ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1508/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe

rolul Tribunalului Argeș la data de 5 ianuarie 2011, Direcția pentru Evidența

Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a solicitat pronunțarea unei

hotărâri prin care să-i fie restrâns dreptul lui Ș.N. la liberă circulație în

Italia pe o perioadă de cel mult trei ani, având în vedere că acesta a

desfășurat o activitate infracțională de natură să aducă atingere ordinii și

siguranței publice.

Prin sentința

civilă nr. 51 din 14 februarie 2011 Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins ca

inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor

și Administrarea Bazelor de Date București, cu argumentul că restrângerea

dreptului la liberă circulație se poate dispune în condițiile art. 27 din

Directiva nr. 2004/38/CE în cazurile expres prevăzute, respectiv pentru motive

de ordine publică siguranță publică și sănătate publică.

Pârâta a fost

condamnata în Italia pentru infracțiunea de furt la pedeapsa privativă de

libertate de 13 luni, infracțiunea săvârșită nefăcând parte din faptele grave

de natură a aduce atingere valorilor reglementate de textul de lege mai sus

enunțat.

Împotriva

hotărârii a formulat apel Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date București, criticând-o pentru motive de nelegalitate și

netemeinicie.

Prin decizia

civilă nr. 50 din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel Pitești, a admis apelul

reclamantei, a desființat sentința civilă nr. 51 din 14 februarie 2011 a

Tribunalului Argeș, secția civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, cu argumentul că instanța a soluționat în mod greșit acțiunea pe

excepția inadmisibilității fără cercetarea fondului.

Tribunalul

Argeș, în rejudecare a pronunțat sentința nr. 309/2011 din 26 septembrie 2011

prin care a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor

și Administrarea Bazelor de Date București, ca nefondată.

Pentru a

pronunța o astfel de soluție, instanța de fond a reținut că infracțiunea

săvârșită de către Ș.N. pe teritoriul Italiei nu este una de natură să afecteze

siguranța sau ordinea publică din acest stat și, pe cale de consecință, să-i

fie limitat dreptul la liberă circulație.

Curtea de

Apel Pitești, secția

I c

ivilă prin decizia civilă nr.

98/A din 14 noiembrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta

Direcția pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, cu

sediul în București, împotriva sentinței civile nr. 309/2011 din 26 septembrie

2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 116/109/2011*, intimat

fiind pârâta Ș.N., cu domiciliul în jud. Argeș.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit art.

ll din Legea nr. 206/2010 au fost abrogate dispozițiile art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate, în sensul că la data de 20 noiembrie 2010 au încetat de drept

toate măsurile de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație

dispusă până la acea dată, precum și toate procedurile judiciare aflate în curs

de desfășurare și pentru care nu a existat o hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă.

În raport cu

noile modificări aduse dispozițiilor Legii nr. 248/2005 prin art. ll din Legea

nr. 20672010, sesizarea reclamantei de limitate a dreptului pârâtei la liberă

circulație în Italia este inadmisibilă, motiv pentru care, în baza art. 296 C.

proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

Împotriva

deciziei civile nr. 98/A din 14 noiembrie 2011 pronunțată Curtea de Apel

Pitești, secția

I c

ivilă, a declarat recurs reclamanta

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București,

criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului,

casarea deciziei atacate și reținerea cauzei spre rejudecare în baza art. 314

din C. proc. civ., iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

În susținerea

recursului a învederat dispozițiile art. 1 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) și

art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1367/2009, art.38 lit. b) din Legea nr. 248/2005,

dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 27 din Directiva nr. 2004/CE, art. 39 din

Tratatul de Instituire a Comunităților Europene arătând că din decretul

Prefectului de Roma reiese că măsura restrictivă impusă se justifică din

perspectiva încălcării ordinii juridice interioare a statului italian fiind

făcută dovada că aceasta nu a respectat condițiile de ședere în străinătate și,

mai mult, prin comportamentul său pârâta Ș.N. a adus prejudicii siguranței,

liniștii și ordinii publice.

Având în

vedere aceste considerente recurenta a apreciat că soluția este greșită

întrucât pârâta face parte din categoria cetățenilor expulzați, care ignoră în

mod culpabil legislația în vigoare, fiind făcută dovada că a aceasta a încălcat

ordinea juridică a statului italian, prin conduita sa, amenințând valorile

fundamentale protejate, respectiv ordinea publică, sănătatea publică,

drepturile și libertățile cetățenilor din statul gazdă, fapt pentru care în

conformitate cu dispozițiile Obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007

și a art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și

Consiliului din 29 aprilie 2004 instanța trebuia să admită cererea și să

interzică deplasarea acesteia în Italia.

Recursul

declarat de reclamanta Direcția pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor

de Date București împotriva deciziei civile nr. 98/A din 14 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

I c

ivilă,

este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În analiza recursului

se are în vedere că recurenta nu a încadrat motivele de nelegalitate în

niciunul dintre motivele prevăzute de art. 304 din C. proc. civ.

În temeiul

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, constată că dezvoltarea

motivelor face posibilă încadrarea lor în art. 304 alin. (9) C. proc. civ., cu

referire la cea de-a doua ipoteză, respectiv încălcarea și aplicarea greșită a

legii, fiind vizate dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, art.

27 din Directiva nr. 2004/38/CE și obiectivul nr. 2 lit. d) din H.G. nr.

1347/2007.

Din această

perspectivă se constată că instanța de apel a interpretat corect normele de

drept incidente în cauză.

Astfel,

instanța a reținut că art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 prevede că

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a

cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de 3 ani cu privire la

persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o

desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor

României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat,

condiția în care poate fi luată această măsură fiind aceea că activitatea pe

care o desfășoară să aducă atingere gravă intereselor României sau după caz

relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Având în

vedere dispozițiile art. 20 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

potrivit căruia orice persoană care deține cetățenia unui stat membru se bucură

de drepturile prevăzute de tratat, având, conform art. 21 din același tratat,

dreptul la liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, sub

rezerva limitării și condițiilor prevăzute de tratate și de dispozițiile

adoptate în vederea aplicării acestora, coroborat cu art. 27 din Directiva

2004/38/CE potrivit căruia restrângerea libertății cetățenilor de deplasare și

stabilirii reședinței de către statele membre se face pentru motive de ordine

publică, securitate publică și sănătate publică, cu respectarea principiului

proporționalității, bazate exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză, care

trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de serioasă care

să afecteze unul din interesele fundamentale ale societății, corect instanța a

reținut că fapta pentru care pârâta a fost îndepărtată de pe teritoriul

statului italian pentru săvârșirea faptelor respective nu constituie o atingere

gravă a intereselor României sau a relațiilor bilaterale dintre România și

Italia, nefiind o amenințare reală, actuală și suficient de serioasă care să

afecteze interesele fundamentale ale societății.

Nefiind

îndeplinite condițiile cerute de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, în

raport de prevederile art. 20 și 21 din Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene și dispozițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului

European și Consiliului din 29 aprilie 2004, corect a fost respins apelul prin

care s-a menținut sentința instanței de fond.

Pentru

motivele invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date București împotriva deciziei civile nr. 98/A din 14 noiembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

I c

ivilă,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 9 aprilie 2013.