, deși obligația de garanție pentru evicțiune are un

conținut mai larg, nu se poate reține fondat, că prevederile speciale ale Legii

nr. 10/2001 nu își găsesc aplicabilitatea în speță, acestea fiind incidente

strict in ipotezele pentru care legea conferă legitimare procesuala pasivă M.F.P.

De altfel, prin Decizia

civilă nr. 138/A din 03 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în

cauza prin care reclamanții au chemat în judecată pe Statul Român, prin M.F.P.,

pentru restituirea prețului de piață al imobilului, s-a reținut

cu putere de lucru judecat că nu acesta, ci M.F.P. are calitate procesuală

pasivă în cadrul unei asemenea cereri, așa încât, în mod corect

reclamanții au formulat acțiunea de față în contradictoriu cu M.F.P.,

în calitate de pârât, conform prevederilor Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește

soluționarea fondului litigiului, instanța de apel a apreciat că sunt nefondate

criticile din apel, referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.

50

1

din Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit

textului legal menționat mai sus, proprietarii ale căror contracte de vânzare

cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

S-a reținut că textul

evocat se referă la contracte de vânzare cumpărare, „încheiate cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995”, fiind vorba, așadar de acele contracte în

privința cărora nu s-a constatat a fi lovite de vreun motiv de nulitate (spre

exemplu, s-a respins acțiunea în constatarea nulității, nu s-a formulat un

astfel de petit, ci s-a solicitat numai revendicarea), dar care au fost

„desființate”, în sensul că au devenit ineficace în urma promovării acțiunii în

revendicare de către verus dominus, instanța constatând că titlul acestuia din

urmă este mai bine caracterizat în raport de contractul de vânzare-cumpărare.

Prin Decizia civilă nr.

9461 din 14 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1228 din 23 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

(filele 12 - 28 dosar Tribunalul București) reclamanții au fost obligați

să lase în deplină proprietate și posesie imobilul ce a făcut obiectul

contractului de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, foștilor

proprietari.

De asemenea, prin sentința

civilă nr. 4002 din 28 februarie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1

București, definitivă prin Decizia civilă nr. 2835/A din 22 septembrie 2000

pronunțată de Tribunalul București, secția a III -a civilă, și irevocabilă prin

Decizia civilă nr. 196 din 24 ianuarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, s-a respins cererea privind constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Curtea de Apel

București a respins, ca nefondată, și critica apelantului în sensul că, cea

de-a doua condiție a textului art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 nu este

îndeplinită, dat fiind faptul că actul de vânzare cumpărare nu a fost

desființat, nefiind constatată nulitatea absolută a acestuia, deoarece

articolul enunțat, care justifică restituirea prețului de piață al imobilelor,

nu vizează o asemenea ipoteză, ci dimpotrivă, textul se referă la acele

contracte încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995, dar care au fost desființate

printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Instanța de control

judiciar a apreciat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor

art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, care îndreptățesc pe intimații-reclamanți

la restituirea prețului de piață al imobilului cumpărat în baza Legii nr. 112/1995.

Critica apelantului

în sensul că restituirea prețului de piață al imobilului constituie o

îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, având în vedere că

prețul de cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 a fost mult inferior

valorii de piață a imobilului, a fost respinsă, față de

dispozițiile exprese ale art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, care

prevăd pentru ipoteza dedusă judecății îndreptățirea

reclamanților la restituirea acestui cuantum.

Caracterul special al

acestei norme impune restituirea prețului de piață, stabilit conform

standardelor internaționale de evaluare, astfel că nu poate fi primită

nici teza susținută de apelant referitoare la modalitatea în care ar

trebui calculat cuantumul despăgubirilor raportat la dispozițiile legale

privind răspunderea pentru evicțiune, cu respectarea și aplicarea

prevederilor legii speciale.

Instanța de apel a

făcut aplicarea art. 274 alin. 1 C. proc. civ., privind cheltuielile de

judecată.

Împotriva Deciziei

nr. 319/A din 18 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, a declarat recurs Statul Român prin M.F.P. invocând critici de

nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, conform cărora,

instanța de apel a considerat eronat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 și că reclamanții nu au făcut

dovada acestora: prima, încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 1997,

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și cea de-a doua, ca acesta

(contractul) să fi fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile.

