ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1508/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 5 ianuarie 2011, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să-i fie restrâns dreptul lui Ș.N. la liberă circulație în Italia pe o perioadă de cel mult trei ani, având în vedere că acesta a desfășurat o activitate infracțională de natură să aducă atingere ordinii și siguranței publice. Prin sentința civilă nr. 51 din 14 februarie 2011 Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București, cu argumentul că restrângerea dreptului la liberă circulație se poate dispune în condițiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE în cazurile expres prevăzute, respectiv pentru motive de ordine publică siguranță publică și sănătate publică.

Pârâta a fost condamnata în Italia pentru infracțiunea de furt la pedeapsa privativă de libertate de 13 luni, infracțiunea săvârșită nefăcând parte din faptele grave de natură a aduce atingere valorilor reglementate de textul de lege mai sus enunțat. Împotriva hotărârii a formulat apel Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 50 din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel Pitești, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința civilă nr. 51 din 14 februarie 2011 a Tribunalului Argeș, secția civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu argumentul că instanța a soluționat în mod greșit acțiunea pe excepția inadmisibilității fără cercetarea fondului.

Tribunalul Argeș, în rejudecare a pronunțat sentința nr. 309/2011 din 26 septembrie 2011 prin care a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București, ca nefondată. Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța de fond a reținut că infracțiunea săvârșită de către Ș.N. pe teritoriul Italiei nu este una de natură să afecteze siguranța sau ordinea publică din acest stat și, pe cale de consecință, să-i fie limitat dreptul la liberă circulație. Curtea de Apel Pitești, secția I c ivilă prin decizia civilă nr. 98/A din 14 noiembrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, cu sediul în București, împotriva sentinței civile nr. 309/2011 din 26 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 116/109/2011*, intimat fiind pârâta Ș.N., cu domiciliul în jud. Argeș.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit art. ll din Legea nr. 206/2010 au fost abrogate dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, în sensul că la data de 20 noiembrie 2010 au încetat de drept toate măsurile de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație dispusă până la acea dată, precum și toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu a existat o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. În raport cu noile modificări aduse dispozițiilor Legii nr. 248/2005 prin art. ll din Legea nr. 20672010, sesizarea reclamantei de limitate a dreptului pârâtei la liberă circulație în Italia este inadmisibilă, motiv pentru care, în baza art. 296 C. proc.

civ., a respins recursul ca nefondat. Împotriva deciziei civile nr. 98/A din 14 noiembrie 2011 pronunțată Curtea de Apel Pitești, secția I c ivilă, a declarat recurs reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei atacate și reținerea cauzei spre rejudecare în baza art. 314 din C. proc. civ., iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată. În susținerea recursului a învederat dispozițiile art. 1 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) și art. 2 alin. (2) din H.G.

nr. 1367/2009, art.38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 27 din Directiva nr. 2004/CE, art. 39 din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene arătând că din decretul Prefectului de Roma reiese că măsura restrictivă impusă se justifică din perspectiva încălcării ordinii juridice interioare a statului italian fiind făcută dovada că aceasta nu a respectat condițiile de ședere în străinătate și, mai mult, prin comportamentul său pârâta Ș.N. a adus prejudicii siguranței, liniștii și ordinii publice.

Având în vedere aceste considerente recurenta a apreciat că soluția este greșită întrucât pârâta face parte din categoria cetățenilor expulzați, care ignoră în mod culpabil legislația în vigoare, fiind făcută dovada că a aceasta a încălcat ordinea juridică a statului italian, prin conduita sa, amenințând valorile fundamentale protejate, respectiv ordinea publică, sănătatea publică, drepturile și libertățile cetățenilor din statul gazdă, fapt pentru care în conformitate cu dispozițiile Obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 și a art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului din 29 aprilie 2004 instanța trebuia să admită cererea și să interzică deplasarea acesteia în Italia.

Recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București împotriva deciziei civile nr. 98/A din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I c ivilă, este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În analiza recursului se are în vedere că recurenta nu a încadrat motivele de nelegalitate în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. În temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, constată că dezvoltarea motivelor face posibilă încadrarea lor în art. 304 alin. (9) C. proc. civ., cu referire la cea de-a doua ipoteză, respectiv încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind vizate dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE și obiectivul nr. 2 lit. d) din H.G.

nr. 1347/2007. Din această perspectivă se constată că instanța de apel a interpretat corect normele de drept incidente în cauză. Astfel, instanța a reținut că art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de 3 ani cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat, condiția în care poate fi luată această măsură fiind aceea că activitatea pe care o desfășoară să aducă atingere gravă intereselor României sau după caz relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Având în vedere dispozițiile art. 20 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene potrivit căruia orice persoană care deține cetățenia unui stat membru se bucură de drepturile prevăzute de tratat, având, conform art. 21 din același tratat, dreptul la liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitării și condițiilor prevăzute de tratate și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării acestora, coroborat cu art. 27 din Directiva 2004/38/CE potrivit căruia restrângerea libertății cetățenilor de deplasare și stabilirii reședinței de către statele membre se face pentru motive de ordine publică, securitate publică și sănătate publică, cu respectarea principiului proporționalității, bazate exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză, care trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de serioasă care să afecteze unul din interesele fundamentale ale societății, corect instanța a reținut că fapta pentru care pârâta a fost îndepărtată de pe teritoriul statului italian pentru săvârșirea faptelor respective nu constituie o atingere gravă a intereselor României sau a relațiilor bilaterale dintre România și Italia, nefiind o amenințare reală, actuală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății.

Nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, în raport de prevederile art. 20 și 21 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și dispozițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului din 29 aprilie 2004, corect a fost respins apelul prin care s-a menținut sentința instanței de fond. Pentru motivele invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București împotriva deciziei civile nr. 98/A din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I c ivilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 aprilie 2013.