ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
S-a luat în examinare cererea formulată de petenții I.V. și I.S.G. prin care a solicitat strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 26452/200/2012 al Judecătoriei Buzău. La apelul nominal nu au răspuns petenții I.V. și I.S.G. și intimata D.M.I. Ministerul Public este reprezentat de procuror N.L. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că cererea de strămutare este legal timbrată, comunicată intimatei care a depus întâmpinare.
Se mai referă asupra faptului că cererea de strămutare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a declinării de competență a Curții de Apel Ploiești, iar potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are fixat termen de judecată la data de 17 februarie 2014. Înalta Curte pune în discuție susținerile petenților referitoare la aplicarea dispozițiilor Noului Cod de Procedură Civilă în judecarea prezentei cereri de strămutare. Ministerul Public prin procuror L.N. arată că față de data inițială a înregistrării dosarului a cărui strămutare se solicită, judecata cererii pendinte se face în conformitate cu dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă.
Deliberând, Înalta Curte, în raport de data înregistrării dosarului a cărui strămutare se solicită, respectiv 25 septembrie 2012, și având în vedere dispozițiile art. 24 din Noul Cod de procedură civilă potrivit cu care " Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor (...) începute după intrarea acesteia în vigoare", respectiv după data de 15 februarie 2013, și motivat de faptul că cererea dedusă judecății reprezintă un incident procedural în legătură cu un dosar înregistrat pe rolul instanțelor anterior intrării în vigoare a prevederilor Noului Cod de procedură civilă, statuează că sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod de procedură civilă. Constatând aplicabile dispozițiile art. 39 alin. (2) C. proc.
civ., a acordat cuvântul pe cererea de strămutare. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E Respinge cererea formulată de petenții I.V. și I.S.G. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 26452/200/2012 al Judecătoriei Buzău. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.