Intimații-reclamanți F.I.

și F.M. au depus întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale a

Statului Român prin M.F.P., arătând că Statul Român nu este parte în prezenta

cauză.

Înalta Curte va admite

excepția lipsei calității procesuale a Statului Român prin M.F.P. și va respinge

recursul declarat de acesta, ca fiind formulat de o persoană fără calitate

procesuală în declararea acestei căi de atac, pentru considerentele ce succed:

Raportul juridic

dedus judecății, cu privire la petitul obligării M.F.P. - în calitate de pârât

- la restituirea prețului reprezentând valoarea de circulație a imobilului

situat în București, sector 1 a fost întemeiat în drept pe dispozițiile Legii nr.

10/2001 aplicabile în cauză, dându-se eficiență principiului ,,specialia

generalibus derogant”, aceasta fiind legea specială derogatorie de la dreptul

comun și care creează cadrul și temeiul juridic al restituirii, prin efectul legii,

desigur cu îndeplinirea condițiilor stipulate de art. 50

1

din Legea nr.

10/2001.

Este de observat,

astfel, că acest raport juridic dedus judecății de către cei doi reclamanți este

configurat pasiv cu Ministrul Finanțelor Publice, acesta având legitimare

procesuală pasivă în cauză, întrucât, prin lege, este titularul obligației în

ceea ce privește restituirea prețului actualizat al imobilului.

Inițial, prin acțiunea

introductivă de instanță, grație principiului disponibilității ce guvernează

procesul civil, a fost chemat în judecată în calitate de pârât M.F.P., iar

sentința instanței de fond a fost pronunțată în contradictoriu cu acest pârât.

Apoi, în calea ordinară de atac, apelul a fost exercitat de către același pârât

-M.F.P. - Decizia nr. 319/A din 18 septembrie 2014 dată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, fiind pronunțată, de asemenea, în

contradictoriu cu acesta.

Or, în recurs - cale

extraordinară de atac- s-a solicitat instanței supreme examinarea recursului de

către Statul Român prin M.F.P., acesta nefiind parte în proces. Calitatea

procesuală presupune existența unei identități între cel care formulează cerere

(în speță, calea de atac) și persoana obligată în același raport juridic.

Altfel spus, nu poate

exercita o calea de atac persoana care nu a figurat în proces, în acest sens

fiind aplicabile dispozițiile procedurale prevăzute de art. 316, prin analogie

cu dispozițiile art. 294 C. proc. civ. de la 1865.

Ca atare,

aplicabilitatea în recurs a dispozițiilor privind judecata în apel și în primă

instanță este prevăzută expres, prin voința legiuitorului. Norma juridică reglementată

de art. 316 stipulează că,,dispozițiile de procedură privind judecata în apel

se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor

cuprinse în acest capitol”. Așa fiind, în recurs nu se poate schimba calitatea

părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot

face alte cereri noi.

Stabilirea calității procesuale

derivă din clarificarea prealabilă a unei probleme de drept substanțial și

anume, în speță, natura obligației sumei de bani reprezentând prețul imobilului

și, legat de configurarea raportului juridic dedus judecății, izvorul acestei

obligații, precum și persoanele în raport cu care se deslușește acesta.

În Legea nr. 10/2001

nu se prevede obligativitatea Statului Român, prin M.F.P. de a restitui prețul

imobilului, astfel că, rezultă fără putință de tăgadă că Statul Român nu poate

fi obligat la plata prețului.

Așa fiind, Înalta

Curte va admite excepția lipsei calității procesuale a Statului Român prin M.F.P.

invocată de intimații-reclamanți F.I. și F.M. și, pe cale, de consecință va

respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P., ca fiind

formulat de o persoană care nu are calitate procesuală activă, în declararea

recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

lipsei calității procesuale a Statului Român prin M.F.P. invocată de

intimații-reclamanții F.I. și F.M.

Respinge recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P.-D.G.R.F.P. București împotriva Deciziei

nr. 319/A din 18 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, în

declararea recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2015.