ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1625/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1625/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului
negativ ce competență de față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul
Tribunalului Dolj contestatorul M.G.P. a solicitat, în contradictoriu cu
intimații Ministerul Apărării Naționale - Direcția Financiar Contabilă -
Serviciul Pensii militare și Drepturi Sociale, Ministrul Apărării Naționale -
O.G., Prim-ministrul guvernului României - E.B. și Președintele României -
T.B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de
pensie din 31 decembrie 2010 și menținerea pensiei stabilite anterior, plata
diferențelor de pensie cu dobânda legală aferentă.
Tribunalul Dolj,
secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința nr. 5298/2011 din
7 aprilie 2011, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat
competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului București,
reținând, în esență, că deoarece decizia contestată este emisă în baza Legii
nr. 119/2010 contestația se judecă în conformitate cu prevederile acestei legi,
care face trimitere la procedura de contestare reglementată de Legea nr.
19/2000 și având în vedere dispozițiile art. 156 din menționata lege precum și
faptul că decizia contestată este emisă de un alt organ decât C.N.P.A.S. sau
casa teritorială de pensii, respectiv o decizie a Ministerului Apărării
Naționale, instanța competentă să soluționeze litigiul este instanța de la
domiciliul sau sediul pârâtului, respectiv Tribunalul București.
Tribunalul București,
secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă
nr. 929 din 29 ianuarie 2013 a apreciat că litigiul nu este de competența sa
întrucât art. 154 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii
publice, act normativ în vigoare la data sesizării Tribunalului Dolj,
reglementează din punct de vedere teritorial competența de soluționare a
cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau
împotriva caselor de pensii sectoriale, aceasta aparținând instanței în a cărei
rază teritorială se află domiciliul sau reședința reclamantului.
S-a apreciat că
pentru stabilirea competenței teritoriale legea de procedură în vigoare la
momentul sesizării instanței este legea nouă, nr. 263/2010, care a modificat
norma de competență reglementată prin art. 156 din Legea nr. 19/2000, lege care
de altfel a fost abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,
constatând că instanța competentă în soluționarea litigiului este Tribunalul
Dolj în circumscripția căruia se află domiciliul ales al reclamantului.
În consecință,
Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului Dolj și întrucât a constatat ivit conflictul negativ de competență
a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de
competență.
Înalta Curte
constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două
instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină,
în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de
competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă
și asigurări sociale, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru
următoarele considerente:
Contestatorul a
sesizat instanța cu anularea Deciziei din 31 decembrie 2010 privind
recalcularea pensiilor militare ce a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010, la
data de 14 ianuarie 2011, dată la care erau în vigoare dispozițiile art. 154
din Legea nr. 263/2010 care cuprinde dispoziții privitoare la competență.
Conform art. 7 din
Legea nr. 119/2010 sub incidența căreia a fost emisă decizia atacată,
stabilirea, plata, suspendarea, recalcularea, încetarea și contestarea
pensiilor recalculate urmează procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000.
La data de 1 ianuarie
2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de
pensii publice, a fost abrogată Legea nr. 19/2000, astfel că dispozițiile art.
7 din Legea nr. 119/2010 nu pot ultraactiva.
În aceste condiții,
în raport de art. 725 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia dispozițiile
legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și
proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, devin incidente
dispozițiile legii noi, respectiv art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Art. 154 alin. (1)
din precitata lege prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor
teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează
instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul ori sediul
reclamantul, astfel că cererile în această materie se soluționează de către
instanța de la domiciliul reclamantului.
Având în vedere
aceste dispoziții și faptul că reclamantul are domiciliul în Craiova, județul
Dolj competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Dolj căreia i se va
trimite dosarul pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de
muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 11 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AS